In cautarea drumului pierdut

12/06/2010

Starea economico-sociala dezastruoasa, crescanda si fara precedent, in care se zbate in prezent Natiunea si, mai ales, inexistenta unei alternative reale a Guvernului Boc 4 pentru depasirea acesteia arata criza modelului de dreapta si faptul ca Romania merge pe un drum gresit. In mod evident, Romania a pierdut calea echilibrului.

O asemenea situatie face ca un model explicativ pentru Starea Natiunii sa fie absolut necesar. Acesta nu ar trebui insa construit mergand pe ideea gasirii unor vinovati sau a unor vinovatii. Desi tentanta politic, o astfel de abordare ar fi contraproductiva, nu numai pentru ca ar putea conduce la acte punitive ce ar putea fi contrare democratiei constitutionale si ar putea crea un precedent periculos, generator de blocaje in asumarea puterii si in exercitiul guvernamental, ci si pentru ca solutia biblica a tapului ispasitor este una emotionala si amagitoare.

Un demers explicativ in termeni de cauzalitate, care ar merge dinspre input-urile mediului international catre output-urile celui intern ar avea mai multe sanse de a ajunge la radacina lucrurilor si de a dezvalui ce se ascunde in blackbox-ul numit criza si managementul politic al acesteia.

Orice analiza de esec ar trebui sa porneasca de la un adevar cardinal, mai putin evocat si acceptat, respectiv ca din 22 Decembrie 1989 Romania a inceput un mars fortat spre dreapta, pentru a se desprinde si distanta de totalitarismul de stanga si a reveni pe o dezvoltare democrata si echilibrata. 

Toate guvernele postrevolutionare au inscris Romania pe un continuum de dreapta, fapt ce explica si aparentul paradox ca guverne de stanga au promovat politici de dreapta (obiectiv necesare pentru tranzitia la economia de piata), dar nu explica in niciun fel unele masuri excesiv de stanga ale guvernelor de dreapta (motivate exclusiv electoral). Prin urmare, analiza de criza ar trebui extinsa la intreaga perioada a ultimilor douazeci de ani.

Romaniei i-au trebuit in jur de cinsprezece ani (1990-2004) sa-si reconstruiasca fundamentele economice de piata si sa revina pe un curs de echilibru (spre sfarsitul anului 2004, autoritatile comunitare i-au recunoscut statutul de economie functionala de piata, iar cele romane au declarat incheierea tranzitiei post-comuniste).

Probleme de parcurs au inceput sa apara dupa aceasta perioada, in urma asa-zisei revolutii portocalii, prin castigarea alegerilor prezidentiale si parlamentare din 2004 de catre dreapta politica (Traian Basescu-PDL si, respectiv, Alianta „D.A.”, PNL-PDL), cat si a celor din 2009 (acelasi Presedinte) si 2008 (coalitia PDL-UDMR). 

Supralicitand consonanta ideologica cu dreapta internationala, cea romaneasca s-a simtit „obligata”, ajungand la putere, sa preia modelul economic atlantist si, implicit, vectorul sau neoliberal, permitand acumularea unor elemente de dezechilibru specifice (migratia capitalurilor speculative, structura speculativa a investitiilor straine directe, cresterea nesanatoasa, traiul pe datorie etc.).

Statisticile si prognozele arata ca, dupa sase ani de suprematie neintrerupta (2004-2010), puterea portocalie a adus tara in pragul falimentului. Pentru prima data de la smulgerea din extrema stanga, de tiranie a statului asupra cetateanului si a economiei, Romania se confrunta, probabil mai mult decat oricare alta tara a UE afectata de criza mondiala, cu riscul caderii in extrema dreapta, de dominatie a pietei asupra cetateanului si a statului.

Sursele acestei vulnerabilitati vin, in principal, dintr-un management politic al crizei preponderent ideologic, si mai putin economic si social, prin de-constructia si aservirea statului pietei si clientelei (rezultand o combinatie ciudata, dar perfect damboviteana, de stat minimal-clientelar) si cautarea solutiilor anticriza aproape exclusiv in zona sociala, ocolind-o pe cea fiscala (unde se mentine inghetata cota unica si se respinge impozitarea progresiva), pentru a conserva interese de grup pe seama celor multi. Coruptia si incompetenta sunt, evident, implicite.

Intr-un climat politic si social extrem de tensionat, marcat de ample si virulente  proteste si contestari ale opozitiei si sindicatelor fata de masurile guvernamentale anticriza  privind reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si a pensiilor cu 15%, motiunea de cenzura depusa de PSD impotriva asumarii raspunderii pe aceste legi se anunta a fi pentru Guvernul Boc 4 un examen greu de trecut. Poate chiar imposibil.

Anunțuri

Presedintele (re)ales

16/12/2009

Urmarind discursul, vizibil marcat de emotie, rostit de catre Traian Basescu la ceremonialul de la CCR de validare a alegerii acestuia in functia de Presedinte al Romaniei, am simtit, la cald, acelasi sentiment de emotie, dar si de simpatie. La rece, insa, mi-am dat seama de ce in democratia ateniana exista institutia ostracizarii, prin care cetatenii care deveneau prea populari erau exilati, pentru a impiedica instaurarea, prin populism, a unei posibile dictaturi, a unei tyrannis. Ce-i face pe oameni sa-i urmeze, irational, chiar si in prapastie, pe unii conducatori ?! Raspunsul este carisma ( fr. charisme, gr. kharisma), acel dar oferit celor alesi prin gratia divina. Revenind, ceea ce m-a surprins, in discursul amintit, scurt si necutumiar de altfel, a fost distanta dintre mesaj si pozitionarea politica. In mod evident, a fost un mesaj de stanga al unui Presedinte de dreapta (!). Desigur, este de inteles  si de susutinut ideea ca intr-o politica inteligenta trebuie sa inveti de la oricine, chiar si de la adversari (lucru impartasit, in lucrari recente, si de Obama, si de Sarkozy), dar a prelua, imediat dupa alegeri, ideea social-democrata de solidaritate, de exemplu, care, culmea, a fost si slogan de campanie, poate parea prea mult si prea riscant, pentru propria credibilitate si identitate politica. Explicatiile nu pot fi decat doua. Prima ar putea fi de ordin speculativ si de viclenie politica, de a utiliza in avantaj propriu ideile adverse care s-au bucurat de audienta in campanie (si care erau cat pe-aci sa-l debarce !). Nimic nou, pana aici, s-ar putea spune. In pofida faptului ca solidaritatea in gura dezbinatorului suna precum rugaciunea in cea a diavolului, cea de-a doua explicatie probabila ar putea fi rezultatul unei reflectii mult mai profunde, al constientizarii si recunoasterii, pe baza a ceea ce a simtit si perceput in mod direct, in timpul campaniei, ca, intr-adevar, exista doua Romanii (idee analizata de Adrian Nastase intr-un excelent studiu, vezi,  http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/alte-doua-romanii-530487.html). Ceea ce ar putea insemna recunoasterea unor greseli politice, care au facut ca Romania sa aibe o problema majora in planul solidaritatii sociale, cat si a faptului ca, cel putin, in solutionarea unor mari probleme nationale dihotomia contraproductiva stanga-dreapta ar trebui sa inceteze. Ori, o asemenea atitudine, daca se va dovedi reala, ar putea insemna ceva cu totul nou. Si, speram, de bun augur pentru noul mandat prezidential.


Furtuna linistita

14/12/2009

Decizia CCR de respingere a contestatiei PSD si de validare a rezultatelor alegerilor cu Traian Basescu presedinte incheie procesul electoral, dar, din pacate, nu si pe cel al suspiciunilor si contestatiilor. CCR nu a reusit sa readuca increderea in corectitudinea procesului electoral datorita faptului ca nu a rezolvat decat unul dintre punctele contestatiei, cel referitor la renumararea voturilor nule, care i-a dat castig de cauza lui Traian Basescu, alte trei capete de acuzare, a caror miza este de ordinul sutelor de mii de voturi, ramanand fara raspuns. Privind lucrurile din acest punct de vedere, se pare ca ne aflam in situatia incheierii unei lupte, dar nu si a razboiului, alte batalii contestatare urmand a se da pe terenul parlamentului si al unor organisme internationale. O analiza comparativa, profunda si documentata a alegerilor prezidentiale 2004/2009 si parlamentare 2008 (http://nastase.wordpress.com/2009/12/13/votul-din-diaspora-pe-intelesul-tuturor/) releva inregistrarea la ultimul tur de scrutin, din 6 decembrie, a unor cifre si tendinte electorale uimitoare, greu de inteles rational. In orice grila realista  de interpretare, care leaga necesitatea iesirii din grava criza economica si sociala a societatii romanesti de nevoia acuta de schimbare politica, nu poate sa nu frapeze si contrarieze disonantele de pondere si trend pe care le dau voturile pe listele speciale si cele din Diaspora din turul doi. Eu unul m-as feri sa interpretez ca cele doua categorii de voturi au avut ponderea hotaratoare in desemnarea invingatorului, atata timp cat acest lucru nu s-a intamplat niciodata si nici nu are cum sa se intample. Pana la proba contrarie, subzista probabilitatea ca un eveniment de asemenea proportii sa se fi putut intampla doar in conditiile unui vot multiplu sau a ceea ce s-ar putea numi vot fictiv. Acest ultim tip de vot este, in mod evident, votul care nu are un subiect real si legitim, cum ar fi, de exemplu, persoanele decedate, cele inventate (CNP-uri inexistente) sau cele carora li s-a atribuit votul altui candidat, pe care nu l-au votat (prin inversarea in procesele verbale a statisticii voturilor celor doi candidati). Trebuie sa recunoastem ca voturile fictive nu pot duce decat la victorii fictive. Pana cand toate problemele din contestatia PSD nu vor fi investigate si solutionate, suspiciunile vor persista, iar neincrederea va continua sa sape la temelia oricarui proiect politic.


Alegerile din umbra legii

13/12/2009

Raspunsul la intrebarea daca a existat sau nu o frauda electorala la alegerile prezidentiale nu poate fi aflat decat dupa luarea in calcul a tuturor indiciilor si pistelor posibile de cercetare. Daca a existat o afacere necurata, niciun detaliu nu trebuie lasat neinvestigat (pe buna dreptate se spune ca diavolul se ascunde in detalii !). In mod deosebit, trebuie facuta lumina in zonele de penumbra legislativa, unde pot „inflori” mai usor delictele electorale, ceea ce, vrand-nevrand,  ne duce si ne readuce de fiecare data la modul cum s-au desfasurat alegerile din Diaspora. Desigur, in acest caz urmele s-ar fi putut sterge mai usor, dar cum nu exista niciun delict perfect, nu se poate ca o investigatie profesionista si completa sa nu duca, in cele din urma, la descalcirea itelor. Exista si aici o grila de cercetare si analiza, o „cheie” care poate sparge cu usurinta codul unei fraude electorale, daca a existat. Pentru aceasta este nevoie sa se recupereze in totalitate materialele electorale din strainatate (toate listele de alegatori si toate buletinele de vot-valide, nule, anulate, neutilizate etc.). In mod practic si obligatoriu, numarul buletinelor de vot trimise sectiilor de votare din afara tarii trebuie sa fie egal cu al celor retrimise in tara pentru reverificare, pentru ca in acestea din urma se afla cheia problemei. Restul este o operatiune care tine de rutina verificarii fiecarui buletin de vot si al confruntarii cu listele de alegatori (o atentie sporita trebuie acordata buletinelor de vot trimise suplimentar, peste numarul de votanti din listele de alegatori, respectiv cate dintre acestea au fost folosite si in ce fel…). Indiferent de rezultat, cred ca este un demers necesar, daca nu ca un exercitiu politic si juridic, cel putin ca unul de inteligenta…


O „lovitura de stat” electorala ?!

12/12/2009

Vointa politica a lui Traian Basescu a fost sa fie un candidat prezidentiabil  independent. Confruntati cu riscul pierderii puterii guvernamentale post-alegeri, pedelistii s-au tinut scai de cel care putea impiedica acest lucru, declarandu-i sustinerea electorala, ceea ce s-a si intamplat. Si aici intervine prima ciudatenie, sesizata de majoritatea observatorilor: candidatul independent Traian Basescu apare pe buletinele de vot sub culorile PDL-ului !

Ceea ce s-a intamplat in mod real pe 6 decembrie la numaratoarea voturilor urmeaza a se sti cu certitudine. Alte ciudatenii, vazute din afara, vin insa din numaratoarea paralela a PDL, care contrasteaza cu exit-poll-urile, si din graba asumarii victoriei inaintea inchiderii urnelor. Nu aduc in discutie in niciun fel problema probelor aflate sub lupa judecatorilor, ci doar o ipoteza.

Este posibil ca Traian Basescu sa fi crezut in mod sincer in victoria sa. Daca a existat cu adevarat, o asemenea convingere nu putea sa fie decat rezultatul unei „intoxicari” provenind din partea sustinatorilor politici din preajma sa, adica a pedelistilor. Avand toate parghiile guvernarii in mana, acestia nu puteau evita iminentul dezastru post-electoral decat malversand rezultatele scrutinului, pe care sa le prezinte protectorului lor politic ca fiind cele reale. Cunoscand fermitatea si demnitatea izvorate din profesia comandantului Basescu, un asemenea act machiavelic al pedelistilor corupti si profitori nu putea duce decat la obtinerea rezultatului planuit…

In mijlocul agitatiei produsa de contestatia PSD, surprinde apelul echidistant al Presedintelui la responsabilitate si calm, in asteptarea deciziei  CCR. Mai mult, Presedintele recunoaste si admite  ca demersul PSD este un drept legal, constitutional si democratic. Aceasta detasare de partizanatul partidist reprezinta, pentru prima data, o distantare de statutul de presedinte jucator in favoarea celui de mediator.  Sa fie acesta un moment de „clatinare” a convingerii Presedintelui privind victoria in alegeri ?! Oricum, el a fost ca o „palma” (prima ?) data pedelistilor…

Imi vine in minte intrebarea dintr-un comentariu de cea mai mare audienta: „Oare democratia este ireversibila ?” Si nu pot sa nu ma gandesc ca schimbarea, prin frauda electorala, a rezultatului unor alegeri prezidentiale seamana izbitor de mult cu o lovitura de stat constitutionala…


Iesirea din Babilonia

11/12/2009

Parca niciodata, ca in aceste zile fierbinti de controverse privind scrutinul prezidential, democratia romaneasca nu a semanat atat de mult cu o babilonie politica. PSD-ul contesta rezultatul alegerilor, PDL-ul ii da cu tifla, PNL-ul incearca sa mentina cursul in siajul PSD, unii liberali trag de timona spre PDL, UDMR-ul face echilibristica pentru a-si gasi un loc caldut in orice barca… Paruiala dintre lideri si dintre partide impiedica ajungerea la orice compromis sau solutie, lantul disensiunilor parand a fi nesfarsit…

In acest timp, Casandrele prevestesc tot ceea ce poate fi mai rau pentru Romania, criza politica amenintand sa adanceasca, prin efecte de antrenare, recesiunea economica si grava situatie sociala la cote fara precedent, de la destabilizarea cursului valutar si pana la demonstratii de strada. Precum o nava cu un capitan solitar pe puntea de comanda, dar lipsita de echipajul care sa-i asigure guvenarea, tara va intra in deriva, iar in cele din urma se va scufunda… Cum nimic nu-i nou sub soare, situatii de cumpana (chiar si cu „moguli” si „spionite”), s-au vazut si la case mai mari…

Franta, 1968-1969. Desi alegerile din iunie 1968 au fost un mare succes pentru gaullişti, obtinand un record în istoria parlamentarismului francez, ele nu au putut revitaliza puterea batranului leu de la Elysee. Sfarsitul politic al acestuia era aproape si avea sa vina intr-un mod neasteptat. Într-un referendum organizat la 27 aprilie 1969, presedintele Charles de Gaulle propunea unele masuri controversate vizand sistemul administrativ si parlamentar, care nu erau vazute cu ochi buni de catre opinia publica franceza. Punându-si în balanţa referendumului intreaga soarta politica, a anunţat în avans intenţia de a demisiona în cazul în care răspunsul majoritar va fi „nu”. Tabăra adversarilor propunerilor din referendum, căreia i s-a raliat şi Valéry Giscard d’Estaing, a obţinut 52,41% din voturi. La câteva minute după miezul nopţii, la 28 aprilie 1969, un comunicat laconic al generalului anunţa pierderea ultimei batalii: „Încetez să exercit funcţiile mele de preşedinte al Republicii. Această decizie intră în vigoare astăzi la amiază”.

SUA, 1972-1974. „Afacerea Watergate” a fost, deopotriva, un imens scandal politic si succes mediatic, care a dus la o criza prezidentiala fara precedent, culminand cu demisia presedintelui SUA, Richard Nixon. Totul a inceput pe 17 iunie 1972, cand cinci spargatori sunt prinsi in flagrant in timpul unei spargeri, efectuate la sediul Partidului Democrat din hotelul Watergate, pentru verificarea unor dispozitive de ascultare, instalate anterior in mod ilegal. Ancheta FBI a dovedit ca intrusii erau in solda Comitetului pentru Re-Alegerea Presedintelui, firele ducand catre Casa Alba, dar, pentru a pune batista pe tambal, CIA a obstructionat-o, invocand false motive de securitate nationala. Mirosind enorma miza politica, Senatul American a declansat propria investigatie, ale carei rezultate l-au obligat pe Nixon sa-si concedieze multi colaboratori implicati in scandal. In final, descoperirea unei casete cu convorbirile din Biroul Oval dezvaluie, spre stupefactia generala, implicarea presedintelui american in punerea la cale a unui plan de sabotare si tragere pe linie moarta a anchetei care-l implica direct. Ultimii colaboratori il parasesc, iar punerea sa sub acuzare era iminenta. In aceste conditii, pe data de 8 august 1974, Nixon este obligat sa recurga la ultimul act politic, prezentandu-si demisia, intr-o adresa televizata, efectiva de la 9 august 1974, ora 12.

Romania, 2008-2009 ? Situatia politica romaneasca actuala prezinta si nu prea unele similaritati cu cele descrise. Cu primul caz, asemanarile sunt evidente in privinta tipurilor de personalitate politica si partid prezidential, aparent puternice. Cu cel de-al doilea exemplu, similaritatile par a tine mai mult de mijloacele folosite. Deosebirile vor consta, probabil, in solutii si consecinte. Cea mai mare necunoscuta tine de felul cum se va incheia criza. Cu un scor electoral atat de strans, dar cu un car de acuzatii (si probe ?) de fraudare, sansele de castigare sau pierdere a contestatiei sunt pe muchie de cutit. Toate privirile sunt atintite acum asupra CCR , asteptandu-se verdictul acestui conclav constitutional. Daca va fi respinsa contestatia PSD, ca fiind neintemeiata, atunci Mircea Geoana va trebui sa o accepte, pentru ca Presedintele legitim al Romaniei, rezultat in urma alegerilor, va fi Traian Basescu. Traiasca Presedintele ! Daca insa contestatia se va dovedi fundamentata si, pe cale de consecinta, va fi acceptata, atunci Traian Basescu va trebui sa-si recunoasca infrangerea si sa accepte victoria lui Mircea Geoana, care va fi noul Presedinte ales al romanilor. Traiasca Presedintele ! Spre deosebire de cel de la alegerea unui papa, „fumul” care va iesi pe „cosul” CCR  nu va fi nici portocaliu, nici trandafiriu, ci unul tricolor…

 

 


Alarme false si zvonuri

10/12/2009

Ca in toate situatiile cu miza mare, marcate de tensiuni, controverse si incertitudini, alegerile prezidentiale 2009 nu aveau cum sa fie lipsite de alarmisme si zvonistica. Dupa ce PSD a anuntat ca va contesta rezultatul ultimului scrutin, acest gen de mesaje toxice a capatat un caracter si mai intens si mai prapastios.

Peste un afis electoral apartinand unuia dintre ultimii doi candidati din finalul alegerilor, un astfel de mesaj, scris cu majuscule negre pe o banda alba, lipita in diagonala, isi varsa scurt, in trei cuvinte, toxina: „Nu uita minerii !”. Reactia generala ? Oamenii il priveau fugar, zambind ca unei copilarii, si isi vedeau linistiti de ale lor, insufletiti de sarbatorile care bat la usa… Romanii s-au maturizat si imunizat in douazeci de ani de democratie, vindecandu-se de bolile urate ale copilariei democratiei. Ideea churchilliana potrivit careia dictatul gloatei ar fi ultimul lucru al democratiei a prins radacini adanci si pe plaiurile mioritice…

Dar astfel de bau-bau-ri vin si pe canale externe, inca un semn ca, si in democratie, alarmisti si zvoneri sunt peste tot. O revista americana despre probleme strategice titreaza panicard: „Vor fi violente in Romania din cauza crizei politice”. Autorul articolului incearca, nici mai mult nici mai putin, sa sugereze ca apropiatele comemorari ale revolutiei romane din 1989 vor degenera in lupte de strada, asemanatoare celor de la Budapesta (2006), declansate de comemorarea a cincizeci de ani de la revoltele antisovietice ungare. Desigur, nimeni nu-l poate contesta pe Platon cand spune ca democratia, ca domnie a poporului, poate ascunde si o forma rea, deoarece printre cei multi pot exista si multi rai. Si nici faptul ca si in democratie pot exista guvernari proaste. Dar esenta democratiei consta in posibilitatea destituirii guvernantilor prin mijloace non-violente, respectiv prin alegeri (K. Popper). Istoria a confirmat pe deplin celebra fraza a lui Churchill, potrivit careia democratia este cea mai rea guvernare, cu exceptia tuturor celorlalte, care sunt mai rele decat ea. Romanii cunosc foarte bine pretul democratiei si ce datoreaza celor care s-au jertfit pentru ea. De aceea, comemorarea martirilor revolutiei nu poate fi decat una de pioasa reculegere si recunostinta, pentru ca nu au murit degeaba si avem cui sa  multumim pentru ca ne aflam hic et nunc, asa cum ne indemna recent, cu luciditate, un reputat istoric britanic, prieten al romanilor (Dennis Deletant). 

Un parlamentar crestin-democrat german, incercand sa dea apa la moara basesciana, afirma ca „romanii nu au cultura convietuirii politice”. Adica, vezi Doamne, chiar daca rezultatele alegerilor au fost foarte stranse (de 0,3% ), a fost o victorie neindoielnica, pe care insa romanii sunt incapabili sa o accepte fara proteste si contestari. Afirmatia este total gratuita, larga diversitate de idei si partide politice fiind dovada vie a unei astfel de culturi a convietuirii. In al doilea rand, castigarea unei competitii la un scor mic sau foarte mic, dar cinstit si corect, nu-i scade cu nimic din legitimitate, ci dimpotriva, fiind un indicator valoric, de standard inalt al adversarilor si al intrecerii. Adevarul este ca romanii nu au „cultura” convietuirii cu minciuna si frauda politica. Exista, intr-adevar, dispute politice reale (unele poate din cale-afara de vehemente !), dar, cum sublinia prietenul Romaniei Jim Rosapepe, fostul ambasador american la Bucuresti, acesta este motivul pentru care avem o democratie, fapt care ma face sa cred, alaturi de acesta si impotriva tuturor stereotipurilor si miturilor despre romani, ca „Dracula is dead !”.