
Cultura, intre care se numara artele, traditiile si credinta, exprima cel mai fidel posibil identitatea si sufletul unui popor. Ea critica, satirizeaza sau trateaza cu umor aspecte ale vietii politice nationale sau internationale cu arme spirituale, dar taioase ca un bisturiu si vindecatoare ca un leac, ca in zicala latina ridendo castigat/razand vindecam.
Cred ca modelarea lumii spre a deveni tot mai umana se face mai degraba cu mijloace culturale decat tehnologice (care le includ si pe cele militare). Dovezi indubitabile de influenta in acest sens le aflam in opera unui Shakespeare, Twain sau multor altora, fara de care mi-e imposibil sa cred ca USA si UK, torturate de progresisti prin cancel culture si cancel history, vor mai putea cuceri vreodata mintile si inimile.
Un act de influenta culturala, cu mijloace satirice si umoriste, a fost si carnavalul traditional cu masti din ajunul Anului Nou din comuna Berzunți, județul Bacău. In acest an, tema jucata pe strazile din localitate a fost razboiul din Ucraina. Din defilarea mastilor stradale razbate insa simpatia pentru Putin si Rusia, chiar daca aparent este impotriva acestora, pentru a insela vigilenta si cenzura mainstream.
Localnici în uniforme ale Armatei Rusiei, utilaje agricole mascate în blindate cu inscriptia „Z”, simbolul soldaților ruși, rachete și „momente artistice” cu „Putin”, referiri la viol și la bombardamente, așa a fost parada berzuntilor.
„Dați drumul la bombă, uăi!”/ ”De prin munți și de prin văi, să vie toți rușii mei cu câte-o bombă la ei/ Cu o bombă, o catiușă, nu stați ca proștii la ușă/ Dărâmați tot ce vedeți, violați tot ce prindeți (…)/ Distrugeți, că-așa ne-ndeamnă Rusia, patria mamă”, spune personajul care îl imită pe Vladimir Putin. In final, simpatia simbolica pentru Putin si Rusia a starnit mania autoritatilor si reacții dure pe social media. Dar poporul simte cu inima estica si n-ai ce-i face.
Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26000297-video-defilare-unforme-militare-rusesti-masini-transformate-tancuri-rachete-putin-indemnand-viol-defilare-intr-localitate-din-bacau.htm