Adrian Nastase: O parabola despre calea cunoasterii

17/07/2015

Citesc despre disputa cu merele dintre Adam si Eva o interpretare in versiune politica a lui Adrian Nastase, extrem de actuala, dar la fel de ezoterica precum cea biblica, la:

https://nastase.wordpress.com/2015/07/17/disputa-dintre-adam-si-eva/

Aflu ca disputa nu a ajutat pe nimeni, ca si alegerea marului a fost o problema si ca, in consecinta, ar trebui sa se caute o alta cale spre cunoastere.

Comentariu Fragmentarium Politic:

Este o parabola despre ademenire, vorbe si umbre. Seductia Evei, necunoscuta pana la a-l convinge pe Adam sa muste si el momeala, a stat in mestesugul vorbelor. Or zbura ele vorbele, dar nenorocul adamesc ne arata ca se mai si lipesc.

A distinge in umbra puterii sau opozitiei, in care deopotriva se poate ascunde ademenitorul, ramane si azi un dar, care nu este dat oricui.

Contextul politic intern si extern este tot unul de cautare, ar putea fi referiri subtile la greselile privind caile de iesire din criza de leadreship a premierului Victor Ponta sau din cea a datoriilor Greciei?


Despre rivalitatile personale si disputele de idei in politica : De ce Traian Basescu continua sa se teama de Adrian Nastase?

23/03/2015

La prima intalnire regionala a PMP, la Timisoara, de sambata, cand la Bucuresti se incheia reuniunea de doua zile a Consiliului National al PSD, Traian Basescu si-a facut cunoscute doua idei de atac strategic, cu dubla bataie.

Prima idée s-a referit la necesitatea de partide noi, pe care a marturisit ca a resimtit-o aproape “instinctiv”, ca partide ale “viitorului”, nu ale “tranzitiei”. Teza a urmarit, fireste, o legitimare suplimentara a PMP, din a carui initiativa a fost creat, in 2013, dupa acel faimos “Adio!”, prin care s-a despartit de PDL.

Problema de noi constructii politice este una de principiu deschisa, dar si de mare actualitate, in urma libertatii de infiintare de partide cu cel putin trei membri. A le opune insa partidelor cu traditie, pe motivul ca s-ar fi consumat in tranzitie, tintele evidente fiind PSD si PNL, este o distorsiune a rolului si perspectivelor acestora, in favoarea fara echivoc a celor ale PMP.

A doua idée este de-a dreptul blocanta, cand sustine că “aceia care au intrat în politica românească la începutul anilor ’90 și-au încheiat misiunea, obiectivele importante pentru țară fiind îndeplinite, intrarea în NATO, aderarea la Uniunea Europeană, dar s-a văzut că nu putem face mai mult.”

Unde bate Basescu si de ce tinteste o astfel de discontinuitate de personalitati in politica romaneasca? Fara indoiala, Basescu incearca sa ridice un val de aparare in fata adversarilor vechi, din perioada bataliilor de tranzitie, care ii cunosc strategiile si tacticile, dar si greselile si vulnerabilitatile. Exista un singur adversar pe care nu a putut sa-l infranga prin idei si viziune, ci doar printr-un act de putere.

Basescu si-a consumat potentialul, dreapta isi joaca ultima carte, Iohannis, care nu pare a fi diferita de a predecesorului. As vrea sa ma insel. O singura alternativa a ramas intacta, un singur om nu si-a incheiat misiunea, un singur politician poate face mai mult.

In aceiasi zi in care Basescu isi pregatea ploile la Timisoara si Ponta la Bucuresti, de la Paris, Adrian Nastase lansa, ca “fost membru PSD”, un adevarat cri de coeur, o profesiune de credinta: “Am o alta părere despre ce ar trebui sa fie strategia partidului, după pierderea alegerilor prezidențiale si ofensiva DNA. Nu cred ca mai sunt suficiente cuvinte si discursuri. Cred ca e nevoie de acțiune.”


Imaginam, dar nu actionam: Ezoteria nu salveaza Romania

01/02/2015

Cred ca prea multe interpretari ezoterice ale unui text exoteric izvorasc din imense asteptari ale sperantei, dar nu cred ca este cazul sa ne amagim. Ma inscriu in acest curent al sperantei, dar daca dl. Adrian Nastase ne va anunta, peste putin timp, ca au plesnit mugurii ciresilor din gradina domniei sale, nu vad temeiuri pentru a forta niste comparatii politice. Cel putin nu atata timp cat ceva esential nu se va produce in niste zone formale, pe care adversitatea le foloseste ca un corset politic.

Intre timp, pe langa noi se scurg evenimente care ar putea fi cu adevarat prevestitoare. Cel de ieri, de la Consiliul National al PNL, de “asumarea guvernarii si alcatuirea unei noi majoritati” sporeste, cel putin retoric, presiunea pe actualul guvern. Cand insa nu se intentioneaza asa ceva din partea unei opozitii?!

Decizia lui Victor Ponta de a nu convoca Congresul ci doar Consiliul National al PSD mi se pare un semnal politic de moderare, transmis liberalilor, “iuti la manie si de graba voitori de putere”, pentru a parafraza o cunoscuta caracterizare de cronica a unui voievod. “ Fete si baieti, din PNL, nu va incurcati cu false probleme, mai aveti de asteptat pana in 2016”, concerteaza presedintele-premier, cand de la Victoria, cand din Kiseleff.

Pe de alta parte, iau in calcul si un alt semnal, oarecum in contradictie cu cel dat liberalilor. Departamentele PSD s-au inscris, de-a lungul timpului, pe o sinusoida, urmand o evolutie polara in raport cu guvernarile social-democrate. Cand PSD era in opozitie, departamentele erau active, ca un suport de analiza si de memorie pentru guvernul din umbra. Cand PSD atingea gratia guvernarii, departamentele il urmau, schimbandu-si doar haina sub care se infatisau.

Antiparalelismul, cu alte cuvinte, este extrem de bine motivat la PSD, din perspectiva teoriilor rationalitatii. De aceea, restartarea departamentelor ar putea insemna revenirea pe cealalta bucla a ciclicitatii, impreuna cu alte doua lucruri, inteligenta si controlul proiectiilor. Revenind insa la ideea de inceput, nu prea intrevad o schimbare de fond fara un reset electoral.

PS: Lansarea unui adversar liberal, pentru a-l confrunta direct pe detinatorul social-democrat al magistraturii de premier, mi se pare ca o alergare a unuia de catre celalalt, pe intregul ring, ca la un meci de box. Pentru a va deconecta, urmariti episodul de mai jos. Nu va dezvalui cu care dintre cei trei din ringul de box i-as identifica cu Catalin Predoiu, Victor Ponta sau Klaus Iohannis, va veti face singuri o parere.


Ars Damboviteana, Ars Politica: Cine cui i-a rupt coltii de argint?

05/01/2015

Intr-o postare pe blogul personal, omul politic Adrian Nastase vorbeste despre poezie si pace, cu referire la poetul Stefan Augustin Doinas si la balada „Mistretul cu colti de argint”. Un mic comentariu.

Niciodata nu vom sti cu certitudine ce a vrut sa spuna un poet, intr-o poezie sau alta. Pentru a fi siguri, ar trebui sa retraim starea de gratie care l-a inspirat, ceea ce ar insemna ca noi insine sa fim nu numai iubitori, ci si creatori de expresie lirica, cel putin comparabili cu poetul in cauza. Greu, daca nu chiar imposibil, de aceea lumea profana trebuie sa se multumeasca doar cu interpretari.

In ceea ce ma priveste, imi place tipul de  poet militant, care nu scrie pentru sine, ci pentru ceilalti, care isi foloseste harul pentru a lumina si indrepta lumea, care lasa in urma sa nu numai un estetism pur, care incanta privirea sau auzul, ci si mai multe aspiratii sau impliniri pentru adevar, dreptate si credinta, care bucura sufletul.

Si vis pacem para bellum? Intreb si ma intreb… SAD a avut, la vremea sa, propriul raspuns: „Invata sa te lupti, daca vrei pace!”. Intelesul primar isi pastreaza actualitatea, cred, dar vremurile noastre i-au adaugat noi intelesuri si conditionari.

Argumentul economic a devenit proeminent, dar si cele diplomatic (ar trebui sa ne reamintim ce inseamna o mare putere diplomatica), de drept international, de alianta, de echilibrul puterilor etc. isi au rolurile lor inconfundabile.

Un argument interesant, desi utopic in acest stadiu, l-am intalnit la Stéphane Hessel (autorul celebrului eseu “Indignati-va!”), care spunea cam asa: daca vreti pace si intelegere, incetati cu aceasta competitie nebuna, care va pune in conflict, decompetitionati lumea!

Demn de luat in seama este si punctul de vedere al lui Paul Krugman. Evident, pana la limita de la care discursul sau incepe sa se inroleze. Recent, editorialistul New York Times si laureatul Nobel pentru economie a afirmat ca in secolul nostru razboaiele de cucerire sunt pentru perdanti, exemplificand cu invazia americana din Irak si cu anexarea rusa a Crimeei.

Concluzia, acest finis coronat opus, este ideologica, sustine ca „America este o adevarata super-putere, deci putem sa incasam astfel de pierderi. Dar o economie petroliera ca Rusia nu are aceeasi posibilitate de a-si depasi greselile.”

http://nastase.wordpress.com/2015/01/05/si-vis-pacem/


Adrian Nastase si bucata de jad

10/12/2014

Cand Marele Invatator Confucius a fost infrant de intriga politica de la curtea regatului Lu, pentru ca reformele sale ca ministru al justitiei si, apoi, ca ministru de interne nu au fost pe placul nobililor care vroiau putere pentru ei, nu pentru regat, Lu i-a trimis o bucata de jad crapata, semn al exilului.

Dupa multi ani de pribegie, in care regatul a decazut si a fost cucerit, Confucius a primit de la Lu o bucata de jad intreaga. Era semn al rechemarii la Curte, al reintoarcerii.

Maine, Adrian Nastase va merge din nou, dupa mult timp, in fostul sau colegiu. Revenirea la Mizil, la pomii plantati cu ani in urma, este un mic semn, dar intr-o zi va primi si bucata de jad intreaga, poate de la partid, poate de la electorat…


O ideologie de campanie: Romania divergenta si barba lui Nastase

24/09/2014

Am ales un titlu, simt nevoia sa incep cu aceasta explicatie, nu pentru a face piata unei formule jurnalistice extravagante, care de obicei duce atentia spre zone marginale, ci, asa cum cum vor avea prilejul sa constate cei sensibili la nuante, pentru a trimite spre o relatie de profunzime, care ne poate scapa in zgomotele mediatice, de campanie electorala.

Exista, la noi, din partea celor care se tem de ideologii, de posibilitatile pe care acestea le pot da aflarii unui sens pentru energiile Romaniei, o ideologie a dezideologizarii. In fapt, „sfarsitul ideologiilor”, cum a asertat fara sa convinga Daniel Bell, este tot o ideologie, a mascarii discrepantelor nedrepte dintre munca si capital, a conservarii establishmentelor care impart discriminatoriu avutiile nationale. Cand in acest joc al ideologizarii dezideologizarii sunt atrase segmente ale elitelor culturale, oricat de subtiri, cum este minuscula „intelectualilor lui Basescu”, cresc confuzia si dezorientarea in societate, se ingreuneaza posibilitatile de schimbare. Ignominia cu care Andrei Plesu l-a atacat pe maestrul Radu Beligan este abominabila. Un venerabil nonagenar, care si-a exprimat sustinerea pentru programul prezidential al lui Victor Ponta, de a scoate Romania din labirintul ariadnic in care a fost aruncata de Basescu&Acolitii, nu poate fi acuzat ca ar avea asteptari de recompensa politica, ci doar tribulatii fata de romani si divinitate.

O campanie electorala fara ideologii nu are mize pentru masa mare de alegatori, ci doar pentru candidati si cei cativa din spatele lor. Ideologiile exprima interesele unor grupuri mari de oameni, sunt motoarele care fac ca partidele sa fie urmate si parlamentele sa castige reprezentativitate. A devenit evident ca in ultimii zece ani partidismul si parlamentarismul din Romania au suferit erodari puternice. Cauza primara a constituit-o dezideologizarea activa a proceselor electorale si de putere, in favoarea personologizarii acestora. Campania electorala care va incepe peste cateva zile, pentru alegerea unui nou presedinte, ameninta sa escaladeze personalismul candidatilor, sa scoata din competitie ideologiile, interesele alegatorilor.

O campanie care se invarte in jurul unor false probleme, cu fabricarea de liste cu „incompatibilitati” sau „ofiteri acoperiti”, care sa-i scoata din cursa pe adversari, cu fel si fel de alte atacuri la persoana, doar-doar vor fi evitate dezbaterile de idei, cai si solutii, este o slujitoare a status-quo-ului. Dezideologizarea incearca sa ascunda polarizarea, prapastia care exista intre „Cele doua Romanii”, cum a conceptualizat-o, ideologic, Adrian Nastase in cartea pe care a lansat-o, marti, o istorie documentata, in 850 de pagini, a greselilor politice ale sistemului instapanit in ultimul deceniu. Si, prin aceasta, am ajuns la relatia dintre ideologi, ideologie si schimbare, care trebuie sa-si ocupe locul cuvenit intr-o campanie electorala.

Pentru orice elev silitor, istoria este cel mai bun invatator, cel mai puternic luminator al viitorului. Istoria politica nu face exceptie. Relevarea greselilor politice, a ceea ce nu (mai) trebuie facut are o puternica si stimulativa incarcatura ideologica pentru promovarea intereselor sociale, poate lumina caile, mijloacele si scopurile pe care politica le poate urma pentru a merge inainte, fara a mai plati costurile care au tinut-o pe loc sau au tras-o inapoi. Romania divergenta poate afla in istoria politica a ultimilor zece ani sensul pe care l-a pierdut in tot acest timp.

Un ideolog (si aici incerc sa fac legatura dintre titlu si firul epic al lansarii amintite, pentru cei care au fost martori) poate fi scos din jocul politic sau, dezgustat de politica, poate spune, pur si simplu, „Nu contati pe mine!”. Dar ideile sale, o data intrate in spatiul public, nu-i mai apartin si nu au frontiere. Intr-adevar, un partid nu poate fi al unei singure generatii, numai o sinteza intre energia tinerilor si experienta seniorilor il poate feri de greseli sau infrangeri. In campania care bate la usa, partidul ideologului trebuie sa-i preia ideologia, iar la nevoie, sa-l cheme in fruntea sa.

O istorisire a bataliei de la Varna spune ca, la intrebarea sultanului Murad al II-lea de ce toti mortii armatelor crestine aveau barba neagra, vizirul i-a raspuns ca daca cel putin unul ar fi avut barba alba nu ar fi facut greselile care le-au adus infrangerea. Dar ideologul ne-a spus povestea doar pe jumatate. Murad al II-lea cedase cu cateva luni inainte tronul fiului sau, Mehmet al II-lea care avea doisprezece ani. La aparitia amenintarii cruciadei, Murad a fost chemat sa preia tronul, la care a protestat cu vehementa, pe motiv ca nu mai este el sultanul. La aflarea refuzului, fiul i-a scris urmatoarele: „Dacă tu ești sultanul, trebuie să-ți conduci armatele; dar dacă eu sunt sultanul, îți ordon să vii și să-mi conduci armatele”. Murad nu a avut cum să mai refuze și a revenit la tron. Sunt doua pagini ale aceleiasi lectii, despre experienta, coordonare si solidaritate, care ar trebui bine invatate inainte de a porni in campanie. Este sansa Romaniei de a redeveni convergenta.


Unitatea cladeste viitorul: Congresul extraordinar extins al PSD, o Alba Iulia a Romaniei electorale

11/09/2014

Mi se par extrem de inspirate optiunile pentru desfasurarea Congresului PSD la Alba Iulia si cuplarea conferintelor organizatiilor judetene la lucrarile acestuia prin sistemul de videoconferinta. Congresul de vineri, 12 septembrie, va aproba candidatura lui Victor Ponta pentru alegerile prezidentiale, din 2 si 16 noiembrie, programul pe care candidatul PSD il va prezenta alegatorilor si strategia din campania electorala, care se va desfasura intre 3 octombrie si 1 noiembrie.

L-as numi Congresul Extraordinar Extins, la ale carui dezbateri si decizii va participa, practic, prin cele 42 de organizatii social-democrate din tara, intreaga Romanie PSD. Un cadru politic si de mobilizare fara precedent, motivat de miza electorala covarsitoare pentru viitorul Romaniei, din urmatorii 5-10 ani. Nu este suficient sa fii cel mai mare partid pentru a castiga alegerile, daca nu-l activezi si nu-l faci partas, in cvasiintegralitatea sa, la deciziile strategice care vor viza angajarea electorala.

Constientizarea momentului si importantei lui viitoare este valoarea adaugata numarului, ambele, si cantitatea si calitatea, fiind la fel de importante in castigarea bataliei electorale. Semnalul pe care PSD il poate da alegatorilor este unul de Alba Iulia a schimbarii regimului. Ceea ce nu poate fi reformat nu trebuie perpetuat sau cosmetizat, ci abandonat, asa cum am facut-o in 1989.

In realizarea schimbarii trebuie fugit de imbatarea cu cuvinte, schimbarea va fi greu de realizat. Vor fi multe provocari informationale si emotionale, regimul s-a osificat zece ani in manipularea electoratului prin metode murdare. Modelului murdar de competitie i-a sunat ceasul. Congresul PSD are loc a doua zi dupa comemorarea puciului emotional din 11 septembrie 2011, caruia emotiile nu i-au cazut captive, spiritul de neinselare si de disciplina emotionala vor trebui folosite si la o alta scara, a unei precampanii si campanii electorale care se anunta a fi cum nu au fost niciodata, cu surprize in lant si germeni de crize peste tot.

Victoria electorala va fi a poporului PSD, a aliatilor sai si a nehotaratilor daca vor constientiza ca prin unitatea lor vor cladi un viitor pentru fiecare si pentru tara. Daca ar fi sa dau un mesaj Congresului, probabil ca vor fi multe mesaje civile pe timpul acestui forum politic, as folosi doar trei cuvinte, unitatea face viitorul, tot asa cum unitatea a facut unirea.

La Congres va participa si Adrian Nastase, recent intors din detentie, omul politic pe care regimul Basescu nu a reusit sa-l ingenunchieze. Reabilitari, rasturnari de situatie? Nu le presupun, dar nici nu le exclud, constat doar ca timpul i-a devenit aliat.


Conditionalitatile politice ale liberarii lui Adrian Nastase confrunta incadrarea de “drept comun”, putand redeschide cazul. O solutie de nepartinire ar putea veni doar de afara

26/08/2014

Adrian Nastase a revenit si nu a revenit acasa. Cei noua ani de interdictie de a vota, de a fi ales si de a ocupa functii publice il vor tine “departe” de tara sa, pentru care, indiscutabil, a facut destul de multe lucruri bune. O coincidenta ciudata, inca neobservata, este ca interdictia va dura cat doua posibile mandate ale viitorului presedinte.

Iesirea din desert, apropos de titlul cartii pe care o scrie Adrian Nastase (si pe care o astept cu interes), are nevoie de o calauza, toata lumea o stie, mai ales adversarii (imi repugna termenul de „dusman”), de unde si atintirea tuturor ochilor, desi din motive diferite, catre „liberatul conditionat”. Dintr-un punct de vedere „mediu”, sa-i zicem, adica obisnuit, normal, care respinge partizanatul in favoarea echidistantei, conditionalitatile de liberare sunt atat de evident excesive si politice in raport cu sentinta de „drept comun” si durata detentiei, incat nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva tocmai aceste „conditionalitati” sunt o miza pe care se face un joc, din varii interese (evit sau folosesc cu parcimonie cuvantul „politica”, din motive de echidistanta).

Faptul ca fostul lider politic si premier social-democrat a „acceptat” sa i se deconteze coruptia din Romania in sarcina personala ii este, fara indoiala, imputabil, chiar daca nu a crezut nicio clipa, cu expertiza juridica pe care o are, ca un dosar atat de superfluu va duce candva, undeva, la vreo condamnare. Si chiar daca reactiile in instante juridice internationale, pe care le-ar fi putut avea, ar fi putut sa stanjeneasca intrarea Romaniei in UE, intr-un context si asa sensibil, in care reticentele externe si asteptarile interne se bateau cap in cap. Desigur, la interesul national ar fi luat sau ar lua oricand magna cum laude, dar la interesul personal, si ma refer la cel de autoconservare, a fost un visator. Nu sustin ca intre cele doua ar trebui sa existe o tensiune, dar o armonie, da, inainte de a face orice altceva trebuie sa te bucuri de sanatate si libertate.

Dupa umila mea parere, un patriot mort sau in inchisoare devine nefolositor, trecand insa peste, intrebarea este ce va face in viitor Adrian Nastase cu libertatea sa, asa ciuntita cum este, pentru ideile pentru care s-a sacrificat? Cei care il cunosc o stiu, cuvantul ‚abandon” ii este necunoscut, dar, totusi, o solutie juridica va fi necesara, pe care insa nu o intrevad intern. Poate ca, din perspectiva obiceiului de la romani de a politiza orice, nici nu ar fi recomandabila. Pentru a iesi din „logicile” celor doua tabere, care invariabil ce va sustine una va contrazice cealalta, este nevoie de o a treia parte, care se cheama drept international, ale carui decizii au prioritate fata de cele ale dreptului national. Este vorba de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), dar nu de a-l repune in drepturi, aceasta va fi o consecinta, ci de a redeschide si rejudeca dosarul Adrian Nastase.

Si o strategie de aparare in instanta se schimba cand da gres, ca orice strategie, desi nu se poate sustine asa ceva in dosarul Nastase, efectele unor strategii apar sau se vad pe termen lung. Dar, in opinia mea, nu va trebui sa se mearga pe calea denuntarii unei condamnari politice, CEDO nu se pronunta pe teme politice, ci pe dosare sau sentinte, daca sunt sau nu intemeiate. De aceea cred ca ar fi suficient si necesar sa se rejudece cauza in termeni de „drept comun” (teza politica sa ramana la partid). Stiu, la o prima reactie ar putea parea ciudat ceea ce spun. Insa daca cineva este achitat intr-un dosar de drept comun, in care probele in mod evident nu sustin acuzatiile, deci in care eroarea este exclusa, nu si tendentiozitatea, va fi limpede ca dosarul, sentinta si detentia au fost politice.

http://nastase.wordpress.com/2014/08/23/acasa/


O simbolistica de control: Justitia sunt eu

08/01/2014

Nu cunosc si nici nu as avea caderea sa ma pronunt asupra unor probe sau a unei sentinte de condamnare. Chiar si in cazul-soc al celei de-a doua condamnari a lui Adrian Nastase, exista sansa, chiar obligatia scoaterii cauzei in afara jurisdictiei interne, presupusa a fi suprasaturata si viciata politic, si supunerii celei europene, la CEDO. Pot face insa niste judecati de context, privind intrarile si iesirile pe speta, a tot ceea ce poate, eventual, sugera o modelare politica a unei hotarari judiciare sau un limbaj al gesturilor politice, asemanator limbajului corpului.

Prezenta presedintelui Traian Basescu la sedinta de bilant si de alegeri a CSM, in chiar ziua judecarii de catre ICCJ a dosarului Zambaccian, poate fi o coincidenta de calendar, nimeni nu-i poate contesta participarea. Dar declaratia din plen, potrivit careia a dat si va continua sa dea telefoane procurorului general, Tiberiu Nitu, pe “probleme care vizeaza functionarea sistemului, pentru ca, pana la urma, eu v-am numit, prin decret” sugereaza, inconfundabil, o pulsiune paternalist-tutelara, ceva de genul eu v-am numit, eu va controlez!

Poate sustine cineva ca un asemenea tip de abordare este liber de orice suspiciune de subordonare? O procedura constitutionala, cred, nu inseamna ca politicul sa dea telefoane juridicului, care, subtextual, pot ascunde sau sugera si mesaje politice, cel putin ca interpretare. Exercitarea prerogativei de mediere, care se tot invoca in situatii din cele mai nepotrivite, nu este la latitudinea liberului arbitru. Presupun ca se face la solicitare sau autosesizare, pe cazuri de conflict interinstitutional, cu parti constituite, documentatie pre si post-mediere, stenograma si tot tacamul, dupa un tipic clasic, transparent si verificabil, care sa nu lase nicio urma de indoiala. Justitia secreta sau de cabinet s-a terminat de mult cu ea.

Intr-un mediu pluralist, cu adversitati si conflicte, nimic nu otraveste mai mult ca suspiciunile viata politica sau lumea justitiei! Cand instrumentezi partide politice si campanii electorale sau cand fluturi amenintarea securist-comunista cu “eu ti-am semnat decretul de numire!”, nu exista nicio garantie ca judecatorii si procurorii, numiti de Traian Basescu, in dosarele “Zambaccian” si “Trofeul calitatii” nu s-ar fi supus, din teama sau obedienta, unor posibile ordine politice de la Cotroceni.

Cel mai apasator fapt in cele doua dosare este absenta celeritatii, tergiversarea ani in sir a solutionarii, prin aducerea lor in proximitatea sau pe terenul anilor electorali, ca si cand ar fi fost niste carti tinute in rezerva, ca intr-un joc de poker. Este destul de greu sa contra-argumentezi ca punerea “Zambaccian”-ului pe rol in primele zile ale anului alegerilor prezidentiale nu a avut profilul sau aparenta unui plan de rezerva. Eliberarea neasteptata a lui Adrian Nastase, de anul trecut, si neprimirea unui raspuns de la CEDO privind prima condamnare puteau resuscita posibilitatea incurcarii unor calcule de desemnare a candidatilor, insa a doua condamnare a adus-o din nou la zero.

In simbolistica de “control joc”, cota de suspiciune creste si mai mult daca ne gandim si la semnarea de la miezul noptii, in ultima zi a termenului legal, a promulgarii legii referendumului! Dar exista si o contra-simbolistica, din care rezulta ca Basescu nu mai conteaza in jocul extern. Spre deosebire de reactiile internationale in cheie executiva (guverne), din cazul Iuliei Timosenko, care au fost in valuri, inconsistenta lor in cazul Adrian Nastase, care sunt fortate de interpretorii portocalii ca acord cu sentinta, au de fapt o semnificatie inversa, de percepere nespusa inca a putredului. Probabil ca suspansul va dura mult mai putin decat ne-am putea astepta, traim totusi intr-o noua interdependenta, care a luat deja act ca, din 6 ianuarie, a inceput sa curga o a doua condamnare, care ar putea fi nedreapta si al carei cost psihologic si fizic nimeni si nimic nu il vor putea restitui.

Remarcabila, de fapt normala pentru un guvern de drept, este decizia premierului Ponta de a nu intreveni in niciun fel in actul de justitie, desi propuneri din USL i-au sugerat adoptarea unei ordonante de amnistiere. Aceasta rectitudine lipseste de orice fundament reactia lui Traian Basescu, de a-i fi cerut “imperativ” lui Victor Ponta “sa inceteze de indata orice atac la adresa justitiei”, dupa ce premierul a declarat ca dosarul Nastase seamana cu cazul Iuliei Timosenko. Doar intr-o singura ipoteza apostrofarea ar fi avut o indreptatire: daca justitia s-ar fi confundat cu persoana presedintelui.


Soc si groaza: Basescorala fricii, reeditare electorala

06/01/2014

Anul electoral 2014, un an al fricii? Dupa ziua de azi, a devenit clar ca sistemul nu-si mai creeaza alibiuri, ca isi reprima cu prostie si cruzime oarba adversarii politici. Simbolistica atasata condamnarii lui Adrian Nastase este una electorala, prin care alegerile prezidentiale sunt asezate sub semnul fricii.

In numele cramponarii de putere, sistemul Basescu a intrecut orice limita a ticalosiei si persecutiei politice. Are dreptate sora lui Nastase, in Romania patriotismul te pune in pericol, lupta pentru tara iti poate distruge sanatatea, viata, familia.

Asistam cu uimire amestecata cu neputinta cum vechi principii, ale inceputurilor comunismului salbatic sunt reanimate si aruncate intr-o lupta fara scrupule, in care lupta politica se ascute la fel de irational ca lupta de clasa, in care samavolnicia clasei contra clasa s-a clonat in „partid contra partid” si „sistem contra dizidenta”, al caror rezultat nu poate fi decat acelasi, dictatura.

Oare cine isi bate din nou joc de noi si rade in hohote?! Ce ne-am adus pe cap, dupa 1989? Atunci, libertatea am obtinut-o cu cel mai mare cost, cel al sangelui. Cum o vom obtine in 2014? Indraznesc sa sper ca, acum, pretul libertatii se va masura in curaj si inteligenta. Nu pot fi decat de acord cu regele spartan Leonidas, frica este mereu prezenta, dar acceptand-o esti mai puternic! Nu va fie frica, sistemul oricum pica!