Orgiile Barbie: Prima carte, ultima cadere

13/07/2015

O analiza care porneste de la dreapta, nu de la stanga, privind retragerea lui Victor Ponta de la conducerea PSD poate parea cel putin ciudata. Insa daca nu vom intelege ca dreapta a declansat un razboi preventiv asupra stangii, motivata de ambitii politice excesive, aidoma celor geopolitice din deceniul bellic american, nu vom avea nicio sansa sa ajungem la sursa raului care a transformat competitia democratica a partidelor intr-una lipsita de scrupule. In urmarirea si vanatoarea politica din teritoriul irakian invadat, americanii au pus, ne amintim, imaginile adversarilor pe cate o carte de joc, incepand cu tinta cea mai importanta pe cartea cea mai mare. Daca aceeasi simbolistica ar fi fost sau este utilizata de catre Iohannis si PNL pentru inlaturarea lui Victor Ponta de la sefia Guvernului si a PSD, fara indoiala ca prima carte i-ar fi fost sau ii este rezervata. Dupa retragerea de ieri si dupa chemarea de azi la DNA, cartea Ponta este deja inclinata, ar fi ultima cadere, daca se va continua sa se traga de sforile papusii Barbie.

Care ar fi cheia de interpretare rationala a retragerii lui Ponta? In primul rand, ca este o manevra tactica, nu strategica. Cei care-i asteapta sau ii cer demisia imediata “si” din functia de premier ori nu au citit bine anuntul de pe facebook, ori supraliciteaza o falsa victorie, amagindu-se ca Ponta ar fi cedat pozitia de partid datorita asalturillor lor de presiune si ca, daca le vor intensifica, premierul va fugi cu lasitate de la postul incredintat de catre electorat. Victor Ponta nu a folosit cuvantul “demisie” ori expresia “depunere de mandat” sau de “pas inapoi”, ci si-a anuntat “decizia de a nu mai ocupa nicio functie de conducere in partid, pana in momentul in care imi voi demonstra nevinovatia”, cu alte cuvinte o problema temporara, inauntrul unui termen, ceea ce inseamna autosuspendare, pana cand cauzele care au generat-o vor primi o solutionare.

In al doilea rand, este un act unilateral, izvorat din vointa personala, nu a altora si, mai ales, de responsabilitate fata de partid, aceasta ultima chestiune avandu-si originea in posibilitatea de alegeri anticipate, pe care PNL si le doresc mai explicit si mai vocal ca niciodata. Este evident ca PNL incearca sa-si creasca sansele ajungerii la guvernare prin legarea alegerilor anticipate de o solutie “Barbie” in dosarul juridic al premierului Ponta. Cand spun “Barbie” nu o fac ca figura de stil, ci, din pacate, ca o probabilitate foarte mare ca unii procurori sa fie manevrati precum o papusa, din moment ce incalca prezumptia de nevinovatie, inscrisa in Constitutie. Cele doua evenimente, anuntarea intentiei de anticipate si chemarea la DNA, au capatat, brusc, in ultimele zile, o amplificare ca de pregatire a opiniei publice, amplitudinea si rapiditatea cu care s-au succedat alimentand ideea ca nu ar fi intamplatoare. Cred ca aceasta legatura va deveni tot mai vizibila, pentru din ce in ce mai multi.

In al treilea rand, se inchide principala directie de atac catre PSD, care va putea sa se ocupe cu mai multa destindere, incredere si eficienta de problemele vietii interne, eventual de cele de campanie. Cred ca solutia interimatului a avut un bun inceput de experimentare, un eventual congres, cel putin atata timp cat coalitia va functiona, continuand linia de buna guvernare, nu ar fi tactic indicata din doua considerente. Primul, Ponta nu ar trebui expus, un congres ar trebui sa se pronunte pentru un nou leadership, ori nu schimbi calul in galop, cu atat mai mult daca e in fruntea cursei. Al doilea, s-ar da apa la moara PNL, i-ar confirma tendentiozitatile si speculatiile, ar spune ca mazilirea presedintelui principalului partid de la guvernare nu ar fi compatibila cu un bun premier si o buna guvernare. Altfel spus, partidul ar submina autosuspendarea, pozitionandu-se, volen nolens, in siajul afirmatiilor lui Traian Basescu, ca aceasta ar fi “o miscare de imagine” a lui Victor Ponta, ori ale Alinei Gorghiu, ca ar fi “o diversiune”. Ce ar putea face PSD ar fi o declaratie politica de solidaritate cu decizia lui Victor Ponta si de confirmare sau clarificare a conditiilor de incetare a autosuspendarii.

Decuplarea functiilor de presedinte de partid si de sef de guvern nu este o idée noua, a mai fost abordata si de catre stanga si de catre dreapta, cred ca nici cumulul, nici decuplarea nu sunt bune sau rele prin ele insele, catre asemenea calificari le poate conduce doar mediul in care se exercita, una sau alta. Poate ca presiunile crizei grecesti sau ucrainene, ori, intern, posibila campanie electorala ar fi oportune si pentru o astfel de experimentare, desi parerea mea este ca partidul si guvernarea sunt doua lucruri distincte, care nu se pot amesteca, mai ales in conditii de coalitie, care, cum corect a subliniat presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, trebuie sa mearga mai departe. In ipoteza ca o pronuntare judecatoreasca il va obliga pe premier sa plece din fruntea Guvernului, reactivarea interimatului, pe perioada determinata constitutional si, apoi, gestionarea curenta, pana la alegeri anticipate, daca va fi cazul, vor fi solutii necesare si legitime, pentru stabilitate. Oricum, pana la definitivarea expertizei contabile, in august, cand Ponta va fi din nou audiat, masuri dispuse, azi, de catre DNA, nimic nou, pe frontul care-i opune pe premier si procurori, nu ar trebui sa se intample. Fapte bune!

 


Razboiul rece dintre presedinte si premier: Parlamentul, victima colaterala sau tinta directa?

13/03/2014

S-ar parea ca presedintele-jucator se grabeste. Apropierea si consumarea alegerilor europarlamentare il obliga sa-si grabeasca strategia pentru prezidentiale, in care ultimul rol, de presedinte-electoral, conteaza la fel de mult ca si ultima impresie. Dar mai ales ca rezultate.

Dreapta politica, minoritara, dezbinata si cu sansa a doua, il impinge pe Traian Basescu spre acte decisive, prin care sa rastoarne perspective, iar pentru aceasta pozitia-rol de presedinte-electoral este cea mai potrivita.

Pe de alta parte, pe cartea dreptei se joaca mize economice mari. Perindarea pe la varful puterii a unor occidentali (diplomati, lobbysti, finantisti, petrolisti, aurari si chiar militari) ne reaminteste ca politica este expresia concentrata a economicului, dar si ca razboiul rece poate fi o continuare a politicii cu mijloace economice.

Ar putea oare o minoritate politica sa schimbe altfel regulile, decat pe cale democratica? Evenimentele de la Kiev sunt un raspuns, o minoritate politica extremista poate uzurpa o putere legitima printr-un puci (o cale hard). Cazul, cinic de o parte si nefericit de alta, este probatoriu pentru cum mijloacele folosite distrug scopul proclamat, iar sustinerile occidentale, democratia si statul de drept.

Mai exista insa o cale de a veni la putere, mai soft, care se poate folosi de alegeri, anticipate sau la termen, prin minciuna, dezinformare, demonizare (de unde si denumirea de „demoncratie”, semnalata in unele lucrari de specialitate). Aceasta este o cale democratica in aparenta, implica electoratul dar si inselaciunea, precum jumatatile de adevaruri care se folosesc de minciunile prin omisiune. Din cate reusim sa citim in evenimente, probabilitatea de a o experimenta in acest an electoral este foarte mare, gratie acelorasi sustineri occidentale si in cadrele statului de drept.

In doua randuri succesive, marti si miercuri, presedintele Basescu a iesit la tribuna cu acelasi tip agresiv de mesaje, de o inflamabilitate fara precedent, cu acuzatii de coruptie la adresa Parlamentului. Basescu isi intareste acuzatiile cu sustineri care vin din trei surse occidentale:

1) in raportul UE privin coruptia este inserata afirmatia ca Parlamentul e o institutie care impiedica independenta justitiei; 2) in raportul MCV Parlamentul este mentionat ca fiind cel care incalca statul de drept; 3) in raportul Departamentului de Stat al SUA se apreciaza ca Parlamentul este o institutie care nu respecta standardele statului de drept.

Recunosc, sunt incapabil, in acest moment, sa identific vreun exemplu in care o institutie atat de pluralista cum este un parlament, despre care spunem fara sovaire si la unison ca este inima democratiei, sa se fi confruntat cu atacuri de o asemenea ferocitate din partea unui om. Este adevarat, acest om este sef al statului, dar este totusi un om, un politician, ale carui afirmatii atat de dezlantuite, intr-o campanie electorala, produc efecte, modeleaza intr-un sens sau altul intentiile de vot.

Este riscant sa te lasi sedus de o retorica suspect de patimasa. In primul rand, pentru un motiv foarte simplu, a avut la dispozitie 10 ani sa rezolve problemele coruptiei si statului de drept, daca nu a facut-o inseamna fie ca a fost incompetent, fie ca nu a avut interesul sa o faca. Nu sunt un admirator al lui Lukasenko, de care ca autoritarism Basescu se apropie mai degraba decat de Putin, dar cand presedintele Belarusului spune despre coruptie, cu referire la criza din Ucraina, ca este rugina care distruge totul si ca in tara sa nu exista o astfel de problema pentru ca nu are conturi in strainatate si fii sai nu fac afaceri, nu poti sa nu te intrebi, daca in Romania e altfel nu cumva e pentru ca si presedintele e altfel? In al doilea rand, un presedinte care face vizite de campanie la Miscarea Populara, pe care a si fondat-o, nu este credibil, sub aspectul echidistantei politice, care ii este ceruta constitutional.

Colac peste pupaza, vine si ANI cu acuzatia de incompatibilitate pentru 32 de parlamentari, iar presedintele CSM aduce in discutie posibilitatea unui conflict intre puterea judecatoreasca si puterea legislativa pe tema neridicarii imunitatii ministrilor, ceea ce strange cercul in jurul Parlamentului. Daca in razboiul rece dintre presedinte si premier, dintre opozitie si guvernare, dintre minoritatea parlamentara si majoritara parlamentara Parlamentul ar fi putut fi considerat ca o victima colaterala, la scara la care in mod obisnuit si fara consecinte existentiale acest lucru se intampla in toate democratiile, dintr-o data devine extrem de evident ca acesta a devenit o tinta, atat interna, cat si externa.

Suntem departe insa de a credita in vreun fel si cealalta parte, noua majoritate parlamentara si noua coalitie guvernamentala, in frunte cu premierul Ponta, nu ne este la indemana sa separam apele, nici macar institutiilor care ar trebui sa faca acest lucru. Observam ca doua puteri ale statului, parlamentara si judecatoreasca, au intrat in conflict, iar cea de a treia, executiva, isi proiecteaza coabitarea la fel de conflictual.

Cred ca toate conflictele antagonice care se profileaza intre puterile statului sunt reductibile la un razboi rece intre stanga si dreapta, in care fiecare vizeaza puterea unipolara (analogia cu geopolitica mi se pare inevitabila). Este cat se poate de limpede ca razboiul rece intre puterile si institutiile statului este un risc sistemic de statalitate. Pericolul de blocare a functionarii statului este imens, solutia nu pare a fi decat un reset.

Acest reset nu s-ar putea concretiza, in opinia mea, decat prin alegeri parlamentare si prezidentiale anticipate, prin care electoratul, singurul judecator impartial, sa refaca resursele de legitimitate ale celor doua puteri. Evident, acest lucru ar insemna autodizolvarea Parlamentului, simultan cu demisia Presedintelui. In orice caz, continuarea inca 10 ani cu un presedinte de dreapta ar forta logica democratiei, nu si o coabitare inversa (presedinte de stanga-premier de dreapta).