Democratia cu fes: Cateva reactii rapide

18/07/2012

1. Declaratiile de ieri seara ale lui Traian Basescu se inscriu in “strategia” insului disperat, care loveste in toti, pentru ca nu mai are ce pierde. Probabil ca “instructiunile” i-au venit, deviat, de pe telefonul negru, singurul in care mai are incredere (poate ca un ultim reflex despotic, precum cel al lui Ceausescu, care-si privea obsesiv ceasul, la proces, de la care parca si-ar fi asteptat scaparea!), pentru ca in “necompetitivul” popor roman, cum il denumea cu nerusinare, nu a avut niciodata incredere (si apropos de lipsa de incredere, de ce fostul locatar de la Cotroceni si-a sigilat biroul la suspendarea din functie, are ceva de ascuns?!). Cazul suspendatului Basescu, care a pierdut increderea in interiorul tarii iar sustinacii sunt din afara Romaniei, este propriu regimurilor nepopulare, stipendiate din exterior. De altfel, profilul sau psiho-politic este cel al unui dictator, plin de sine si discretionar, care vede in orice adversar politic un “puscariabil”, iar in orice alternativa democratica o “lovitura de stat”, tot asa cum in statul politienesc un securist vedea in orice cetatean un atentator la “siguranta nationala” iar un gardian vedea in orice om un posibil detinut. Oricum, va fi interesant de analizat si explicat, inclusiv de catre unele cancelarii occidentale, cat de democratica este paradigma contradictiei dintre pierderea de catre Basescu a increderii propriului popor si “castigarea” unor sustineri care-i vin din afara tarii!

2. Cred ca ar trebui sa multumim echipei AN pentru inspiratele selectii din textele politice ale lui Adrian Nastase si pentru comentariile colegilor, care, in absenta autorului, aflat in detentie politica, reprezinta un reper si o sursa de tarie si coeziune pentru noi toti. In ceea ce ma priveste, nu mi-am pierdut speranta ca intr-o zi, care sper sa fie cat mai apropiata, voi citi pe blog prima scrisoare a lui Adrian Nastase din temnita politica, urmata apoi de o a doua, o a treia samad, care se vor constitui intr-un ciclu care ar putea purta foarte bine numele de “Scrisori din temnita politica”, cu invataminte pentru tinerii politicieni, de azi si de maine, ai Romaniei. Bineinteles, toti asezam pe primul loc dorinta ca Adrian Nastase sa redevina un om liber, dar se pare ca drumul dreptatii si libertatii este anevoios, mai ales dupa ce justitia nationala este politizata, culmea, de catre cei de la care te-ai astepta mai putin, Comisia Europeana (CE), care impreuna cu popularii europeni (PPE), dominanti politic in institutiile europene, formeaza un sui generis partid-stat european, folosit impotriva partidelor nationale apartinand altor familii politice europene, cat si impotriva unor guverne nationale de alte culori politice. A se vedea capitolul politic (!) din Raportul MCV privind justitia din Romania al CE, care contine, nici mai mult nici mai putin, ingerintele politice formulate de seful executivului european, Jose Barroso (!!). Probabil ca unii dintre marii romani de spirit ar numi aceast tip de democratie, care ne vine pe filiera UE, o democratie cu fes (!!!), ca o parafrazare a zicalei “Interesul poarta fesul”, in care interesul este unul strain, din pacate, nu unul national.


O idee geopolitica ocultata, dar uzitata: „Cele doua semicercuri”, o posibila teorie

20/06/2012

Intr-un editorial din Jurnalul National, reluat si pe blogul personal, liderul social-democrat Adrian Nastase abordeaza, interogativ-dubitativ, problema ideii europene.

http://nastase.wordpress.com/2012/06/20/a-obosit-ideea-europeana/#comment-163579

Nu, nu ideea europeana a obosit, ar fi ca si cum am spune ca am obosit sa traim laolalta, in comunitatea europeana, ci contextul in care se afirma e vechi si uzat, suficient cat sa o traga inapoi. Desi ideea europeana e foarte veche, integrarea europeana este doar un “copil”. Toti europenii avem nevoie de o integrare sporita a spatiului comun, in care traim, dar, atentie, inlaturarea ingradirilor poate insemna, in acelasi timp, si niste brese (pentru imigratia ilegala, crima organizata, competitia neloiala etc.). Si China si SUA (cred ca aceasta este ordinea de enumerare) au niste instrumente specifice de integrare, partidul unic, de o parte, economia unica, de cealalta parte (nu e locul sa dezvolt aici ce este “economia unica”, ma multumesc numai sa mentionez ca monopolul privat, concentrarea economiei in cateva maini concura in cel mai inalt grad la configurarea unicitatii in cauza, aidoma cu cea, candva, a economiei de comanda). Pe de alta parte, a devenit evident ca efectele de propagare si contagiune, generate de criza, ar trebui stopate, iar acest lucru nu se va putea face cu succes daca anticorpii nu vor fi multiplicati in fiecare celula a tesutului european, pe care o reprezinta fiecare economie nationala. Lantul dependentelor reciproce, pe care se transmit sporii tuturor maladiilor economice, si nu numai, ar trebui tinut cat mai din scurt sau chiar inlocuit cu noua relatie intre local si global, intre national si european (ceea ce spuneam pe vremuri ca ar fi o unitate in diversitate ar trebui reactualizat si extins la socio-economie). Circulatia cetatenilor nu va trebui sa fie haotica, ci ordonata, la fel si cu cea a agentilor economici, potrivit unei legi a pamantului (consonante, evident, cu cele europene si internationale). Problemele niciunei economii nationale nu se pot rezolva din afara acesteia, din niciun punct exogen, fie ca s-ar numi el si Bruxelles!

De fapt, ce inseamna ideea europeana? In primul rand, constiinta unitatii in multiple planuri, cu deosebire in cele geopolitic si geoeconomic, aspecte care au avut cel mai mult de suferit in secolul trecut. Unitatea geografica, istorica, culturala, religioasa si psihologica sunt mult prea evidente pentru a putea fi contestate de cineva, si atunci, identitatea comuna, pentru ca asta inseamna pana la urma ideea europeana a fost atacata pe cele doua directii, geopolitica si geoeconomica, care au divizat adanc Europa, in comunism si capitalism, care au fost contrapuse pentru a-i macina si slabi progresiv fortele, numai bine pentru a deschide calea ocupatiei politice si economice. Cele doua “inventii” sistemice au fost special concepute pentru a deschide drumul spre dominatia globala, care, in opinia mea (si va rog sa deschideti bine mintile si ochii!) ar putea fi articulate intr-o teorie sui generis, al carei cel mai potrivit nume ar fi “Teoria celor doua semicercuri”. Semicercurile, in fapt doua tipuri de totalitarisme, perfect simetrice, dar construite pe valori polare, in care autorii sunt insa aceiasi, sunt expresia manipularii globale perfecte, care dau posibilitatea de falsa alegere (unii au fugit in Vest, altii, in Est, dar nicaieri nu au fost liberi, pentru ca saracia reflecta intodeauna inrobirea economica), dar ale caror poli de comanda, in varful carora se afla doar un singur om, gratie unor aparate de stat autonomizate in raport cu cetatenii si, in egala masura, imperfectiunilor democratiei, pot fi cu usurinta cuceriti, prin coruptie, de cei care controleaza marea finanta mondiala. In aceasta teorie e doar o problema de”cand”, nu de “daca”, pentru ca cele doua semicercuri sa se uneasca, inchizand cercul, iar stapanul unui astfel de Inel sa devina stapanul lumii. Planul a esuat, datorita prabusirii comunismului, in urma unei rezistente despre care, candva, istoria va vorbi in alti termeni, dar el nu a fost insa si abandonat. Ceea ce se incearca, acum, prin vanturarea unui proiect de formare a unor State Unite ale Europei, dupa modelul american, sunt o alta tentativa de construire a unui nou “semicerc”.


Cand fraul (finantelor) este scapat, caruta (UE) se duce de rapa (Updated)

03/06/2012

De ce n-am avea nevoie de euro? Cui i-ar folosi disparitia acestei monede? Ne vom reintoarce la dictatura unei singure monede internationale de schimb, in care pana si tiparnitele au obosit sa o tipareasca, fara nicio acoperire? Ne vom incredinta economiile nationale unei singure banci, si aia private, de tipul Fed, ultraspecializate in inundarea canalelor financiare cu propriile bilete de banca si in extragerea profitului din supraindatorarea natiunilor? Va fi aurul “banul bun”? Cat de reprezentativa pentru restul actorilor nationali este “presiunea construita” pe BCE, de catre economistii anglo-saxoni, care vor sa o transforme intr-un “colac de salvare” si, mai ales, pentru cine? Nu stiu mare lucru despre Thilo Sarrazin (dupa nume nu pare a fi neamt), despre al carui bestseller “Europa nu are nevoie de euro” se spune ca ar atinge un nerv german si, implicit, european, stiu ceva despre un alt bestseller sarrazinian, “Germania se dezintegreaza”, sub impactul migratiei straine, zice-se, in urma caruia si-a atras multe antipatii (evrei, imigranti), dar acest lucru s-ar putea sa nu insemne nimic, intr-un scenariu de manipulare, in care un succes de public national ar putea fi foarte bine folosit intr-o rasturnare imagologica, contrara exact acelorasi sensibilitati si interese, mangaiate anterior pe crestet… Iar atunci cand Financial Times scrie cat de important este ca liderii zonei euro sa nu dezamageasca asteptarile investitorilor, care par a fi niste Dumnezei pe pamant, iar The Economist afirma ca rigoarea germana va prabusi proiectele europene (niciodata n-am mai auzit o asemenea aberatie despre rigoare si meticulozitate!), la al caror cor se adauga, in aceeasi nota, si speculatorul international George Soros, mai ca banuiala de mai sus se transforma in certitudine. De fapt, al carui nerv il atinge euro ? Dumneavoastra cum comentati ?

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12425664-europa-nu-are-nevoie-euro-thilo-sarrazin-bestseller-care-atinge-nerv.htm

Update (Un raspuns catre un prieten). Doru Coarna, o solutie manu militari, de impunere a unei monede unice la nivel mondial ar fi, de departe, una din cele mai negre decizii din istoria economiei mondiale, care ar arunca in aer toate fundamentele teoretice ale liberalismului, religia economica la care lumea libera se inchina, incepand de la 1776, an al aparitiei “Avutiei Natiunilor” a lui Adam Smith si, printr-o coincidenta fericita, al nasterii Statelor Unite. In economia mondiala nu pot sa actioneze decat doua clase de argumente, una economica, care tine de competitia libera a economiilor natiunilor, inclusiv a monedelor lor nationale, care trebuie implicate in mod direct in schimburile comerciale bilaterale, fara intermedierea altor monede (de la 1 iunie China si Japonia au decis ca schimburile comerciale reciproce sa le faca in monedele nationale, respectiv in yuani si yeni), iar a doua clasa de argumente ar fi cele juridice, care tin de ordinea economica, in care speculatorii nu ar mai trebui sa-si gaseasca locul, pentru ca avutiile natiunilor chiar nu se supun regulilor jocurilor de noroc. Cat despre soarta euro, viitorul ei pare a tine mai degraba de decizia politica decat de evolutiile economice, si nu ar fi exclus ca renuntarea la ea sa fie transformata intr-o “moneda” de schimb politica, prin care ceea ce se va castiga sa fie mult mai mult decat ceea ce se va pierde (deocamdata, se flutura ideea unificarii politice, greu de obtinut, ce-i drept, dar pot fi si alte mize, geopolitice, geoeconomice si, da, aici ar putea fi si unele geomilitare).


Criza, Euro si Constitutia

10/12/2011

Summitul istoric de la Bruxelles, din 8-9 decembrie, pe tema salvarii euro si iesirii din criza datoriilor suverane, s-a incheiat cu un Acord interguvernamental pentru intarirea puternica a disciplinei fiscale la nivelul UE, agreat de tarile din Zona Euro si cele din afara acesteia, mai putin Marea Britanie. In urma summitului, pietele financiare s-au calmat, dar discursul politic romanesc ameninta sa dea in clocot.

Se pare ca si Traian Basescu si Victor Ponta au prins din zbor ideea ca in orice criza exista o oportunitate, dar fiecare o defineste in mod diferit, asa cum le-o dicteaza ideologiile si interesele politice care-i despart.

Punctul comun al celor doi, aderarea Romaniei la pactul de guvernanta fiscala al UE, se transforma intr-unul de divergenta cand vine vorba de modalitatea si pasii care ar trebui sa duca la consfintirea interna a  angajamentului pe pactul respectiv. In timp ce seful statului propune schimbarea rapida a Constitutiei, seful opozitiei social-democrate sustine devansarea, la fel de grabnica, a calendarului electoral din 2012.

Si una si alta sunt idei vechi si contradictorii, doar plaforma de relansare si argumentele sunt noi, in primul caz, de includere in Constitutie (sau “Echivalent”) a “regulii de aur” a echilibrului bugetului national, prin care deficitul structural sa nu depaseasca 0,5% din PIB-ul nominal, iar in al doilea, de legarea derularii demersului de un Parlament nou, cel actual devenind “ilegitim”.

In acest cadru, apare fireasca intrebarea cat de usor sau cat de mult ar putea fi schimbata Constitutia? Si intr-un caz si in celalalt raspunsurile nu sunt deloc simple, mai ales daca avem in vedere ca uneori schimbarile legilor fundamentale au fost atat de adanci si de neprevazute, ca si consecinte, incat acestea au fost percepute ca veritabile lovituri de stat constitutionale, rivalizand cu cele produse, in primul rand (dar nu si in ultimul), de catre revolutii.

Istoric, astfel de situatii nu sunt putine si, ceea ce este interesant, nu par a tine cont de natura regimului politic. Daca vom fi de acord ca in politica nimic nu este intamplator, ar trebui sa acceptam si ca politicienii, mai devreme sau mai tarziu, isi duc popoarele acolo unde vor, dar nu tinta si traseul ar fi o problema, atata timp cat acestea servesc cetateanului si interesului national, ci calitatea si responsabilitatea calauzelor.

In principiu, orice Constitutie ar trebui sa fie precum tablele legilor, ceea ce ne da o prima idee, de stabilitate puternica a acesteia. O Constitutie, daca e sa ma gandesc si la cea a Americii, nu se schimba o data cu perindarea partidelor si guvernelor pe scena politica. Si nici macar cu cea a presedintilor (sa ne reamintim unde a dus Constitutia lui Ceausescu), mai ales daca sunt semne ca unii au picat sau ar pica anumite “teste psihologice” privind exercitiul puterii…

In al doilea rand, Constitutia trebuie sa reflecte, in tipare juridice, spiritul si aspiratiile poporului, avand in avangarda libertatea si democratia, asa cum s-a intamplat cu cea de dupa Revolutie si care asa va trebui sa dainuie. Ori impotrivirea mai marilor Europei fata de cererea de referendum a Greciei pe tema pachetului de masuri de austeritate, impus de FMI, pune intr-o lumina proasta relatia dintre economia de piata si democratie.

A nu se intelege ca as fi impotriva unor amendamente, dar in niciun caz nu as achiesa la ridicarea la rang de principiu constitutional a unor reguli conjuncturale, in curs de fundamentare sau cu o dinamica incerta (ori chiar cu iz ideologic, de PPE), asa cum se intampla cu cele bugetare si fiscale, pentru ca asta ar insemna relativizarea si vulnerabilizarea Legii Fundamentale, sporindu-i, insidios, rata de vremelnicie sau caducitate…

Dimpotriva, Constitutia, ca suma de atribute ale statului si de drepturi ale cetateanului, trebuie sa ramana deasupra vartejurilor pietei, sa fie punctul stabil de care aceasta sa isi agate colacul de salvare… Mai concret, Constitutia nu trebuie sa preia principiul supranationalismului (imaginati-va ce s-ar intampla cu articolul 1!), repetand greseala trecutului, cand a fost angrenata in jocul internationalismului

In plus, ar trebui sa avem in vedere ca “regula de aur”, pentru ca la ea ma refer, nu face parte (si nu se stie daca va face parte vreodata din “Constitutia Europeana”, respectiv din Tratatul de la Lisabona), motiv pentru care nu vad nicio explicatie rationala, ci doar una politicianista in excesul de zel al presedintelui Basescu de a o introduce  in Constitutia Romaniei! (cu atat mai mult cu cat regula prevede si exceptii, ceea ce alimenteaza relativizarea de care am amintit mai sus).

De fapt, in interiorul termenelor avansate pentru Tratatul fiscal (de incheiere, in martie, si de aplicare, incepand cu iulie 2012), fizic nu exista timp decat pentru alegeri parlamentare, daca va fi vointa politica, dar de o eventuala revizuire constitutionala nici nu poate fi vorba, avand in vedere complexitatea si durata procedurilor…

Pentru depasirea inconvenientelor, exista o solutie constitutionala, semnalata de profesorul de drept international public Adrian Nastase (http://nastase.wordpress.com/2011/12/10/marile-probleme-europene-si-micile-smecherii-romanesti/), stipulata la articolul 148 (si din a carui initiativa a si fost introdusa in Constitutie), care consta in adoptarea respectivei “reguli” printr-o Lege de ratificare speciala, de acelasi rang, adoptata cu majoritate de 2/3 din voturi:Aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al exercitarii in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in aceste tratate, se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor”.