Atacul asupra petrolierului Mercer Street: Comisia Europeană îndeamnă la reţinere şi cere clarificarea circumstanţelor atacului
UE şi NATO au condamnat marţi atacul comis joi asupra petrolierului israelian Mercer Street în Marea Arabiei, pe care Statele Unite, Israelul şi Regatul Unit l-au atribuit rapid si la unison Iranului. Dar in acelasi timp UE a cerut “evitarea oricărei acţiuni dăunătoare pentru pacea şi stabilitatea în regiune”. Cerinta este binevenita, ar trebui sa fie rezolutiva, deoarece observatii concentrate pe atacul de saptamana trecuta au remarcat mai degraba o adancire a confuziei decat a clarificarii privind circumstantele evenimentului.
Cea mai noua constatare se refera la faptul ca profilul flacarilor si fumului inregistrate la bordul navei, care au aparut pe retelele de socializare, nu au profilul unei explozii, care de regula are aspectul unui con, cu varful in punctul de impact, ci al unei coloane de incendiu. Cvasiverticalitatea coloanei de incendiu sugereaza o cauza incendiara spatiala, care a provocat o aprindere, nu o explozie. Asa ceva se intampla in cazul incidentei unor energii de inalta intensitate si directivitate, caracteristice armelor cu laser, care pe caz ar fi putut fi tintite satelitar, de pe o pozitie orbitala, in momentul trecerii prin verticala locului navei. Ipoteza care pur si simplu tasneste este daca nu cumva a fost o autoincendiere controlata.
A mai surprins ca incidentul a avut loc pe un petrolier gol. Cine ar fi vrut sa-l scufunde ar fi ales sa fi fost plin, ar fi fost explozii in lant, scufundarea ar fi fost inevitabila, garantata. Stim deja ca romanul ucis a fost comandantul navei, nu un marinar oarecare, ceea ce ridica intrebarea cum de acesta s-a “intalnit” cu explozia, ce l-a dus in locul nepotrivit, la timpul nepotrivit. Anonimitatea lui aproape ca nu mai conteaza, oricum va fi adus in tara mort. In schimb, numele britanicului, care era responsabil cu securitatea, este foarte important, de regula acesti tipi sunt si cei care executa ordinele murdare ale globalistilor. La aceste suspiciuni se mai adauga si faptul ca toata povestea de pe “Mercer Street” are caracteristicile unei oportunitati emotionale create, dupa schema problema-reactie-solutie si legea nescrisa a globalistilor potrivit careia daca nu ai o oportunitate, o creezi, cel mai adesea prin mijloace emotionale, isterizante. Cei care sulfa din toti bojocii pentru a crea o bula de isterie antiiraniana sunt in vazul si auzul tuturor. “Va fi un răspuns colectiv” împotriva Iranului, aserteaza secretarul de stat american, Antony Blinken, agitand un steag fals. “Iranul trebuie să suporte consecinţele atacului asupra petrolierului Mercer Street”, fabuleaza plin de sine premierul britanic, Boris Johnson. Israelul “trebuie să acţioneze acum împotriva Iranului”, supraliciteaza momentul, cu duritate extrema, ministrul israelian al apararii, Benny Gantz.
Atacul asupra petrolierului Mercer Street: ”Va fi un răspuns colectiv” împotriva Iranului (Blinken)Boris Johnson: Iranul trebuie să suporte consecinţele atacului asupra petrolierului Mercer Street
Benny Gantz: Israelul ”trebuie să acţioneze acum împotriva Iranului”
SUA incep sa semene din ce in ce mai mult cu un taram al simbolurilor false, cu care o puterea globalista, in faza ei decrepita, incearca sa-i amageasca pe americani.
Simbolului fals eroizator reprezentat de infractorul de culoare George Floyd, decedat anul trecut in timpul aplicarii procedurilor legale de imobilizare in timpul arestarii, i s-a adaugat la inceputul acestui an minciuna sistemica, bipartizana a asa-zisului “asalt” asupra Congresului SUA.
Patru politisti care au cazut in capcana minciunilor in tandem “Save America” si “Asaltul Capitoliului”, ale stafetei de putere intre Donald Trump si Joe Biden si au intervenit la Congres in 6 ianuarie, luand de buna teza “insurectiei”, au murit prin “sinucidere”, potrivit versiunii oficiale.
Poliţia Districtului Columbia a anunţat, luni, că alti doi ofiţeri de poliţie care au intervenit la mitologicul “asalt de la Capitoliu” au murit prin sinucidere, crescand la patru numărul de sinucideri înregistrate în rândul agenţilor care păzeau clădirea Congresului SUA în ziua respectiva.
Unul dintre cei doi, care din 2003 lucra în cadrul poliţiei metropolitane din D.C. (MPD), a fost găsit mort joi în locuinţa sa, iar al doilea, angajat al MPD din 2016, a fost găsit mort la 10 iulie. Alţi doi ofiţeri care au intervenit la evenimentul din 6 ianuarie au fost gasiti morti la câteva zile după aceea. Toti patru albi şi-ar fi luat viaţa, potrivit comunicatului politiei.
Sute de susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump au luat cu asalt, la chemarea acestuia, la 6 ianuarie, clădirea Congresului, pentru a opri validarea de către legislativ a victoriei electorale a lui Joe Biden. Patru oameni au murit în cursul asaltului, iar un poliţist atacat de protestatari a murit a doua zi. Peste 100 de poliţişti au fost răniţi.
Cel mai probabil, episoadele cu “sinucideri” din randul politistilor albi au drept scop culpabilizarea si inlocuirea lor cu politisti negri, in cadrul unei reforme zise “antirasiste” a politiei. Fostul presedinte afroamerican Barack Obama, care isi sarbatoreste implinirea varstei de 6o de ani, isi savureaza victoriile de etapa: “tara promisa” este foarte aproape!
Într-o audiere ultraemotionala de săptămâna trecută, larg mediatizata, semn ca scopul emo a fost cel dorit, si probabil ca globalistii parlamentari s-au umplut de satisfactie si s-au felicitat intre ei pentru inventia audierii, transmitatoare de mesaje, patru poliţişti albi au povestit unei comisii speciale a Camerei reprezentanţilor din Congresul SUA că au fost bătuţi, ameninţaţi, li s-au adresat insulte rasiale şi au crezut că vor muri, în timp ce apărau Capitoliul de protestatari.
Militarii albi americani, care cand sunt trimisi sa-si dea viata in razboaiele globalistilor nu mai conteaza ca apartin “suprematiei albe”, cunosc un ingrijorator proces asemanator. Vietile lor sunt mai in pericol inauntrul decat in afara SUA. Adeseori, sunt controlati mental si pusi sa comita crime rasiste de inspaimantare a populatiei americane, potrivit politicii globaliste a fricii. Desi puterea e in mainile lor, lucru de care inca nu sunt constienti, militarii si politistii sunt doar unelte, de care globalistii au nevoie atat timp cat sunt activi. Globalistii le fura viata, tineretea sau viitorul.