Mârşăvia diplomaţiei coercitive şi de salvare a aparenţelor: Blinken, tatonări în Qatar, Egipt şi Arabia Saudită despre ororile evreilor în Palestina

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, este mostenitorul diplomatiei coercitive a predecesorului sau Mike Pompeo. Acesta din urma a obtinut, prin amenintari si santaje, “normalizarea” relatiile Israelului cu cateva tari arabe. Care va fi soarta relatiilor dintre arabi si evrei vom vedea dupa criza Ierusalimului si a Moscheei Al Aqsa, asupra carora ultimii incearca sa preia controlul prin forta si colonizare.

La metoda negocierilor cu “pistolul pe masa”, Blinken a adaugat o perfectionare a diplomatiei de salvare a aparentelor, de inducere de perceptii false. Acesta e un joc de scena mimetic, prin care se imita preocuparea, compasiunea, indignarea, condamnarea sau alte stari naturale fata de evenimente negative din viata internationala, dintre care multe sunt provocate chiar de Globalism. Ca in cazul acestei crize a Ierusalimului de Est, de unde Israelul alunga familii de palestinieni si unde aduce colonisti evrei, totul fiind consiliat, provocat si sustinut pe toate caile, in primul rand militar, de catre SUA.

In diplomatia Globalista a salvarii aparentelor se inscriu si convorbirile telefonice ale lui Blinken cu miniştrii de externe din Qatar, Egipt şi Arabia Saudită, avand drept teme “violenţele din Israel, Cisiordania şi Fâşia Gaza” (o inversare a ordinii!) si “eforturile de restabilire a calmului în Israel, Cisiordania şi Gaza în lumina tragicei pierderi de vieţi civile”, potrivit unor informări ale Departamentului de Stat al SUA. “Vaicarelile” si “ingrijorarile” lui Blinken, prezentate omologilor arabi ca “preocupante”, vin exact a doua zi dupa ce SUA au obstructionat Consiliul de Securitate, duminica, in adoptarea unei declaratii comune de pozitionare si dispunere de masuri in evenimentele din Palestina. Ipocrizia lui Blinken este imensa, dar nu surprinzatoare pentru profilul diplomatiei sale si al SUA. Se poate spune ca Blinken a urmarit sa ia “pulsul” arabilor si, ca de obicei, sa-i atraga pe o pista gresita, dar cu siguranta nu a izbutit si nu a fost incantat de ce a constatat.   

Ministrul de externe al Qatarului, Al-Thani, a precizat, într-un comunicat, că cei doi oficiali au discutat despre “recentele atacuri israeliene asupra credincioşilor la Moscheea Al Aqsa şi despre atacul asupra Fâşiei Gaza asediate”. El a subliniat „necesitatea unei acţiuni urgente a comunităţii internaţionale pentru a opri atacurile brutale israeliene repetate împotriva civililor din Gaza şi a binecuvântatei Moschei Al-Aqsa”. Aceste idei arabe reflecta esenta si ordinea de enumerare si de prioritizare. Este clar ca discutia a fost un esec pentru scopul inselator urmarit de Blinken si ne putem imagina cum i s-au zburlit perciunii si i-au cazut toate pernele pe care sta mareata sa infatuare!

În convorbirea cu omologul egiptean, Sameh Shoukry, Antony Blinken “a reiterat apelul către toate părţile de dezescaladare a tensiunilor şi de a se pune capăt violenţei care a luat viaţa civililor israelieni şi palestinieni, inclusiv a copiilor”, conform unui alt comunicat al Departamentului de Stat al SUA. Se observa ca Blinken eludeaza disproportia ingrozitoare a actiunilor si efectelor, schimband polii asimetriei si prioritizarea in bilantul victimelor: au fost ucisi 197 de palestinieni si, infim, 10 israelieni – e un raport al cruzimii, de 20/1! Un comunicat saudit a informat că secretarul de stat Blinken a discutat telefonic cu ministrul saudit de externe, prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, despre cele mai recente evenimente din „Palestina şi din regiune”. Departamentul de Stat a informat că cei doi au discutat despre „eforturile în curs de a calma tensiunile în Israel, Cisiordania şi Gaza şi de a pune capăt actualei violenţe”. Din nou, se mimeaza ideea de “efort”, dupa respingerea de ieri de la ONU, SUA practic tinzand sa mentina deschisa cat mai mult fereastra violentelor Israelului in Palestina! Asta este realitatea, dezgustatoare, in privinta SUA! Cu adevarat de buna credinta si responsabila a fost discutia telefonica, care a urmat, dintre ministrii de externe qatarez si egiptean, care au analizat “relaţiile de cooperare bilaterală şi evoluţiile din Palestina”, conform Doha, iar Cairo a informat ca cele doua tari arabe au fost de acord în legătură cu “importanţa de a lucra pentru a se ajunge la o încetare imediată a focului între cele două părţi şi, de asemenea, au fost de acord să continue coordonarea în cadrul bilateral, precum şi în cel regional şi internaţional, referitor la ceea ce este în interesul poporului palestinian şi a concretizării unui încetări a focului”. Decisive vor fi unitatea si solidaritatea arabilor.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: