Cuvantul „rivalitate” este intens uzat de catre SUA cand se refera la relatiile sale cu China. El a fost ardent utilizat si la intalnirea din Bali, in marja summit-ului G20, dintre presedintii american si chinez, Joe Biden si Xi Jinping.
Comunicatul Casei Albe de dupa aceasta prima intalnire fizica dintre cei doi lideri releva ca au fost discutate principalele teme de „disensiune” între cele două mari puteri „rivale”. China nu impartaseste aceasta „rivalitate” pe care SUA i-o pun in sarcina, cautandu-i nod in papura. China este preocupata de ea insasi, de propria-i dezvoltare, care sa-i permita o productie, un comert si in final un PIB prin care sa-si hraneasca fiecare chinez, din cei 1,5 miliarde de chinezi. Pentru ca acest lucru sa se intample, cel putin satisfacator, este evident ca productia, comertul si produsul intern brut ale Chinei trebuie sa fie de cateva ori mai mari ca ale SUA, avand in vedere raportul demografic diferit, ca populatia Chinei este de cinci ori mai numeroasa decat a SUA. E normal si uman ca ritmul de dezvoltare si celelalte cifre industriale si agricole ale Chinei sa fie mai mari, atat in termeni relativi cat si absoluti. Cresterea Chinei este absolut normala, ca efect al legilor privind cifrele mari si proportiile armonice: Natura Dixit! „Rivalitate” geostrategica?! Sa fim seriosi, China nu face expeditii militare in apele maritime costiere ale SUA, iar insula chinezeasca Taiwan, cu care China in mod legitim vrea sa se reunifice, nu este Hawaii sau Guam, insule americane! Joe Biden a avertizat insa că SUA „vor continua să opună o concurenţă viguroasă” Chinei, afirmand că „trebuie lăsate deschise canalele de comunicare”, care este mai putin o concesie si mai mult o tactica de influentare si intimidare, prin livrarea de mesaje de amenintare si santaj, aplicata si in relatiile cu Rusia.
Anterior intalnirii din Bali, Casa Alba a emis un comunicat de preformatare a discutiilor si relatiilor dintre SUA si China, avansand ideea-cadru de „gestionare a rivalitatii” dintre cele doua tari. „Rivalitatea” este o teza obsesiva unilateralista, chiar sectista a globalistilor, opusa oricarei tari care incearca in mod legitim sa se autodepaseasca, in materie de securitate si prosperitate, caz in care dezvoltarea ii este ilegal si stereotipic blocata de catre SUA. Aceasta rivalitate unilateralista, urmarind scopuri globaliste, de subjugare a umanitatii – fapt care o pozitioneaza inadmisibil ca rival/dusman al lumii, libertatii si democratiei – trebuie fara indoiala sa primeasca un raspuns multilateral si global. Teza globalista a rivalitatii este formalizata in toate documentele de linie privind politica externa si relatiile internationale ale SUA, care abunda in termeni rasisti si mitologizanti precum „superioritate”, „hegemonie”, „suprematie” etc. Ea nu are niciun corespondent in politica externa a Chinei si relatiile internationale sinice. China este propriul sau „rival”, este rivalul unei Chine sarace si slabe, al unei Chine incapabile sa-si asigure bunastarea si dezvoltarea. China este in competitie de autodepasire, cu o China a inapoierii economice si culturale, cu o China slaba, dependenta si la cheremul celor puternici. Substratul combustionarii de catre SUA a „rivalitatii” cu China este sa-i stopeze autodepasirea: Globalistii ii vor pe chinezi saraciti, prostiti si subjugati!