Presedintele din umbra

Opozitiile democratice isi formeaza guverne din umbra pentru monitorizarea celor legitime, ca un exercitiu si o contra-oferta pentru cand vor ajunge la putere. Exista insa si o situatie particulara, cand guvernele se pot afla in opozitie cu presedintele, ideologic vorbind, pentru ca institutional acest lucru ar fi neconstitutional, acoperita prin termenul de coabitare. Dupa parerea mea, un candidat prezidentiabil din partea unui partid de guvernare, aflat in raporturi de coabitare cu presedintele, ar putea foarte bine sa fie numit presedinte din umbra, care l-ar diferentia de ceilalti prezidentiabili.

Concret, pe situatia putere-opozitie actuala, opozitia nu ar putea avea un presedinte din umbra, ci doar un candidat prezidentiabil, deoarece atat opozitia cat si presedintele apartin aceluiasi spectru, de centru-dreapta. Acelasi lucru ar fi valabil, in cadrul coalitiei de guvernare (USL), si pentru PNL, care are aceeasi pozitionare cu presedintele pe esichier, tot de centru-dreapta. Rezulta ca singura forta politica indrituita sa aiba un presedinte din umbra ar fi una apartinand stangii, in cazul de fata guvernamentale, care este PSD, dar, in mod inexplicabil, asa ceva nu exista!

Sa ne intelegem, faptul ca PSD si PNL s-au inteles sa sustina un candidat unic la presedintie, respectiv pe liberalul Crin Antonescu, nu exclude un presedinte din umbra al social-democratilor, dar nici nu inseamna ca acesta din urma s-ar opune sau ar submina intelegerea respectiva, ci pur si simplu ar fi o chestiune formala, care ar sublinia o formula de eticheta politologica, de surmontare a unei lacune conceptuale, daca vreti, dar ar pune si mai bine in valoare niste raporturi de forte reale, desi nenumite, mai precis cu ce vine fiecare si cu ce se alege din combinatia USL.

In concluzie, cand spui „presedinte din umbra” este clar ca acesta se situeaza pe o pozitie polara diferita fata de cea a celui in exercitiu, din punct de vedere al dihotomiei stanga-dreapta. Asadar, pe cand un presedinte din umbra?

Supranationalismul si lectia de „ostilitate”

„Desigur, nu mai traim constant pe buza unei catastrofe politice si ideologice globale, ca in secolul al 20-lea. Dar schimbari deconcertante se petrec la frontierele Europei, precum ciocnirea de rau augur intre stalinism si vechiul nationalism european, in Ungaria sau Romania.” Aceasta afirmatie socanta apartine filosofului francez Andre Glucksmann si a fost facuta intr-un interviu aparut in editia online a publicatiei germane Der Spiegel. [1]

Nu stilul profetic-apocaliptic, cunoscut celor mai multi dintre noi, este surprinzator, ci raspandirea, in noul sol european, a vechilor seminte ale „ostilitatii” impotriva Europei de Est sau Noii Europe, cum o numea cineva. A vorbi despre stalinism, in secolul al 21-lea, inseamna o rupere de realitate si o traire in trecut, o forma de negationism, de negare a uriaselor transformari revolutionare si democratice, devenite ireversibile, din aceasta parte a Europei.

Nu cred ca domnul Glucksmann n-ar sti ca stalinismul a reprezentat o forma agresiva de supranationalism, iar nationalismul, o forma de rezistenta, ci, mai degraba ca, atunci cand vorbeste despre nasterea Uniunii Europene, ca „prima alianta economica supranationala”, urmareste de fapt o schimbare de locuri intre cauza si efect. Istoric, filosoful francez ne prezinta UE drept „o reactie defensiva la oroare”, provocata de razboiul politico-militar, dar aceasta definitie a fost valabila pana la PPE, care a provocat, prin razboiul politico-economic, un alt tip de oroare, cea a crizei pe care o traim.

Mai mult, acelasi supranationalism ameninta cu noi ziduri ale Berlinului, unul in zona euro, dupa cum semnaleaza cu ingrijorare finlandezii, altul intre nordul si sudul Europei, potrivit unui semnal de alarma al unor oameni politici germani si baltici. Dar domnul Glucksmann vede numai pericole si amenintari din partea celor care se opun supranationalismului, de aceea declama o adevarata lectie a urii: „Europa trebuie sa invete sa gandeasca in termeni de ostilitate inca o data”!!!

Ostilitatea, spre deosebire de prietenie, nu a fost niciodata un sfetnic potrivit al binelui comun, i-a adus mereu impotriva rele precum neincrederea, izolarea, inghetul… De aceea cred ca filosofului i-ar sta bine cu politica daca va reusi sa o inobileze, catusi de putin, cu ceva din sensul originar al filosofiei.

[1] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13080661-filozoful-francez-andre-glucksmann-der-spiegel-schimbari-deconcertante-petrec-frontierele-europei-precum-ciocnirea-rau-augur-intre-stalinism-vechiul-nationalism-european-ungaria-sau-romania.htm

Puncte pe i: Despre cauze, institutii si oameni (comentarii la doua scrisori ale unui detinut politic)

Cautam, uneori, cauzele unor stari de lucruri acolo unde nu trebuie. In doua scrisori din inchisoare, liderul social-democrat Adrian Nastase ne lumineaza cautarile privind cauzele crizelor politice din societatea romaneasca, vorbindu-ne despre cum a devenit “barroso-sceptic”, despre “Curtea” si “Statul de drept”. Doua scrisori despre cauze, institutii si oameni.

 1. Istoria ultimilor douazeci si ceva de ani a UE ne arata un fapt incontestabil, cum unele si aceleasi institutii pot fi folosite de oameni diferiti in mod diferit si, implicit, cu efecte diferite. Sa se datoreze acest lucru “interpretabilitatii” normelor, pe care am auzit-o evocata si in aceste zile?! Cred ca principiile si institutiile sunt doar niste forme, in care continutul il reprezinta ceea ce se toarna in ele, actiunile oamenilor politici. Am vazut intamplandu-se acest lucru si in comunism si in capitalism, si la “centru” si la “periferie”. Faptul ca sunteti un barroso sceptic, si nu unul eurosceptic, mi se pare a curge in aceasta directie, dar si ca lasati o usa deschisa…

http://nastase.wordpress.com/2012/08/21/cum-am-devenit-barroso-sceptic/

2. Dupa ce o vom fi gustat-o cu totii, ironia din final nu are cum sa nu ne puna pe ganduri. Ce ar trebui sa facem pentru a nu ne mai irosi timpul cu interpusii presedintelui? Profesorul Draganu are dreptate, dar nu da si solutia (cel putin nu in textul citat). Nu vad o alta solutie de echidistanta decat punerea Curtii sub jurisdictie electorala, prin alegerea unei treimi la fiecare patru ani, cu prilejul alegerilor generale. Doar atunci Curtea nu va mai depinde de nicio institutie a statului si va putea sa fie impartiala in arbitrarea conflictelor dintre acestea si in jurizarea constitutionala a legilor. Desigur, cu conditia ca si candidaturile sa nu fie depuse de catre partide (altfel vom ajunge tot la interpusi politici). Reinventarea Curtii ramane, ca si reinventarea democratiei, o tema de larga si stringenta dezbatere. Sau, si mai bine zis, reinventarea Curtii ar trebui sa fie unul dintre procesele care sa duca la reinventarea democratiei, ceea ce ar face ca nedreptati strigatoare la cer, precum cele privind cvorumul (una dintre “conditionalitatile democratice” de care aminteati in articolul precedent) si invalidarea referendumului, in pofida vointei populare, sa devina irepetabile. In actuala configuratie, de extractie basist-pedelista (si, intr-un plan mai larg, PPE-ista), “Curtea” si “statul de drept” isi merita pe deplin ghilimelele!

http://nastase.wordpress.com/2012/08/22/curtea-si-statul-de-drept/

Un adevar dureros de nedemocratic: Noua Putere, tinta de serviciu a opozantilor Ideilor Nationala si Sociala

Stiti din ce se naste si hraneste totalitarismul?, i-as intreba pe cei care asalteaza din exterior Romania, in ultimul timp, cu tot felul de porunci si dictate, cuprinse in tot felul de liste, mai lungi sau mai scurte sau in mesajele unor mesageri de peste mari si tari. Din dogmatism! Am platit prea scump, cu libertatea, pentru a risca sa platim acelasi pret, prin trecerea la noile dogme, ale capitalismului „real” sau democratiei „reale”, intruchipat sau intruchipata de un nou model unic, la fel de grav bolnav si de nereformabil, dupa cum ne arata criza, care este una de sistem, ca pe vremea sovietismului, care ne era prezentat si impus drept singura forma de comunismu „real”. Ce a iesit s-a vazut, prabusirea a fost atotcuprinzatoare, pentru ca atunci cand copiezi si te inscrii intr-un sistem sau model unic riscul de a te expune oricarei defectiuni, aparute in orice punct al acestuia, devine implacabil, datorita efectelor de propagare si contaminare.

Ceea ce se intampla, acum, in Romania si Grecia, de exemplu, dar nu numai, ca si criza de sistem si mod de rezolvare, s-a intamplat in 1956 in Ungaria si Polonia si in 1968 in Cehoslovacia, cu deosebirea ca mijloacele de presiune si corectie nu mai sunt tancurile, ci pietele financiare. Ca orice om liber, sunt ingrijorat de inversunarea cu care apostolii razboiului rece incearca sa reinvie idei precum cele de “lagar” sau “frate mai mare”, care pironeau Romania in interiorul unor aliante si piete si ii impuneau sa fie mai putin egala decat primul dintre egali. In termeni geopolitici, destinul Romaniei este unul euro-atlantic, dar geoeconomic ar fi o greseala daca am ignora spatiul euro-asiatic, o piata gigantica, pe care am avut destui parteneri traditionali, pana in 1989.

Refacerea legaturilor pe toate azimuturile noii realitati ar ancora mai bine Romania, ar face-o mai stabila si nedecupabila, iar prin acestea, puternica, pentru ca economia mondiala si globalizarea ofera libertate de miscare tuturor, fara ingradiri prin noi ziduri si cortine. O astfel de Romanie ar aduce mai multa siguranta si prosperitate spatiului euro-atlantic. Dar, pentru aceasta, in termenii fiintarii national-statale si ai democratiei, destinul Romaniei trebuie sa fie in primul rand unul romanesc, fara a fi legat de aiuritoare cerinte de a fi „pro” cu unii si „anti” cu altii, ca probe ale unei pretinse dragoste pentru un frate mai mare.

„Anti-americanismul” de mucava, de care vorbesc aceiasi „apostoli” si pe care-l sprijina pe idei gaunoase cu privire la criza politica din Romania („lovitura de stat”, „puci parlamentar” etc., precum „deviatiile” de care era dez/informat, altadata, Stalin!) ori de si mai trista amintire (pe cine nu controlam si supervizam este impotriva noastra, pentru a folosi o parafrazare) este nu numai o prostie, ci si o poveste rasuflata! Economia de piata este prin excelenta libera si incompatibila cu ciopartirea economiei mondiale in sfere de influenta sau lagare si cu conducerea acestora din anumite centre, dupa cum, explicit sau subtextual, ni se spune adesea.

Daca ar fi sa vorbim cu adevarat de „ingrijorari”, ar trebui sa ne preocupe faptul ca noua putere a devenit tinta de serviciu a opozantilor Ideilor Nationala si Sociala si ca orice politician al prezentului care le-ar apara, ar fi ponegrit si etichetat in fel si chip, cu aceeasi furie fara seaman. Nu este de mirare sa recunoastem un astfel de opozant in persoana lui Traian Basescu, care si noaptea daca ii scoli din somn iti va repeta papagaliceste ideile cu care a fost setat politic, la scoala PPE, pentru scaunul de la Cotroceni: transfer de suveranitate, instrainarea resurselor nationale, companii multinationale, Europa federala, buget federal etc.

Nu-i de mirare ca Traian Basescu este slab si urat in tara si puternic si „iubit” in afara, ca singurele argumente ale sustinatorilor sai sunt de autoritate, confirmand parca zicala ca cine poate sa constranga nu se va obosi niciodata sa convinga! Dar, daca Traian Basescu va reveni la Cotroceni, in pofida uriasului vot popular de demitere, atunci separatia puterilor sau independenta CCR, Parchetului General si DNA va deveni, practic, imposibil de explicat si sustinut.

Din abisurile psihologiei politice: Ce inseamna Puterea pentru Traian Basescu (si altii ca el) si ce ar trebui facut pentru a fi redata titularului de drept?

Pe vremea cand incercam sa deslusesc sensurile teoretice ale politicii, am citit, undeva, nu-mi mai amintesc sursa, a trecut mult timp de atunci, ca Hitler spunea ca Puterea inseamna monopolul mitralierei si ca cei care o pierd fac dovada ca nu au stiut cum sa foloseasca acest monopol. Acele vremuri de infioratoare amintire, cand politica era asimilata la propriu cu “arta” macelului, au ramas in urma, nu insa, din pacate, si atavismele, pulsiunile irationale, care tin de subspecia numita zoonpolitikon, dominata, precum in jungla, de impulsuri primare, de legea fortei, a celui mai tare. Pentru astfel de specimene umane, echiparea culturala, acumulata in urma unei indelungate si, uneori dureroase evolutii istorice, nu inseamna nimic sau aproape nimic, poate doar in masura in care o pot folosi pentru a-si ascunde intentiile, printr-o comunicare codificata, ca in “Noul limbaj” al lui Orwell, sau pentru manipularea oamenilor si ideilor.

Ce inseamna Puterea, azi? Dintre toate acceptiunile posibile, m-as opri la una pe care am trait-o in mod direct pe pielea noastra, in ultimii opt ani, legata de doctrina politica a “presedintelui-jucator”, cu care Traian Basescu s-a identificat in mod explicit din prima zi de mandat prezidential si cu care continua sa se identifice, din ceea ce am vazut si vedem din serialul suspendarii, pana la ultima picatura de sange politic. Mi-am dat seama, tarziu, ca ideea nu-i apartine si ca nici macar nu este una autohtona, ci a imprumutat-o sau i-a fost inoculata pe filiera atlantica, atunci cand am auzit-o in mod frecvent in discursuri bellice sau de realpolitik, de la summit-uri NATO ori chiar sesiuni ONU (cel putin una, de senzatie, cu „informatii” si „demonstratii” satelitare, pro-razboiul preventiv, nu poate fi uitata!), in care se faceau trimiteri la expresia de „jucator”. Si mai tarziu, mi-am dat seama ca termenul, apropos de nuovo vorba de mai sus, avea intelesul de agresor, la nivel de politica externa si internationala, sau, in jargon, de bataus si scandalagiu perpetuum, de bagator in toate, chiar si acolo si atunci cand nu are dreptul si nu are dreptate, pentru a fi mereu deasupra, peste toti, peste toate si cu orice pret, ca, de fapt, era mult mai mult decat un simplu sau accidental cuvant, ca exprima un curent de gandire, o adevarata „scoala”.

La o privire comuna, de suprafata, presedintele-jucator ar putea fi confundat cu intruchiparea responsabilitatii si grijei pentru interesul national, tot asa cum uneori confundam cinismul si tupeul cu indrazneala si curajul, dar daca vom observa ca acesta sta plin de sine si sfidator deasupra unui morman de victime sociale si de ruine ale edificiului statal, vom constientiza grozavia imposturii si dramei pe care se intemeiaza. Am citit in aceste zile un text al lui Gheorghe Asachi despre iubirea de patrie, in care spunea ca tot ceea ce-i unesc pe oameni si-i indeamna la virtute sunt lucruri nobile, spre deosebire de cinic, care dezbina, defaimeaza, se iubeste doar pe sine si intotdeauna „are la dispozitia sa sofisme impotriva tuturor”. Nu cred ca ceva din toate acestea sa-i lipseasca cinicului Basescu, care s-a dovedit la toate capitolele un presedinte distrugator.

Trecand dincolo de culisele originii si conotatiilor politice ale termenului de „jucator”, voi spune, pe scurt, ca pentru cel care si l-a agatat la catargul mandatului de presedinte Puterea inseamna monopolul justitiei, asa cum a emanat si cum poate fi lesne sintetizata din actele politice ale celor doua mandate prezidentiale, dar mai cu seama din cele ale perioadei de presedinte suspendat. Toate institutiile justitiei, incepand cu CCR, CSM, Parchetul General, DNA etc., pana la ultimul procuror, au fost lansate cu o vehementa si amploare rar intalnite de catre Traian Basescu in atacuri politice, pentru a contracara votul de la referendumul de demitere, a-l invalida si a-si asigura reintoarcerea la Cotroceni. Nu este nevoie sa rememoram tot istoricul persecutiilor politice exercitate prin intermediul justitiei, este suficient sa ne uitam la ce se intampla acum, cu anchetele care se tin lant impotriva cetatenilor care au votat la referendum, a primarilor, presedintilor si membrilor sectiilor de votare, pana si impotriva unor membri de familie ai unor demnitari de rang inalt, cum sunt Theodor Athanasiu si Corneliu Dobritoiu, primul fost si al doilea actual ministru ai Apararii, ai caror fii sunt anchetati de DNA Cluj pentru presupuse infractiuni comise la referndum. Faptul ca multi dintre locuitorii comunelor i-au huiduit pe procurorii anchetatori exprima, daca mai este nevoie sa o spunem, indignarea si hotararea cu care sunt respinse asemenea tentative de santaj si amenintare, percepute de catre toti oamenii cinstiti a fi, in esenta lor, de natura politica.

Vizita fulger la Bucuresti a subsecretarului de stat american Philip Gordon, pentru „ingrijorari” legate de fraudarea (de „amploare”!) a referendumului (1), de reactualizarea listelor electorale (2) si „presiunile” asupra CCR (3) pare sa fi turnat gaz pe foc si sa fi dat un imbold decisiv lui Traian Basescu si sustinatorilor acestuia, cele trei „suspiciuni” putand fi decodificate, in orice limbaj politic sau diplomatic, si ca oantepronuntare si, totodata, o indicare a tintelor si ordinii de atac (si cred ca, cel mai probabil, USL in aceasta cheie le va si interpreta). Vizita lui Gordon pare sa-i fi reamintit lui Basescu ca cine pierde Puterea probeaza ca nu a stiut sa utilizeze monopolul justitiei, pentru a folosi o parafrazare, judecand dupa taria si succesiunea asalturilor procurorilor, dar si dupa graba revenirii la butoane, prin scurtarea, la cerere, a termenului de pronuntare al CCR. Ma astept ca strategia Gordon sa dea rezultate, daca nu vor fi comise greseli tactice (de aplicare), in ciuda resurselor politice si electorale slabite si, de departe, insuficiente ale lui Basescu, dar acest fapt nu ar avea prea mare importanta, daca ne uitam si la celalalt capat al lesei.

Nuantand, nu vreau sa spun ca ignor reactiile USL si cele sociale anti-Basescu, acestea s-ar putea dovedi chiar coplesitoare, ci ca ar trebui luate in calcul si cele doua medii diferite, intern si extern, care se adauga sau se scad fiecareia dintre cele doua tabere, ceea ce va face ca oricare dintre cele doua victorii posibile sa semene cu una a la Phyrus (ca rezultat al unui joc de echilibrare a presiunilor). Nu vreau sa sugerez si nici sa fiu sibilinic, dar cred ca cel din urma, dupa batalia referendumului, va fi cel dintai, dupa alegerile din toamna. Oricum, in cazul „Reintoarcerii”, presiunea sociala va fi atat de mare, incat temperatura politica a toamnei va fi la fel de fierbinte ca cea din timpul verii. Nu exclud nici rolul surprizei, sub forma unor acte unilaterale, care ar pune capat crizei politice si ar deschide calea revenirii la normalitatea dupa care tanjim cu totii. Ce ar trebui facut pentru ca Puterea sa fie redata titularului de drept, care este poporul? Am mai spus-o, reinventarea democratiei. Legea este vointa poporului iar nimeni, fie persoana fie institutie, nu trebuie sa fie deasupra ei. Ceea ce in epoca Basescu s-a dovedit a fi un monopol, justitia, va trebui sa-si recapete independenta, prin rescrierea manualelor. Pana atunci, vom vedea, saptamana viitoare, pe 21 august, dupa verdictul Curtii Constitutionale, pentru cine ziua de marti va avea doua ceasuri rele.

Ecou la cuvinte de dupa gratii

Dupa 50 de zile de detentie politica, Adrian Nastase si-a transmis primele ganduri pentru prieteni (http://nastase.wordpress.com/2012/08/14/un-gand-pentru-prieteni/) si primul editorial, pentru Jurnalul National (http://nastase.wordpress.com/2012/08/14/cum-ar-fi-fost-daca/), scrise din inchisoarea Jilava.

Tot 50 de zile au trecut si pentru noi, cu intrebari mai mari sau mai mici, dar cu siguranta pline de aceleasi tristete si revolta. Dar acum, gata, trecutul oricum nu-l mai putem schimba, cel putin nu-l putem uita, cel mult il putem ierta, de dragul reconcilierii si participarii tuturor la reconstructia tarii, asa ca propun sa strangem randurile si, cum tot ati elaborat un „Decalog al Presedintelui“, sa rasucim intrebarea spre viitor: „Cum ar fi daca…?“

Stiu ca sunteti un om al gandurilor curate, nu murdare, al vorbelor cinstite, nu hotite, al faptelor care zidesc, nu care naruiesc, ca v-ati probat excelenta de diplomat, om politic si de stat ca ministru de Externe si Premier. Dar v-a lipsit, totusi, un singur lucru pentru a fi un om total, complet, implinit, iar acesta a fost recluziunea, ca o ultima piatra de poticnire inaintea punerii in fruntea Marelui Plan al Mantuirii Neamului, care, iata, v-a fost asezata pe cararea vietii de catre acea vointa superioara careia i ne supunem cu totii, spre a va proba caracterul, precum lui Iov, prin suferinta si umilinta, provocate de nedreptate.

Sa nu va pierdeti speranta si credinta, Nietzsche avea dreptate, ceea ce nu va invinge va intareste, iar spiritul si ideile sunt singurele lucruri carora nu li se pot pune gratii. Dumnezeu lucreaza prin oameni, iar la momentul pe care il va considera potrivit, va va da, dupa aceasta incercare, de doua ori mai mult decat ati avut, precum lui Iov, care nu a fost ispitit de lacomie si hula, ci a facut din dreptate si adevar singura lui comoara, atunci cand a rostit: “Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in pamant!”

Asadar, “Cum ar fi daca…?” Chiar daca suna ca un slogan electoral, primul si cel mai important efect va fi cat se poate de vizibil: Cand Nastase apare, Basescu dispare!

Nota Bene: Basescu e izolat si a starnit, spre a-i veni in ajutor, furtunile dinspre Apus, care ne vor imputina si mai mult painea, si asa dijmuita de seceta, dar fiti tare: Dincolo de zidurile inchisorii, statura politica a lui Adrian Nastase a devenit uriasa, protectoare pentru popor si inspaimantatoare pentru ticalosul suspendat! Pentru noi toti, libertatea se apropie cu pasi repezi si hotarati, sunt toate semnele ca roadele luptei noastre unite le vom culege in toamna, la alegerile ce vor veni.

Dupa referendum: Moartea unui presedinte

Din pacate nu este vorba despre titlul unei celebre carti si nicio gluma macabra, chiar daca este vorba despre o moarte politica: Romania nu mai are presedinte. Deocamdata, nici UE nici CCR nu vor sa recunoasca acest lucru, ceea ce-mi aminteste de teribilul secret de stat, care era impus a fi pastrat cat mai mult timp posibil, din ratiuni de conservare a puterii, in unele cazuri de disparitie fizica a unui sef de stat autocrat. Partea hilara e ca Romania e un stat democrat iar regula tacerii in cazul de fata vine din partea Bruxelles-ului si a unei institutii considerate de referinta in jurisdictia constitutionala romaneasca.

Referendumul s-a consumat, dar problema care a constituit obiectul consultarii populare a ramas, formal, la fel de nerezolvata si de controversata. Un presedinte jucator a fost grav accidentat in legitimitate de catre peste opt milioane de romani, care i-au fost impotriva la referendum, ceea ce l-a facut sa iasa de pe terenul de joc mai mult mort decat viu. Pe de alta parte, participarea foarte apropiata dar sub norma de cvorum, de 50%+1 din listele de alegatori, si rata covarsitoare, ce bate catre 90%, a celor care au votat pentru demitere au creat situatia absolut paradoxala a unui referendum invalid, formal, dar cu un presedinte invalid, pe fond.

Cateva consideratii politice privind cauzele si consecintele noii situatii, post-referendum, nu neaparat intr-o anumita ordine.

1. Criza politica interna s-a datorat unui singur om, iar criza cu UE a fost cauzata si intretinuta de catre acelasi personaj politic, Traian Basescu. Atata timp cat sursa generatoare a acestor crize va fi mentinuta in pozitia „On” si nu va fi trecuta pe cea de „Off”, crizele vor continua, intr-o forma sau alta.

2. Pentru prima data in istoria democratiei alegerilor, bula absenteismului electoral a fost umflata de catre cel care, din punct de vedere al culturii politice si al responsabilitatii constitutionale, ar fi trebuit sa stimuzeze participarea la vot. De obicei vorbim de dreptul si datoria cetateneasca, chiar patriotica a prezentarii la vot, iar ratele de absenteism le punem, de regula, pe seama culturii politice scazute a electoratului sau a nematurizarii democratiei. Avem acum dovada clara ca cele doua tare, care tin de lipsa de cultura politica si de democratie sunt prezente, in cel mai inalt si nefericit grad, chiar la cel care, prin exemplul personal, ar fi trebuit sa fie primul cetatean al tarii.

3. „Loveala” , cum au numit-o cu adanca ironie alde Moromete, s-a confirmat, numai ca aceasta nu a fost una de stat, ci una impotriva democratiei. Boicotarea referendumului nu a dus la iesirea din criza, ci la adancirea ei. In plus, vectorul crizei s-a deplasat amenintator dinspre politica spre democratie, boicotarea referendumului fiind de fapt o boicotare a democratiei.

4. Ambivalenta cvorumului, institutionala si electorala, a facut posibila specularea acesteia si transformarea cvorumului intr-o parghie politica de manipulare a referendumului, intr-o „inginerie” prezidentiala si de partid, prin care constanta absenteismului electoral, un fel de zgura sociala a carei marime difera de la tara la tara , sa fie pusa sa traga la cantar in favoarea lui Basescu si a PDL. Cvorumul este obligatoriu in partide, organizatii si institutii, care au statute si regulamente de functionare, dar nu si la nivelul cetateanului, liber de astfel de ingradiri (cel putin la noi si cel putin in acest moment), motiv pentru care impunerea lui in alegerile generale nu este operanta, fiind greu de realizat. Unanimitatea sau cvasiunanimitatea este posibila numai in regimurile totalitare, fiindca se bazeaza pe coercitie (se pare ca oficialii UE au omis acest lucru, frizand, prin decizia lor de cvorum electoral, modelul nord-coreean!).

5. Pe scaunul de la Cotroceni nu poate sta si nu poate reveni un cadavru politic. Pe scurt, este nevoie de reinventarea presedintelui si a democratiei. Formal, solutionarea crizei si revenirea la stabilitatea tarii nu depind decat de un simplu, dar atat de incarcat de consecinte, gest de onoare, care ar putea si ar trebui sa vina din partea unui singur om. Pentru guvernul post-motiune, rezultatele referendumului reprezinta un urias capital de legitimare electorala, care-l va ajuta sa-si duca la bun sfarsit Programul de Guvernare, ceea ce va insemna un start bun pentru alegerile din toamna. Privind relatia cu UE, de pe scaunelul care i-a fost oferit la masa din Biroul,  Oval sau nu, de la Bruxelles, Romania nu va reusi, in veci, din pacate, sa aiba vizibilitatea si vocalitatea fratilor mai mari, din scaunele inalte.

A continua lupta cu un presedinte decazut, care este ca si mort politic si electoral, ar fi o absurditate din care am avea de pierdut cu totii, dupa cum, corect, observa premierul Ponta. Dar si a-l mentine la Cotroceni in izolarea in care s-a scufundat dupa referendum ar insemna acelasi lucru, pentru ca toti avem nevoie ca institutia prezidentiala sa fie animata de un presedinte viu, politic si social, care sa se miste liber, fara handicapul ilegitimitatii, printre oameni si institutii.

Mizeria splendorii de vitrina

FMI atentioneaza Marea Britanie ca ar trebui sa o lase mai moale cu austeritatea daca economia nu ve reveni pe crestere. Deja majorarea taxelor si reducerea cheltuielilor bugetare, incepand cu 2010, au diminuat cresterea economiei britanice cu 2,5 procente in ultimii doi ani. Acest regres al unei economii atat de financiarizate ca a insularilor este inca un indiciu, daca mai era nevoie, ca austeritatea a fost si este o optiune de politica economica gresita, inclusiv la case mai mari. Efectele austeritatii au fost cu atat mai dezastruoase pentru o tara precum Romania, ceea ce fac ca acutele lui Basescu cum ca el si cu guvernele sale, Boc si MRU, ar fi trecut tara prin criza sa nu inseamne altceva decat fanfaronada si manipulare politice.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12834448-fmi-marea-britanie-trebui-incetineasca-ritmul-programului-austeritate-daca-economia-nu-reveni-crestere

Pe de alta parte, premierul britanic sustine ca austeritatea se poate prelungi pana in 2020, ceea ce ar adanci si mai mult greutatile si nemultumirile populatiei, cascand prapastia sociala.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12831886-marea-britanie-austeritatea-poate-prelungi-pana-2020.htm

Tara lui David Cameron nu este insa precum cea a lui Basescu, pentru ca de ani de zile UK beneficiaza de un discount privind contributia la bugetul UE, pe seama caruia isi regularizeaza propriul buget. Englezii il numesc „rabat”, francezii, „ceasul britanic” (platim noi pentru ei), iar Bruxelles-ul ii spune, folosind un eufemism diplomatic, „mecanism de corectie”. Evident ca gaura britanica din bugetul UE este acoperita de catre celelalte tari membre, prin mecanisme de redistribuire si tot felul de tertipuri discriminatorii (inclusiv de ingreunare sau chiar blocare a accesarii fondurilor europene), ca vorba ceea, cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale!

http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/Bugetul-UE-De-ani-de-zile-Regatul-Unit-beneficiaza-de-un-discount.-De-ce-Si-cat-va-mai-continua.html?

Si dinspre licuriciul cel mare vin semnale de oboseala a democratiei, prin adancirea excluziunii si polarizarii sociale. Potrivit unui raport de peste Atlantic, jumatate din populatie detine doar 1,1% din bogatia nationala.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12839854-sua-jumatate-din-populatie-detine-doar-1-1-din-bogatia-nationala.htm

 

Ultimul miting: Fuga lui Basescu!

Lovitura de teatru la ultimul miting al lui Basescu, de ieri seara. Dupa ce in toata campania pentru referendum a indemnat electoratul sa se prezinte la urne, umflandu-si bicepsii politici, in ultimul moment s-a rasucit cu o suta optzeci de grade. A cedat psihic, a cedat nervos, a cedat politic, s-a flescait, dintr-o data, ca o basica sparta: Traian Basescu le-a cerut romanilor sa nu vina la referendumul de demitere, din 29 iulie!!! S-a raliat fara sa cracneasca deciziei PDL de a boicota referendumul, panica devenind astfel generala, in randurile portocaliilor. Basescu a ales sa fuga din fata electoratului cu “elicopterul” numit boicot, oferit de PDL. Se spune ca pana si in adancurile unui ticalos se ascunde un dram de demnitate. Alegand sa fuga, la Basescu nu am putut vedea asa ceva, lasitatea s-a dovedit mai puternica. Oare va reusi sa se salveze?

PS. Intrebat de cum comentez gestul de ultima ora al lui Basescu, singurul cuvant-cheie pe care l-am gasit pentru a-l caracteriza pe deplin este cel de “fuga”. Din pacate, nu despre o arta a fugii este vorba, pentru ca atunci cand este din fata unui dusman se poate dovedi sanatoasa, dar nu si fuga din fata propriului popor, pe care numai politicienii si partidele nedemocratice il pot percepe ca pe un adversar. Esenta boicotului este una profund nedemocratica, acesta este punctul pe “i”. Mai departe cred ca orice comentariu este de prisos.

Reactie rapida: Evaluarea si urmarile boicotarii referendumului de catre PDL

Recunosc, am fost surprins de decizia publica a PDL de a boicota referendumul. Ma asteptam la un semnal discret de boicotare, nu la unul asumat, cel putin pentru a-si salva aparenta de partid democratic, daca nu pentru a evita expunerea la critici. Dar PDL-ului nu-i mai pasa nici de democratie, nici de critica, si-a impartit in culise rolurile cu Basescu si a inceput sa joace dur, extrem de murdar si de nedemocratic, pe noua scena politica, de dupa pierderea puterii.

Semnificatiile boicotului sunt tintuitoare pentru PDL. Cand judecam partidele si le impartim in democratice si nedemocratice o facem in functie de recursul sau nu la argumentul electoral. Gestul extrem al PDL, de intoarcere a spatelui electoratului si consultarii populare, ar putea foarte bine sa insemne sau sa fie asimilabil cu o repozitionare pe aripa autoritarist-nedemocratica a dreptei. Practic, PDL a demonstrat ca nu este interesat de ce gandeste si simte electoratul si ca respinge cea mai inalta forma de democratie directa, care este referendumul. Prin boicotarea unui act popular de amploarea si importanta referendumului din 29 iulie, cei care, culmea ironiei si cinismului, se autointituleaza ca fiind un partid „popular” au dovedit ca le este teama de popor, ca tot ceea ce vine dinspre popor le pute, ca aleg sa stea cat mai departe de sudoarea muncii si cat mai aproape de huzurul nemuncii, ca nu le place decat un singur rol social, acela de patura suprapusa, cum denumea Eminescu categoria celor care vesnic parazitau corpul social, sau de „Camasi Albe”, cum se pretind, elitist, a fi pedeleii lui Blaga si civicii lui Ungureanu sau, mai pe scurt spus, gasca lui Basescu.

Ati auzit ce striga Monica Macovei la mitingul PDL de la Iasi, de sustinere a lui Basescu, incapabila sa emita macar o singura idee politica inteligibila, care sa-i apartina? „Dati-ne tara inapoi”!!! Ceva de rasu-plansu!!! Cea mai cretina utilizare a unei idei politice furate, ar fi fost mai cinstit sa ceara cu propriile cuvinte sa li se dea din nou ciolanul, sa fie pusi din nou in fruntea bucatele sau, si mai simplu si mai pe inteles, sa fi scandat doar atat: „Noi nu stim sa muncim, ci doar sa diriguim si sa hotim”!!!

Aparent, hotararea PDL de boicotare a referendumului ar reprezenta o greseala tactica. In realitate, in virtutea partajarii amintite, cu asumari de roluri de falsi infailibili si tapi ispasitori, in care doar rezultatul final va conta, dupa tipicul urma scapa turma, Traian Basescu va obtine un castig strategic, precum in lumea pradatorilor, in care atunci cand seful de haita isi consolideaza puterea si incepe sa maraie, nimeni nu-i va incalca teritoriul marcat.

Nu voi spune nimic despre rezultatul referendumului, care ramane unul deschis, dar si pentru ca in ajunul unei batalii nu este bine sa te programezi pe altceva decat pe succes. In pofida unei anumite legende, care isi are rolul ei in cultul sefului, Basescu nu ar fi fost in stare sa castige de unul singur nicio batalie politica, ci doar in coalitie. Acest lucru nu este o noutate, ci este o caracteristica a victoriilor politice din zilele noastre. De aceea voi observa o schimbare de accent in sistemul de sustineri al lui Basescu, in urma deciziei de boicot, dinspre sustinerile interne catre cele externe.

“Soparla” cu cvorumul, in realitate o parghie de manipulare strecurata in legea referendumului, care va detona multe calcule politice, nu ar fi fost posibila fara ajutorul “portocaliilor” Europei, al popularilor europeni (PPE). De fapt, principala lupta s-a dat cu Bruxelles-ul, iar declaratia satisfacuta a lui Barroso ca Romania a facut un pas inapoi de pe buza prapastiei, prin acceptarea verdictului CCR, in dauna hotararii Parlamentului, cat si cea a premierului Ponta, ca va respecta toate angajamentele fata de CE si FMI spun totul despre raportul de forte si deznodamantul momentului.

Basescu se va decupla de PDL, ceea ce il va descarca intr-o anumita masura de pasivul politic acumulat si-i va aduce un surplus de imagine. Nu-i exclus ca mitul flacarii violet sa fie reinviat si sa mai aiba cateva mici palpairi. PDL va fi trecut in esalonul doi, postura in care va incerca sa se mangaie cu diverse idei-surogat despre apararea “democratiei” si “statului de drept”, in fapt conservarea bastionului basist al portocaliilor, iar Initiativa Civica de Centru-Dreapta a lui MRU, care cel mai probabil se va transforma urgent in partid, dupa 29 iulie, pentru a fructifica oportunitatile post-referendum, va trece in linia intai de bataie, in jurul carei se va coagula si o uniune de centru-dreapta.

Dar toate acestea se vor dovedi iluzorii sau castiguri pe termen scurt, pana la alegerile parlamentare, care vor consolida schimbarea inceputa in 10 iunie sau chiar o vor incheia, daca se va ajunge, intr-un fel sau altul, la alegeri prezidentiale anticipate, pentru ca USL-ul nu va sta pe loc, la fel cum se va intampla si cu noul trend european.

Nimic nu va lucra mai bine pentru USL si nu-i va deschide calea catre castigarea zdrobitoare a luptei electorale din toamna decat atingerea obiectivelor Programului de Guvernare. Indiferent ce minciuni si mizerii va mai debita liota de propagandisti portocalii, oamenii vor simti si vedea ca noua putere este altceva, ca Guvernul Ponta este unul al faptelor, iar acest lucru va conta enorm in determinarea intentiilor de vot. Probabil ca daca Adrian Nastase ar fi fost liber, ar fi cerut PSD si partenerilor din USL doua lucruri, “Fapte!” si “Inainte!”.

In acelasi timp, nimic nu va lucra mai bine impotriva lui Traian Basescu decat dezvaluirea sursei sale externe de putere, strainatatea vestica, al carei pion este in dispozitivul ei, financiar-bancar si corporatist, de acaparare globala a resurselor. Pentru a-l putea taia de la radacina, romanii vor trebui ajutati sa inteleaga care este sursa raului lor social. Basescu nu este altceva decat tentaculul capitalului multinational, care a insfacat si incolacit, constrictor, Romania.