Alarme false si zvonuri

10/12/2009

Ca in toate situatiile cu miza mare, marcate de tensiuni, controverse si incertitudini, alegerile prezidentiale 2009 nu aveau cum sa fie lipsite de alarmisme si zvonistica. Dupa ce PSD a anuntat ca va contesta rezultatul ultimului scrutin, acest gen de mesaje toxice a capatat un caracter si mai intens si mai prapastios.

Peste un afis electoral apartinand unuia dintre ultimii doi candidati din finalul alegerilor, un astfel de mesaj, scris cu majuscule negre pe o banda alba, lipita in diagonala, isi varsa scurt, in trei cuvinte, toxina: „Nu uita minerii !”. Reactia generala ? Oamenii il priveau fugar, zambind ca unei copilarii, si isi vedeau linistiti de ale lor, insufletiti de sarbatorile care bat la usa… Romanii s-au maturizat si imunizat in douazeci de ani de democratie, vindecandu-se de bolile urate ale copilariei democratiei. Ideea churchilliana potrivit careia dictatul gloatei ar fi ultimul lucru al democratiei a prins radacini adanci si pe plaiurile mioritice…

Dar astfel de bau-bau-ri vin si pe canale externe, inca un semn ca, si in democratie, alarmisti si zvoneri sunt peste tot. O revista americana despre probleme strategice titreaza panicard: „Vor fi violente in Romania din cauza crizei politice”. Autorul articolului incearca, nici mai mult nici mai putin, sa sugereze ca apropiatele comemorari ale revolutiei romane din 1989 vor degenera in lupte de strada, asemanatoare celor de la Budapesta (2006), declansate de comemorarea a cincizeci de ani de la revoltele antisovietice ungare. Desigur, nimeni nu-l poate contesta pe Platon cand spune ca democratia, ca domnie a poporului, poate ascunde si o forma rea, deoarece printre cei multi pot exista si multi rai. Si nici faptul ca si in democratie pot exista guvernari proaste. Dar esenta democratiei consta in posibilitatea destituirii guvernantilor prin mijloace non-violente, respectiv prin alegeri (K. Popper). Istoria a confirmat pe deplin celebra fraza a lui Churchill, potrivit careia democratia este cea mai rea guvernare, cu exceptia tuturor celorlalte, care sunt mai rele decat ea. Romanii cunosc foarte bine pretul democratiei si ce datoreaza celor care s-au jertfit pentru ea. De aceea, comemorarea martirilor revolutiei nu poate fi decat una de pioasa reculegere si recunostinta, pentru ca nu au murit degeaba si avem cui sa  multumim pentru ca ne aflam hic et nunc, asa cum ne indemna recent, cu luciditate, un reputat istoric britanic, prieten al romanilor (Dennis Deletant). 

Un parlamentar crestin-democrat german, incercand sa dea apa la moara basesciana, afirma ca „romanii nu au cultura convietuirii politice”. Adica, vezi Doamne, chiar daca rezultatele alegerilor au fost foarte stranse (de 0,3% ), a fost o victorie neindoielnica, pe care insa romanii sunt incapabili sa o accepte fara proteste si contestari. Afirmatia este total gratuita, larga diversitate de idei si partide politice fiind dovada vie a unei astfel de culturi a convietuirii. In al doilea rand, castigarea unei competitii la un scor mic sau foarte mic, dar cinstit si corect, nu-i scade cu nimic din legitimitate, ci dimpotriva, fiind un indicator valoric, de standard inalt al adversarilor si al intrecerii. Adevarul este ca romanii nu au „cultura” convietuirii cu minciuna si frauda politica. Exista, intr-adevar, dispute politice reale (unele poate din cale-afara de vehemente !), dar, cum sublinia prietenul Romaniei Jim Rosapepe, fostul ambasador american la Bucuresti, acesta este motivul pentru care avem o democratie, fapt care ma face sa cred, alaturi de acesta si impotriva tuturor stereotipurilor si miturilor despre romani, ca „Dracula is dead !”.