Nu suntem popor de idioti: Frustrarea non-Schengen trebuie consumata, altfel vom fi prostiti de-a binelea

14/12/2022

Pur formal, este de apreciat mesajul presedintelui Klaus Iohannis legat de blocarea intrarii Romaniei in Schengen de catre Austria, transmis inaintea Consiliului European, unde șeful statului a anunțat că va ridica din nou aceasta tema.

Iohannis a oferit o relativa plasa de siguranta pentru derapajele emotionale, care este insa putreda si cu gauri mari. Echilibrul si moderatia sunt de altfel din fisa postului, de la care de aceasta data nu s-a eschivat, dintr-un interes personal, egoist. El ne-a dascalit ca pe un popor de inutili si idioti, nefiind clar cine este idiotul util: „Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului și a autorităților publice din România.”/ „N-are rost să cădem într-o depresie colectivă care nu rezolvă nimic.” Depresie a zis?! Vrea sa ne innebuneasca de-a binelea?! Frate, se zice ca o mare statuta putrezeste, de aceea este nevoie din cand in cand de cate o furtuna, sa improspateze apele. Iar la Cotroceni, politica externa si de relatii internationale chiar a inceput sa putrezeasca, poate de la caldurica a inca doi ani de mandat.

Ca aceasta atitudine formala coincide cu interesul de fond al sefului Palatului Cotroceni de a-si securiza mandatul de presedinte, care expira in 2024, este o cu totul alta problema. Dar, totusi, frustrarea non-Schengen trebuie consumata politic si popular. Trebuie facute niste decontari, atat interne – cui altcuiva daca nu sefului statului ?! –, cat si externe, respectiv Austriei, pentru votul nedrept.

Altfel, romanii isi vor pierde stima de sine ca popor, vor ajunge sa le fie rusine de ei insisi daca, desi absolut fara nicio vina, vor fi impinsi politic, de la cel mai inalt nivel, de catre Iohannis, sa se considere vinovati. Daca singura vinovata, Austria, este deculpabilizata nemotivat chiar din interiorul Romaniei, de catre Iohannis, fapt in contradictie flagranta cu sustinerea masiva din exterior, a 27-1 tari.

Ramane de vazut ce angajament va obtine presedintele Klaus Johannis din partea Consiliului European – unde, nu-i asa, este un egal intre egali, deci teoretic ar trebui sa aiba influenta -, daca va lupta si cu ce rezultate sa obtina asa ceva in termeni foarte clari, ca agenda Schengen. Deja se observa ca Iohannis o scalda, iar guvernul Ciuca il imita: NU boicotarea Austriei, NU decuplarea de Bulgaria, NU atacarea la CJUE a deciziei din Consiliul JAI, NU așteptări legate de Consiliul de astăzi și de mâine etc. Domnul NU spune NU doar romanilor, in exterior spune numai „Ja, ja„ si „Yes, yes”. Nu cumva domnisorul Klaus Iohannis o traduce pe frumoasa Romania, inselandu-i dragostea cu… Austria?!


Efectul de reactie al armelor globalistilor pentru Kiev: „ЗА Рязань”/”Pentru Reazan” , contralovituri legitime ale rusilor, aplicate capitalei ucrainene

14/12/2022

Armele letale si cu raza lunga pe care globalistii le trimit masiv regimului nazist de la Kiev incep sa-si arate o fata sinistra pentru Ucraina. Folosirea lor pentru lovirea teritoriului Rusiei atrage contralovituri legitime rusesti.

Calculul ascuns al globalistilor privind sustinerea continuarii si escaladarii razboiului din Ucraina a iesit la iveala: slavii, rusi si kievorusi, sa sangereze cat mai mult, pentru a-i slabi si subjuga. Planul globalist nu este diferit de cel hitlerist.

Dupa livrarea de Himars-uri, americanii au anuntat ca au finalizat planurile pentru a livra nazistilor de la Kiev sisteme Patriot, iar britanicii ca sunt deschisi spre a le livra rachete cu bataie lunga, cu care sa loveasca teritoriul Rusiei.

Aceste actiuni cinice si provocatoare confirma ca globalistii sunt parte a razboiului si ca scopul lor este de a rani si provoca cat mai mult rau neamului slavilor. Insa implicarii in razboi a globalistilor si cresterii costului de sange slav i se adauga un al treilea efect surpriza: legitimarea reactiilor rusilor, care este cat o rasturnare de paradigma.

Miercuri dimineață, apărarea aeriană a Kievului a doborât cel puțin 10 drone ale atacului rusilor asupra capitalei ucrainene, potrivit primarului, Vitali Klitschko. Două clădiri administrative din cartierul kievean Șevcenko au fost avariate de „resturile unei drone”, au anunțat autoritățile capitalei, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Imagini publicate pe Twitter arata ca pe una din dronele cazute in Kiev scria: „ЗА Рязань”/”Pentru Reazan”, fapt care atesta ca Rusia a lansat o contralovitura legitima, la momentul pe care l-a considerat potrivit, ca raspuns la atacul Ucrainei cu drone de saptamana trecuta asupra a două aerodromuri militare din adancimea teritoriului rusesc, ambele fiind folosite de bombardiere strategice.

Primă explozie a avut loc la aeroportul militar Dyagilevo de lângă orașul Reazan, aflat la aproximativ 185 de kilometri sud-est de Moscova si la 450 de kilometri de granița cu Ucraina. O a doua explozie, nefacuta publica de catre rusi, a avut loc la baza aeriană Engels de lângă orașul Saratov aflat în sudul Rusiei. Pare paradoxal, dar urmarind inchiderea cercului acție-reacție, desenat de armele globaliste folosite de nazisti si reactiile rusesti, contraloviturile Rusiei sunt legitime. Dar si de rau augur pentru continuatorii globalisti si nazisti ai razboiului. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba si-a exprimat temerea, marti, ca Rusia ar putea lansa o „ofensivă de amploare” în Ucraina până la sfârșitul lui ianuarie sau începutul lui februarie, potrivit The Guardian. In cele din urma, va fi si un raspuns unit: „Pentru Slavi”.

Temerea ministrului de externe ucrainean Dmitro Kuleba: Rusia ar putea lansa o „ofensivă de amploare” în ianuarie sau februarie, avertizează Ucraina/ Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Surse:

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25964325-video-razbunarea-kremlinului-scrie-drona-iraniana-doborata-deasupra-kievului.htm

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25963845-rusia-putea-lansa-ofensiva-amploare-ianuarie-sau-fabruarie-avertizeaza-ucraina.htm

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25943757-explozii-puternice-doua-aerodromuri-rusia-folosite-bombardiere-strategice-rusesti.htm


%d blogeri au apreciat: