
Marele actor Victor Rebengiuc, care a implinit, ieri, varsta supersenioriala de 90 de ani, a intrat in clasa nonagenarilor de elita. Volens nolens, el a devenit astfel „coleg de clasa”, gerontologic vorbind, cu politicianul Ion Iliescu. Chiar este de notat cum aceste personalitati puternice si antagonice sunt aduse impreuna de zeul Cronos. Probabil ca si zeul Posteritatii va face acelasi lucru. Inchid aici aceasta referinta, orice alt comentariu contradictoriu ar fi superfluu, ca in discutiile despre gusturi si culori, despre care disputele sunt nonsensuri. Oricum am da-o cu disputele politice, pana la urma si preferintele politice sunt normale, si ele tin de drepturile omului, la fel ca preferintele culinare, vestimentare etc. Determinante in preferintele politice sunt proportiile acestora, de care trebuie sa se tina cont, sa fie luate ca atare, aritmetica democratiei facand diferenta.
De actorul Victor Rebengiuc sunt legati milioane de romani. Ei sunt romani de mai multe varste si generatii, sunt cei care i-au apreciat exceptionalele roluri pe care le-a jucat in filme romanesti celebre. Probabil ca rolul cel mai de audienta, atat urbana cat si rurala (mai ales), a fost cel pe care indragitul actor l-a jucat in filmul-capodopera „Morometii”, in regia lui Stere Gulea, după volumul I al romanului-capodopera „Moromeții” (1955), scris de Marin Preda, unul din cei mai importanti romancieri romani din perioada postbelica. Pe acestia si pe toti oamenii de cultura trebuie sa ni-i asumam si sa-i onoram, fiecare sa-si aiba locul in societate, atunci e cu adevarat democratie, cand nu sunt liste negre si puneri la index (ce tevatura exclusivista si rea credinta au fost in ultima vreme cu Mircea Vulcanescu, filolog, filosof, publicist, sociolog și politician roman).
Exista din pacate o legatura de continuitate a raului intre fresca sociala interbelica din „Morometii” si ce a urmat in anii comunismului pentru taranul roman, pentru care degradarea economica si viata chinuita nu a incetat pana la revolutie. „Rupturile transante” de care pomeniti nu sunt decat intr-o imaginatie incendiatoare si periculos de devastatoare, ca cea a zeului distrugerii Shiva. Ca aceasta imaginatie sulfuroasa sa nu devina realitate, este o nevoie imperioasa de echilibru intre continuitate si discontinuitate. Va invit sa privim impreuna din acest unghi, pentru a vedea ca exista o paralela intre dez-aurirea epocii asa-zise de „aur” din perioada interbelica, care a fost un mars catre catastrofa, si dez-aurirea „epocii de aur” comuniste, care si ea ne-a dus pe marginea prapastiei. Coprofagie? Poate fi numita si asa, ca dezacord intre un program politic ambitios si resursele deficitare, ori poate pentru ca i s-a rupt prea devreme firul timpului de care ar fi avut nevoie sa i se vada efectele. In epoca de „aur” a anilor ’30 nici macar hartia igienica nu era de ajuns, se foloseau inlocuitori. Hitleristii foloseau in alimentatie ersatz-uri, acum neomarxistii (globalistii) le dau oamenilor sa manance insecte si viermi.
https://www.contributors.ro/actorul-dictatura-si-necesitatea-caintei/