Sfarsitul gruparii teroriste “Stat Islamic”: Resuveranizarea si reconstructia Siriei si Irakului, sarcini nationale, regionale si internationale imediate

24/03/2019

Donald Trump salută sfârşitul ”califatului” Statului Islamic si promite ca va ramane „vigilent”/ Foto: Carolyn Kaster/AP

Sfarsitul ultimei redute a gruparii teroriste “Statul Islamic” din Siria si, totodata, din Orientul Mijlociu reprezinta consecinta naturala a unitatii interetnice a Islamului si a unirii multilateralismului in jurul Dreptului International. A fost o victorie previzibila a credintei nestramutate in invincibilitatea solidaritatii islamului, regiunii, multilateralismului si suprematiei dreptului. 

Anuntul a fost facut sambata de catre Forţele Democratice Siriene (FDS) – o grupare rebelă condusă de kurzi şi aliată cu SUA -, care a preluat controlul complet asupra satului Baghouz, ultimul bastion al SI din estul bogat în petrol al Siriei. El a fost confirmat in aceiasi zi de catre preşedintele american Donald Trump, care şi-a exprimat satisfacţia pentru sfârşitul “califatului Statul Islamic” si a promis ca Statele Unite vor rămâne “vigilente” faţă de principala organizaţie jihadistă în lume. “Statul Islamic” s-a proclamat “califat” in 2014, dupa ce a cucerit în Siria şi în Irak un teritoriu vast, de mărimea Regatului Unit.

Siria: Declanşarea unei ”noi etape” în lupta împotriva Statului Islamic (comandant kurd)/ Foto: Ahmed Mardnli/EPA

Principala cauza care a facut posibila teritorializarea “Statului Islamic” a fost razboiul SUA in Irak (2003), pentru petrolul irakian. O alta cauza conjugata a fost subminarea politica si militara de catre Israel a suveranitatii teritoriale a Siriei. Prin “califat”, demascat de arabi ca “al doilea Israel”, Tel Aviv a urmarit sa smulga noi teritorii din Siria si sa-si consolideze ocupatia (1967) asupra teritoriului sirian al Inaltimilor Golan, anexare pe care ONU nu o recunoaste. Din aceste motive, Lumea a primit cu raceala laudarosenia “100%” a lui Trump de “eliberator” al Siriei de sub dominatia “Statului Islamic”. Un fapt extrem de revelator, care tine loc de orice alte comentarii, a fost ceremonia din Siria privind sfarsitul „califatului”. Ea a avut loc in campul petrolifer Al-Omar din estul Siriei, unde a participat trimisul SUA,William Roebuck. Din imaginile de la eveniment se vede clar ca acolo a fost un singur steag, al SUA. In mod insultator pentru suveranitatea statului sirian, nu a fost arborat steagul Siriei. Acum, este cat se poate de limpede care a fost scopul complotului jewmerican de razboi civil inceput in 2011 impotriva Siriei. Chiar daca rezultatul final nu este pe masura asteptarilor, infigerea steagului american in campurile petrolifere din estul Siriei este indiciul ca se vrea scoaterea acelui teritoriu de sub suveranitatea siriana si trecerea lui in „vigilenta” americana, sub supravegherea careia petrolul sirian va lua calea Americii. Emblematic pentru SUA, un „complot al petrolului” similar celui privind Siria este in dezvoltare impotriva Venezuelei.

Siria: William Roebuck, reprezentant al SUA la ceremonia privind sfarsitul „califatului”, tinuta in campul petrolifer Al-Omar din estul Siriei/ Foto: Ahmed Mardnli/EPA

Pe de alta parte, documentarea legaturilor conceptuale, politice si financiare dintre globalism si terorism continua sa alimenteze suspiciunile in privinta perspectivei de rol globalist al “Statului Islamic”. Unele declaratii politice occidentale si analize globaliste din New York si Londra sunt contradictorii, se incurca intre ele, vorbind de “cadere” si “eliberare”, dar nu de invingerea sau disparitia “Statului Islamic”. Invingerea “Statului Islamic” este plasata de catre Trump intr-un orizont de timp incert, iar think tank-uri de rezonanta dau ca certa “regruparea” acestei organizatii teroriste. Cel mai probabil, teserea motivationala a unei “noi etape” impotriva unui morganatic “Stat Islamic” are in vedere combustionarea pe mai departe in Siria a FDS si a prezentei militare a SUA.

In pofida a tot felul de “avertizari” casandrice, eliberarea tuturor teritoriilor care au fost detinute de catre “Statul Islamic” in Siria si Irak deschide doua ferestre imense de oportunitate privind resuveranizarea si reconstructia celor doua tari. Transferul total de suveranitate catre guvernele Siriei si Irakului, potrivit stipulatiilor dreptului international, si inceperea intensificata a refacerilor statale, economice si civile ale celor doua tari sunt sarcini nationale, regionale si international imediate. Conjugarea pro-suveranitate si anti-terorista a multipolarismului regional si global nu are alternativa la a face ca fosta grupare terorista “Stat Islamic” sa nu se mai intoarca in regiune si sa fi iesit definitiv din istorie. Toti vecinii Siriei si Irakului trebuie sa ajute cu buna credinta la reconstruirea si stapanirea deplina a caselor unice siriana si irakiana, ca parti ale casei unice regionale.    

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/03/23/donald-trump-saluta-sfarsitul-califatului-statul-islamic-si-promite-sa-ramana-vigilent–279910

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/03/23/siria-declansarea-unei-noi-etape-in-lupta-impotriva-statului-islamic-comandant-kurd–279862

http://www.ziare.com/international/statul-islamic/pericolul-reprezentat-de-statul-islamic-persista-in-pofida-infrangerii-in-siria-gruparea-s-ar-putea-relansa-1554726


Singuratatea unilateralitatii de cursa lunga

21/01/2015

Am urmarit discursul presedintelui american, Barack Obama, despre Starea Natiunii, cu interesul oricarui cetatean dintr-o tara partenera strategica si aliata. De fapt, marturisesc ca am dat curs invitatiei premierului Victor Ponta, adresata ministrilor sai, de a urmari discursul presedintelui Obama „pentru a vedea ce avem si noi de facut”, pe care am extins-o, deliberat, la cetateni, fara de care ministrii nu pot face nimic.

Intr-adevar, premierul are dreptate, discursul lui Obama a fost un discurs de presedinte cu viziune (cel putin prin orizontul global de referinta). Reactionand, prompt si pe faza, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, in a carui selectionare si promovare s-a dovedit fara niciun dubiu ca Ponta a avut o mana buna, a cerut, miercuri, reactivarea ambitioasa a viziunii extensive privind Parteneriatul Estic, dupa ce luni, consonand anticipativ cu liderul american, a sustinut mentinerea regimului de sanctiuni impus Rusiei.

Fireste, cineva ar putea sustine, ironic, si nu stiu daca as avea suficiente contraargumente, ca ar putea fi vorba de o mostra de obedienta excesiva a stangii democrate dambovitene fata de administratia democrata americana. Mai ales ca si animatorul unei noi miscari social-democrate, Mircea Geoana, exersase ceva asemanator, cu putin timp in urma, dupa intalnirea cu Victoria Nuland, cand a afirmat ca de opinia asistentului secretarului de stat, in vizita in Romania, depinde decizia pe care administratia SUA o ia cu privire la tara noastra.

S-a confirmat, de altfel, ca americanii nu mai sunt interesati de sustinerea unei anumite conduceri politice in Romania, ci doar de impartasirea geopoliticii lor, marcate, in opinia mea, de doua probleme cardinale, scutul antiracheta si sanctiunile antiruse. Cel mai probabil, retragerea increderii Guvernului Ponta, pentru care opozitia liberala a inceput sa negocieze in mod activ o noua majoritate, nu va mai fi interpretata de catre americani intr-un registru partinic. In treacat spus, interpretarile ar putea fi, cel mult, intr-un registru nostalgic, avand in vedere intalnirile pe care premierul roman le-a avut cu presedintele american si simpatiile pe care si le-au aratat reciproc.

Totusi, in discursul presedintelui Obama ceva mi-a atras in mod negativ atentia, iar ceea ce voi spune tine nu numai de libertatea de exprimare, ci si de sinceritatea exprimarii. Este vorba despre unilateralitatea Americii, asumata in actiunile care tintesc terorismul, dar care, de multe ori, se manifesta si in alte domenii. Neintegrarea intr-un concert global inseamna, cu certitudine, insingurare, autoizolare, dar poate semnifica si subiectivism, voluntarim, arbitrariu, chiar aroganta. Afirmarea unei doctrine a unilateralismului este tot atat de respingatoare ca cea a exceptionalismului, care a fost virulent criticata, datorita esentei sale nedemocratice. Intr-o lume a bi- si multilateralitatii, unilateralitatea este o ciudatenie, un etnocentrism care nu atrage prieteni si aliati. De la unilateralism la unipolarism nu-i decat un pas, posibilitate care nu face decat sa mareasca numarul vocilor internationale care acuza ca SUA vor sa domine lumea.


Un erou al democratiei?

26/06/2013

Cazul Edward Snowden continua sa faca in mod alert agenda mass-media internationale. Magnitudinea dezvaluirilor fostului agent NSA despre programul de supraveghere electronica din SUA va mai reverbera, probabil, o buna bucata de timp, nefiind exclus sa fie primul si cel mai mare cutremur din lumea serviciilor secrete americane, de dupa incheierea razboiului rece. Pe buna dreptate, opinia publica si autoritatile din lumea intreaga sunt ingrijorate de colectarea de date personale si interceptarea comunicatiilor online privind cetatenii din SUA si din afara lor, de in mainile cui ar putea cadea aceste informatii, de scopurile in care ar putea fi folosite, de cum urmarirea neintrerupta ar afecta vieti si interese private.

Semnale au mai fost, pe aceasta tema, inclusiv despre ascultarea discutiilor din unele parlamente, din afara tarilor lor, dar niciodata nu au avut o asemenea amploare si nu au primit o confirmare dintr-o asemenea sursa interna, de origine. Ceva este putred, dar, de aceasta data, nu in Danemarca! O intrebare nelinistitoare, care a mai fost pusa si in trecut, dar de fiecare data respinsa, ca fiind fara obiect, ar fi la ce ar folosi o supraveghere globala, daca nu pentru servirea unei agende globale ascunse, a unui scop unipolar? Si o alta, la fel de neocolit, se poate stabili o relatie intre supravegherea intimidanta a populatiei si lipsa ei de reactie protestatara, intr-o anumita parte a Occidentului, in cea mai mare parte a sa, dupa modelul celor din Vestul si Estul Europei, la restrangerea drepturilor civile sau la efectele crizei, care cel mai cumplit a lovit in epicentru, la ea acasa?

Dincolo de orice agitprop, unei constiinte lucide, cum ar putea fi si cea a lui Snowden, nu are cum sa-i scape urzeala politica, inclusiv sub forma lanturilor digitale, care pot fereca la fel de bine precum cele de otel, dar care, in plus, raman nevazute, putand tine democratia ca intr-o camasa de forta. La fel de nebuloasa este si problema violentei civile, o alta sursa de nesiguranta pentru cetatean, a armelor care terorizeaza populatia, o noua sclavie, care aminteste, in mod paradoxal, de cea adusa de stapani in colonii sau pe proprietatile lor private. Nebulozitatea si paradoxul constau in faptul ca in loc ca supravegherea si urmarirea electronice sa duca violenta civila, daca nu catre zero, cel putin catre un trend descrescator sau o cota cat mai mica, sa „previna” si sa „salveze” vieti, cum sustin oficialii, lucrurile stau exact pe dos, violenta civila escaladeaza, luand in stapanire campusuri, piete, supermarketuri, strazi, cartiere, orase si chiar state.

Din interpretarile date motivatiilor si dezvaluirilor lui Edward Snowden, care au trecut prin toate culorile curcubeului, doua merita a fi retinute, cele in alb si negru, respectiv ca ar fi o operatiune de inselare a opiniei publice, ca parte dintr-un plan mai larg de manipulare (ceea ce ar mari o lista si asa destul de lunga) sau ca autorul ar fi un erou al democratiei, care atrage atentia asupra unor imense abuzuri de putere, discretionare si incontrolabile, a unor incalcari ale drepturilor civile si ale omului, la adapostul unei etichete sau perceptii caduce, de „campioana a democratiei”.

Ambele variante sunt la fel de greu de probat, de aceea principiile prezumptiei de nevinovatie, statului de drept si democratiei sunt singurele de urmat, mai ales cand este vorba de declaratii politice, asa cum par a fi cele ale lui Snowden, pentru ca informational dezvaluirile in cauza se apropie foarte mult de ceea ce numim un „secret al lui Polichinelle”. Niciun stat nu trebuie sa se transforme in politie politica a altui stat si nici sa accepte asa ceva in viata internationala.

Deocamdata, semnalele care vin dinspre SUA par sa mizeze pe extradare sau expulzare, desi nu sunt nici acorduri bilaterale si nici motive pe zona de tranzit, ar fi o nota proasta, daca li s-ar da curs. O nuanta, care ar putea rezuma o intentie, vine dinspre Julian Assange/WikiLeaks, un alt scandal, geaman parca cu Snowden/Prism, care insinueaza ca rusii s-ar putea sa ramana cu toata povestea pe cap, din cauza anularii pasaportului american, ceea ce ar insemna joc impus, cu o legare psihologica de un eveniment creat, care nu este al lor si de care nu au nevoie. Presupunerea planificatorilor, daca exista, ca beneficiile asteptate vor fi mai mari decat costurile expunerii, care, eventual, ar putea veni dintr-o alta etapa, deci din cronicizare, mi se pare puerila, intregul scandal nu este bilateral, ci extins la scara globala sau cvasi-globala.

Daca vocea lui Edward Snowden este a constiintei, atunci acesta nu poate fi decat un erou al democratiei. Cei care au crezut ca in capitalismul neoliberalist, al statului plutocrat, asa cum l-am cunoscut si noi dupa 1989, nu se pot intampla defectari majore, care sa puna in lumina criza de sistem, au acum ocazia sa accepte ca s-au inselat. Nu stiu daca Snowden va scrie vreo carte despre orizonturile instelat-dungate, stiu insa ca din punct de vedere politic nici nu prea are importanta daca este erou sau tradator, criza si alienarea sunt reale si profunde, de necontestat, mai important este mesajul, unit si clocotitor, indiferent ca l-a cauzat sau ocazionat, in favoarea apararii democratiei, a drepturilor civile si ale omului, impotriva injosirii umane, care trebuie preluat si consolidat.


Ping-pong politic, Geoana vs Oettinger (mancati pepene rosu!)

31/05/2013

PSD-ul are oameni de valoare pe care nu-i foloseste. Unul dintre acestia este Mircea Geoana, dat prin toate fineturile occidentale. Intre patriotismul de partid si ambitiile personale cred ca ar trebui sa alegem intotdeauna inteligenta politica, Romania eterna ar avea de castigat, singura care conteaza, de altfel, in fata efemeritatii fiecaruia dintre noi.

Iata ce a spus Geoană despre declaraţia lui Gunther Oettinger, comisar UE pentru energie, ca am fi „neguvernabili” (alaturi de Bulgaria si Italia):

„E o declaraţie foarte brutală. Acest tip de afirmaţie este extraordinar de severă. Şi mai ales pentru cineva care are atâta experienţă politică. E un om care cunoaşte ce înseamnă interesul Germaniei şi al Europei către zona noastră. Cunoscându-l şi ştiind că este un politician experimentat, cred că vorbele sale nu au fost întâmplătoare. Cred că pur şi simplu a încercat să atingă un anumit scop politic în Germania. Făcând-o într-un ziar de mare circulaţie din Germania, în apropierea alegerilor din Germania, eu citesc într-o notă foarte politică. Nu este acceptabil aşa ceva. Nu cred că ar trebui să fim indignaţi de faptul că vorbesc urât despre noi, pentru că a spune că eşti neguvernabil este o afirmaţie mult prea severă. Induce un sentiment al unui spaţiu al sudului european care amplifică acest sentiment de schismă, de prăpastie, de ruptură între nordul şi sudul Europei. Dacă punem lucrurile în context, aceasta este de fapt principala noastră temere, a celor care suntem mai nou-veniţi în Europa. Europa având în acest moment un moment extrem de delicat este cel mai periculos moment pentru Europa de la înfiinţarea comunităţilor europene acum 60 de ani”, a spus Geoană.

Întrebat cum ar trebui să reacţioneze România la astfel de afirmaţii, Geoană a răspuns:

„Mai viguros, pentru că e ca în curtea şcolii. Dacă îl laşi pe unul să îţi dea una peste nas şi te retragi undeva la toaletă sau pe terenul de sport ca să îţi lingi rănile, data viitoare îţi va da una şi mai vârtos”.

http://ro.stiri.yahoo.com/geoană-despre-declaraţia-lui-oettinger-spune-că-eşti-202518905.html

Absolut perfect, rotund si adevarat, la care nu gasesti niciun impediment, ca atunci cand iti plimbi mana pe o circumferinta. Aroganta nordului, in special cea nemteasca, se bazeaza pe prostia sudului, in particular pe inadecvarea reactiilor in a-i retrimite mingea in teren, pentru ca, nu-i asa, si in politica este precum in tenis, cum ar spune Toma Caragiu.

Schimbati, dom’le, bancul ala despre caruta cu prosti care s-a rasturnat la Caracal, eu cred ca si o altfel de caruta, plina cu oameni destepti, s-a rasturnat la Dabuleni! Daca ascutimea mintii lui Mircea vine de la consumul vestitei marci locale de lubenite, nu-mi ramane decat sa-i indemn pe guvernanti la imitatie, mancati, fratilor, si voi, cat mai mult pepene rosu! Poate aude si Victor Ponta.


Mizeria splendorii de vitrina

27/07/2012

FMI atentioneaza Marea Britanie ca ar trebui sa o lase mai moale cu austeritatea daca economia nu ve reveni pe crestere. Deja majorarea taxelor si reducerea cheltuielilor bugetare, incepand cu 2010, au diminuat cresterea economiei britanice cu 2,5 procente in ultimii doi ani. Acest regres al unei economii atat de financiarizate ca a insularilor este inca un indiciu, daca mai era nevoie, ca austeritatea a fost si este o optiune de politica economica gresita, inclusiv la case mai mari. Efectele austeritatii au fost cu atat mai dezastruoase pentru o tara precum Romania, ceea ce fac ca acutele lui Basescu cum ca el si cu guvernele sale, Boc si MRU, ar fi trecut tara prin criza sa nu inseamne altceva decat fanfaronada si manipulare politice.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12834448-fmi-marea-britanie-trebui-incetineasca-ritmul-programului-austeritate-daca-economia-nu-reveni-crestere

Pe de alta parte, premierul britanic sustine ca austeritatea se poate prelungi pana in 2020, ceea ce ar adanci si mai mult greutatile si nemultumirile populatiei, cascand prapastia sociala.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12831886-marea-britanie-austeritatea-poate-prelungi-pana-2020.htm

Tara lui David Cameron nu este insa precum cea a lui Basescu, pentru ca de ani de zile UK beneficiaza de un discount privind contributia la bugetul UE, pe seama caruia isi regularizeaza propriul buget. Englezii il numesc „rabat”, francezii, „ceasul britanic” (platim noi pentru ei), iar Bruxelles-ul ii spune, folosind un eufemism diplomatic, „mecanism de corectie”. Evident ca gaura britanica din bugetul UE este acoperita de catre celelalte tari membre, prin mecanisme de redistribuire si tot felul de tertipuri discriminatorii (inclusiv de ingreunare sau chiar blocare a accesarii fondurilor europene), ca vorba ceea, cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale!

http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/Bugetul-UE-De-ani-de-zile-Regatul-Unit-beneficiaza-de-un-discount.-De-ce-Si-cat-va-mai-continua.html?

Si dinspre licuriciul cel mare vin semnale de oboseala a democratiei, prin adancirea excluziunii si polarizarii sociale. Potrivit unui raport de peste Atlantic, jumatate din populatie detine doar 1,1% din bogatia nationala.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12839854-sua-jumatate-din-populatie-detine-doar-1-1-din-bogatia-nationala.htm

 


Puci prezidential cu referendum: Cum incearca Basescu si PDL sa rescrie manualul loviturilor de stat

24/07/2012

Probabil ca niciodata sau de foarte mult timp sintagma “lovitura de stat” nu a fost invocata cu atata frecventa, cinism si lipsa de sens cum au facut-o presedintele suspendat Basescu si PDL intr-o singura luna, cea de campanie pentru referendumul de demitere, care se incheie peste cateva zile. „Baietii destepti” cu politichie portocalie au luat in brate aceste cuvinte oribile pentru orice democratie pentru a se culca si scula cu ele in gura in fiecare zi, racnindu-le din toti rarunchii, cu speranta ca doar-doar vor prosti pe unii sau infricosa pe altii.

Atunci cand vrea sa insele sau sa intimideze pe cineva diavolul devine un fel de personaj-orchestra, care sufla in toate trompetele, ciupeste toate corzile si bate toate tobele, pentru a crea iluzia de multime care concerteaza pe o melodie data sau, dupa caz, de vuiet de lupta, caruia nu i te poti opune. Numai cel care va rupe panza dinapoia careia se aud sunetele unei astfel de „reprezentatii” nu se va lasa inselat, pentru ca va descoperi un singur ins, jalnic de asudat si consumat de „virtuozitatile” unei asemenea inselatorii… Nu cred ca in politica, in general sau in cazul de fata, in special, sa fie altfel, poate cel care scrie si distribuie partiturile ori cei care le interpreteaza sa poarte alte nume, de presedinti, sefi de guvern,  de partid, ambasadori, ong-uri etc., dar scopul de inselare a opiniei publice este acelasi.

Nu stiu daca aceasta asociatie de idei am citit-o undeva sau daca este un rezultat subconstient, intuitiv, propriu tuturor oamenilor normali care simt o manarie necurata si care nu vor sa se lase amagiti, pentru ca este imposibil, oricate vraji a-i face, ca o perioada de opt ani de prezidentiat basist ori de patru ani de guvernare pedelista sa o comprimi atat de mult incat sa-i ascunzi abuzurile si ilegalitatile strigatoare la cer dupa cele de-abia doua luni de guvernare ale noului Guvern USL, care nici macar nu a avut timpul fizic necesar pentru auditarea situatiei economico-financiare lasate de Guvernele Boc si MRU, darmite sa repare toate stricaciunile si sa arate ce poate. Nicio orchestratie nu poate sterge din memoria sociala vaierele milioanelor de salariati, pensionari, mame, copii si batrani, din timpul administratiei basist-pedeliste, carora li s-au taiat salarii, pensii, ajutoare, medicamente, in timp ce banii erau transferati, fara de lege si fara de rusine, dinspre munca spre profiturile capitalului. Ar fi absolut stupefiant sa crezi, de pilda, ca Elena Udrea isi punea poponetul pe capace de WC de 15.000 de euro, asa cum au dezvaluit listele de achizitii de la ministerul turismului, din timpul fostei ministrese, si ca acei bani, care, cel mai probabil, nu reprezinta decat varful aisbergului jafului din banii publici, nu au umplut gentile Vuitton ale fostei prim-turiste portocalii a tarii.

Asa se face ca ecourile  unui pretins puci parlamentar, care l-ar fi suspendat in mod abuziv pe presedintele tarii, desi sanctiunea si procedura sunt constitutionale, iar aplicarea lor a urmat perfect Constitutia, in litera si spirit, au facut inconjurul lumii, punand pe jar lumea civilizata si facand imense deservicii de imagine tarii. Asa s-a ajuns ca dezinformarile si mesajele alarmist-extremiste, de intoxicare ale lui Basescu si PDL, care au iesit din matca realitatii politice din Romania dar si a normalitatii unei lupte electorale sau opozitii democratice, sa atraga reactii dure ale cancelariilor occidentale, de la Washington pana la Berlin si, nu in cele din urma, Bruxelles, unele dintre ele fiind normale si chiar asumate de catre premierul Victor Ponta, ca rezultat al unei comunicari guvernamentale defectuoase, desi ti-ar trebui o doza mare de agramatism in ale democratiei sau de tendentiozitate ca sa nu observi ceea ce este vizibil de la o posta, contradictia in termeni a unei expresii lingvistice, deoarece hotararile unui parlament liber ales, institutia blazon a democratiei si unica legiuitoare, nu provoaca puciuri, ci impune vointa celor care l-au ales si pe care-i reprezinta, poporul fiind titularul de drept si de fapt al puterii.

Din aceasta perspectiva, una din cerintele necutumiare ale Comisiei Europene, cea de legare a validarii referendumului de un prag de prezenta la vot, de cel putin 50% plus 1 din numarul alegatorilor inscrisi in liste, pare excesiva sau cel putin ciudata, cu posibile complicatii asupra democratiei insasi, in anumite circumstante, pe care, acum, doar le putem banui sau presupune, la o analiza mai atenta. Sper insa ca electoratul sa se mobilizeze si sa participe in proportie majoritara la referendum, prezenta la vot de la locale, de 56,39%, arata ca este posibil, cu o singura conditie…

Strategia de campanie pentru referendum a lui Basescu si a PDL ar putea fi asemuita cu o „furcuta”, ca paliere de desfasurare si ca dublu mesaj. Pe o ramura, Basescu cheama sus si tare la referendum, clamand cu o jucata intransigenta nonpartizana (sa-l creada cucii, ca romanii pe care i-a jupuit pana la oase, nu!) ca daca PDL-ul va proceda invers va intra in „coliziune directa” cu el, dar in acelasi timp se prezinta ca un alfa si omega al recastigarii „credibilitatii” Romaniei, scoaterii tarii din „izolare” si opririi „prabusirii” leului, ceea ce echivaleaza cu un indemn la boicot pentru camarila care viseaza la restabilirea establishmentului de dinaintea suspendarii. Pe cealalta, MRU si PDL joaca pe cartea caricaturizarii suspendarii si a descurajarii, mai mult sau mai putin voalate, a participarii la referendum, fiind de asteptat ca, dupa ce se vor convinge ca electoratul portocaliu a inteles mesajul, sa dea verde „libertatii” de constiinta (probabil, azi, din cate au lasat sa se inteleaga) privind participarea sau nu la referendum.

Ce s-ar putea intampla la referendum? Nu vreau sa acreditez nimic, as fi extrem de bucuros sa fiu infirmat de rezultatele care vor fi anuntate a doua zi dupa referendum, pe 30 iulie, pentru ca ne vom elibera cu totii de un cosmar, dar una din situatiile posibile si probabile ar fi ca referendumul sa fie invalidat ca urmare a lipsei de cvorum, a neprezentarii la urne a celor peste 9 milioane de alegatori, cati ar reprezenta jumatate plus unu din listele de alegatori. Cauzele ar putea fi multe, intre care sezonul vacantei estivale, in care se inregistreaza cea mai mare absenta de la locurile de domiciliu ale populatiei, ar putea juca un rol important. Dar cea mai importanta sursa a absenteismului ar fi boicotarea votului de catre electoratul PDL, al carui consemn tacit, chiar daca nu va fi recunoscut, l-au primit in campanie, iar daca din varful de participare de la alegerile locale, din 10 iunie, care, cu toata mobilizarea, greu ar putea fi atins in conditiile verii, vom scadea fie si numai o parte din electoratul prezumat a-i fi ramas fidel, intrunirea cvorumului ar putea fi pusa sub semnul intrebarii.

Dar, in conditiile invalidarii, s-ar putea inregistra si o alta situatie, de-a dreptul aiuritoare din punct de vedere al democratiei. Ultimele alegeri, din 2009, Basescu le-a castigat cu un avantaj minim, cu putin peste cele circa 5 milioane cati au reprezentat jumatatea, din cele 10 milioane care au participat la vot, cu vreo 70.000 de voturi in plus, daca ne aducem bine aminte. In 2012, la referendumul de demitere ar putea vota „DA” un numar mult mai mare decat cel din 2009, cat a votat pentru Basescu, sa zicem sase milioane, sapte milioane sau opt milioane, ceea ce ar putea reprezenta un procent covarsitor pentru demitere, care nu ar fi exclus sa atinga scoruri absolut surprinzatoare, de peste 80%, avand in vedere cum va vota electoratul de stanga, cel putin, pentru care nu exista o alta sansa de mai bine decat prin pensionarea sau trimiterea inapoi la vapoare a marinarului. Dar, in pofida unui vot covarsitor pentru demitere, si in valoare absoluta si in valoare relativa, fata de 2009, Basescu se va putea intoarce linistit la Cotroceni, situatie absolut stanjenitoare pentru democratie, pentru ca nu a fost cvorum!!!

In loc de concluzii. Cine a impus schimbarea regulii in timpul jocului, prin introducerea cvorumului la referendumul de demitere a presedintelui?! Onorata Comisie Europeana! Si, acum, sa revenim la definitia loviturii de stat, care, intr-o acceptiune nepretentioasa, de bun simt ar spune ca, in esenta, lovitura de stat are loc atunci cand vointei poporului sau reprezentantilor sai legali, constituiti in Parlament, singurul organ care ii impune vointa prin lege, i se substituie o vointa straina. Daca situatia descrisa, de invalidare a referendumului, se va adeveri, in conditiile de asimetrie neta a rezultatelor comparative, in defavoarea presedintelui suspendat Traian Basescu, pentru care numarul celor care se vor pronunta in 2012 pentru a i se retrage increderea si mandatul va fi mai mare decat cel al celor care i le-au incredintat in 2009, dar vointa electoratului va fi ignorata, fata democratiei occidentale, la a carei masa am fost invitati sa luam loc pe cel mai mic scaun, pe motiv ca nu am avea experienta democratica, va fi greu de spalat, pentru ca, iata, adevaratul puci va fi unul prezidential, comis cu cvorumul, cu voie de la Imparatie! Ce-i de facut?


CCR contra Parlament? Constatarea unei absurditati (plus o ipoteza si o concluzie)

19/07/2012

In Raportul MCV pentru Romania se prezinta “indoieli serioase privind angajamentul fata de respectarea statului de drept sau privind modul in care este inteles statul de drept intr-un sistem democratic pluralist.” Bun, de aici retinem ideea corecta a legaturii indisociabile dintre pluralism, democratie si statul de drept, de care ne vom folosi ceva mai jos. Este de la sine inteles ca fara pluralism nu exista democratie, dar si ca absenta statului de drept ar inseamna acelasi lucru.Tot taraboiul privind separatia puterilor si statul de drept a plecat de la restrangerea competentelor Curtii Constitutionale,  care pare sa fi constituit bulgarele a carui rostogolire a dus la avalansa de critici occidentale la adresa noii puteri. Seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, este fara echivoc la publicarea Raportului pe Justitie: „Evenimentele din ultima perioada ne-au zdruncinat increderea. Competentele Curtii Constitutionale nu pot fi schimbate peste noapte.” Drept pentru care ne va mai arde inca un Raport pana la sfarsitul anului!

Dar este CCR-ul un supra-Parlament? Nu si da, pentru ca nu are nicio urma din pluralismul si reprezentativitatea institutiei unice si fundamentale a democratiei, dar care prin sanctionarea hotararilor parlamentare indirect limiteaza vointa legiuitorului sau o poate impinge intr-o directie prestabilita, malformata politic, care poate inseamna tot un fel de legiferare, chiar daca este mascata. 9 judecatori numiti politic contra a 469 de alesi ai neamului sau, ma rog, a 256 cati au votat pentru suspendarea presedintelui, este o chestiune care iese total din sfera justitiei constitutionale, care ar trebui sa fie independenta, si care aterizeaza direct in mocirla politicii, ceea ce, ar trebui sa recunoastem, nu-i o treaba tocmai kusher.

O a doua observatie pe care o facem este ca in urma schimbarii majoritatii parlamentare (implicit a algoritmului parlamentar dupa care se numesc judecatorii constitutionali) a aparut o contradictie intre aceasta si componenta pe criterii politice a CCR. Altfel spus, autoritatea de jurisdictie constitutionala nu mai reflecta noile raporturi de putere dintre partidele din Parlament, iar consecinta practica imediata pentru o noua putere care ar fi pusa sa functioneze sub arbitrajul de ultima instanta al vechii puteri ar fi ca prima ar fi o putere fara putere, incapabila sa-si indeplineasca mandatul, in timp ce cea de-a doua, in dispretul esecului politic si electoral, ar continua, din umbra, sa detina adevarata putere. Pe undeva, situatia este similara celei despre care s-au pronuntat unii bancheri celebri, care au spus ca nu-i intereseaza cine face legile si cine guverneaza, ci cine controleaza finantele unei tari, mutatis mutandis nu conteaza cine detine majoritatea parlamentara si puterea guvernamentala, ci cine controleaza politic puterea judecatoreasca.

Evidenta absurditatii pe speta romaneasca a CCR-ului politizat nu mai necesita niciun alt comentariu, este doar necesar si suficient sa remarcam ca nicaieri in Occident nu vom gasi astfel de Curti politizate. Partea proasta a unui CCR politizat este ca orice schimbare de putere, nemaivorbind de regim (in cazul alternantelor de la stanga la dreapata si invers), ar trebui sa se reflecte corespunzator si in schimbari ale raportului de forte la nivelul Curtii, daca noua putere vrea sa iasa de sub controlul camuflat al vechii puteri si sa-si asume si implementeze propriul program de guvernare. In cazul schimbarilor de guverne de aceeasi culoare sau familie politica, mai treaca-mearga, modificarile respective se pot face tacit, dar in cel al unor schimbari contrare reactiile pot fi dintre cele mai scandaloase, ca in cazul de fata.

Cand Basescu i s-a plans Merkeloaiei ca noua majoritate parlamentara si noua putere guvernamentala vor sa-i ia toiagul de pastor al CCR, nu i-a spus si ca trei dintre judecatori sunt numiti de catre el, iar restul pana la depasirea pragului majoritatii, care-i asigura controlul politic asupra Curtii sunt numiti de catre partidul sau, PDL, si unul si altul prabusiti in increderea parlamentului, institutiilor statului si electoratului. Veti rade, dar situatia este similara cu controlul asupra unui pachet majoritar de actiuni, nu baietii destepti din PDL au descoperit roata, ei nu au facut decat s-o monteze, cu sprijinul unor baieti nu mai putin destepti din PSD, la masinaria justitiei constitutionale, fiecare gandind in sinea lui ca atunci cand va ajunge la putere o va invarti cum va dori!

Cel care a observat facatura si a incercat ruperea cercului vicios al justitiei politice, prin alegerea in CCR a unor judecatori independenti din cadrul ICCJ, a fost chiar premierul Victor Ponta (caruia probabil nu i s-a acordat degeaba, o data cu titlul de doctor, distinctia „Summa Cum Laude”, de catre profesorii in drept, cunoscuti pentru morga lor rigid-profesionala, ca de rigor mortis!), dar latralogii basisti au sarit ca arsi ca nu se poate, ca asa si pe dincolo…

In fine, am ajuns la ipoteza si propunerea sau, daca vreti, concluzia la care m-am referit in titlu si pe care nimeni nu le-a prevazut, pentru ca cu greu am fi acceptat ideea ca am putea avea vreodata un presedinte demis. Ce se va intampla cu CCR-ul politic al lui Basescu in cazul in care acesta va fi demis din functia de presedinte la referendumul din  29 iulie? Lucrurile vor fi simple din punct de vedere logic si al relatiei dintre cauza si efect, de-legitimarea politica si destituirea electorala a presedintelui Basescu se vor rasfrange automat si asupra judecatorilor constitutionali numiti de catre acesta, criza de incredere si autoritate a ocupantului functiei prezidentiale va fi, in mod inevitabil, si una pe masura a componentilor CCR girati politic de catre presedintele demis!Nu vorbesc de institutiile ca atare, ci de persoane, pentru ca aici este cuiul lui Pepelea, in lipsa lor de independenta fata de partide si de politica, care daca nu va fi smuls din justitia romaneasca problemele si scandalurile de azi vor trena sau se vor reproduce si in ciclurile electorale viitoare.

Demiterea presedintelui va oferi si cauza si prilejul care nu vor trebui ratate in ruperea pisicii suspiciunilor si acuzatiilor reciproce, in asa fel incat justitia sa nu mai fie dependenta nici de putere, nici de opozitie. Solutia este la fel de simpla, reforma alegerii/numirii judecatorilor constitutionali in sensul in care deja a fost evocat in spatiul public (vezi mai sus) si reconstituirea CCR pe noua baza, independenta. Nu exista Justitie independenta fara un CCR independent.


Democratia cu fes: Cateva reactii rapide

18/07/2012

1. Declaratiile de ieri seara ale lui Traian Basescu se inscriu in “strategia” insului disperat, care loveste in toti, pentru ca nu mai are ce pierde. Probabil ca “instructiunile” i-au venit, deviat, de pe telefonul negru, singurul in care mai are incredere (poate ca un ultim reflex despotic, precum cel al lui Ceausescu, care-si privea obsesiv ceasul, la proces, de la care parca si-ar fi asteptat scaparea!), pentru ca in “necompetitivul” popor roman, cum il denumea cu nerusinare, nu a avut niciodata incredere (si apropos de lipsa de incredere, de ce fostul locatar de la Cotroceni si-a sigilat biroul la suspendarea din functie, are ceva de ascuns?!). Cazul suspendatului Basescu, care a pierdut increderea in interiorul tarii iar sustinacii sunt din afara Romaniei, este propriu regimurilor nepopulare, stipendiate din exterior. De altfel, profilul sau psiho-politic este cel al unui dictator, plin de sine si discretionar, care vede in orice adversar politic un “puscariabil”, iar in orice alternativa democratica o “lovitura de stat”, tot asa cum in statul politienesc un securist vedea in orice cetatean un atentator la “siguranta nationala” iar un gardian vedea in orice om un posibil detinut. Oricum, va fi interesant de analizat si explicat, inclusiv de catre unele cancelarii occidentale, cat de democratica este paradigma contradictiei dintre pierderea de catre Basescu a increderii propriului popor si “castigarea” unor sustineri care-i vin din afara tarii!

2. Cred ca ar trebui sa multumim echipei AN pentru inspiratele selectii din textele politice ale lui Adrian Nastase si pentru comentariile colegilor, care, in absenta autorului, aflat in detentie politica, reprezinta un reper si o sursa de tarie si coeziune pentru noi toti. In ceea ce ma priveste, nu mi-am pierdut speranta ca intr-o zi, care sper sa fie cat mai apropiata, voi citi pe blog prima scrisoare a lui Adrian Nastase din temnita politica, urmata apoi de o a doua, o a treia samad, care se vor constitui intr-un ciclu care ar putea purta foarte bine numele de “Scrisori din temnita politica”, cu invataminte pentru tinerii politicieni, de azi si de maine, ai Romaniei. Bineinteles, toti asezam pe primul loc dorinta ca Adrian Nastase sa redevina un om liber, dar se pare ca drumul dreptatii si libertatii este anevoios, mai ales dupa ce justitia nationala este politizata, culmea, de catre cei de la care te-ai astepta mai putin, Comisia Europeana (CE), care impreuna cu popularii europeni (PPE), dominanti politic in institutiile europene, formeaza un sui generis partid-stat european, folosit impotriva partidelor nationale apartinand altor familii politice europene, cat si impotriva unor guverne nationale de alte culori politice. A se vedea capitolul politic (!) din Raportul MCV privind justitia din Romania al CE, care contine, nici mai mult nici mai putin, ingerintele politice formulate de seful executivului european, Jose Barroso (!!). Probabil ca unii dintre marii romani de spirit ar numi aceast tip de democratie, care ne vine pe filiera UE, o democratie cu fes (!!!), ca o parafrazare a zicalei “Interesul poarta fesul”, in care interesul este unul strain, din pacate, nu unul national.


O idee geopolitica ocultata, dar uzitata: „Cele doua semicercuri”, o posibila teorie

20/06/2012

Intr-un editorial din Jurnalul National, reluat si pe blogul personal, liderul social-democrat Adrian Nastase abordeaza, interogativ-dubitativ, problema ideii europene.

http://nastase.wordpress.com/2012/06/20/a-obosit-ideea-europeana/#comment-163579

Nu, nu ideea europeana a obosit, ar fi ca si cum am spune ca am obosit sa traim laolalta, in comunitatea europeana, ci contextul in care se afirma e vechi si uzat, suficient cat sa o traga inapoi. Desi ideea europeana e foarte veche, integrarea europeana este doar un “copil”. Toti europenii avem nevoie de o integrare sporita a spatiului comun, in care traim, dar, atentie, inlaturarea ingradirilor poate insemna, in acelasi timp, si niste brese (pentru imigratia ilegala, crima organizata, competitia neloiala etc.). Si China si SUA (cred ca aceasta este ordinea de enumerare) au niste instrumente specifice de integrare, partidul unic, de o parte, economia unica, de cealalta parte (nu e locul sa dezvolt aici ce este “economia unica”, ma multumesc numai sa mentionez ca monopolul privat, concentrarea economiei in cateva maini concura in cel mai inalt grad la configurarea unicitatii in cauza, aidoma cu cea, candva, a economiei de comanda). Pe de alta parte, a devenit evident ca efectele de propagare si contagiune, generate de criza, ar trebui stopate, iar acest lucru nu se va putea face cu succes daca anticorpii nu vor fi multiplicati in fiecare celula a tesutului european, pe care o reprezinta fiecare economie nationala. Lantul dependentelor reciproce, pe care se transmit sporii tuturor maladiilor economice, si nu numai, ar trebui tinut cat mai din scurt sau chiar inlocuit cu noua relatie intre local si global, intre national si european (ceea ce spuneam pe vremuri ca ar fi o unitate in diversitate ar trebui reactualizat si extins la socio-economie). Circulatia cetatenilor nu va trebui sa fie haotica, ci ordonata, la fel si cu cea a agentilor economici, potrivit unei legi a pamantului (consonante, evident, cu cele europene si internationale). Problemele niciunei economii nationale nu se pot rezolva din afara acesteia, din niciun punct exogen, fie ca s-ar numi el si Bruxelles!

De fapt, ce inseamna ideea europeana? In primul rand, constiinta unitatii in multiple planuri, cu deosebire in cele geopolitic si geoeconomic, aspecte care au avut cel mai mult de suferit in secolul trecut. Unitatea geografica, istorica, culturala, religioasa si psihologica sunt mult prea evidente pentru a putea fi contestate de cineva, si atunci, identitatea comuna, pentru ca asta inseamna pana la urma ideea europeana a fost atacata pe cele doua directii, geopolitica si geoeconomica, care au divizat adanc Europa, in comunism si capitalism, care au fost contrapuse pentru a-i macina si slabi progresiv fortele, numai bine pentru a deschide calea ocupatiei politice si economice. Cele doua “inventii” sistemice au fost special concepute pentru a deschide drumul spre dominatia globala, care, in opinia mea (si va rog sa deschideti bine mintile si ochii!) ar putea fi articulate intr-o teorie sui generis, al carei cel mai potrivit nume ar fi “Teoria celor doua semicercuri”. Semicercurile, in fapt doua tipuri de totalitarisme, perfect simetrice, dar construite pe valori polare, in care autorii sunt insa aceiasi, sunt expresia manipularii globale perfecte, care dau posibilitatea de falsa alegere (unii au fugit in Vest, altii, in Est, dar nicaieri nu au fost liberi, pentru ca saracia reflecta intodeauna inrobirea economica), dar ale caror poli de comanda, in varful carora se afla doar un singur om, gratie unor aparate de stat autonomizate in raport cu cetatenii si, in egala masura, imperfectiunilor democratiei, pot fi cu usurinta cuceriti, prin coruptie, de cei care controleaza marea finanta mondiala. In aceasta teorie e doar o problema de”cand”, nu de “daca”, pentru ca cele doua semicercuri sa se uneasca, inchizand cercul, iar stapanul unui astfel de Inel sa devina stapanul lumii. Planul a esuat, datorita prabusirii comunismului, in urma unei rezistente despre care, candva, istoria va vorbi in alti termeni, dar el nu a fost insa si abandonat. Ceea ce se incearca, acum, prin vanturarea unui proiect de formare a unor State Unite ale Europei, dupa modelul american, sunt o alta tentativa de construire a unui nou “semicerc”.


Cand fraul (finantelor) este scapat, caruta (UE) se duce de rapa (Updated)

03/06/2012

De ce n-am avea nevoie de euro? Cui i-ar folosi disparitia acestei monede? Ne vom reintoarce la dictatura unei singure monede internationale de schimb, in care pana si tiparnitele au obosit sa o tipareasca, fara nicio acoperire? Ne vom incredinta economiile nationale unei singure banci, si aia private, de tipul Fed, ultraspecializate in inundarea canalelor financiare cu propriile bilete de banca si in extragerea profitului din supraindatorarea natiunilor? Va fi aurul “banul bun”? Cat de reprezentativa pentru restul actorilor nationali este “presiunea construita” pe BCE, de catre economistii anglo-saxoni, care vor sa o transforme intr-un “colac de salvare” si, mai ales, pentru cine? Nu stiu mare lucru despre Thilo Sarrazin (dupa nume nu pare a fi neamt), despre al carui bestseller “Europa nu are nevoie de euro” se spune ca ar atinge un nerv german si, implicit, european, stiu ceva despre un alt bestseller sarrazinian, “Germania se dezintegreaza”, sub impactul migratiei straine, zice-se, in urma caruia si-a atras multe antipatii (evrei, imigranti), dar acest lucru s-ar putea sa nu insemne nimic, intr-un scenariu de manipulare, in care un succes de public national ar putea fi foarte bine folosit intr-o rasturnare imagologica, contrara exact acelorasi sensibilitati si interese, mangaiate anterior pe crestet… Iar atunci cand Financial Times scrie cat de important este ca liderii zonei euro sa nu dezamageasca asteptarile investitorilor, care par a fi niste Dumnezei pe pamant, iar The Economist afirma ca rigoarea germana va prabusi proiectele europene (niciodata n-am mai auzit o asemenea aberatie despre rigoare si meticulozitate!), la al caror cor se adauga, in aceeasi nota, si speculatorul international George Soros, mai ca banuiala de mai sus se transforma in certitudine. De fapt, al carui nerv il atinge euro ? Dumneavoastra cum comentati ?

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12425664-europa-nu-are-nevoie-euro-thilo-sarrazin-bestseller-care-atinge-nerv.htm

Update (Un raspuns catre un prieten). Doru Coarna, o solutie manu militari, de impunere a unei monede unice la nivel mondial ar fi, de departe, una din cele mai negre decizii din istoria economiei mondiale, care ar arunca in aer toate fundamentele teoretice ale liberalismului, religia economica la care lumea libera se inchina, incepand de la 1776, an al aparitiei “Avutiei Natiunilor” a lui Adam Smith si, printr-o coincidenta fericita, al nasterii Statelor Unite. In economia mondiala nu pot sa actioneze decat doua clase de argumente, una economica, care tine de competitia libera a economiilor natiunilor, inclusiv a monedelor lor nationale, care trebuie implicate in mod direct in schimburile comerciale bilaterale, fara intermedierea altor monede (de la 1 iunie China si Japonia au decis ca schimburile comerciale reciproce sa le faca in monedele nationale, respectiv in yuani si yeni), iar a doua clasa de argumente ar fi cele juridice, care tin de ordinea economica, in care speculatorii nu ar mai trebui sa-si gaseasca locul, pentru ca avutiile natiunilor chiar nu se supun regulilor jocurilor de noroc. Cat despre soarta euro, viitorul ei pare a tine mai degraba de decizia politica decat de evolutiile economice, si nu ar fi exclus ca renuntarea la ea sa fie transformata intr-o “moneda” de schimb politica, prin care ceea ce se va castiga sa fie mult mai mult decat ceea ce se va pierde (deocamdata, se flutura ideea unificarii politice, greu de obtinut, ce-i drept, dar pot fi si alte mize, geopolitice, geoeconomice si, da, aici ar putea fi si unele geomilitare).