Anul 2023 incepe cu un adevar global, adresat lumii: Corectitudinea morală şi istorică e de partea Rusiei

01/01/2023

Corectitudinea morală şi istorică este de partea Rusiei”, a declarat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, în mesajul de Anul Nou, in care s-a referit la operatiunea militara speciala din Ucraina şi la criza din relatiile cu Occidentul.

Liderul rus a intampinat Anul 2023 cu acest adevar global, adresat poporului rus si lumii intregi, ca un autentic mesaj de lumina si credinta de tip Urbi et Orbi, cu caracter politic, laic si spiritual: Rusia este de partea corectitudinii morale si istorice, Rusia se afla neclintita de partea buna a lumii, care este suveranista, multilateralista si libera de globalism.

Anul 2022 a fost bogat „în evenimente cu adevărat decisive şi importante” care „pun bazele (…) adevăratei noastre independenţe”, a evaluat natiocratul Putin trecutul recent. „Pentru asta luptăm astăzi, protejându-ne poporul în propriile teritorii istorice, în noile entităţi constitutive ale Rusiei”, a motivat el foarte explicit prezentul. Putin a punctat cu determinare si pentru viitor, declarand că Rusia nu va ceda în faţa încercărilor Occidentului de a folosi Ucraina ca instrument pentru a o distruge. Verum Vivere!

Sursa: https://flux24.ro/putin-corectitudinea-morala-si-istorica-este-de-partea-rusiei/


Mega-cinism globalist al ambasadoarei SUA la Kiev: Ucrainei ii spune «Glorie»  in loc de «RIP», in timp ce-i inteteste arderea de tot in focul razboiului

01/01/2023

Falsa incurajare ca este «invincibila» si va «invinge» Rusia este o inselatorie globalista de proportii, cu consecinte existentiale dintre cele mai grave pentru statalitatea artificiala a Ucrainei, degenerata in nazism, din rapturi teritoriale de la rusi si europeni.

De aceasta strategie de inselare a uzat duminica si ambasadoarea SUA la Kiev, Bridget Brink, cand a comentat atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei în primele ore ale Anului Nou. Într-un mesaj manipulator postat pe Twitter, diplomata americana a scris că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu înţelege că ucrainenii sunt făcuți din oţel.

„Rusia a atacat cu lașitate Ucraina, în primele ore ale noului an. Putin încă nu pare să înțeleagă că ucrainenii sunt făcuți din oţel. America este absolut încrezătoare că Ucraina va câștiga în 2023. Glorie Ucrainei!”, a scris Brink cu cinism. Ea a folosit expresia „Glorie Ucrainei” in loc de „Rest In Peace” (RIP) in timp ce-i inteteste arderea de tot in focul razboiului.

Referinte: https://www.stiripesurse.ro/ambasadorul-sua-la-kiev-acuza-rusia-de-lasitate-putin-nu-intelege-ca-ucrainenii-sunt-facuti-din-otel_2726040.html


De Anul Nou, globalistii si-au activat celulele teroriste din Afganistan: Explozie la aeroportul militar din Kabul, soldată cu morti si raniti

01/01/2023

Explozie terorista la Kabul/ Foto: Wakil Kohsar / AFP / Profimedia

Globalistii si-au activat, duminica, in ziua de Anul Nou, celulele teroriste din Afganistan, pe care le-au lasat in urma la retragerea haotica a SUA din aceasta tara, la 31 august 2021, sub presiunea pierderilor provocate de catre talibani.

O explozie puternica a avut loc duminică in apropierea aeroportului militar din Kabul, care este puternic fortificat. S-au inregistrat multe victime, morti si raniti. Investigatia este in curs, dar se stie ca Statul Islamic a comis atentatul.

Statul Islamic este aripa militara a globalistilor neasumata oficial, dar pe care globalistii o finanteaza si inarmeaza ca pe o armata regulata in umbra, pe care o folosesc in razboiul hibrid si terorist impotriva natiunilor libere de globalism.

O extensie globalista a razboiului hibrid si terorist este in Ucraina, unde globalistii au creat relativ o replica modificata a Statului Islamic sub forma nazista a Statului Ucronazzi.

Cele doua creatii monstruoase nu trebuie privite separate, ele au acelasi stapan si acelasi scop politic – controlul global.

Referinte: https://www.hotnews.ro/stiri-international-25997501-explozie-aeroportul-militar-din-kabul-soldata-multiple-victime.htm


Criza propagandei cacotopice de razboi: Londra este nevoita sa-si abandoneze stereotipia abordarilor triumfaliste pro-naziste si defaimatoare anti-ruse

01/01/2023

Soldati rusi, in operatiunea militara speciala din UcroNazzi/ Foto: Olga MALTSEVA / AFP / Profimedia

Pentru prima data, propaganda ministerului britanic al apararii este nevoita sa iasa din stereotipia abordarilor sale cacotopice privind razboiul din Ucraina. Practic, Londra isi rupe, cel putin in noua conjunctura, firul prezentarilor cacotopice, triumfalist-pronaziste si defaimator-antiruse.

În sinteza de front din ultima zi a anului 2022, ministerul britanic spune că, din octombrie, Rusia a urmat, in razboiul din Ucraina, un model de lansare a unui val intens de atacuri la fiecare șapte până la zece zile. Britanicii anticipeaza ca rusii vor rupe acest tipar in zilele si in etapa urmatoare, ceea ce ar putea insemna „totul este nou pe frontul de est”.

Sugerarea britanica este ca acest tipar de atacuri va fi scurtat la cateva zile sau vor fi chiar atacuri zilnice, cu lovituri cu raza lunga de actiune. Dintr-o data, globalistii londristi recunosc noile realitati ale razboiului, vorbind despre coplesirea apararii antiaeriene ucronazzi, colapsul infrastructurii energetice a Ucrainei si prabusirea moralului populatiei ucrainene. Propaganda de razboi a Londrei s-a devoalat astfel ca fiind kakotopica, prin tentativele de control global al mintii privind razboiul, construirea de realități ficționale de razboi, in care  oamenii sunt obligati sau amenințati să creadă, si construirea de rivalitati fictionale, intre rusi si kievorusi. Acestea sunt caracteristici ale kakotopiei, specifice statelor globalitare (adepte ale globalismului) si totalitare (marxiste si/sau hitleriste).

Referinte: https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25996214-cum-putea-rusia-rupa-tiparul-atacurilor-zilele-urmatoare.htm


%d blogeri au apreciat: