Eschive retorice de la asumarea posturii de datornic și necompetitiv: Globalistul Joe Biden numește drept “competiție extremă” războiul rece al SUA cu China

Preşedintele american Joe Biden susţine că doreşte o ”competiţie extremă” cu China, nu un ”conflict”

Desi noul presedinte american Joe Biden sustine ca nu va gestiona relatia cu China la fel ca predecesorul sau, Donald Trump, trebuie totusi remarcat ca el a probat ca are aceeasi abilitate de derapaje neasteptate si in unghiuri mari.

Trump a fost schimbator cu China. La inceput a jucat cartea “prieteniei” cu presedintele chinez Xi, apoi pe a razboaielor comerciale, si, desi vetusta si deci necastigatoare, chiar pe cea “ideologica”, prin secretarul sau de stat Pompeo.

Spre deosebire de slalomurile externe ale lui Trump, Biden le-a folosit intern. In campania electorala pentru alegerile prezidentiale din vara anului trecut, Biden a facut adevarata demonstratii de violente si persecutii de tip fascist.

El s-a folosit de BLM si de Antifa ca de batalioane hitleriste de asalt, pana la limita razboiului civil. Dupa ce a devenit seful Casei Albe, Biden a schimbat foaia, acuzand libera exprimare si manifestatiile politice de “terorism intern”.

Biden sustine ca in politica externa se va concentra pe diplomatie si pe regulile internationale. Ar putea sa fie o tactica de de-vigilare, prin care sa-si cumpere linistea pentru ce va face in interior. Daca SUA au dat prin Trump lovituri de politica externa, loviturile lui Biden vor fi interne.

Cu o retorica alunecoasa, prin care spera sa puna o presiune maxima, dar si sa pastreze o marja pentru orice optiune, Joe Biden a denumit noul razboi rece al SUA cu China drept o “competitie extrema”, in care vrea sa evite un “conflict”. Aceste declaratii de intentii globaliste privind natiunea chineza le-a facut intr-un interviu, publicat duminica.

Insa expeditiile navelor militare americane in spatiul maritim de identificare al Chinei si in marile de proximitate chineza si asiatica, pe care Joe Biden le-a ordonat inca din primele momente ca presedinte, ridica mari semne de intrebare in privinta “evitarii conflictului”. La aceste provocari globaliste se adauga diplomatia instigativa americana care antreneaza Taiwanul si o serie de declaratii extrem de contondente antichineze ale unor inalti responsabili (pe politica externa, securitate nationala si finante) ai administratiei Biden.    

Receptionand adecvat aceste semnale de ostilitate escaladata la adresa Chinei, președintele chinez Xi a facut un apel rational, la finalul lunii ianuarie, la retinere si la neaventurarea SUA intr-un “nou război rece”, o imprudenta asupra careia a avertizat ca va conduce la un “impas”.

Insa progresistul Biden si-a continuat tiradele globaliste. El s-a angajat, fără sa spuna concret cum o va face, să contracareze ceea ce a hiperbolizat ca fiind drept “abuzuri economice” si “acte agresive” ale Chinei. Biden a agitat cu tupeu lozinca apararii “drepturilor omului”, de care americanii sunt in mare masura frustrati, dar, constientizand probabil ca fara “fabrica lumii” se vor duce de rapa, a spus si ca va coopera cu China “când este în interesul Americii”.

Biden se insala cand afirma că-l cunoaște “destul de bine” pe presedintele chinez Xi Jinping, de când era vicepreședintele lui Barack Obama. Superficialitatea se insala intotdeauna asupra profunzimii, mai ales cand in adancurile sale se afla o cultura si o intelepciune milenare.

Insa Biden are dreptate cand isi reproseaza ca încă nu a discutat cu omologul chinez si ca nu are “niciun motiv să nu-l sune”. Dar e un sofist de duzina cand spune despre Xi ca “este foarte dur” si ca “nu are un gram de democrație în el”. Concluziile lui Biden sunt invalide. Premisele lor, ca natiunile trebuie sa se lase jefuite de globalism si ca globalismocratia e democratie, sunt total false.

Declamațiile emfatice si seci ale lui Biden, de a se supraordona nemeritat Chinei, ca harnicie si creativitate, pentru a face posibil “leadershipul mondial” al SUA, raman desuete si ignorate, prin neasumarea noii posturi, de stat ajuns cel mai mare datornic al lumii si necompetitiv.

Datoria publică a SUA e cât PIB-ul țării în 2020, cel mai înalt nivel de la al Doilea Război Mondial. Deficitul SUA a crescut la 3,3 trilioane dolari. Mai trebuie vazuta si o asimetrie monstruoasa. Deși are doar 4,3% din populația mondială, Statele Unite dețin 33,4% din toată bogăția lumii.

Plecand de la aceasta proportie americana si de la populatia si resursele Chinei si ale Asiei, cat ar trebui acestea din urma sa detina din bogatia lumii?! Oricare ar fi raspunsul, este clar, moral si legal ca noul secol sa fie un Secol Asiatic.

In final, o tema de reflectie. Din modul cum s-au desfasurat campania electorala si alegerile prezidentiale din SUA in 2020, ar trebui sa ne intrebam cat se mai respecta din rugaciunea lui John Adams, primul presedinte care si-a stabilit resedinta la Casa Alba, pe 1 noiembrie 1800: „Ma rog la Dumnezeu să ofere cele mai bune binecuvântări pentru această casă și toți cei care locuiesc acum în ea. Din fericire, doar cel mai onest și înțelept va sta sub acest acoperiș.”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: