Nu cred ca doctoratelor in stiinte militare ar trebui sa li se caute nod in papura, ca ele ar trebui sa fie respinse, minimalizate sau desfiintate, cum sugereaza unii, in necunostinta de cauza. Chiar daca in arta razboiului e mai greu de descoperit lucruri noi, ba inca si mai greu sa le scrii, pentru ca o data facute publice ele nu mai pot surprinde adversarul, de aceea, cred, trebuie sa ramana secrete. Dar daca ele repeta si aprofundeaza, ca baze cognitive absolut necesare, fara de care nicio inteligenta nu se dezvolta, ar trebui sa fie suficient pentru a le perpetua, in situatii decisive ele ar putea da idei, solutii, alternative salvatoare.
Apoi, mai este si o chestiune de psihologie a ierarhiei militare, seful trebuie sa aiba intotdeauna ceva in plus decat subordonatii, si ma refer la doctorate, masterate, postuniversitare. Dar pana la urma, nu te intereseaza nu stiu ce titluri sforaitoare ale chirurgului care te opereaza, ci ca acesta sa fie profesionist, sa iesi cu bine de sub bisturiul lui. La fel si cu razboiul, pe care generalul trebuie sa il castige.
Zice cineva, si inteleg ce vrea sa zica, despre unele defulari care pot apare in spatele iritării de doctoratele luate incorect. Dar acelasi lucru se poate spune si despre cei care critica doctoratele militare doar pentru ca pentru ei strugurii sunt prea acri. Pur si simplu este inspaimantatoare, pana la a fi demolatoare, critica nefondata a ideii ca din colegiile superioare ale institutiilor de forta se nasc retele de putere. Dar intreb, nu e aceasta o consecinta a meritocratiei? Nu se intampla la fel pretutindeni? Dar, ma rog, treaca-mearga si acest lucru, ca d’aia stam stramb, ca sa judecam drept.
PS/NB: Si, apoi, nu l-a invalidat nimeni pe Francis Bacon (1561-1626) in maxima lui celebra, perfect adevarata si verificata, potrivit careia „stiinta inseamna putere”.
Referinte: https://www.contributors.ro/elitele-romaniei-de-la-prolet-cultism-la-academic-cultism/

Vulpea și strugurii, o fabulă de Esop despre natura umană