Declarație de apartenență: Ankara consideră Turcia drept o parte inseparabilă a Europei (Erdogan)

Erdogan: Turcia e parte a Europei. UE trebuie să-și respecte promisiunile

Președintele turc Recepp Tayyip Erdogan a facut duminica o declaratie de apartenenta: Ankara consideră Turcia ca parte inseparabilă a Europei. El le-a spus membrilor partidului sau, AKP, că UE trebuie să-și respecte promisiunile (si geografia, n.m.) privind migrația și să facă din Turcia un membru comunitar cu drepturi depline.

Valoarea politica a declaratiei si cererii lui Erdogan este uriasa. Turcia se considera, pe drept cuvant dupa parerea mea, drept un locatar al Casei Comune Europene. In conditiile Brexitului, viziunea si luciditatea liderului turc au si o consecinta de compensatie. Si chiar recompensatoare.

Marea Britanie a iesit in mod regretabil din UE, dar, ceea ce este imbucurator, este ca locul ei nu va ramane gol. Din UE s-a plecat, dar in ea se si vine. Nu neaparat formal. Este suficient ca gandirea turca sa tina cu Casa din care in mod natural face parte. Imi place cum gandeste Erdogan. Are o conceptie reconcilianta si incluziva, cu puternice proiectii laicizante, care face din islamici si crestini conlocuitori pasnici si cooperanti ai Europei. Este un model de extensie in Eurasia si oriunde in Lume. Geniul politic gorbaciovian e nemuritor, din el isi trage radacinile multilateralismul.

Echidistant si esential despre salarii si pensii

Intre diferentialismul de dreapta si egalitarismul de stanga vor fi mereu discutii si lupte politice, in favoarea unuia sau altuia, in functie de cromatica partidista a parlamentelor si guvernelor.

Istoric, culorile politice ale parlamentelor si guvernelor din Romania postdecembrista au fost de la rosu la roz pe stanga si de la portocaliu la galben pe dreapta. Mai compactat spus, au existat grade diferite de progresism-conservatorism, liberalism-neoliberalism.

Daca salariile mediu si minim sunt baze de calcul pentru intreaga arhitectura a remuneratiilor si pensiilor, probabil ca ar trebui o focusare pe cresterea acestor niveluri de comparatie. Axiomatic spus, baza trebuie dusa in sus, nu varful tras in jos. Aceasta e calea dinamica de pozitionare optima istoric intre diferentialism si egalitarism.

Cred ca terapia de “soc” pe care PSD a aplicat-o cresterii veniturilor romanilor, prin marirea “spectaculoasa” a salariilor si pensiilor (sau intr-un cuvant a veniturilor) – implicit a salariilor mediu si minim – care sa incurajeze inclusiv revenirea in tara a celor 3-4 milioane plecate in bejenia externa numita diaspora, a fost politica cea mai indreptatita si cu cele mai bune rezultate.

Avem nevoie de o piata competitiva a salariilor, nu numai pe dimensiunea privata – de la care se trage bulversarea echilibrului retributiilor -, ci si pe cea publica. Sa comparam intotdeauna salariile mediu si minim din Romania cu cele din Uniunea Europeana. Cat timp se va mentine, atractia pietei salariale occidentale ne va goli tara de inteligentele inovative si antreprenoriale.