Afganistan: Splendoarea Eliberarii este a Talibanilor. Cea mai mare infrangere suferita de Evrei din partea Islamului Afgan, inspiratoare pentru Islamul Arab

Dupa 2o de ani de ocupatie americana, Afganistanul a fost eliberat. Splendoarea eliberarii tarii este a talibanilor – jihadistii islamisti afgani. Indiferent de compozitia procentuala a viitoarei puteri de la Kabul, talibanii vor fi in rolul sacru de a conduce reconstructia tarii.

Islamismul taliban este eroul razboiului de rezistenta si de eliberare si, prin urmare, va sta atat in fruntea cat si la baza Afganistanului, prin organizarea islamica a tarii. Islamismul a fost stanca pe care s-au cladit identitatea, unitatea si rezistenta afganilor, iar strategia de guerilla a fost cel mai bun mijloc care a servit scopului eliberarii Afganistanului.

Ca in orice razboi din Orientul Mijlociu, evreii au fost puternic implicati in razboiul din Afganistan, pentru suprematia Israelului in regiune. Dar, totodata, si pentru a transforma Afganistanul intr-o placa turnanta a extinderii suprematiei evreiesti in Asia Centrala. Insa planul evreiesc a fost dat peste cap de jihadistii islamisti afgani. Prin strategia de guerilla, aceeasi prin care evreii au înfrânt 3 națiuni arabe, in razboiul de sase zile, din secolul trecut, de la care s-au implinit 54 de ani, talibanii le-au administrat evreilor cea mai costisitoare si umilitoare infrangere din acest secol, chiar daca le-au trebuit 20 de ani. Infrangerea suferita de evrei din partea islamului afgan este inspiratoare pentru islamul arab, prin utilizarea guerillei nu militar, ci impotriva liberalismului talharesc evreiesc, care inseamna doua lucruri, circulatia (transfrontaliera neingradita) si comertul (speculant cu natiunile). Asa cum sobolanilor li se inchid galeriile de circulatie si accesul la hambare. Vidul nevazut al de-relationarii va inconjura si strange Israelul ca un cerc.        

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: