Cereri incredibil de tendenţioase sau rupte de realitate? Afganistanul, care va purta mult timp urmele teatrului de război, nu poate avea peste noapte “incluziune” şi “drepturile omului”

13/09/2021

Un itinerant rabin al ipocriziei desavarsite: Antony Blinken vrea sa impuna SUA drept „etalon” de atitudine internationala fata de Afganistan

SUA continua sa ramana inchistate in logica de razboi in privinta Afganistanului, desi acesta are primul guvern de pace si in totalitate patriotic si natiocrat. Revoltator de neonest, Washingtonul continua sa ramana crispat si sa loveasca politic si diplomatic Kabulul, desi acesta a fost flexibil si a cooperat la retragerea trupelor americane.

Pentru Afganistan, razboiul de 20 de ani impotriva Globalismului a fost mai devastator decat cel al Lumii impotriva Nazismului. Daca liderii Nazisti au comparut in fata unui tribunal international pentru crime de razboi, cei Globalisti se plimba liberi prin Lume. Desi cotropitorii americani au fost alungati, SUA au tupeul colosal sa ceara afganilor liberi ce sa faca in tara lor si sa se pretinda drept “etalon” de atitudine internationala fata de acestia.

Saptamana trecuta, secretarul de stat american Antony Blinken a fost in Qatar si in Germania sa bata tobele intrigilor antiafgane. El a pretins, penibil de tendentios si rupt de realitate, “incluziune” guvernamentala si “drepturile omului” in Afganistan. Ca si cand, pentru o tara ca Afganistan, care va purta multi ani de aici incolo urmele adanci ale razboiului si ocupatiei militare lasate de SUA, ar fi posibila trecerea peste noapte la o realitate total diferita.

Nici in SUA, razboiul electoral civilo-rasist din 2020 si asaltul protestatar din acest an asupra Capitoliului nu au adus schimbari esentiale. In Afganistan, va trece mult timp, poate un deceniu, pana la o normalitate cat de cat acceptabila.

Va fi nevoie de o toleranta zero fata de coruptia inradacinata de fostul guvern afgan. Un puternic indiciu de coruptie inalta a fost gasit la resedinta fostului prim-vicepreşedinte afgan Amrullah Saleh din provincia Panjshir, unde talibanii au descoperit 6,5 milioane de dolari şi lingouri de aur. De asemenea, riscurile terorismului Globalist, reprezentat de nuclee si celule implantate inainte de retragere, sunt inca foarte mari. Nu este exclus, daca stabilizarea interna o va impune, sa fi declarata legea martiala. Şi Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a turuit, luni, straina de necesitatile reale ale etapei si de cele specifice din Afganistan, despre “lipsa de diversitate” a guvernului talibanilor, “drepturile femeilor” şi reprimarea “dizidentilor”. Vorba proverbului “După război mulţi viteji se arată”. Afganistanul post-razboi nu duce lipsa de ridicoli pomanagii ai guvernarii si de absurzi dizidenti ai pacii.    

Mullah Mohammad Hassan Akhund, noul premier al Afganistanului/ Hepta
Peste 6 milioane de dolari si lingouri de aur, gasite in casa fugarului Saleh, fost prim-vicepresedinte/ Twitter
Riscurile de securitate raman ridicate in Afganistan
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat un apel urgent la ajutor umanitar pentru Afganistanul post-razboi
Razboiul SUA de 20 de ani impotriva afganilor a adus foamete si saracie: Țările donatoare de la conferința organizată de ONU la Geneva au promis peste 1 miliard de dolari pentru Afganistan


UE are nevoie de o forta de reactie rapida, de cateva mii de oameni, si o brigada de aparare cibernetica. Fortele sale principale sunt armatele nationale (PPE)

13/09/2021

Sursa: https://www.agerpres.ro/politica-externa/2021/09/13/ue-trebuie-sa-si-accelereze-eforturile-pentru-crearea-propriilor-capacitati-militare-sustine-liderul-grupului-ppe–778499

Liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat, duminica, ca UE trebuie să-şi accelereze eforturile pentru crearea propriilor capacităţi militare şi să se bazeze mai puţin pe SUA.

„Armatele naţionale sunt principalii piloni ai apărării. Dar, pas cu pas, trebuie să construim capacităţi europene, precum o forţă europeană de reacţie rapidă, compusă din câteva mii de oameni. Avem nevoie, de asemenea, de o brigadă de apărare cibernetică”, a argumentat Weber.

UE a făcut mai mulţi paşi către o abordare militară comună. Un pact pentru dezvoltarea unor proiecte militare comune (supravegherea maritimă si apărarea cu drone) a fost emis in 2017, iar 14 state membre au propus, in 2021, crearea unei unităţi de reacţie rapidă, formată din 5.000 de militari.

Dependenţa de SUA in evacuarile din Afganistan a amplificat apelurile pentru intensificarea cooperarii militare europene. Preşedintele Consiliului European Charles Michel a subliniat, săptămâna trecută, că dezvoltarea capacităţilor militare ale UE este ”de importanţă capitală pentru viitorul Europei”.

Pe aceasta tema nu exista inca un consens european. Țările baltice au inca rezerve, se tem ca eforturile UE le-ar putea dilua pe cele ale NATO. Unele guverne sunt îngrijorate de posibilitatea ca aceste măsuri sa afecteze relaţiile cu SUA.

În ultimele săptămâni, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat de mai multe ori că iniţiativele UE în domeniul apărării ar putea slăbi Alianţa Nord-Atlantică.

Weber a argumentat că o cooperare militară europeană mai strânsă ar economisi miliarde de euro şi ar spori autonomia strategica a UE. ”Belarus, Ucraina, Africa de Nord, Orientul Mijlociu – americanii nu vor rezolva aceste probleme pentru noi”, a spus el. Astfel de sensibilizari, din mai multe directii, sunt asteptate sa produca consens si decizii decisive privind apararea comuna europeana, intr-un viitor foarte apropiat.


Pacificul de Vest: Coreea de Nord și-a consolidat forțele de reacție strategică cu o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune

13/09/2021

Sursa: https://www.agerpres.ro/politica-externa/2021/09/13/coreea-de-nord-a-testat-cu-succes-o-noua-racheta-de-croaziera-cu-raza-lunga-de-actiune-media–778250

Sambata si duminica a fost inregistrata o noua crestere a obstacolului racheto-nuclear din Pacificul de Vest in calea ambitiilor expansioniste ale Globalismului.

Prin tiruri efectuate in cele doua zile la rand asupra unei tinte aflate la 1.500 kilometri, Coreea de Nord a testat cu succes o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune.

Tirurile de validare a noului tip de racheta au avut loc în prezenţa unor înalţi oficiali nord-coreeni, potrivit surselor mass-media din Coreea de Nord.

Omologarea noii rachete balistice cu raza lunga de actiune, capabile să atingă teritoriul SUA, a consolidat semnificativ forțele de reacție strategică ale Coreei de Nord.

Presedintele SUA Joe Biden, aflat sub un val urias de critici pentru fuga dezastruoasa a trupelor americane din Afganistan, nu a comentat performanta militara nord-coreeana.

Doar Pentagonul s-a referit, duminica, la intarirea nord-coreeana a zidului de otel din Pacificul de Vest, afirmand ca noul test reprezintă “ameninţări” pentru vecinii săi.

Prin denumirea de “Comandament american pentru zona Indo-Pacific”, SUA urmaresc sa induca perceptia de monopol militar asupra celor doua oceane si a zonei Asia-Pacific.


%d blogeri au apreciat: