Auspiciile turului doi: Macovizarea discursului iohannist

Confuzie si declaratii suprarealiste in randurile dreptei, dupa primul tur de scrutin prezidential, de ieri. Klaus Iohannis vorbeste de “un rezultat foarte bun”, desi este cu 10% sub scorul electoral al lui Victor Ponta si, spre deosebire de castigatorul turului 1, va avea nevoie de un plus de 20% pentru a castiga turul 2. In afara procentelor Elenei Udrea si Monicai Macovei, care impreuna au obtinut circa 10% din voturi, este greu de spus daca si de unde va obtine inca 10%, pentru ca aproape toti ceilalti candidati s-au declarat in campanie impotriva unei “mosteniri” a liniei politice a lui Traian Basescu.

Cand Iohannis s-a aratat increzator, in prima declaratie, la aflarea decalajelor de scoruri, ca “se produce schimbarea”, acesta de fapt a livrat alegatorilor o intoxicatie, sub forma de confuzie sau mistificatie. Schimbarea poate fi un obiectiv electoral dupa un mandat prezidential, dar dupa doua mandate consecutive, maximul admis constitutional, alternanta apare in gros-plan. Basescu putea fi schimbat in 2009 cu un alt presedinte de dreapta, care ar fi insemnat o continuitate ideologica, dar marile schimbari sunt schimbari ideologice.

O rocada, in 2014, intre Basescu si Iohannis, la Cotroceni, ar echivala cu o conservare de ideologie si putere la varful statului pentru inca zece ani. Consecinta, chiar daca nu o spun, o constientizeaza multi analisti si observatori ai scenei politice romanesti, va fi o contradictie antagonista intre un establishment anacronic si nevoile acute de reforme socioeconomice, intr-o ordine mondiala aflata ea insasi in statu nascendi.

Sa se schimbe, primesc, dar sa nu se modifice nimic, aceasta pare a fi lozinca electorala caragialesca, intre tururi, a primarului sibian, dupa ce, aseara, a preluat, practic, ideologia de campanie a candidatei Monicai Macovei. Iata declaratia-soc a lui Iohannis, cel care la referendumul din 2012 a votat impotriva basescianismului: “Avem un rezultat foarte bun, care arata ca se produce schimbarea. Sunt singurul candidat ramas in competitie care e dispus sa garanteze independenta justitiei si a statului de drept.”

Protejata vesticilor a fost scoasa din cursa prezidentiala la un scor ridicol, sub orice asteptari, putin peste 4%, care i-a facut tandari si proiectul de infiintare a unui partid, pe osatura unor procurori si judecatori “penali”, cum ii acuza adversarii, pentru implicarea in marile dosare politice din timpul mandatelor presedintelui Basescu. In acelasi timp, Iohannis insusi este implicat intr-un proces de incompatabilitate, intentat de ANI, ce urmeaza sa se judece pe 18 noiembrie. Sa fie macovizarea subita a lui Iohannis un pret politic?

Campania de arestari, in competitie cu campania electorala. O propunere de judecata (Sine ira et studio)

ZeV, George Ban, inteleg frustrarile celorlalti la fel de bine ca si pe ale mele, dar nu cred ca a ne ingheta gandirea in fata provocarilor, din campanie dar si in general, ar fi cel mai bun raspuns. Nici macar canonul ideologic nu ar merita asa ceva, o stim din istoria recenta. Stiu, partizanatul este altceva, formam o familie, dar il pastrez de ultima instanta. Desigur, alegerea momentului de comunicare se poate discuta, este o alta problema, tine de oportunitate. Cat priveste toleranta foarte ridicata la frustrare, aceasta este un semn distinctiv de personalitate, iar reunirea noastra in aceasta comunitate de analisti si comentatori (sau de comunicatori, pentru a evita ghilimelele) se datoreaza tocmai unei astfel de personalitati puternice, in jurul careia s-au adunat si vor continua sa se adune toti romanii de buna credinta, pentru ca se simt reprezentati. Asta, en passant, esential ar fi insa un alt lucru.

Nu e inca timpul de bilant, mai sunt cateva zile pana la alegerile prezidentiale, insa, orice s-ar mai intampla, o concluzie nu va putea fi schimbata, campania de urmariri si arestari a fost la competitie cu campania electorala. Scopul de intimidare, depozitionare sau chiar eliminare a candidatilor cu cele mai mari sanse nu poate fi escamotat, faptele petrecute si cele care vor mai urma, probabil, stau si vor sta marturie. Dupa parerea mea, campania a inceput prost, a continuat si mai prost, cat despre proiectiile sfarsitului, nu vreau sa fiu o Cassandra. Nu este normal ca dupa incheierea perioadelor de depunere a candidaturilor, de verificare a dosarelor, de judecare a contestatiilor si de pronuntare asupra caracterului definitiv al acestora sa se mai permita amestecuri grosolane, politice si juridice, in procesul electoral.

Cetatenii, intre care il am in vedere si pe cetateanul presedinte, ori institutiile care ar fi avut informatii despre incompatibilitatea unor candidati au avut la dispozitie timpul legal de a le aduce la cunostinta opiniei publice. Cred ca si in acest caz, cutuma morala si religioasa “Cine are ceva de spus sa spuna, acum, ori sa taca pe vecie”, pe care preotul o reaminteste la oficierea publica a unei casatorii, este la fel de imperativa si de valabila. Curtea Constitutionala a judecat sapte contestatii impotriva mai multor candidati la Presedintie, pe care le-a respins ca nefondate. Atunci ar fi fost ‘momentul”, cum consacra cutuma mentionata, dar ANI si ICCJ au tacut. In opinia mea, inchiderea unei sesiuni de judecare sau validare de candidaturi este definitiva si irevocabila. Sper ca o analiza si o hotarare legala pe aceste nereguli sa nu mai duca la repetarea lor in viitor.

PS: Sunt permeabil la orice critica, chiar mi le doresc, ca incercari, dar bazate pe argumente.

http://nastase.wordpress.com/2014/10/27/parlamentul-valahiei-in-urma-cu-170-de-ani/

Traian Basescu si campania sa anti-electorala si anti-stat de drept. „Descoperiada” va dezlantui asupra Romaniei o furtuna de crize fara precedent

Motto: „Romania se afla intr-un moment de turnura”, Mark Gitenstein, fost ambasador american la Bucuresti

In absenta dovezii, acuzatia presedintelui Traian Basescu referitoare la situatia nelegala si neconstitutionala in care s-ar fi aflat Victor Ponta, in perioada 1997-2001, cand a fost procuror si ar fi fost si ofiter acoperit SIE, ramane nefondata, o mostra de campanie electorala negativa impotriva candidatului favorit in alegerile prezidentiale. Cu aproape doua saptamani inaintea primului tur, actualul premier conduce detasat de ceilalti 13 candidati, in sondajele de opinie, fiind la o distanta de circa 10 procente de primarul Sibiului, Klaus Iohannis, al doilea clasat in intentiile de vot. Practic, nimic nu l-ar mai putea opri pe Ponta, poate doar scoaterea la iveala a unui accident juridic, din trecut, care sa-l faca incompatibil cu ocuparea primei pozitii in statul de drept.

Traian Basescu este cunoscut pentru abilitatea de a construi locuri inguste, din excese de interpretare, formalizare sau instrumentalizare, in care sa-si prinda adversarii politici ca intr-o capcana, cel putin pe perioade scurte, in care se consuma mize strategice, cum este si cea de alegere a presedintelui. Modurile in care a reusit sa-l vulnerabilizeze electoral pe Mircea Geoana in campania prezidentiala din 2009 si sa invalideze referendumul de demitere din 2012 sunt semnificative pentru personificarea statului de drept in intoarcerea situatiilor politice in avantaj propriu. La fel, cand este vorba de interese de familie, de partid sau clientelare. Incalcarea impersonalitatii legilor si institutiilor statului a dus si duce la asimetrizarea si relativizarea oricaror sanse sau decizii.

Orice analiza a episodului „ Victor Ponta-ofiter acoperit” nu poate face abstractie de momentul dezvaluirilor, care putea fi oricare altul, din afara campaniei electorale, cele mai propice fiind cele trei numiri ale premierului de catre presedinte, in 2012 si 2014. Faptul ca tema a fost tinuta in asteptare, infierbantata cu foalele asa-zisei autodeconspirari a jurnalistului Robert Turcescu si apoi aruncata, incinsa la rosu, in plina campanie, ne decoperteaza o motivatie pur electorala. Cel mai probabil, confirmarea ramane de vazut in evenimentele de campanie, Traian Basescu va incerca sa mai loveasca inca o data, in inconfundabilu-i stil de presedinte-mafiot si cu forta unor institutii aservite ale statului, pentru a rasturna ierarhia de valori si de sanse a candidatilor la presedintia Romaniei, in favoarea candidatului PMP, Elena Udrea.

In opinia mea, eminamente personala, nu si hazardata, cred, pentru cine observa si face corelatii cu ce se intampla, aici si aiurea, operatiunea de descoperire a ofiterilor acoperiti, initiata de catre Basescu, face parte din categoria provocarilor si diversiunilor, utilizabile de catre politicile ilegitime, incapabile sa castige prin mijloace curate. Ma gandesc, pentru a extinde putin sfera judecatilor si a intelege ce vreau sa spun, ca astfel de evenimente, care lovesc in emotiile colective, precum „descoperiada” lansata de la Cotroceni, drona care a zburat, zilele trecute, deasupra stadionului din Belgrad, avionul prabusit, in vara, deasupra Ucrainei, dar si seriile de acuzatii si urmariri penale preventive, par rupte din acelasi manual sau venite de la aceiasi mentori.

Isi va atinge tinta lovitura pe care Basescu o va da procesului electoral, pentru a-si supra-pozitiona perceptiv favorita blonda si a trece de partea ei prima sansa de castigare a alegerilor prezidentiale? Reusita planului ar inaugura, de facto, o linie de ereditate politica a dreptei basiste la sefia statului roman, pentru cel putin inca zece ani. Rezultatul nu va fi insa usor de obtinut. Va depinde de cel putin trei riscuri majore de crize pe care le poate provoca presedintele-jucator, in orbirea sa de catre boala puterii, in ultimul si cel mai nedemocratic rol, de presedinte-electoral.

Primul si cel mai nefast risc ar fi cel de natura politica, de criza guvernamentala. Daca Traian Basescu isi va proba afirmatia ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit in timp ce era procuror, consecinta de demisie din functia de premier si de retragere din cursa prezidentiala va fi inevitabila. Culpa in acest caz nu tine de necompletarea CV-ului cu aceasta calitate sau de mintirea electoratului, sunt gaselnite politice ridicole, asa ceva nu se face public, cel putin nu inainte de retragerea la pensie si scrierea memoriile, tine de protectia personala si de securitatea nationala. Din acest punct de vedere, candidatul Ponta a respectat legea, incalcarea legii a facut-o procurorul Ponta, daca a facut-o, cand a fost, simultan, si ofiter acoperit, daca a fost. Statul de drept inseamna separatia puterilor, independenta justitiei, iar daca procurorul Ponta a lezat aceasta cutuma universala si prevedere expresa in dreptul national, va trebui sa plateasca. Pretul cel mai mare nu va fi insa pentru o persoana, fie ea si premier, ci pentru populatie si statul roman, o criza guvernamentala in prag de alegeri si de iarna va fi o veste cat se poate de proasta, o alta consecinta dramatica a regimului Basescu.

Un al doilea risc, tot politic, ar fi cel de criza prezidentiala. Declansarea de catre presedinte a unor evenimente cap-coada de doborare a premierului ii va atinge si propria pozitie, prin lovitura de coada a evenimentelor. O astfel de lovitura de coada este asemanatoare celor ale rechinilor sau aligatorilor, de care Basescu nu are cum sa nu stie, ca marinar, de care insa pare sa fi uitat, furat de patima „vanarii” lui Ponta (in treacat spus, toate evenimentele create au o lovitura de coada, provocatorii de senzatii tari ar face bine sa-si aminteasca de acest lucru inainte de a agresa spatiul public).

Daca Traian Basescu va scoate la lumina o dovada oficiala prin care sa-l deconspire pe Victor Ponta ca a fost ofiter acoperit, aceasta va fi si o proba de autoincriminare, pentru ca va incalca legea. Nu numai prin deconspirarea in sine, dar si prin modul de intrare in posesie, pastrare, manipulare sau fotocopiere a documentelor secrete de stat (apropos de mapa cazului, uitata de Basescu in studioul Realitatea TV). Intr-adevar, presedintelui nu i se poate refuza nicio informatie sau document cu caracter secret, dar are obligatia legala de semnare de primire, de returnare si de folosire potrivit clasificarii.

Oricum ar da-o, Basescu va avea de ales intre doua rele, in urma zgandaririi problemei ofiterului acoperit. Daca nu va veni cu dovada, va intra in istorie ca cel mai mare presedinte mincinos. Daca va exhiba public dovada, din calcul politic, orgoliu sau razbunare, va incalca in mod explicit legea, pentru care nicio imunitate din lume nu l-ar putea apara. Convingerea ca raspunderea juridica nu-l va ajunge in pozitia suprema se va dovedi falsa, statul de drept, care trebuie sa fie acelasi la Bucuresti ca la Washington, Londra sau Berlin, il va trimite fara drept de apel in istoria presedintilor demisi sau demisionari.

Un al treilea risc major ar fi de criza electorala, de distorsionare atat de grava a clasamentului competitional si a posibilitatilor de alegere, incat o mare parte din alegatori vor fi lipsiti de egalitatea de sanse in intentiile de vot. Libera alegere este, in principiu, o expresie consonanta a intereselor alegatorului si a profilului ideologic al candidatului. Altfel spus, avand in vedere ca interesele se exprima prin ideologii si ca ideologiile exprima interese, libera alegere inseamna o adeziune sau o integrare a unei ideologii individuale la o ideologie de grup, prin care prima se recunoaste si se simte reprezentata prin cea de-a doua.

In ipoteza retragerii lui Victor Ponta din cursa prezidentiala, va aparea o mare problema electorala, cel mai mare partid si sustinatorii sai se vor vedea exclusi de la posibilitatea de a avea un candidat propriu, ceea ce ar fi o negare a egalitatii de sanse si a reprezentativitatii in sfera politica, principii cardinale ale democratiei. Nici nu cred ca ar fi corecte sau de acceptat niste alegeri prezidentiale in care o parte a esichierului, stanga sau dreapta, nu ar avea un candidat, in care unor mase mari de alegatori sa le fie exclusa sansa unui vot ideologic, pentru un candidat al propriilor interese, convingeri sau aspiratii. Ar fi o redivizare sau o perpetuare a doua Romanii, care vor pune presiuni pe unitate si stabilitate.

Daca si Klaus Iohannis ar fi sters de pe buletinele de vot, prin pierderea procesului cu ANI, fizionomia alegerilor ar deveni de-a dreptul caricaturala. Alegerile electorale doar pentru dreapta basista, cu castigator prestabilit, nu-si vor merita numele. Nu inseamna ca daca unul sau ambii candidati au incalcat legea nu vor trebui sa raspunda pentru faptele lor, cred insa ca normalitatea procesului electoral nu ar trebui sa aiba de suferit.

Daca oricare dintre cele doua ipoteze se va adeveri, o redeschidere a sesiunii de candidati s-ar impune, dupa parerea mea, chiar fara campanie sau cu o campanie minima. Poate unii nici nu ar avea nevoie. Poate ca reactia electorala va face ca un al doilea tur sa nu mai fie necesar. Poate ca vor fi si alegeri anticipate, care poate vor fi oportunitatea de a reforma clasa politica. Peste acesti prea multi de poate, un lucru este cert: Romania se afla la o rascruce de alternative, continuam sau schimbam?

Alegerea presedintelui: Sa nu votam ca martienii!

Cei care au vizualizat sau comentat articolul dl Vladimir Tismaneanu, “Cine este, totusi, dl Iohannis?”, au vrut, probabil, sa vada cum s-ar putea argumenta iesirea de pe taramul luciditatii si intrarea in cel al sperantei, intr-o speta electorala. Exista insa si o speranta lucida sau o luciditate a sperantei, pe care, din pacate, nu o vom afla urmand firul argumentatiei pro-Macovei.

Este evident ca atunci cand o proiectie, inclusiv electorala, este vida de baze reale in prezent ori de un viitor real de crestere, nu ne aflam pe terenul sperantei, ci al desertaciunii. Speranta ca Monica Macovei sa ajunga la Cotroceni peste o luna, nu peste 5-10 ani (sau un alt multiplu de 5), cand sansele pot fi altele, este o desertaciune. Este similara cu speranta colonizarii planetei Marte fix pe 2 noiembrie, adica tot o desertaciune, acum, nu si peste decenii sau veacuri, cand vor fi posibilitati reale.

Mi se pare pur si simplu amuzanta pledoaria ca “Macar in primul tur (…)” sa o votam pe “Idola” domniei sale, care suna ca o ruga deznadajduita. „Stim ce valori slujeste” Monica Macovei, la nivel de discurs, dar tot atat de bine stim si pe cine slujeste, faptic. Investitorul si investitia in DNA au facut destule furori, in epoca Traian Basescu.

Klaus Iohannis stie, la randu-i, ca fara a fi si stat democratic si social, izvor primar de drept, ceea ce se vehiculeaza a fi stat de „drept” este sau poate fi o lozinca sau un derapaj. Candidatul ACL are, prin urmare, o reprezentare reala a evenimentelor din vara 2012, nu se lasa prins in mrejele unui construct ideologic, cel al „puciului” parlamentar-referendar, expresie a unor interese (neoliberale) care intra in conflict cu valorile.

Un vot irosit ramane un vot irosit, o stie oricine vrea sa se simta un castigator. Lectiile amare din ultimii zece ani au facut din tot alegatorul un “sociolog” electoral, in 2014, care nu va vota ca martianul, ci ca pamanteanul, care vrea sa mearga cu trenul invingatorului.

http://www.contributors.ro/editorial/cine-este-totusi-dl-iohannis/

Din afara jocului politic: Constitutia, un brand al standardului unic. Trei argumente de nerevizuire

Aflu ca unii candidati in alegerile prezidentiale din noiembrie vor sa-si faca un discutabil staif electoral din revizuirea Constitutiei.

Constitutia Romaniei a castigat deja reputatia de constitutie occidentala. In pofida unor dificultati fara precedent, in ultimii zece ani, legea fundamentala a fost balanta care a masurat cu acelasi standard toate actele proceselor politic, institutional si democratic, mai cu seama, nota bene, a celor din sfera drepturilor si libertatilor cetatenesti si minoritatilor nationale. Ceea ce si-a probat durabilitatea, modernitatea si performanta nu se schimba, este o chestiune universal acceptata, o viziune castigatoare nu se abandoneaza.

In al doilea rand, perspectiva schimbarii unui presedinte de dreapta cu un presedinte de stanga va oferi posibilitatea de a demonstra si consacra echidistanta constitutionala, prin raportarea viitorului joc politic la aceeasi Constitutie. Daca textul constitutional va fi revizuit, dupa alternanta dreapta-stanga la presedintie (si, foarte probabil, si la guvernare), aceasta cutuma de echidistanta constitutionala se va irosi, revizuirea va naste imputatii, in moderarile ulterioare. Daca regulile de arbitrare vor fi aceleasi si cand jocul politic se va muta in terenul celeilalte parti, orice imputatii vor fi fara obiect.

In al treilea rand, aliantele politico-militare si parteneriatele strategice nu se trec in constitutii, este o chestiune care tine de dinamica internationala si de libertatea guvernelor de a exploata oportunitati externe. In acelasi sens curg si ideile de “zero probleme cu vecinii” si de “relatii in toate azimuturile”. In opinia mea, aceeasi politica a standardului unic, care deja a intrunit acceptul si recunoasterea Occidentului, devenind un brand romanesc, va trebui sa fie folosita si in vremurile care vor veni.

P.S.: Nu sustin nerevizuirea constitutionala in pofida unor mutatii de substanta, de filosofie politica sau realitati interne. Amanarea intrarii in vigoare a unei revizuiri, pentru ciclul electoral care urmeaza, ar putea fi, cred, o solutie rezonabila. Functionare nerevizuita pe doua alternante succesive de putere ar putea compensa diferentele de interpretare si aplicare. Mai clar spus, partile vor avea posibilitatea sa imparta in mod egal efectele acelorasi norme, mai cinic, cand vor revizuiri, sa-si aminteasca zicala ca fiecare pasare pre limba ei pier(d)e…

http://nastase.wordpress.com/2014/09/17/revizuirea-constitutiei-mai-este-necesara/

Unitatea cladeste viitorul: Congresul extraordinar extins al PSD, o Alba Iulia a Romaniei electorale

Mi se par extrem de inspirate optiunile pentru desfasurarea Congresului PSD la Alba Iulia si cuplarea conferintelor organizatiilor judetene la lucrarile acestuia prin sistemul de videoconferinta. Congresul de vineri, 12 septembrie, va aproba candidatura lui Victor Ponta pentru alegerile prezidentiale, din 2 si 16 noiembrie, programul pe care candidatul PSD il va prezenta alegatorilor si strategia din campania electorala, care se va desfasura intre 3 octombrie si 1 noiembrie.

L-as numi Congresul Extraordinar Extins, la ale carui dezbateri si decizii va participa, practic, prin cele 42 de organizatii social-democrate din tara, intreaga Romanie PSD. Un cadru politic si de mobilizare fara precedent, motivat de miza electorala covarsitoare pentru viitorul Romaniei, din urmatorii 5-10 ani. Nu este suficient sa fii cel mai mare partid pentru a castiga alegerile, daca nu-l activezi si nu-l faci partas, in cvasiintegralitatea sa, la deciziile strategice care vor viza angajarea electorala.

Constientizarea momentului si importantei lui viitoare este valoarea adaugata numarului, ambele, si cantitatea si calitatea, fiind la fel de importante in castigarea bataliei electorale. Semnalul pe care PSD il poate da alegatorilor este unul de Alba Iulia a schimbarii regimului. Ceea ce nu poate fi reformat nu trebuie perpetuat sau cosmetizat, ci abandonat, asa cum am facut-o in 1989.

In realizarea schimbarii trebuie fugit de imbatarea cu cuvinte, schimbarea va fi greu de realizat. Vor fi multe provocari informationale si emotionale, regimul s-a osificat zece ani in manipularea electoratului prin metode murdare. Modelului murdar de competitie i-a sunat ceasul. Congresul PSD are loc a doua zi dupa comemorarea puciului emotional din 11 septembrie 2011, caruia emotiile nu i-au cazut captive, spiritul de neinselare si de disciplina emotionala vor trebui folosite si la o alta scara, a unei precampanii si campanii electorale care se anunta a fi cum nu au fost niciodata, cu surprize in lant si germeni de crize peste tot.

Victoria electorala va fi a poporului PSD, a aliatilor sai si a nehotaratilor daca vor constientiza ca prin unitatea lor vor cladi un viitor pentru fiecare si pentru tara. Daca ar fi sa dau un mesaj Congresului, probabil ca vor fi multe mesaje civile pe timpul acestui forum politic, as folosi doar trei cuvinte, unitatea face viitorul, tot asa cum unitatea a facut unirea.

La Congres va participa si Adrian Nastase, recent intors din detentie, omul politic pe care regimul Basescu nu a reusit sa-l ingenunchieze. Reabilitari, rasturnari de situatie? Nu le presupun, dar nici nu le exclud, constat doar ca timpul i-a devenit aliat.

Un semnal pentru parlament si viitorul presedinte: Statul de drept nu se electoralizeaza. Orice deriva se sanctioneaza

Inainte de a fi o stare de fapt, statul de drept este o stare de spirit, care se cere a fi in permanenta educata si consolidata de catre clasa politica, institutiile statului si societatea civila. Cand oricare dintre puterile statului se implica in politica sau in campania electorala a unui partid sau altul, este limpede ca oricat ar pretinde ca apara statul de drept nu este credibila, o face doar retoric, ii lipseste acea stare de spirit care ar fi impiedicat-o sa-si incalce echidistanta si sa se situeze deasupra legii.

Implicarile sefului statului, Traian Basescu, in politica PMP sunt de notorietate. Insa a deveni si agent electoral, sef de campanie al Elenei Udrea pentru alegerile prezidentiale, prin invitarea acesteia la Cotroceni spre a-i oferi public sustinerea candidaturii si inchinarea de ode electorale udrismului la televiziune sunt deja excesive, provocatoare si incompatibile pentru statutul de presedinte al tuturor romanilor, sunt o sfidare a statului de drept, a prevederilor constitutionale.

Actiunile de electoralizare de pe sfarsit de mandat ale lui Basescu ridica doua mari probleme de atitudine. In primul rand, va fi o reactie de atitudine? Va fi oprita interventia partizana explicita a administratiei prezidentiale in procesul electoral, susceptibila de a-si folosi influenta si resursele in deformarea sanselor si rezultatelor candidatilor? Sau vor prevala inhibarea si autoinhibarea, prin vanturarea ideilor de capitulatiune in fata voluntarismului neconstitutional basist, ca nu ar mai fi  timp pentru un referendum de demitere si ca oricum peste trei luni va pleca din  functie?

In opinia mea, abordarea inactiva ar fi nerealista, neoficial exista o criza a institutiei prezidentiale din momentul in care Basescu si-a abandonat atributiile constitutionale si a facut din palatul Cotroceni un sediu de campanie electorala. Nu ar fi nici productiva, incurajeaza situatii parazitare – timpul trece, leafa merge, chiar de deresponsabilizare – cine greseste, nu plateste. Nici macar fostii sustinatori occidentali, care s-au lamurit in privinta fostului protejat, nu ar risca sa-si risipeasca nicio letcaie din contul de imagine pentru a acoperi un afront la statul de drept, cu atat mai putin al unui presedinte expirat. O reactie sanctionatorie s-ar impune.

In al doilea rand, ce semnale de atitudine se transmit candidatilor la presedintie si, mai ales, viitorului presedinte? Un precedent de incalcare a Constitutiei care ar ramane nesanctionat ar fi o invitatie la “consecventa” pentru urmatorul presedinte, cunoscut fiind ca precedentul creeaza regula. Sa ne gandim ca pentru un comportament americanesc, ca al Elenei Udrea sau pentru unul basist, cum pare a fi clonat cel al lui Victor Ponta, un stat cu doar doua puteri, din care ar lipsi cea parlamentara, ar fi ideal pentru continuarea derapajelor executivist-judiciariste, care au proliferat in ultimii zece ani. Si din acest punct de vedere ar fi necesara, deci, o atitudine activa.

Daca suntem de acord ca un raspuns activ este o chestiune de atitudine si ca singurul subiect legitim si capabil de a o pune in opera este parlamentul, la intrebarea ce tip de atitudine ar trebui adoptat cel mai bun raspuns l-a dat seful Senatului, Calin Popescu Tariceanu: suspendarea. Sanctiunea suspendarii presedintelui nu va fi urmata de demitere, dar va fi simbolica, in apararea statului de drept. Va dori Basescu sa-i faca campanie Elenei Udrea, foarte bine, isi da demisia, se autosuspenda sau va fi suspendat de parlament.

Daca suspendarea se va suprapune cu cele treizeci de zile de campanie ar fi ideal, dar chiar si daca va fi doar o zi de suspendare efectul de sanctiune-simbol ar fi acelasi, pentru prezent si, mai ales, pentru viitor, presedintii sa ia aminte, nu sunt deasupra legii.

Liberalul reformator Tariceanu a dat in primul rand un semnal foarte puternic dreptei. Desi nu a facut nicio aluzie, e clar ca perspectiva unui presedinte socialist, foarte probabila, care ar reproduce fara nicio opreliste precedentul Basescu in materie de politizare si electoralizare a statului ar crea dreptei acelasi gen de probleme pe care presedintele democrat-liberal/popular le-a creat stangii. Cum Basescu se afla in situatia celui aflat intre linii, care risca sa primeasca cate un “glont” si din fata si din spate, este de asteptat ca atat stanga cat si dreapta sa nu-i dea nicio sansa la a treia suspendare.

Tariceanu a mai facut ceva, un gest de corectitudine care ar trebui subscris de toti candidatii, a anuntat ca, in cazul suspendarii, va refuza sa asigure interimatul sefiei statului, deoarece va candida la alegerile prezidentiale. Pentru ca cercul vicios al partizanatelor institutionale sa fie rupt o data pentru totdeauna, procesele de suspendare si de alegeri prezidentiale ar trebui sa aplice in mod egal lectia echidistantei. In consecinta, si premierul, care candideaza, ar trebui sa se autosuspende pe perioada campaniei electorale. Ar fi un act de mare rezonanta politica pe intregul esichier, care ar stinge sau diminua nemultumirile si contestatiile electorale.

Doua intrebari de clarificare, inainte de campanie: Cine pe cine foloseste, in PSD, in relatia dintre brandul de lider si brandul de partid? De ce Klaus Iohannis are tandem, iar Victor Ponta nu?

Nu cred ca desemnarea unui candidat, facuta cunoscuta public, este ceva batut in cuie, ca nu se mai pot face reevaluari sau schimbari, mai ales daca apar date sau optiuni noi. Exista o dinamica de precampanie, de preferat unei inghetari, daca poate aduce un plus de sanse. Daca ceva este de corectat si imbunatatit, perioada de precampanie este ideala, desi adaptarea trebuie sa fie continua, in marje mai mici, desigur, in campania propriuzisa. Daca in precampanie se stabilesc candidatii si se forjeaza strategii, deci aspecte care tin de macroplan, in campanie reglarile se fac in limite mai mici, de microplan, nu schimbi calul in timpul galopului. S-ar parea ca reconsiderarile critice chiar functioneaza la unele partide, daca nu cumva exista un joc prestabilit al candidaturilor initiale si ulterioare, din ratiuni de distributie a presiunilor si uzurilor.

Referitor la prima intrebare, din titlu, brandul unui lider trebuie sa adauge valoare brandului de partid, nu sa-l consume. Un audit al relatiei de brand dintre lider si partid este mai greu de facut, cu toate acestea sacrificiile sau costurile personale, in slujba ideilor si valorilor partidului, sunt un indicator foarte fidel al transferurilor de brand. In general, facem analize pe eveniment, pe ceea ce este fierbinte, pentru a avea reactii rapide, mai putin pe serii lungi, care semnaleaza trenduri si note distinctive, pe care retorica evenimentiala le poate ascunde. Daca vom cadea de acord ca un asemenea indicator, al sacrificiilor, care, iata, se leaga foarte bine de „Anul Brancoveanu”, care a marcat 300 de ani de la martiriul domnitorului Constantin Brancoveanu si al celor patru fii ai sai, si o asemenea procedura, a analizelor regresive pe perioade lungi, ne pot apropia de o evaluare cat mai realista a unei interactiuni dintre doua branduri, fiecare va putea afla raspunsul la intrebare.

Este in afara de orice indoiala ca PSD, ca cel mai mare partid si cu cele mai performante politici economice si sociale, am in vedere reprezentativitatea si conexiunea dintre cele doua domenii, pentru ca este limpede ca un optim economico-social este intotdeauna inferior unuia tehnicist, deconectat de componenta umana, dar o crestere de dragul cresterii nu inseamna si dezvoltare echilibrata si durabila, un asemenea partid, repet, are si un brand pe masura. La fel de clar este ca dupa doua cicluri succesive, cat este permis constitutional, cu un presedinte de dreapta, alternanta cu un presedinte de stanga este democratica si necesara. Nu mai vorbesc de argumentele dureroase arhicunoscute privind necesitatea schimbarii de regim si de presedinte-jucator sau a prevenirii reproducerii acestora prin urmasii politici, pro si post-Basescu. In ciuda unei retorici belicoase de fatada, alternanta stangii la presedintie este consimtita, tacit, de dreapta si sustinatorii externi, SUA si UE, pentru care, intr-o asemenea criza de perspectiva, solutia unui presedinte de stanga „pactizabil” si „coabitabil” ar fi raul cel mai mic.

Nu stiu daca va mai amintiti detaliile castigarii relativ suspecte a presedintiei PSD de catre Victor Ponta, in februarie 2010, la un Congres-maraton, de aproape 24 de ore, in fata lui Mircea Geoana, care cu o zi inainte era creditat cu prima sansa. Am numit, atunci, alaturi de altii, ca Ponta a castigat printr-un „puci de partid”. Ar fi fost bine sa fi fost doar o impresie, dar iata ca puciul politic s-a incercat sa se transforme si intr-un „puci ideologic”. In primavara acestui an, dupa spargerea USL, Ponta a anuntat ca vrea sa mute PSD-ul spre centru, prin aducerea unui asa-zis „liberalism”, de fapt neoliberalism, in interiorul partidului.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16785053-muta-victor-ponta-psd-spre-centru.htm

Scriam despre tentativa de deposedare a electoratului de stanga de principala sa constructie politico-organizatorica, cel mai mare partid din Romania:

„Asa-zisa corectie ideologica, care-l anima pe Ponta, de mutare spre centru a PSD si de aducere in ideologia acestuia a unei componente liberale, va insemna de fapt mutarea spre dreapta a intregului esichier politic, ceea ce va transforma Romania dintr-o tara de stanga intr-o tara de dreapta. Dar acest lucru se va intampla numai la nivel politic, intr-o tara saracita, cu mari disparitati sociale si cu statut de colonie sau semicolonie, aspiratiile de stanga vor continua sa fie majoritare, dar nu vor mai avea posibilitatea de realizare, ideologic si politic. PSD va oferi neoliberalilor, prin malversatia ideologica preconizata de Ponta, punctele vulnerabile prin care sa fie agatat si facut ostatic intereselor intregii cohorte bancare-corporatiste. Lucratura este rafinata, se aseamana cu o transmutatie genetica, catusele folosite de dreapta neoliberala pentru aducerea PSD-ului pe taramul intereselor sale sunt ideologice, incorporate in insasi ideologia acestui partid de centru-stanga, ceea ce echivaleaza cu o modificare de ADN ideologic.”

 https://fragmentariumpolitic.wordpress.com/?s=Noul+Machiavelli+si+planul+New+Labor%3A+Cum+va+lasa+Victor+Ponta+electoratul+de+stanga+cu+buza+umflata+

In acelasi context, Victor Ponta a facut si o alta declaratie, „Daca presedintele va fi de centru-stanga, trebuie sa fie un premier de centru-dreapta”, care ar trebui privita cu alti ochi, acum, cand guvernul de stanga este dus in jos, inclusiv prin datele Eurostat si „recesiunea tehnica”, dar si pentru ca era post-USL, deci nu-l mai privea pe Crin Antonescu. Nu stiu pe cine sau ce ar fi putut avea in vedere premierul, observ insa ca din brandul PSD musca adanc si nemeritat atat unele dintre actele sale de guvernare cat si faptul ca in jurul sau a cam inceput sa se faca gol de ministri neurmariti de DNA.

Nu vreau sa generez indoieli, ci, dimpotriva, in primul rand prin a se raspunde la acuzatiile adversarilor. Exact cu aceeasi determinare cu care i se cere candidatului ACL, Klaus Iohannis, sa motiveze natura intalnirilor de taina cu Traian Basescu, la Vila Lac 3, daca, bineinteles, au existat, si candidatul USD, Victor Ponta, trebuie sa clarifice episodul semnarii unui discutabil pact de coabitare premier-presedinte, in conditiile in care un asemenea angajament este in afara prevederilor Constitutiei. Cel mai bun prilej pentru Ponta de a iesi la rampa cu explicatii pe aceasta tema il ofera chiar Iohannis, care a afirmat o chestiune de principiu, extrem de stanjenitoare pentru premier: „ (…) la mine nu va exista nici un pact de coabitare, fiindcă o coabitare este un fel de troc politic, îi lipseşte esenţa unui bun compromis politic, care este transparenţa. Nici până în ziua de astăzi nu ne-a spus primul-ministru ce l-a determinat pe el să meargă la Cotroceni să semneze acel pact de coabitare.”

Iohannis are dreptate, un pact este un troc, o definitie excelenta, iar cand nu este cerut de Constitutie si nu este transparent avem toate motivele sa credem ca exista si clauze secrete, o practica de altfel uzuala, mai ales cand sunt implicate si influente geopolitice straine. Ar putea fi vorba de un aranjament intre Basescu si Ponta de repartajare inversa a puterii? Nimic nu infirma sau confirma o asemenea ipoteza, dar in politica nimic nu este intamplator, cu atat mai mult cu cat de un pact de coabitare nu ar fi fost nevoie, in mod formal. Din cate stiu, nici constitutionalistul Adrian Nastase, fostul mentor politic al lui Victor Ponta, nu a agreat ideea pactului de coabitare, i-a aratat lipsa de temeinicie, dar discipolii isi pun adesea maestrii la colt, probabil dintr-un complex sau din vreo frustrare, asa ca o eventuala fronda a celui care a ajuns premier asa de tanar si se pregateste sa devina presedinte nu ar fi ceva nou sub soare. Apropos de varsta tanara, as remarca, in treacat, ca aceasta a fost de multe ori un risc de dictatura, pentru firile extrem sau, mai bine zis, patologic de ambitioase si orgolioase, care, o data parvenite in pozitii supreme, nu au mai parasit-o decat cu picioarele inainte. De aceea, mai in gluma, mai in serios, se spune ca etapa de aur pentru astfel de pozitii incepe dupa 60 de ani, cand nu mai ai nimic de pierdut, dar si pentru ca nu trebuie sa-i luam lui Dumnezeu posibilitatea de a face ce nu mai pot face oamenii…

Privitor la cea de-a doua intrebare, lansarea de la Craiova a candidaturii lui Victor Ponta pentru alegerile prezidentiale nu a fost insotita de nominalizarea niciunui premier din alianta USD. S-a vorbit de posibilitatea ca Liviu Dragnea sa fie premier, chiar si Crin Antonescu a evocat-o, la un moment dat, dar actualul vicepremier a dezmintit-o categoric, care a mai spus ca nu va fi o campanie negativa, ci una pozitiva. Eu, unul, sincer, nu am auzit de vreo doborare electorala de regim fara campanie negativa, doar printr-o bataie cu flori. Campaniile pozitive sau negative nu sunt prin definitie bune sau proaste, ci adecvate sau inadecvate la scopul strategic. Ce sa insemne aceste slalomuri sau imprecizii de limbaj, prudenta sau alte calcule, care deocamdata nu sunt vizibile? Vom vedea, dar locul de premier, liber sau rezervat, ridica un alt semn de intrebare, amintindu-mi, in acelasi timp, de o zicala depre neprevazut: „nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste”.

Acelasi personaj, Dragnea, a mai lansat o butaforie, „Iohannis doreste sa-l puna premier pe Basescu”. Oare? ACL si-a desemnat tandemul presedinte-premier, prin Klaus Iohannis (PNL) si Catalin Predoiu (PDL). Nu voi comenta mai mult decat trebuie, observ doar ca postul de premier este precum vrabia de pe gard in absenta unei majoritati parlamentare, dar si ca un guvern din umbra, dintr-un ciclu parlamentar, care poate fi sau nu adus la lumina prin noile alegeri, din 2016, este altceva decat un guvern in tandem, pe care unii, ajutati de Ponta si, probabil, de calcule, nu se sfiesc sa-l invoce in decembrie 2014.

„Ciuruirea” Antenelor: O lovitura informationala, data mediului electoral

Raul nu poate fi reformat, poate fi doar ingradit, inchis sau exilat, o stim din istorie si din religie. Dar chiar si cand isi face bagajele, inca mai poate face rau. Rememorand spectacolul pe care travestitul politic Traian Basescu l-a dat in ultimii zece ani, mi-l imaginez, cu o foarte mare probabilitate de a fi adevarat, cum, inainte de caderea cortinei, priveste, de dupa coltul perdelei palatului, la agitatia informationala pe care a provocat-o in aceste zile, murmurand satisfacut: „I-am ciuruit!”. Putem oare schimba finalul povestii? (F. P.)

Cu trei luni inaintea alegerilor prezidentiale, dreptul inalienabil al opiniei publice la informare a primit o grea lovitura informationala, incorecta si inacceptabila, din punct de vedere constitutional si democratic. Aparent, condamnarea omului de afaceri si magnat media Dan Voiculescu a fost miza principala a scandalului politic din jurul dosarului „ICA”. Miza ar fi trebuit sa se fi consumat in urma sentintei de condamnare, care ar fi fost „asteptata de toata lumea” si ar fi asigurat „victoria statului de drept”, potrivit ante-pronuntarii presedintelui Basescu si, respectiv, jubilatiunilor dreptei grupate in jurul sau. Dar nu s-a intamplat asa.

Consecintele informationale, care pareau a fi de plan secund sau colaterale, prin confiscarea sediilor posturilor de televiziune ale Antenelor, in special a celui de mare audienta nationala, Antena 3, infirma, prin amploarea politica si impactul electoral, varianta oficiala. Practic, pe masura analizelor si evaluarilor condamnarii si confiscarii in interconexiune cu procesul electoral, asistam la o schimbare de locuri, dedesubturile confiscarii venind in prim-plan. In acelasi timp, ni se infatiseaza si adevarata distributie de roluri, condamnarea-mijloc si confiscarea-scop, dar si o modificare de perspectiva, care se inscrie in mod clar in orizontul alegerilor prezidentiale.

Pe de alta parte, intregul istoric al relatiilor politice dintre „mogulul” Dan Voiculescu si presedintele Traian Basescu nu este de natura de a inlatura suspiciunea unei razbunari. Daca avem in vedere si cazuistica primului caz de condamnare intr-un dosar cu neta coloratura politica, in 2012, al unui fost sef al celui mai mare partid, fost premier si adversar la prezidentialele din 2004, supozitia de razbunare nu este lipsita de o anumita consistenta. Desigur, exista o presa care acuza, una care apara si alta independenta, dar importante si, in cele din urma, decisive sunt argumentele. Adversitatea ascutita si neimpacata fata de regimul Basescu a fondatorului partidului conservator, partid component al Guvernului Ponta, si unui puternic trust media, pigmentata cu doua episoade de suspendare din functie (2007 si 2012) si cu seriale de dezvaluiri ale Antenei 3 privind afacerile necurate ale sefului statului si familiei sale (dosarele „Nana”, „Mircea Basescu-Bercea Mondial” etc.) poate impinge, in lipsa de argumente, la reactii de reducere la tacere sau de stergere a urmelor prin folosirea unor forte aservite ale statului. Nu ar fi nimic nou sub soare.

Revenind, nu condamnarea lui Dan Voiculescu la zece ani de inchisoare este o problema a democratiei, pana la probe contrarii justitia trebuie sa-si continue calea. De-coruptizarea statului si societatii trebuie dusa pana la capat, cu atat mai mult cu cat marea coruptie s-a ascuns si continua sa se ascunda in marea privatizare. Diversele presiuni lobbyste, un alt nume, de acoperire legala, al tentativelor de coruptizare, inclusiv sau, poate, mai cu seama prin lobbyuri diplomatice, isi au partea lor de vina, poate chiar primara, si atunci de aici ar trebui inceput. Nu, adevarata problema, a „ciuruirii” murdare si din umbra a Antenelor, cum ar fi spus celebrul comisar Miclovan dintr-una din peliculele lui Sergiu Nicolaescu, „Cu mainile curate”, tine de democratia libertatii si independentei exprimarii, cum corect s-a observat si reactionat, dar in primul rand de dreptul la informare egala si completa al opiniei publice si electorale, fapt mai putin scos in evidenta.

Pana acum, atintirea reflectoarelor Antenei 3 asupra regimului Basescu a facut cunoscute sau a impiedicat o serie de abuzuri de putere. Daca aceste luminatoare de informatii si de informare vor fi slabite, defocalizate sau stinse, procesul electoral va fi deformat informational, intentiile de vot vor fi deviate, sansele in alegerile prezidentiale, discriminate. Daca amenintarea cu „dezbracarea in public” a adversarilor dreptei Basescu inseamna lovituri informationale aplicate mediului electoral, tare mi-e teama ca si opinia publica si electorala, cel mai mare adversar al expiratului presedinte, va fi invinsa in acelasi fel. Va putea oare opinia electorala sa dezbrace in public intentiile agentului de campanie Basescu si sa-i dejoace loviturile informationale? Ramane de vazut. Un lucru va fi limpede, toamna electorala va fi mai fierbinte ca vara astronomica.

Privind spre dreapta: Totusi, Congresul

Motto: Da, Doamne, mintea cea de pe urma a lui Crin Antonescu (FP)

Pentru alegerile prezidentiale, sondajele il dau castigator net pe Victor Ponta sau, mai nou, daca ar candida, pe Mircea Geoana. Mai mult, evolutiile economice si sociale pozitive ale guvernarii de stanga fac ca orice nume care s-ar adauga pe o posibila lista de prezidentiabili a PSD sa se bucure de prioritatea simpatiilor de vot. Oricat ar gafai in cursa prezidentiala, Klaus Iohannis, necunoscut ca liberal pana in urma cu doi ani sau stersul pedelist Catalin Predoiu nu va putea depasi sansa a doua. Despre alte sperante prezidentiabile ale dreptei, nici vorba.

In fata acestei lipse vadite de sanse, cum se explica totusi imbulzeala de candidaturi ale dreptei la prezidentiale? Pana si Monica Macovei a incercat sa-si gaseasca un loc in garnitura prezidentiabililor. Raspunsurile ar trebui cautate intr-un marketing electoral agresiv, de tripla suprapozitionare, individuala, de partid si a dreptei, dar si in posibilitatea provocarii unor rasturnari imagologice.

Fara indoiala, implinirea unor astfel de asteptari excesive nu ar fi posibila fara o anumita planificare. Imi este teama, o spun deschis, precedente si indicii sunt destule, ca in laboratoare de precampanie si campanie s-au pus si se pun la cale crize, aterizari fortate si scoateri din cursa, care sa duca la ocuparea locurilor ramase astfel libere. Din pacate, dupa evenimentul aviatic malaezian din spatiul de conflict ucrainean (si intregul istoric al crizei ucrainene), susceptibil de intentionalitatea unor mutatii in relatiilor dintre marii jucatori geopolitici din regiune, riscul decontarilor pe terti va trebui serios luat in calcul si in competitiile electorale interne.

Pana la confruntarea electorala directa dintre stanga si dreapta, din toamna, pe rol pare a fi o suprapozitionare interna si externa a dreptei. Intern, pe etapa, PNL si Crin Antonescu sunt in mod evident subpozitionati. Prin tema fuziunii, fostul invins PDL si-a castigat, formal, statutul de co-egal fata de fostul invingator PNL, o manevra extraordinar de bine gandita si reusita. Insa lucrurile nu s-au oprit aici, PDL s-a instalat clar la carma relatiei de fuzionare. PDL si-a impus pretentiile in proiectele de statut si de organizare post-fuzionare, Vasile Blaga face anunturile principale. O asemenea asimetrie de negociere si de comunicare nu tine de diferentele de valoare, incomparabile, toata lumea o stie, ci de cele de tactici dintre cele doua partide. Valoarea sau adevarul nu sunt suficiente, trebuie sa stii si cum sa le sustii, altfel strategii si tactici ostile le-o pot lua inainte.

Nu este insa clar cine pe cine va surclasa in final. Procedura de fuzionare in trepte, pana in 2017, pana cand vor fi pastrate grupurilor parlamentare PNL si PDL si refuzul legarii printr-un tandem presedinte-premier, pentru a numi doar doua dintre cele mai vizibile hibe, lasa deschisa posibilitatea suspendarii sau anularii proiectului de fuziune. Mai susceptibil de un asemenea calcul este PDL, semnalele de nefuziune dinspre Traian Basescu si cele de conservare a identitatii dinspre Emil Boc alimenteaza „strategia de suprapozitionare”, caz in care PNL ar fi redus, inevitabil, la rolul unui vehicul circumstantial. Cinismul forteaza rezultatele si scuza mijloacele!

O perspectiva nesigura asupra fuziunii le proiecteaza si autoeroizarea „anticoruptie” a PDL si culpabilizarea resentimentara a PNL, ultimul pentru implicarea in referendumul de demitere a presedintelui, in 2012. Nimeni nu ar trebui sa-si faca iluzii ca preluarea in noua constructie politica a masinariei punitive de integritate de pe vremea gloriei portocalii nu va fi folosita in vanatoarea de vrajitoare in randurile liberalilor. Sacrificarea prezumptiei de nevinovatie, prin suspendarea din partid pe anumite termene a celor arestati preventiv, deci pentru care vinovatia ar urma sa fie probata, s-a dovedit o arma politica fara gres. Scopul politic de a inlatura in acest mod un personaj incomod dintr-o pozitie sau dintr-un proces se indeplineste de fiecare data cu precizie, chiar daca acuzatiile se dovedesc neintemeiate. Sunt suficiente luarea in vizorul inculparii si apasarea pe tragaci, iar o batalie astfel pierduta ramane o batalie pierduta.

Un alt fapt, deja sesizabil, care ar putea schimba regulile jocului in noul partid, il reprezinta roirea, aproape coplesitoare, i-as zice, a liderilor pedelisti si feceisti (FC a fost absorbit de PDL, prin fuziune) in jurul polului de comanda al liberalilor. In eventualitatea unei demisii a lui Iohannis, in urma pierderii alegerilor prezidentiale, pe care a si evocat-o, de altfel, problema succesiunii ar putea imbraca caracterul unei dispute intre liberalii pe stil nou si liberalii pe stil vechi. Cum, de obicei, cei care fac regulile castiga, deznodamantul va fi previzibil.

Ipocrizia basista in cazul pretinsei „unificari” a dreptei este dovedita, ideea nu este credibila la cineva care se opune fuziunii, contradictia dintre afirmarea unificarii si negarea fuziunii este de tip antagonic, ireconciliabila. Mult mai creditabila este tentatia de a obtine controlul. „Unificare? O dreapta mare? Da, dar cu mine sau cu urmasii mei in frunte!”, aceasta este decriptarea corecta a „visului” celui care-si numara ultimele zile la Cotroceni.

In schimb, Crin Antonescu nu e impotriva fuziunii, nici nu vrea ca aceasta sa fie legata de rezultatele la prezidentiale, recunoaste, impotriva oricaror mize personale sau de grup, importanta strategica a constituirii unui mare partid de dreapta. Este o abordare care reflecta viziune, de care PDL a fost atat de saracit, pe timpul guvernarilor succesive din 2009-2012, prin care de facto s-a situat la dreapta de centru-dreapta. In treacat fiind spus, esecurile pentru care, azi, PDL este nevoit sa revina pe centru-dreapta, sub umbrela PNL, ar trebui sa-i modereze vocalitatea pentru evenimentele din vara lui 2012, care au incercat sa reconecteze statul democrat si statul de drept, ambele la fel de constitutionale, in cadrele aceluiasi stat, statul roman.

In privinta lui Crin Antonescu nu putem avea indoieli, chiar daca acum pastreaza o tacere tactica, privind conceptul si conceptia de largire liberala prin fuziune. A si afirmat, intr-una din distantarile sale categorice de neoliberalism, care l-au si dus in USL, ca pentru echilibrarea esichierului, PNL va trebui sa devina principalul pol de atractie al dreptei. Din temele de discurs politic ale fostului presedinte PNL, pe care colegii de partid, adversarii si, nu in cele din urma, electoratul au avut suficient timp sa le cunoasca, iar timpul de cunoastere este o resursa, poate cea mai pretioasa, de credibilitate si audienta, rezulta ca important cu adevarat pentru viitoarea constructie politica ramane caracterul istoric, national si autentic liberal, ceea ce se va stabili la cele doua congrese de fuziune, de sambata. Mai pragmatic spus, va depinde de cine si ce directie va da PNL-ului fuzionat, care vor da substanta platformei electorale a candidatului pentru alegerile prezidentiale.

Crin Antonescu nu a criticat procedura, pe baza sondajului de opinie si al hotararii in Delegatia Permanenta, prin care candidatul liberalilor la prezidentiale a fost desemnat in persoana lui Klaus Iohannis, presedintele in exercitiu al PNL. Chiar a laudat-o, a gasit cuvinte de apreciere si pentru celalalt candidat, al PDL, Catalin Predoiu, dintre care se va alege candidatul comun, la inceputul lui august. A fost cea mai potrivita atitudine, oricum nu ar mai fi avut cum sa schimbe lucrurile, o lupta pentru o cauza pierduta este fara rost, a fost, cred, o lectie de diplomatie. Dar Crin este Crin, cu replica si idei, brodate pe un remarcabil simt de orientare in campul tactic, diplomatia, o stim de la Bismarck, este un pumn de otel ascuns intr-o manusa de catifea. S-a multumit sa-si reitereze ideile de nerenuntare la candidatura la prezidentiale si de excludere a unei candidaturi independente. „In rest, vom vedea ce se mai intampla”, a conchis Antonescu, cu trimitere, probabil, la congresele de maine si de luna viitoare.

Ar putea fi vreo surpriza, vreo rasturnare de situatie? Depinde de aderenta actualilor si fostilor lideri la structurile de partid teritoriale, dar si la electorat, sursele de unde liderii si partidele isi aduna puterea. Cel putin teoretic, victoria care a adus cel mai mare scor electoral si guvernarea ar trebui sa conteze in balanta de putere dintre lideri. La fel si in balanta de  putere dintre partide, in care pozitile diferite de pe care se vine in fuziune, de varf sau de cadere, atarna diferit.

Ar mai fi si o chestiune care tine de democratia de partid. Hotararile strategice, iar cea privind desemnarea unui candidat la alegerile prezidentiale are o asemenea anvergura, se valideaza obligatoriu in forumul suprem de partid, care este cel mai larg reprezentativ. Sondajele sunt orientative, nu am neaparat in vedere imperfectiunile de esantionare, manipularea raspunsurilor prin formularea intrebarilor sau marjele de eroare, nici chiar specificul relatiei dintre cel care plateste si cel care executa. Nu vreau sa sugerez ca s-ar fi intamplat ceva din toate acestea, nu, chiar daca tehnic a fost perfect, sondajul tot consultativ ramane, nu substituie dezbaterea si decizia la macro-scara de partid. La fel cu initiativele de grup, este firesc ca acestea sa se nasca intr-un micro-climat propice, de expertiza sau din varii interese, dar validarea politica va trebui sa urmeze aceeasi cale, ca printr-o sita, ce hotareste democratic partidul, aia ramane.

Nota Bene. Pentru ca eventuale evenimente sa nu ne ia pe nepregatite, reamintesc ca la ultimul Congres PNL Klaus Iohannis a retras, precipitat, pe motive ramase neclare, votarea rezolutiei privind candidatul la prezidentiale, iar pe ordinea de zi a Congresului de fuziune, de maine, nu sunt decat doua puncte, aprobarea statutului noului partid si aprobarea protocolului politic. Daca un al treilea punct, cum ma astept si cum ar fi normal si democratic, va pune capat nelinistilor lui Crin Antonescu, cele ale lui Victor Ponta de abia vor incepe.