Suflător în focul rasismului globalist: Progresistul Stelian Tănase cere să-i dăm urgent afară pe unguri

Progresistul Stelian Tănase a cerut, duminica, abuziv si cu aroganta cat cuprinde, sa-i dam afara de la guvernare pe unguri (UDMR), invocand presupusele declaratii „rasiste” si „naziste” ale premierului Ungariei, Victor Orban, facute in Romania, la Baile Tusnad.

El a catalogat clasa politica drept „laşă”, deoarece nu a reacţionat imediat si colonial după declaraţiile lui Viktor Orban, dand ca exemplu de manie progresista si de imitare Departamentul de Stat.Unde, în ce ţară civilizată se mai vorbeşte despre rase şi de puritatea raselor, că nu vrem să ne amestecăm?”, a vociferat tupeist sectantul Tanase. El mizeaza speculativ, in retorica sa gaunoasa, pe ignoranta sau inexistenta unei memorii istorice si culturale, privind raul globalist, a unor posibile persoane care s-ar uita in gura sa.

Stelian Tanase si-a aratat astfel apartenenta la secta globalista, suferinda de suprematia rasei lor, care se considera formata din „alesi” si „stapani” globali, iar amestecul raselor este unul din mijloacele tortionare ale scopului lor degenerat. Acestui rasist genealogic, adept al uniformizarii neomarxiste a raselor, pe care nu l-a votat nimeni, nu i-a placut nici de premierul Nicolae Ciuca. Te intrebi daca mai e ceva romanesc care sa nu-i puta si, daca e asa, de ce nu inchide el usa pe dinafara, nu ungurii!

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/stelian-tanase-atac-dur-la-adresa-lui-kelemen-hunor-dupa-declaratiile-lui-viktor-orban-a-plecat-in-concediu-tocmai-ca-sa-nu-dea-socoteala_2513035.html

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: