Brexit: Cacealma pana in ultima clipa? Ce va urma?

Imaginea articolului Premierul Scoţiei îi cere lui Boris Johnson să accepte prelungirea tranziţiei post-Brexit

Nicola Sturgeon cere prelungirea tranziţiei post-Brexit din cauza noii tulpini SARS-CoV-2

Deznodamantul mult dramatizatei intrigi britanice privind neprelungirea tranzitiei postBrexit, formal expirabila la 31 decembrie 2020, s-a confirmat in mod tacit. El a fost previzibil inca din primul act al piesei in care se facuse un titlu din ideea ca Regatul nu va prelungi negocierile si tranzitia si ca acesta va prospera si fara acord! Rolul principal, al eroului inflexibil in aventura lui fie ce-o fi, l-a avut premierul britanic Boris Johnson. Umfland toti muschii manipularii, Johnson parea sa joace totul pe o carte, aparent castigatoare. El a intins la maxim nervii tuturor, ca intr-o piesa in care urma o scena de sinucidere asistata. Dar la scadenta de la miezul noptii a negocierii acordului postBrexit, cacealmaua a iesit la iveala.    

Prima fumigena menita sa ascunda ca va fi sarit parleazul tranzitiei in 2021 a lansat-o premierul Boris Johnson. El a anuntat, parca prefatator pentru amanarea negocierilor si prelungirea tranzitiei, ca a fost identificata o noua tulpina de coronavirus, acceleratoare a transmisibilitatii cu 70%, care a fost scapata de sub control si a fortat intrarea in lockdown a Londrei si a unei parti din Anglia. Dintr-o data, noua si coplesitoarea situatie de urgenta sanitara din insula a luat-o inaintea tuturor urgentelor, impunandu-se abrupt in fruntea agendei guvernului britanic! Este de inteles ca naravasa coronatulpina londoneza sau engleza, pentru a o numi dupa locul aparitiei, ca si in cazul virusului wuhanez sau chinez, a bulversat calendarul negocierilor euro-britanice privind un posibil acord postBrexit, cat si pe cel al incheierii tranzitiei. Un orizont privind stingerea crizei a fost estimat in anul urmator. El este legat de campania de vaccinare, care va fi de durata.  

Un al doilea moment edificator pentru posibilitatea ca Westminsterul sa o stearga englezeste peste parleazul tranzitiei a venit din partea premierului Scotiei, Nicola Sturgeon, care i-a venit in ajutor. Sturgeon a cerut, luni, guvernului Boris Johnson sa accepte prelungirea perioadei de tranzitie post-Brexit. Ea si-a justificat cererea prin evidentierea dublului context special. Pe de o parte, impasul negocierile pentru un acord – datorita pozitiei nejustificate a Londrei de a nu accepta reguli de concurenta loiala pe piata europeana si respingerii navelor de pescuit europene in apele britanice. Pe de alta, cel mai presant, interventia de ultima ora in ecuatia crizei epidemiologice a noului virus, englez, cu o virulenta sporita. “Noua tulpina de coronavirus si diversele complicatii arata ca ne confruntam cu o situatie grava, care necesita atentia noastra in proportie de suta la suta. Ar fi inconstient sa amplificam criza prin efectele Brexit”, a argumentat premierul Scotiei. Desi, ca raspuns la cererea scotiana, un purtator de cuvant britanic a anuntat ca Londra nu si-a schimbat pozitia cu privire la incheierea perioadei de tranzitie la sfarsitul anului, supralicitand continuarea negocierilor pana in ultima zi, perspectiva reala este ca un eventual acord, facut pe genunchi, va fi imposibil de ratificat in timpul ramas, dar nici de dorit in termeni rationali, un acord prost facut fiind mai rau decat fara un acord. Practic, noile proiectii pe aceste subiect sunt deja facute pentru anul 2021. Cu siguranta, ele isi vor gasi premierul potrivit si guvernul potrivit din partea Marii Britanii. Johnson are toate “sansele” ca, printr-un unilateralism extrem de raufacator pentru britanici, sa-l urmeze indeaproape in istorie pe mentorul sau Donald Trump, care a fost respins electoral de americani, refuzandu-i-se al doilea manadat la Casa Alba.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: