Ecuatia post-electorala

08/12/2009

Neasteptata rasturnare de rezultat a alegerilor prezidentiale 2009 a generat o complicata ecuatie post-electorala, cu multe necunoscute. Dincolo de reactiile partizane sau emotionale, care pot alimenta mai mult sau mai putin suspiciunile, raspunsurile clare si fara echivoc la o serie de intrebari nu pot fi evitate, daca se doreste cu adevarat transparenta si incredere in procesul electoral.

Inexplicabila falie dintre cele doua tururi de scrutin. Nu stiu daca in istoria alegerilor din lumea democrata s-a inregistrat vreodata o asemenea prapastie electorala intre turul intai si turul al doilea. Daca in primul tur, voturile au fost intr-o proportie majoritara covarsitoare ( de circa 70%) in favoarea schimbarii, prin sanctionarea drastica a guvernantilor, este greu de inteles rational (si banuiesc ca si de explicat) ce forte sau ce fapte au putut intoarce acest scor intr-unul defavorabil in turul doi, desi intre timp nu s-a produs nicio minune care sa inlature dezastrul economic si social in care se zbate Romania.

Sfidarea raportului de forte. Al doilea nod gordian care-si asteapta dezlegarea este raspunsul la intrebarea cum a fost posibil ca un partid izolat pe scena politica, a carui sustinere conservatoare s-a dovedit a nu fi mai mare de o treime din voturi, sa poata invinge o mare coalitie de partide, din tot spectrul politic, care insumeaza majoritatea electorala.

Necunoscutele voturilor externe. Oricate explicatii si justificari s-ar da pe marginea votului extern covarsitor (78%) acordat unuia dintre candidati, ele nu pot inlatura constatarea ca acesta este un vot de monopol (amintind de partidul-stat), greu de inteles dupa douazeci de ani de democratie si cultura politica de tip occidental. Incercarea de motivare ideologica a acestui vot este hilara: oare proiectul Johannis, sustinut de social-democrati, liberali, o parte a taranistilor, minoritati etc. are alta culoare politico-ideologica decat cea democrata, antitotalitara ?!… Este greu de crezut ca romanii care lucreaza in strainatate au respins schimbarea in bine a celor de acasa, care se lupta cu criza si saracia, intre care se afla si familiile multora dintre ei… Ar fi una dintre cele mai bizare „instrainari”…

 Neverosimilul esec al exit-poll-urilor. Acesta este un alt mister, cel putin la fel greu de explicat, pentru ca vine in contradictie cu fundamentele stiintifice ale acestui tip de sondaje. S-au mai vazut incercari ale politicii de a invinge sociologia, dar a „invinge” trei case de sondare deodata, mai rar… Ramane de analizat si de vazut daca variabila externa a avut cu adevarat rolul care, ipotetic, i se atribuie…

Situatia voturilor anulate. Acest tip de voturi poate constitui, prin numarul sau mare, un bogat „filon” de fraudare. Pentru clarificarea validitatii sau non-validitatii acestora ele trebuie grabnic verificate. In conditiile unui rezultat atat de fragil, orice vot este important in stabilirea corecta si cinstita a invingatorului.

Probele de pe teren. Daca exista asa ceva, care sa incrimineze rezultatele anuntate, (in)autenticitatea acestora trebuie probata public, pentru fiecare caz in parte. Nu in ultimul rand, acuzatiile si/sau indiciile de „spionita” politica (amintind din nou de partidul-stat), ce ar altera egalitatea de sanse a candidatilor, prin folosirea de informatii provenind din sfera unor organe ale statului, ar trebui sa constituie, dupa ce lucrurile se vor linisti, obiectul unor dezbateri politice si al unor masuri legislative care sa impiedice producerea unor „watergate”-uri romanesti.

Solutiile la aceasta ecuatie post-electorala, careia i se mai pot adauga si alte necunoscute, nu pot fi decat politice si juridice. Pentru aceasta, este necesar ca autoritatile, asa cum a cerut si OSCE, sa prezinte rezultatele detaliate, pe fiecare sectie de votare in parte. Tara are nevoie de certitudini si de normalitate. Daca alegerea Presedintelui ar fi sa fie data  chiar si de un singur vot diferenta, asa sa fie, dar sa fie un vot corect si cinstit.


Cine va decide Presedintele

07/12/2009

Nesiguranta post-electorala privind victoria, data de rasturnari intermediare neasteptate de situatie este ceva cu totul nou pentru Romania. Lupta electorala extrem de stransa si de echilibrata a generat si rezultate pe masura, facand dificila o anticipare a deznodamantului pana la incheierea numararii tuturor voturilor. Rezultatele exit-pool-urilor si ale numaratorii partiale a voturilor sunt criterii inoperante pentru a face extrapolari valide.

Ineditul situatiei din 2009 pare a fi dat de faptul ca victoria se joaca la sutimi de procente, spre deosebire de finala electorala din 2004, care s-a incheiat la o diferenta de 2,4 %.  Situatiile de castig detasat, din primul tur, ca cele din 1990 (cu 85% din voturi) sunt irepetabile in conditiile unui electorat maturizat, sub raportul culturii politice, si al unor candidati puternici si sensibil egali, ca sanse, ceea ce reprezinta un castig deloc neglijabil pentru democratie.

Cea de-a doua premiera a alegerilor prezidentiale 2009, respectiv inregistrarea, comparativ cu 1989, a celei mai scazute participari la vot in primul tur in favoarea celei mai mari prezente la urne in turul doi ofera cateva indicii calitative asupra modului cum au fost prioritizate si votate cele doua mize, date de alegeri si referendum. Din aceste date rezulta ca miza schimbarii a fost mai puternica, ceea ce explica de ce alegatorii au venit in numar mai mare la vot in turul doi. Aceasta este prima concluzie care va conta la departajarea celor doi candidati, unul dintre acestia fiind „magnetul” care a atras mai multi alegatori in batalia finala de la urne, care se va reflecta inevitabil in rezultatele numararii tuturor voturilor.

O a doua concluzie la fel de importanta se poate desprinde din incheierea numararii voturilor externe, ale romanilor din strainatate. In mod clar, aceste voturi au fost covarsitor in favoarea unui candidat (o explicatie probabila ar putea tine si de faptul ca administrarea acestor alegeri s-a facut de catre reprezentantii oficiali din strainatate ai puterii in exercitiu). Acest rezultat explica „varful” relativ de voturi inregistrat de catre unul dintre candidati la numaratoarea partiala. Dar voturile externe, deja numarate si cunoscute, au o pondere extrem de mica, fapt care va face ca rolul de arbitru sa revina voturilor interne, care au mai ramas de numarat si de la care va veni rezultatul final.

In consecinta, dinamica electorala (numaratoarea voturilor) nu s-a oprit, iar pana la „Stop cronometru !” se mai pot intampla multe, inclusiv in ceea ce priveste ordinea ocuparii locurilor de pe podium. Logica prudentiala ne indeamna sa nu spunem „hop !” pana nu sarim parleazul. Viata a aratat ca norocul sau nenorocul se poate ascunde in detalii, iar sutimile de voturi care au mai ramas de numarat pot fi asemenea amanunte hotaratoare. Numai rezultatele finale oficiale vor decide cine va fi Presedintele Romaniei.


Marea confuzie

06/12/2009

Intortocheate si necunoscute sunt caile luptei electorale. Si, mai ales, inselatoare. Daca dupa prima confruntare in turul intai s-a votat zdrobitor schimbarea, in turul doi lucrurile s-au mai complicat. Marea confruntare finala pare sa fi adus cu ea si o mare confuzie.

Din laboratorul de campanie al unuia dintre candidati s-a itit si a capatat statura electorala o tema concurenta schimbarii: cea a invincibilitatii. Facatorii de imagine au incercat, si au reusit, intr-o anumita masura, sa impinga in plan secund miza schimbarii, luandu-i fata cu imaginea candidatului „puternic”, comparativ cu cea a adversarului”slab”.

Fata de axul principal al campaniei din prima dezbatere mediatizata, reprezentat de problemele si solutiile crizei (care a produs o distantare neta de imagine intre cei doi candidati calificati), in turul doi s-a impus un al doilea ax, paralel cu primul, calat pe cele doua portrete incompatibile, de „puternic” si „slab”. Stratagema mutarii atentiei de la o realitate dezavantajoasa la o imagine pastelata in culorile invincibilitatii politice a reusit: lovitura de imagine s-a produs ! Cine a spus ca limba poate fi invartita in gura oricum, ca nu are oase, nu a gresit !

Efectele acestei reusite imagologice vor atinge insa numai un anumit profil de alegatori (pe cei care voteaza emotional), cei rationali nelasandu-se inselati in a vota o plasmuire in locul realitatii. Principalul efect asupra celor doi candidati va consta in reducerea semnificativa a diferentelor de scor electoral. Probabil,  aceste diferente vor fi foarte mici, ceea ce va genera contestari, dar va pastra pentru perdant sanse onorabile pentru alegerile viitoare, ceea ce nu-i putin lucru: important este si la ce scor pierzi !


Ce fel de viata va fi dupa 6 Decembrie ?

05/12/2009

Neindoielnic, va exista viata si dupa alegerile prezidentiale de Duminica, dar nu se poate spune insa cu aceeasi certitudine si ce fel de viata va fi, pentru ca totul va depinde de aritmetica voturilor.

Ca in orice batalie, rezultatul alegerilor de maine va fi dictat de raportul de forte. Practic, la batalia de la urne se vor confrunta electoral doua tabere de votanti, una innoitoare, cealalta conservatoare. Speriate de infrangerea severa cu care au pierdut in primul tur (de circa 30% contra 70%), este de asteptat ca fortele ultimei tabere, interesate in mentinerea vechilor stari de lucruri, sa se mobilizeze si sa se prezinte in corpore la vot (asa cum au demonstrat, in astfel de situatii, toate alegerile din istoria democratiei).

Daca o parte din fortele schimbarii se vor culca pe laurii victoriei din primul tur si nu se vor mai prezenta la urne in turul doi, care este decisiv, raportul initial de forte, de doua treimi contra o treime, se va modifica descrescator. In functie de rata de neparticipare a acestora, descresterea poate cobori, teoretic, chiar pana la punctul critic care sa duca la modificarea in sens invers a raportului de votanti (lucru care este insa putin probabil sa se intample le scrutinul de maine, avand in vedere mizele schimbarii). Lectia raportului de forte trebuie insa retinuta, pentru ca este aceeasi ca si in sport: se poate pierde o competitie prin neprezentare !

Vom iesi din fundatura in care ne-a azvarlit criza politica, generata in mod artificial de catre un politicianism haotic? Vom avea mult asteptatul guvern Johannis, majoritar si stabil, care sa preia haturile administrarii tarii si sa opreasca derapajele, printr-o buna guvernare ?

Vom avea o noua viziune economica si un nou program anticriza, care sa ne ajute sa repornim motoarele economiei si sa vedem luminita de la capatul tunelului ?

Vom iesi din izolarea geoeconomica, care sa ne aduca recastigarea marilor piete traditionale din Est ?

Vom stopa criza sociala in care ne-am afundat in ultimul timp si vom incepe sa traim cu adevarat mai bine ?

 Pentru ca raspunsurile sa fie cele asteptate, participarea masiva la vot este decisiva. Duminica, 6 Decembrie, sa mergem cu totii la vot, pentru ca, in balanta victoriei, fiecare vot conteaza !


Ultima batalie

03/12/2009

Nu stiu daca exista sau nu o numerologie politica, dar daca ma gandesc la anii unor revolutii, precum cea franceza (1789) sau anticomunista (1989), ori la infrangerile rasunatoare ale unor politicieni precum generalul de Gaulle (1969) sau comandantul Basescu (2009, asa cum se prefigureaza in sondaje), nu pot sa nu observ ca cifra 9, de la sfarsitul anilor respectivi, pare a fi una premonitorie. Nu este un joc psihologic de influentare a cuiva, ci doar o constatare a unui om care nu poate sa nu creada in nonaleatorismul lui Einstein, care spunea ca Dumnezeu nu joaca zaruri… Exista multe alte exemple care s-ar putea adauga celor amintite, dar sa ne oprim la ultimele doua, cu atat mai mult cu cat unii adepti ai liderului cotrocenist nu ezita sa-si asemuiasca idolul cu fostul presedinte saizecist de la Palatul Elysee (1959-1969). Asa sa fie oare ?!…

Cu aproape un an inainte de infrangere, in mijlocul evenimentelor marcusiene de contestare din mai 1968, generalul si-a afirmat fara echivoc autoritatea si fermitatea: „Fiind detinatorul legitimitatii nationale si republicane, am luat in considerare (…) toate posibilitatile, fara exceptie, care imi permit sa o pastrez…’ (Fr. Richaudeau). Este adevarat, acelasi tip de mesaj combatant il auzim si la Traian Basescu, dar asemanarea se opreste aici. In rest, Dumnezeu cu mila, pentru ca damboviteanul betiv si afemeiat nu mai are nimic din aura elyseeanului. In timp ce generalul era un olimpian incoruptibil si devotat total intereselor Frantei, pe care a stiut sa o uneasca si sa-i dea maretie, marinarul s-a dovedit a fi un turbulent smecher, panglicar si afacerist, care nu si-a vazut decat de interesele personale si de grup, dezbinand tara si aducand-o in sapa de lemn. In timp ce primul se inconjura de minti luminate si capabile, fara Elene, Monici sau Golden Blitz-uri, ultimul hingherea clasa politica si mass-media, care-i stateau in cale, impartind dupa „sufletel” functii si dregatorii…

Simtindu-si sfarsitul domniei aproape, cu cateva zile inainte de referendumul din 1969 care-l va obliga sa demisioneze,  de Gaulle incearca printr-un ultim efort sa se opuna implacabilului, avertizand asupra consecintelor unei schimbari pe care nu o intelegea, dar o respecta, venind din partea poporului: „Voi, carora v-am vorbit adesea in numele Frantei, aflati ca raspunsul vostru de duminica ii va angaja destinul, deoarece in primul rand e vorba de a provoca in structura tarii noastre o schimbare considerabila…” (Fr. Richaudeau). Avand aceleasi presimtiri, dar intr-o maniera reactiva penibila, Traian Basescu incearca, si in 2009, sa mai fenteze inca o data istoria, ca in 2004, prin agitarea agresiva si disperata a unei sperietori ideologice perimate, in care nici el nu mai crede: pericolul comunismului, al intoarcerii tarii in urma cu douazeci de ani, al aruncarii Romaniei in bratele Moscovei etc., ca si cand toate aceste fantasmagorii ar fi posibile, ca si cand nimic din schimbarile care ne-au dus in NATO si UE nu s-ar fi intamplat (!).

Si intr-un caz si in celalat, istoria nu a putut si nu poate fi oprita: „… de Gaulle, ne zugraveste admirabil Richaudeau acel moment istoric, stie ca da ultima batalie: o batalie pierduta; si era incapabil de a nu lasa sa se intrevada acest lucru in vorbele sale, grabind astfel procesul infrangerii”. Aceasta descriere ne confirma inca o data ca bataliile se pierd in primul rand in plan psihologic. Aceleasi sentimente premonitorii de invins s-au cuibarit si in subconstientul lui Traian Basescu, a carui structura a apararii scartaie ingrozitor, asemanator celei de dinaintea prabusirii unui colos. Tonul, altadata cu un aplomb fara egal, a devenit, in pragul sfarsitului, unul plangaret. Si Zeii plang, nu-i asa ?!…

Inaintea ultimei batalii, cele doua tabere, in frunte cu conducatorii si staff-urile de campanie, stau fata in fata. De o parte, Mircea Geoana, leul cel tanar, avand de partea sa vitalitatea, forta, increderea, initiativa strategica, scopuri si obiective clare, bucurandu-se de o sustinere de masa. Intr-un cuvant, viitorul. De cealalta parte, Traian Basescu, un batran lup de mare, inconvoiat de slabiciune, oboseala si deznadejde, lipsit de o strategie si o perspectiva clare. Intr-un cuvant, trecutul. Oare deasupra cui va straluci soarele de la Austerlitz si asupra cui va cobori amurgul de la Waterloo ? Privind asimetria flagranta de idei, forte si sanse dintre cei doi adversari politici, raspunsul nu lasa nicio urma de indoiala asupra deznodamantului…


Culmea politicianismului electoral

01/12/2009

Inteligenta politica pare a nu avea limite cand e vorba de castigarea puterii, dar a te folosi de adversar in propriul plan de campanie, pare deja prea mult…

„- Acum, la final, pot spune ca a fost o campanie extrem de grea si de murdara, cu atacuri dure la persoana si la adresa familiei, a colegilor de partid si a echipei de campanie, cu stafii ale unui trecut dureros… Toate insa mi-au fost de ajutor, si de aceea ii multumesc Presedintelui.

– Ha-ha-ha, la ce te-au ajutat toate astea ?!, hahai mirat si intrebator ex-presedintele.

– Doar la un lucru, spuse noul presedinte fara nicio ezitare. Sa dovedim ca suntem  puternici si putem rezista. Daca insa candidatul, familia sau staff-ul dovedesc slabiciune si nu pot rezista, e mai bine ca acest lucru sa se observe in timpul campaniei, nu la Palatul Cotroceni.”

 (Amintiri din viitor: Romania, alegeri prezidentiale, 6 decembrie 2009. O idee inspirata dupa Gregory McDonald, Fletch et les femmes mortes)


Lectiile primului tur electoral (2)

25/11/2009

Inflexibilitatea politica si consecintele ei dezastruoase. Al doilea „trofeu”, la fel de van ca si cel de „reformator”, cu care se lauda electoral Traian Basescu este intransigenta dusa pana in panzele albe fata de orice idee sau solutie care ar veni de la altii, iar nu de la el. Ca si prietenul sau politic, „comandantul” George W. Bush, capitanul Basescu macina resursele nationale la moara orgoliului personal, izvorat parca dintr-un „amor fati” (Fr. Nietzsche), o dragoste netarmurita fata de destinul sau de carmaci providential, cu care nu ezita sa-si inceapa discursul electoral din confruntarea televizata cu ceilalti doi candidati. Nu numai ca arta compromisului, care este politica (Ion Iliescu), pare sa-i fie cu totul straina, dar fata de cei care pot face ca lucrurile sa iasa din impas impune o adevarata „spirala a tacerii” („Schweigespirale”). Crizele politice curg una dupa alta, cu toate consecintele lor economice si sociale dezastruoase, dar noua oficial ne merge bine (sic !).

Criza, marele adversar si aliat. Paradoxal sau nu, criza economica a provocat efecte duale in plan politic si electoral. Efectele sociale nemiloase au radicalizat stanga romaneasca, intetindu-i indarjirea si atacurile impotriva presedintelui si guvernarii de dreapta. Daca nu ar fi fost criza, trandafiriul Mircea Geoana nu ar fi avut nicio sansa impotriva portocaliului Traian Basescu, care ar fi castigat cu lejeritate al doilea mandat. Criza insa a produs imense frustrari si nemultumiri sociale, care nu vor putea fi „arse” decat prin schimbare. Este exact ceea ce a raspuns un consilier de campanie electorala al noului presedinte american la o intrebare damboviteana privind sansele candidatilor romani la prezidentiale: daca nu ar fi fost criza, Barack Obama nu ar fi castigat, deoarece iesirea din criza se face prin schimbare !

Partide mari, armate mari. Primul tur a aratat fara echivoc faptul ca ideile si programele mari au nevoie de o sustinere politica pe masura, care nu poate fi oferita decat de partide puternice, cu priza la mase. Acest lucru s-a vazut clar din pozitionarea in partea superioara a clasamentului electoral a candidatilor apartinand primelor trei partide mari din politica romaneasca, care au absorbit majoritatea covarsitoare a voturilor. Candidatii partidelor de buzunar sau independent au obtinut scoruri mici sau chiar insignifiante, fiind maturati fara nicio problema de primul val.