Lectiile primului tur electoral (3)

29/11/2009

Inevitabila scindare a dreptei. Dupa cinci ani de exercitiu al puterii, al carui numitor comun au fost proasta guvernare si lipsa de transparenta, dreapta romaneasca este pe punctul de a intra in colaps. Revolutia portocalie, din 2004, care a adus-o la putere, atat la Palatul Cotroceni cat si la Palatul Victoria, lasa in urma ei, in 2009, un dezastru national. Cauzele si amploarea acestui sinistru economic si social trebuie privite insa intr-un cadru mai larg, ce tine de criza neoliberalismului in plan mondial si destramarea mitului privind asa-zisa autoreglare a pietei, fara nicio interventie reglatoare sau control public. Existenta unei pretinse „maini invizibile” ce ar asigura echilibrul automat al pietei s-a dovedit a fi falsa, aceasta nefiind nimic altceva decat o nevazuta mana pradatoare, a lacomiei si egoismului, ce distorsioneaza piata. Revenind, esecul candidatului PNL, Crin Antonescu, in primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale si predictibila infrangere a candidatului sustinut de PDL, Traian Basescu, in turul al doilea reprezinta o adevarata sirena de alarma ca vaporul dreptei, condus de acesta din urma, se scufunda. In asemenea conditii de avarie, liberalilor nu le-a ramas de ales decat intre a impartasi soarta taranistilor si a incerca sa se salveze, alegand schimbarea. Drept urmare, scindarea dreptei, prin ruperea lui Crin Antonescu si a PNL de Traian Basescu si PDL a fost inevitabila. Semnarea de catre PNL a acordului cu PSD de sustinere in ultimul tur a lui Mircea Geoana si de formare a unei majoritati social-liberale pentru scoaterea Romaniei din criza a fost un act de luciditate si responsabilitate.

Solidaritatea si votul non-ideologice. Votul masiv pentru schimbare din primul tur a fost unul non-ideologic, venind din intregul spectru politic. Acest lucru este cu totul nou, in ultimii douazeci de ani, fiind vorba de un vot mai degraba economic, decat unul ideologic, dat pentru iesirea din grava recesiune economica. Romanii au constientizat ca succesul acestui gen de schimbare poate veni numai din unitate si solidaritate non-ideologice, ca „Forta Schimbarii” nu poate veni decat din „Romania Unita”. Intamplator sau nu, acest deziderat national a fost foarte bine sintetizat de sloganul de campanie al lui Mircea Geoana: IMPREUNA INVINGEM/INVINGEM IMPREUNA ! Fara indoiala, constructia unui asemenea tip de mesaj electoral reprezinta o alta premiera. Acest dublu joc semantic electoral, binomial si biunivoc, de deplasare egala de accente de pe solidaritate pe victorie si invers este fara precedent. Cum o strategie victorioasa nu se schimba, nu este exclus ca acest mesaj, pus in slujba marii schimbari economice asteptate de majoritatea covarsitoare a romanilor, sa-i aduca lui Mircea Geoana in turul doi un scor electoral cu totul neobisnuit (nemaiintalnit de la marea schimbare ideologica adusa de revolutia anticomunista). Pana la urma, este si acesta un mod de a arata (inclusiv celor care, in disperare de cauza, incearca o ideologizare virulenta a campaniei electorale, agitand fantasmele trecutului) ca alegatorii au inteles ca nu ideologicul, ci economicul trece prin stomac. Acesta este si motivul pentru care candidatul comunistilor consecventi/pur-sange, Constantin Rotaru (Partidul Alianta Socialista), a fost maturat de pe scena electorala din primul tur, la un scor insignifiant si umilitor, fara drept de apel (0,44% !).


Lectiile primului tur electoral (1)

24/11/2009

Spulberarea mitului de presedinte reformator. Traian Basescu va incerca sa-si confectioneze din rezultatele referendumului o cununa de lauri pe care sa o poarte pe cap in turul doi. Faptul ca peste doua treimi din votanti au fost de acord cu unicameralul si reducerea numarului de parlamentari este vazut de catre acesta drept o victorie exclusiva, care-i va da castig da cauza in intrecerea electorala finala. Dupa cinci ani in care a incercat din rasputeri sa-si impuna imaginea de reformator, Basescu chiar crede ca in primul tur a reusit acest lucru. Respectiv, ca referendumul, folosit ca un element de co-branding electoral (http://dianacismaru.wordpress.com/2009/11/23/co-brandingul-elector), ii va spori aura cezariana invingatoare, convingand astfel electoratul sa-i acorde un nou mandat. Nimic mai fals si mai utopic. In realitate, este vorba de un de-branding.

Alegerile si referendumul au fost si trebuie sa fie privite in unitate si interconexiune, cel putin sub aspectul momentului si scopului de innoire, iar nu ca doua evenimente separate, fara nicio legatura intre ele. Adica exact asa cum a gandit si sperat si Traian Basescu, mizand pe transferuri de imagine de la un eveniment la altul, care sa-i aduca voturile necesare pentru a se mentine la putere.

Numai ca electoratul, venit in numar neobisnuit de mare la alegeri, a dat peste cap calculele politicianiste. In aceeasi proportie covarsitoare, de doua treimi (aproape 70%), alegatorii nu l-au ales pe Basescu. Cum poate fi interpretat acest vot neasteptat, in coroborare cu cele de la referendum ? Daca rezultatele de la referendum au fost in mod clar un vot de blam acordat clasei politice, din care face parte si Traian Basescu prin partidul pro-prezidential, cele de la alegerea presedintelui au reprezentat la fel de limpede un vot negativ pentru locatarul Palatului Cotroceni. Mai pe sleau spus, alegatorii au fost de acord sa se faca reforma clasei politice, dar nu de catre Traian Basescu, care trebuie sa plece si sa lase locul unui alt presedinte, cu „sange proaspat”. Transferurile de imagine s-au produs, dar nu in sensul dorit de Basescu, datorita unui lucru extrem de simplu si de bun simt: alegerile si referendumul au fost consonante, avand acelasi sens de innoire, de progres politic. In ambele cazuri, voturile au urmarit aceleasi lucruri: „change and hope” !

In felul acesta s-a spulberat mitul presedintelui reformator. Traian Basescu nici nu avea cum sa fie parintele reformei. Tributar intereselor de familie si de partid, el a fost intotdeauna un judecator partinitor, care nu a urmarit prin asa-zisa reforma decat inlaturarea oponentilor din calea puterii sale personale. Traian Basescu nu a fost decat un speculator al ideii de reforma. Adevaratul reformator este poporul, pentru ca este nepartinitor, puterea sa electorala fiind de grad zero, deasupra tuturor celorlalte puteri ale statului.


De ce nu l-am votat pe Crin Antonescu

22/11/2009

O filosofie populara despre riscuri si prudenta spune ca cine s-a fript o data, sufla si-n iaurt… Stilul agresiv, certaret al lui Crin Antonescu a fost primul lucru care m-a facut sa fiu prudent. Cand era prins cu mata-n sac (ca in episodul cu absentele din Parlament, dar nu numai) riposta necritic si cu vehementa, confundand probabil liberalismul cu libertarianismul. Satula pana peste cap de scandaluri, toata fiinta mea a respins acest conflictualism de copil sturlubatic, fiindu-i dor de consensualism…

Faptul ca nu-i plac cifrele, venind cu mainile goale la dezbatere, ca si cand economia s-ar relansa cu poezii (nimeni nu i-ar fi cerut sa vina cu tomuri, care l-ar fi facut la fel de ridicol, dar o solutie mixta ar fi fost decenta si necesara), mi-a sporit, pentru a doua oara, rezervele… Deh, urechile mele n-ar mai fi suportat sa auda, din nou, de la viitorul presedinte, justificari si disculpari pe motive de… nepricepere  economica (!).

In sfarsit, o problema elementara de  strategie, la care onorabilul prezidentiabil a picat cu brio, m-a facut, pentru a treia si ultima data, sa nu dau curs ofertei sale electorale, ademenitoare precum un cantec de sirena ce ascunde multe pericole. Orice strateg stie ca lupta pe doua fronturi este in general perdanta, din motive de raport de forte. Ignorand proeminenta si viclenia unor adversari de talia lui Basescu si Geoana, Antonescu a facut o greseala de novice, ce s-a dovedit a-i fi fatala, alegand sa lupte cu acestia deodata, ca si cand ar fi fost un Fat-Frumos care ar rapune dintr-o singura lovitura un balaur cu doua capete. Daca ar fi urmarit sa le fragmenteze adversitatea pe cele doua tururi de scrutin, concentrandu-se la inceput pe caderea unui cap si apoi a celuilalt, altele ar fi fost sansele de castig… Deh, instinctul meu de alegator s-a revoltat impotriva posibilitatii de a avea un presedinte cu asemenea inabilitati strategice, indemnandu-ma in acelasi timp sa sar in trenul invingatorului… 

Pentru bilele albe, care nu au fost putine, Crin merita insa din plin felicitarile noastre si o melodie cu parfum de …crin.


Dupa campanie

21/11/2009

Campania prezidentiabililor s-a incheiat cu ceea ce s-a numit marea confruntare. Care nu a fost atat de mare pe cat s-ar fi voit, de catre organizatori, sau s-ar fi putut, din partea candidatilor. Si, probabil, nici pe masura asteptarilor alegatorilor, care, cel putin o data la cinci ani, vor sa vada probe de varf, incontestabile, de inteligenta si clarviziune politica romaneasca. Pentru ca, slava Domnului, in tara lui Eminescu avem de unde alege, iar daca am facut o revolutie care parea imposibila inseamna ca si putem schimba lucrurile care ne tin pe loc sau ne trag inapoi. Si nici nu mai putem da vina pe balcanism, atata timp cat altora din vecinatatea geopolitica a inceput sa le mearga mai bine. Ceea ce spun poate semana cu o galeata cu apa rece aruncata in capul politicienilor, dar este important sa nu ne mai amagim si sa nu mai toleram suficienta. Intotdeauna este loc de mai bine. Dezbaterea electorala televizata cu primii trei candidati din sondaje a evidentiat multe lucruri bune. In mod evident, aceasta s-a bucurat de civilitate si echilibru. Dupa cum solidaritatea, credinta, familia si prietenia au fost in castig. S-au putut admira, deopotriva, calitati deosebite de personalitate, care tin de diplomatie si vizionarism, determinare si cutezanta,  intelectualitate si spiritualitate etc. Dar s-au pierdut si puncte importante la capitolul idei si solutii, valide sub raportul mijloacelor si resurselor, de reformare si iesire din criza. Spunem adesea, in ultimul timp, ca finantarea urmeaza elevul/studentul sau bolnavul, ceea ce este-n regula, dar nu apreciem in aceasi masura si faptul ca actiunea urmeaza ideea. Esecul programelor anticriza a fost determinat tocmai de absenta unor idei clare, constructive. Campania presedintelui american Obama a fost fondata pe niste idei motrice extraordinare („Yes, we can”, „Change and Hope” etc.), care au produs o emulatie electorala mesianica. O slabiciune a reprezentat-o si faptul ca actorii electorali au apelat, cu preponderenta, la strategii si tactici preluate din competitiile sportive, arta teatrala si campaniile militare, dar au neglijat unele aspecte subtile legate de cautarea si gasirea unei simbolistici unificatoare si rezonante, uitandu-se, probabil, rolul acesteia in epoca PR-ului, dar nu numai (remember: „lupta sub acest semn si vei invinge”), in care, cine-si impune simbolurile isi adjudeca si victoria. Lupta la gramada si pe aceleasi tinte face dificila identificarea si diferentierea electorala. Oricum, confruntarea televizata finala a fost doar un moment, o secventa care nu a adus castiguri sau pierderi semnificative niciunuia dintre candidati, care sa-i fi modificat sensibil pozitia in intentiile de vot. O „poza mediatica”, oricat de retusata ar fi, nu poate substitui personajele vii, in carne si oase si activitatile acestora de-a lungul intregii campanii. Lupta este deschisa oricarui rezultat, dar pentru a produce o revolutie a bunului simt, a avea o buna guvernare si un parlament reformat este nevoie de prezenta noastra masiva la vot. Este nevoie de o revolutie electorala.


Candidatul cu stampila

17/11/2009

Din totdeauna, la romani, omul cu stampila a avut castig de cauza. Indiferent de situatie, el a avut si are ultimul cuvant. Desigur, s-ar putea spune cu indreptatire, acest lucru tine de normalitatea actului de administratie, care, pretutindeni, este un act de putere, iar unde-i lege nu-i tocmeala. Altfel se pune insa problema intr-o competitie, unde prin legile concurentei trebuie sa se asigure conditii si sanse egale de intrecere si castig. Din aceste motive, se interzice publicitatea mascata. Ei bine, cine analizeaza campania electorala a candidatului Traian Basescu, din perspectiva egalitatii de sanse a tuturor competitorilor inscrisi in cursa prezidentiala, constata cu stupoare ca acesta este omul cu stampila. Toate actele sale de campanie, incepand de la postere, sloganuri si afise pana la recentele scrisori electorale distribuite in cutiile postale ale alegatorilor sunt semnate cu calitatea oficiala. Respectiv, cu „Presedintele” (articulat, pentru a nu exista dubii, „care este”, cum ar zice un personaj pitoresc !) sau cu „Traian Basescu, Presedintele Romaniei”. Adica le parafeaza cu stampila inaltei autoritati de la Palatul Cotroceni. Asumarea pe timpul campaniei electorale, in scopuri publicitare, a supremei pozitii administrative pe care vremelnic o detine in stat ii confera candidatului Basescu o statura imagologica de anvergura corespunzatoare, care le eclipseaza pe cele ale tuturor contracandidatilor, care semneaza simplu, „Icsulescu Presedinte”. Curat murdar, coane Traianica !


Kelemen Hunor si visul unei nopti de toamna

15/11/2009

Ca roman european, am urmarit cu incantare discursul electoral, de prezidentiabil, al concetateanului Kelemen Hunor. Conform cutumelor civilizatiei electorale, imnul, steagul si constitutia Romaniei au fost simboluri dominante de campanie. Nimic din temele vechi ale autonomismului teritorialist-etnicist. O ruptura totala de retorica extremista a vechii garzi, care aduna voturile cu japca, sub amenintarea cu pericole imaginare si dusmani fantomatici, ce ar paste, chipurile, minoritatea maghiara din Romania. Nici urma din asiatismul hunic, ce a ingrozit candva Europa sau pe romanii din Ip si Trasnea, ci o dovada vie de europenism modern si elegant, pus parca la patru ace. Mi s-a parut a fi de bun simt ideea ca toti avem o singura tara, indiferent de etnie, si ca Romania va fi competitiva in UE doar atunci cand toti cetatenii ei vor fi solidari si vor merge sincer si hotarat in aceasta directie, fara a trage unii intr-o parte si altii in alta… Dupa cum mi s-a parut a fi in ton cu concluziile crizei economice mondiale privind esecul neoliberalismului, la adapostul caruia au inflorit nestingherite egoisme si lacomii care au dus la colapsul pietei, si nevoia de reglementari si control public. Dar cel mai tare m-a uimit apelul de a urma modelul destept franco-german, un exemplu mare cat roata carului si foarte la indemana, de reconciliere si dezvoltare. Subtil si cu umor, candidatul UDMR la presedintia Romaniei i-a indemnat, deopotriva, pe romani si pe maghiari, sa le vina mintea cea de pe urma a francezilor si germanilor, care au ajuns la modelul integrativ ce le-a adus securitate si prosperitate invatand din prostia celor doua antimodele, dezintegrative ce au sfasiat istoria in secolul trecut. Iar cand l-am auzit evocand, emotionat, noua antanta Sarkozy-Merkel, cu prilejul celebrarii comune, fara precedent, a incheierii Primului Razboi Mondial, am stiut ca este cu adevarat un european, fiind de partea buna a istoriei.

 


Codul lui Gitenstein

13/11/2009

Comentariul ambasadorului american la Bucuresti, facut in media de peste Ocean, despre reactiile presei romanesti fata de batalia pentru Palatul Cotroceni este cel putin magulitor. Mark Gitenstein califica drept minunata situatia ca presa din Romania este agresiva, ca parte esentiala a unei democratii sanatoase, functionale. La prima vedere, s-ar parea ca nu este vorba decat despre o nota buna pentru democratie si cainele ei de paza. Un lucru banal, s-ar putea spune, dupa douazeci de ani de democratie. Analizat insa mai profund, in context electoral, comentariul in cauza capata si alte semnificatii, mai subtile. Oficial, SUA nu sustin niciun candidat, dar unui observator atent nu-i poate scapa faptul ca incurajarea de catre ambasadorul Gitenstein a agresivitatii presei vine in contradictie cu critica acerba adusa de catre presedintele Basescu acestei atitudini mediatice. In mod practic, asistam la doua pozitionari diferite, chiar opuse, fata de unul si acelasi fenomen: pe de o parte, Gitenstein lauda presa, pe de cealalta parte, Basescu o urecheaza ! In timp ce primul vede in incisivitatea presei un fapt normal, de democratie, cel de-al doilea o eticheteaza ca un act de ticalosie a asa-zisilor moguli din mass-media. Sa existe oare un cod Gitenstein, care sa insemne ca noul leadership american de la Casa Alba nu doreste ca Basescu sa castige un nou mandat ?! Este foarte posibil, daca se are in vedere ca agresivitatea clamata este una dominanta (extinsa aproape la intreaga presa) si ca este un vector media indreptat in proportie covarsitoare impotriva presedintelui in exercitiu. In asemenea conditii, cu cat ofensiva media pe temele sensibile ale actualului mandat prezidential va fi mai intensa, cu atat voturile si sansele de victorie ale presedintelui prezidentiabil vor scadea. In consecinta, nu ar trebui deloc ignorata o ipoteza foarte plauzibila care circula de ceva vreme in unele medii politice, potrivit careia datorita legaturilor speciale pe care presedintele Traian Basescu le-a avut cu impopularul ex-presedinte al SUA, George W. Bush, noul presedinte american, Barack Obama, sa isi doreasca la Cotroceni un nou aliat si partener strategic, despovarat de greselile trecutului.