24/12/2022
Nu dam peste cap metroul – o bijuterie a inteligentei romanesti, care transporta milioane de calatori – din cauza unui penal rutier, soferul sau firma de transport. Daca soferul in cauza, nu conteaza de ce natie, a incalcat regulile de circulatie, sa fie sanatos, durerea e ca a condus un mijloc de transport public si consecintele rutierismului sau penal le-au suportat din pacate pasagerii. Nu este exclus sa fi fost sfarsit de oboseala, datorita numarului mare de ore de mers si neinlocuirii lui cu un sofer de rezerva, caz in care si compania sa este in culpa. Dar astfel de accidente, in care cauza nu este tehnica sau a caii de rulare, ci exclusiv umana, au mai fost si vor mai fi, oricat de rare. E o nerozie sa dai vina pe drum, cand toti ceilalti participanti la traficul rutier respecta regulile. Accidente cu cauze umane s-au intamplat si in circulatia feroviara sau aeriana, erorile umane se razbuna, si nu s-a auzit ca din acest motiv o cale ferata sau un culoar de zbor sa fie inchis sau facut „ucigas”, o emotionalizare juvenila, ori sa fie politizat, o prostie si mai mare. Cand faci asemenea comparatii sau iti iei exemplele din aer, este clar ca nu mai esti terestru, ci aerian. Ifosele de „superinteligenta” si de a-i considera pe ceilalti prosti sunt ingrozitor de dezgustatoare. Domnul Mihai Alexandru Craciun il critica pe fostul presedinte Nicolae Ceausescu, dar este la fel de tiranic si nu este greu sa-ti imaginezi ce pacoste ar fi fost sau ar fi pe capul unui colectiv de specialisti din acea vreme sau de acum. Sa ne fereasca cel de sus de astfel de infatuati, care se cred unici si de neinlocuit, desi, vorba lui Charles de Gaulle, cimitirele sunt pline de oameni care se considerau indispensabili. MAC are serioase probleme de cultura dialogului si de respect fata de expertii din acest domeniu. Pe de alta parte, un accident este o exceptie, nu o regula, iar orice generalizare este nepermisa. Probabil ca solutiile tehnice in speta de fata au mai evoluat, dar este fairplay sa recunosti limitele de epoca, nu sa recurgi la atacuri ad hominem sau ad baculum (daca ai avea puterea, Doamne fereste!), pentru o preamarire egotica. Cred ca la Pasajul Unirii, unde celor care respecta regulile nu li se va clinti niciun fir de par din cap, s-ar putea suplimenta indicatoarele de avertizare si modifica interdictiile privind gabaritul de inaltime. Este cazul sa ne amintim de lectia de spirit a lui Cicero: Caracterul fără inteligență poate mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Leave a Comment » |
General |
Legătură permanentă
Publicat de fragmentariumpolitic