Doua intrebari de clarificare, inainte de campanie: Cine pe cine foloseste, in PSD, in relatia dintre brandul de lider si brandul de partid? De ce Klaus Iohannis are tandem, iar Victor Ponta nu?

18/08/2014

Nu cred ca desemnarea unui candidat, facuta cunoscuta public, este ceva batut in cuie, ca nu se mai pot face reevaluari sau schimbari, mai ales daca apar date sau optiuni noi. Exista o dinamica de precampanie, de preferat unei inghetari, daca poate aduce un plus de sanse. Daca ceva este de corectat si imbunatatit, perioada de precampanie este ideala, desi adaptarea trebuie sa fie continua, in marje mai mici, desigur, in campania propriuzisa. Daca in precampanie se stabilesc candidatii si se forjeaza strategii, deci aspecte care tin de macroplan, in campanie reglarile se fac in limite mai mici, de microplan, nu schimbi calul in timpul galopului. S-ar parea ca reconsiderarile critice chiar functioneaza la unele partide, daca nu cumva exista un joc prestabilit al candidaturilor initiale si ulterioare, din ratiuni de distributie a presiunilor si uzurilor.

Referitor la prima intrebare, din titlu, brandul unui lider trebuie sa adauge valoare brandului de partid, nu sa-l consume. Un audit al relatiei de brand dintre lider si partid este mai greu de facut, cu toate acestea sacrificiile sau costurile personale, in slujba ideilor si valorilor partidului, sunt un indicator foarte fidel al transferurilor de brand. In general, facem analize pe eveniment, pe ceea ce este fierbinte, pentru a avea reactii rapide, mai putin pe serii lungi, care semnaleaza trenduri si note distinctive, pe care retorica evenimentiala le poate ascunde. Daca vom cadea de acord ca un asemenea indicator, al sacrificiilor, care, iata, se leaga foarte bine de „Anul Brancoveanu”, care a marcat 300 de ani de la martiriul domnitorului Constantin Brancoveanu si al celor patru fii ai sai, si o asemenea procedura, a analizelor regresive pe perioade lungi, ne pot apropia de o evaluare cat mai realista a unei interactiuni dintre doua branduri, fiecare va putea afla raspunsul la intrebare.

Este in afara de orice indoiala ca PSD, ca cel mai mare partid si cu cele mai performante politici economice si sociale, am in vedere reprezentativitatea si conexiunea dintre cele doua domenii, pentru ca este limpede ca un optim economico-social este intotdeauna inferior unuia tehnicist, deconectat de componenta umana, dar o crestere de dragul cresterii nu inseamna si dezvoltare echilibrata si durabila, un asemenea partid, repet, are si un brand pe masura. La fel de clar este ca dupa doua cicluri succesive, cat este permis constitutional, cu un presedinte de dreapta, alternanta cu un presedinte de stanga este democratica si necesara. Nu mai vorbesc de argumentele dureroase arhicunoscute privind necesitatea schimbarii de regim si de presedinte-jucator sau a prevenirii reproducerii acestora prin urmasii politici, pro si post-Basescu. In ciuda unei retorici belicoase de fatada, alternanta stangii la presedintie este consimtita, tacit, de dreapta si sustinatorii externi, SUA si UE, pentru care, intr-o asemenea criza de perspectiva, solutia unui presedinte de stanga „pactizabil” si „coabitabil” ar fi raul cel mai mic.

Nu stiu daca va mai amintiti detaliile castigarii relativ suspecte a presedintiei PSD de catre Victor Ponta, in februarie 2010, la un Congres-maraton, de aproape 24 de ore, in fata lui Mircea Geoana, care cu o zi inainte era creditat cu prima sansa. Am numit, atunci, alaturi de altii, ca Ponta a castigat printr-un „puci de partid”. Ar fi fost bine sa fi fost doar o impresie, dar iata ca puciul politic s-a incercat sa se transforme si intr-un „puci ideologic”. In primavara acestui an, dupa spargerea USL, Ponta a anuntat ca vrea sa mute PSD-ul spre centru, prin aducerea unui asa-zis „liberalism”, de fapt neoliberalism, in interiorul partidului.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16785053-muta-victor-ponta-psd-spre-centru.htm

Scriam despre tentativa de deposedare a electoratului de stanga de principala sa constructie politico-organizatorica, cel mai mare partid din Romania:

„Asa-zisa corectie ideologica, care-l anima pe Ponta, de mutare spre centru a PSD si de aducere in ideologia acestuia a unei componente liberale, va insemna de fapt mutarea spre dreapta a intregului esichier politic, ceea ce va transforma Romania dintr-o tara de stanga intr-o tara de dreapta. Dar acest lucru se va intampla numai la nivel politic, intr-o tara saracita, cu mari disparitati sociale si cu statut de colonie sau semicolonie, aspiratiile de stanga vor continua sa fie majoritare, dar nu vor mai avea posibilitatea de realizare, ideologic si politic. PSD va oferi neoliberalilor, prin malversatia ideologica preconizata de Ponta, punctele vulnerabile prin care sa fie agatat si facut ostatic intereselor intregii cohorte bancare-corporatiste. Lucratura este rafinata, se aseamana cu o transmutatie genetica, catusele folosite de dreapta neoliberala pentru aducerea PSD-ului pe taramul intereselor sale sunt ideologice, incorporate in insasi ideologia acestui partid de centru-stanga, ceea ce echivaleaza cu o modificare de ADN ideologic.”

 https://fragmentariumpolitic.wordpress.com/?s=Noul+Machiavelli+si+planul+New+Labor%3A+Cum+va+lasa+Victor+Ponta+electoratul+de+stanga+cu+buza+umflata+

In acelasi context, Victor Ponta a facut si o alta declaratie, „Daca presedintele va fi de centru-stanga, trebuie sa fie un premier de centru-dreapta”, care ar trebui privita cu alti ochi, acum, cand guvernul de stanga este dus in jos, inclusiv prin datele Eurostat si „recesiunea tehnica”, dar si pentru ca era post-USL, deci nu-l mai privea pe Crin Antonescu. Nu stiu pe cine sau ce ar fi putut avea in vedere premierul, observ insa ca din brandul PSD musca adanc si nemeritat atat unele dintre actele sale de guvernare cat si faptul ca in jurul sau a cam inceput sa se faca gol de ministri neurmariti de DNA.

Nu vreau sa generez indoieli, ci, dimpotriva, in primul rand prin a se raspunde la acuzatiile adversarilor. Exact cu aceeasi determinare cu care i se cere candidatului ACL, Klaus Iohannis, sa motiveze natura intalnirilor de taina cu Traian Basescu, la Vila Lac 3, daca, bineinteles, au existat, si candidatul USD, Victor Ponta, trebuie sa clarifice episodul semnarii unui discutabil pact de coabitare premier-presedinte, in conditiile in care un asemenea angajament este in afara prevederilor Constitutiei. Cel mai bun prilej pentru Ponta de a iesi la rampa cu explicatii pe aceasta tema il ofera chiar Iohannis, care a afirmat o chestiune de principiu, extrem de stanjenitoare pentru premier: „ (…) la mine nu va exista nici un pact de coabitare, fiindcă o coabitare este un fel de troc politic, îi lipseşte esenţa unui bun compromis politic, care este transparenţa. Nici până în ziua de astăzi nu ne-a spus primul-ministru ce l-a determinat pe el să meargă la Cotroceni să semneze acel pact de coabitare.”

Iohannis are dreptate, un pact este un troc, o definitie excelenta, iar cand nu este cerut de Constitutie si nu este transparent avem toate motivele sa credem ca exista si clauze secrete, o practica de altfel uzuala, mai ales cand sunt implicate si influente geopolitice straine. Ar putea fi vorba de un aranjament intre Basescu si Ponta de repartajare inversa a puterii? Nimic nu infirma sau confirma o asemenea ipoteza, dar in politica nimic nu este intamplator, cu atat mai mult cu cat de un pact de coabitare nu ar fi fost nevoie, in mod formal. Din cate stiu, nici constitutionalistul Adrian Nastase, fostul mentor politic al lui Victor Ponta, nu a agreat ideea pactului de coabitare, i-a aratat lipsa de temeinicie, dar discipolii isi pun adesea maestrii la colt, probabil dintr-un complex sau din vreo frustrare, asa ca o eventuala fronda a celui care a ajuns premier asa de tanar si se pregateste sa devina presedinte nu ar fi ceva nou sub soare. Apropos de varsta tanara, as remarca, in treacat, ca aceasta a fost de multe ori un risc de dictatura, pentru firile extrem sau, mai bine zis, patologic de ambitioase si orgolioase, care, o data parvenite in pozitii supreme, nu au mai parasit-o decat cu picioarele inainte. De aceea, mai in gluma, mai in serios, se spune ca etapa de aur pentru astfel de pozitii incepe dupa 60 de ani, cand nu mai ai nimic de pierdut, dar si pentru ca nu trebuie sa-i luam lui Dumnezeu posibilitatea de a face ce nu mai pot face oamenii…

Privitor la cea de-a doua intrebare, lansarea de la Craiova a candidaturii lui Victor Ponta pentru alegerile prezidentiale nu a fost insotita de nominalizarea niciunui premier din alianta USD. S-a vorbit de posibilitatea ca Liviu Dragnea sa fie premier, chiar si Crin Antonescu a evocat-o, la un moment dat, dar actualul vicepremier a dezmintit-o categoric, care a mai spus ca nu va fi o campanie negativa, ci una pozitiva. Eu, unul, sincer, nu am auzit de vreo doborare electorala de regim fara campanie negativa, doar printr-o bataie cu flori. Campaniile pozitive sau negative nu sunt prin definitie bune sau proaste, ci adecvate sau inadecvate la scopul strategic. Ce sa insemne aceste slalomuri sau imprecizii de limbaj, prudenta sau alte calcule, care deocamdata nu sunt vizibile? Vom vedea, dar locul de premier, liber sau rezervat, ridica un alt semn de intrebare, amintindu-mi, in acelasi timp, de o zicala depre neprevazut: „nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste”.

Acelasi personaj, Dragnea, a mai lansat o butaforie, „Iohannis doreste sa-l puna premier pe Basescu”. Oare? ACL si-a desemnat tandemul presedinte-premier, prin Klaus Iohannis (PNL) si Catalin Predoiu (PDL). Nu voi comenta mai mult decat trebuie, observ doar ca postul de premier este precum vrabia de pe gard in absenta unei majoritati parlamentare, dar si ca un guvern din umbra, dintr-un ciclu parlamentar, care poate fi sau nu adus la lumina prin noile alegeri, din 2016, este altceva decat un guvern in tandem, pe care unii, ajutati de Ponta si, probabil, de calcule, nu se sfiesc sa-l invoce in decembrie 2014.


„Ciuruirea” Antenelor: O lovitura informationala, data mediului electoral

10/08/2014

Raul nu poate fi reformat, poate fi doar ingradit, inchis sau exilat, o stim din istorie si din religie. Dar chiar si cand isi face bagajele, inca mai poate face rau. Rememorand spectacolul pe care travestitul politic Traian Basescu l-a dat in ultimii zece ani, mi-l imaginez, cu o foarte mare probabilitate de a fi adevarat, cum, inainte de caderea cortinei, priveste, de dupa coltul perdelei palatului, la agitatia informationala pe care a provocat-o in aceste zile, murmurand satisfacut: „I-am ciuruit!”. Putem oare schimba finalul povestii? (F. P.)

Cu trei luni inaintea alegerilor prezidentiale, dreptul inalienabil al opiniei publice la informare a primit o grea lovitura informationala, incorecta si inacceptabila, din punct de vedere constitutional si democratic. Aparent, condamnarea omului de afaceri si magnat media Dan Voiculescu a fost miza principala a scandalului politic din jurul dosarului „ICA”. Miza ar fi trebuit sa se fi consumat in urma sentintei de condamnare, care ar fi fost „asteptata de toata lumea” si ar fi asigurat „victoria statului de drept”, potrivit ante-pronuntarii presedintelui Basescu si, respectiv, jubilatiunilor dreptei grupate in jurul sau. Dar nu s-a intamplat asa.

Consecintele informationale, care pareau a fi de plan secund sau colaterale, prin confiscarea sediilor posturilor de televiziune ale Antenelor, in special a celui de mare audienta nationala, Antena 3, infirma, prin amploarea politica si impactul electoral, varianta oficiala. Practic, pe masura analizelor si evaluarilor condamnarii si confiscarii in interconexiune cu procesul electoral, asistam la o schimbare de locuri, dedesubturile confiscarii venind in prim-plan. In acelasi timp, ni se infatiseaza si adevarata distributie de roluri, condamnarea-mijloc si confiscarea-scop, dar si o modificare de perspectiva, care se inscrie in mod clar in orizontul alegerilor prezidentiale.

Pe de alta parte, intregul istoric al relatiilor politice dintre „mogulul” Dan Voiculescu si presedintele Traian Basescu nu este de natura de a inlatura suspiciunea unei razbunari. Daca avem in vedere si cazuistica primului caz de condamnare intr-un dosar cu neta coloratura politica, in 2012, al unui fost sef al celui mai mare partid, fost premier si adversar la prezidentialele din 2004, supozitia de razbunare nu este lipsita de o anumita consistenta. Desigur, exista o presa care acuza, una care apara si alta independenta, dar importante si, in cele din urma, decisive sunt argumentele. Adversitatea ascutita si neimpacata fata de regimul Basescu a fondatorului partidului conservator, partid component al Guvernului Ponta, si unui puternic trust media, pigmentata cu doua episoade de suspendare din functie (2007 si 2012) si cu seriale de dezvaluiri ale Antenei 3 privind afacerile necurate ale sefului statului si familiei sale (dosarele „Nana”, „Mircea Basescu-Bercea Mondial” etc.) poate impinge, in lipsa de argumente, la reactii de reducere la tacere sau de stergere a urmelor prin folosirea unor forte aservite ale statului. Nu ar fi nimic nou sub soare.

Revenind, nu condamnarea lui Dan Voiculescu la zece ani de inchisoare este o problema a democratiei, pana la probe contrarii justitia trebuie sa-si continue calea. De-coruptizarea statului si societatii trebuie dusa pana la capat, cu atat mai mult cu cat marea coruptie s-a ascuns si continua sa se ascunda in marea privatizare. Diversele presiuni lobbyste, un alt nume, de acoperire legala, al tentativelor de coruptizare, inclusiv sau, poate, mai cu seama prin lobbyuri diplomatice, isi au partea lor de vina, poate chiar primara, si atunci de aici ar trebui inceput. Nu, adevarata problema, a „ciuruirii” murdare si din umbra a Antenelor, cum ar fi spus celebrul comisar Miclovan dintr-una din peliculele lui Sergiu Nicolaescu, „Cu mainile curate”, tine de democratia libertatii si independentei exprimarii, cum corect s-a observat si reactionat, dar in primul rand de dreptul la informare egala si completa al opiniei publice si electorale, fapt mai putin scos in evidenta.

Pana acum, atintirea reflectoarelor Antenei 3 asupra regimului Basescu a facut cunoscute sau a impiedicat o serie de abuzuri de putere. Daca aceste luminatoare de informatii si de informare vor fi slabite, defocalizate sau stinse, procesul electoral va fi deformat informational, intentiile de vot vor fi deviate, sansele in alegerile prezidentiale, discriminate. Daca amenintarea cu „dezbracarea in public” a adversarilor dreptei Basescu inseamna lovituri informationale aplicate mediului electoral, tare mi-e teama ca si opinia publica si electorala, cel mai mare adversar al expiratului presedinte, va fi invinsa in acelasi fel. Va putea oare opinia electorala sa dezbrace in public intentiile agentului de campanie Basescu si sa-i dejoace loviturile informationale? Ramane de vazut. Un lucru va fi limpede, toamna electorala va fi mai fierbinte ca vara astronomica.


Privind spre dreapta: Totusi, Congresul

25/07/2014

Motto: Da, Doamne, mintea cea de pe urma a lui Crin Antonescu (FP)

Pentru alegerile prezidentiale, sondajele il dau castigator net pe Victor Ponta sau, mai nou, daca ar candida, pe Mircea Geoana. Mai mult, evolutiile economice si sociale pozitive ale guvernarii de stanga fac ca orice nume care s-ar adauga pe o posibila lista de prezidentiabili a PSD sa se bucure de prioritatea simpatiilor de vot. Oricat ar gafai in cursa prezidentiala, Klaus Iohannis, necunoscut ca liberal pana in urma cu doi ani sau stersul pedelist Catalin Predoiu nu va putea depasi sansa a doua. Despre alte sperante prezidentiabile ale dreptei, nici vorba.

In fata acestei lipse vadite de sanse, cum se explica totusi imbulzeala de candidaturi ale dreptei la prezidentiale? Pana si Monica Macovei a incercat sa-si gaseasca un loc in garnitura prezidentiabililor. Raspunsurile ar trebui cautate intr-un marketing electoral agresiv, de tripla suprapozitionare, individuala, de partid si a dreptei, dar si in posibilitatea provocarii unor rasturnari imagologice.

Fara indoiala, implinirea unor astfel de asteptari excesive nu ar fi posibila fara o anumita planificare. Imi este teama, o spun deschis, precedente si indicii sunt destule, ca in laboratoare de precampanie si campanie s-au pus si se pun la cale crize, aterizari fortate si scoateri din cursa, care sa duca la ocuparea locurilor ramase astfel libere. Din pacate, dupa evenimentul aviatic malaezian din spatiul de conflict ucrainean (si intregul istoric al crizei ucrainene), susceptibil de intentionalitatea unor mutatii in relatiilor dintre marii jucatori geopolitici din regiune, riscul decontarilor pe terti va trebui serios luat in calcul si in competitiile electorale interne.

Pana la confruntarea electorala directa dintre stanga si dreapta, din toamna, pe rol pare a fi o suprapozitionare interna si externa a dreptei. Intern, pe etapa, PNL si Crin Antonescu sunt in mod evident subpozitionati. Prin tema fuziunii, fostul invins PDL si-a castigat, formal, statutul de co-egal fata de fostul invingator PNL, o manevra extraordinar de bine gandita si reusita. Insa lucrurile nu s-au oprit aici, PDL s-a instalat clar la carma relatiei de fuzionare. PDL si-a impus pretentiile in proiectele de statut si de organizare post-fuzionare, Vasile Blaga face anunturile principale. O asemenea asimetrie de negociere si de comunicare nu tine de diferentele de valoare, incomparabile, toata lumea o stie, ci de cele de tactici dintre cele doua partide. Valoarea sau adevarul nu sunt suficiente, trebuie sa stii si cum sa le sustii, altfel strategii si tactici ostile le-o pot lua inainte.

Nu este insa clar cine pe cine va surclasa in final. Procedura de fuzionare in trepte, pana in 2017, pana cand vor fi pastrate grupurilor parlamentare PNL si PDL si refuzul legarii printr-un tandem presedinte-premier, pentru a numi doar doua dintre cele mai vizibile hibe, lasa deschisa posibilitatea suspendarii sau anularii proiectului de fuziune. Mai susceptibil de un asemenea calcul este PDL, semnalele de nefuziune dinspre Traian Basescu si cele de conservare a identitatii dinspre Emil Boc alimenteaza „strategia de suprapozitionare”, caz in care PNL ar fi redus, inevitabil, la rolul unui vehicul circumstantial. Cinismul forteaza rezultatele si scuza mijloacele!

O perspectiva nesigura asupra fuziunii le proiecteaza si autoeroizarea „anticoruptie” a PDL si culpabilizarea resentimentara a PNL, ultimul pentru implicarea in referendumul de demitere a presedintelui, in 2012. Nimeni nu ar trebui sa-si faca iluzii ca preluarea in noua constructie politica a masinariei punitive de integritate de pe vremea gloriei portocalii nu va fi folosita in vanatoarea de vrajitoare in randurile liberalilor. Sacrificarea prezumptiei de nevinovatie, prin suspendarea din partid pe anumite termene a celor arestati preventiv, deci pentru care vinovatia ar urma sa fie probata, s-a dovedit o arma politica fara gres. Scopul politic de a inlatura in acest mod un personaj incomod dintr-o pozitie sau dintr-un proces se indeplineste de fiecare data cu precizie, chiar daca acuzatiile se dovedesc neintemeiate. Sunt suficiente luarea in vizorul inculparii si apasarea pe tragaci, iar o batalie astfel pierduta ramane o batalie pierduta.

Un alt fapt, deja sesizabil, care ar putea schimba regulile jocului in noul partid, il reprezinta roirea, aproape coplesitoare, i-as zice, a liderilor pedelisti si feceisti (FC a fost absorbit de PDL, prin fuziune) in jurul polului de comanda al liberalilor. In eventualitatea unei demisii a lui Iohannis, in urma pierderii alegerilor prezidentiale, pe care a si evocat-o, de altfel, problema succesiunii ar putea imbraca caracterul unei dispute intre liberalii pe stil nou si liberalii pe stil vechi. Cum, de obicei, cei care fac regulile castiga, deznodamantul va fi previzibil.

Ipocrizia basista in cazul pretinsei „unificari” a dreptei este dovedita, ideea nu este credibila la cineva care se opune fuziunii, contradictia dintre afirmarea unificarii si negarea fuziunii este de tip antagonic, ireconciliabila. Mult mai creditabila este tentatia de a obtine controlul. „Unificare? O dreapta mare? Da, dar cu mine sau cu urmasii mei in frunte!”, aceasta este decriptarea corecta a „visului” celui care-si numara ultimele zile la Cotroceni.

In schimb, Crin Antonescu nu e impotriva fuziunii, nici nu vrea ca aceasta sa fie legata de rezultatele la prezidentiale, recunoaste, impotriva oricaror mize personale sau de grup, importanta strategica a constituirii unui mare partid de dreapta. Este o abordare care reflecta viziune, de care PDL a fost atat de saracit, pe timpul guvernarilor succesive din 2009-2012, prin care de facto s-a situat la dreapta de centru-dreapta. In treacat fiind spus, esecurile pentru care, azi, PDL este nevoit sa revina pe centru-dreapta, sub umbrela PNL, ar trebui sa-i modereze vocalitatea pentru evenimentele din vara lui 2012, care au incercat sa reconecteze statul democrat si statul de drept, ambele la fel de constitutionale, in cadrele aceluiasi stat, statul roman.

In privinta lui Crin Antonescu nu putem avea indoieli, chiar daca acum pastreaza o tacere tactica, privind conceptul si conceptia de largire liberala prin fuziune. A si afirmat, intr-una din distantarile sale categorice de neoliberalism, care l-au si dus in USL, ca pentru echilibrarea esichierului, PNL va trebui sa devina principalul pol de atractie al dreptei. Din temele de discurs politic ale fostului presedinte PNL, pe care colegii de partid, adversarii si, nu in cele din urma, electoratul au avut suficient timp sa le cunoasca, iar timpul de cunoastere este o resursa, poate cea mai pretioasa, de credibilitate si audienta, rezulta ca important cu adevarat pentru viitoarea constructie politica ramane caracterul istoric, national si autentic liberal, ceea ce se va stabili la cele doua congrese de fuziune, de sambata. Mai pragmatic spus, va depinde de cine si ce directie va da PNL-ului fuzionat, care vor da substanta platformei electorale a candidatului pentru alegerile prezidentiale.

Crin Antonescu nu a criticat procedura, pe baza sondajului de opinie si al hotararii in Delegatia Permanenta, prin care candidatul liberalilor la prezidentiale a fost desemnat in persoana lui Klaus Iohannis, presedintele in exercitiu al PNL. Chiar a laudat-o, a gasit cuvinte de apreciere si pentru celalalt candidat, al PDL, Catalin Predoiu, dintre care se va alege candidatul comun, la inceputul lui august. A fost cea mai potrivita atitudine, oricum nu ar mai fi avut cum sa schimbe lucrurile, o lupta pentru o cauza pierduta este fara rost, a fost, cred, o lectie de diplomatie. Dar Crin este Crin, cu replica si idei, brodate pe un remarcabil simt de orientare in campul tactic, diplomatia, o stim de la Bismarck, este un pumn de otel ascuns intr-o manusa de catifea. S-a multumit sa-si reitereze ideile de nerenuntare la candidatura la prezidentiale si de excludere a unei candidaturi independente. „In rest, vom vedea ce se mai intampla”, a conchis Antonescu, cu trimitere, probabil, la congresele de maine si de luna viitoare.

Ar putea fi vreo surpriza, vreo rasturnare de situatie? Depinde de aderenta actualilor si fostilor lideri la structurile de partid teritoriale, dar si la electorat, sursele de unde liderii si partidele isi aduna puterea. Cel putin teoretic, victoria care a adus cel mai mare scor electoral si guvernarea ar trebui sa conteze in balanta de putere dintre lideri. La fel si in balanta de  putere dintre partide, in care pozitile diferite de pe care se vine in fuziune, de varf sau de cadere, atarna diferit.

Ar mai fi si o chestiune care tine de democratia de partid. Hotararile strategice, iar cea privind desemnarea unui candidat la alegerile prezidentiale are o asemenea anvergura, se valideaza obligatoriu in forumul suprem de partid, care este cel mai larg reprezentativ. Sondajele sunt orientative, nu am neaparat in vedere imperfectiunile de esantionare, manipularea raspunsurilor prin formularea intrebarilor sau marjele de eroare, nici chiar specificul relatiei dintre cel care plateste si cel care executa. Nu vreau sa sugerez ca s-ar fi intamplat ceva din toate acestea, nu, chiar daca tehnic a fost perfect, sondajul tot consultativ ramane, nu substituie dezbaterea si decizia la macro-scara de partid. La fel cu initiativele de grup, este firesc ca acestea sa se nasca intr-un micro-climat propice, de expertiza sau din varii interese, dar validarea politica va trebui sa urmeze aceeasi cale, ca printr-o sita, ce hotareste democratic partidul, aia ramane.

Nota Bene. Pentru ca eventuale evenimente sa nu ne ia pe nepregatite, reamintesc ca la ultimul Congres PNL Klaus Iohannis a retras, precipitat, pe motive ramase neclare, votarea rezolutiei privind candidatul la prezidentiale, iar pe ordinea de zi a Congresului de fuziune, de maine, nu sunt decat doua puncte, aprobarea statutului noului partid si aprobarea protocolului politic. Daca un al treilea punct, cum ma astept si cum ar fi normal si democratic, va pune capat nelinistilor lui Crin Antonescu, cele ale lui Victor Ponta de abia vor incepe.

 


Dreapta contra dreapta: Al doilea pol si a doua unificare

09/07/2014

Cu dreapta pre dreapta calcand, cam asa s-ar putea defini, imprumutand un joc de cuvinte, autocombustia de vara a dreptei. Nu este o constatare critica, ci una impartasita si impartasibila: cea mai credibila si constructiva critica este cea care vine din interior, din propriile randuri. Evident, pe caz, am in vedere blocul ideologic al dreptei. Desi ar fi trebuit sa fi adus mai multa clarificare, evenimentele din ultimele zile par sa fi reconectat jocul calificarilor dreptei pentru prezidentiale la mai mult necunoscut, cu posibilitati crescute de rasturnari de situatie sau de asteptari.

Reconstituirea gruparii Antonescu, alaturi de cea a lui Iohannis, depaseste mizele personale sau de partid. Fostul sef al PNL a enumerat vreo trei motive ale revenirii in cursa pentru presedintie, impartirea parerilor privind candidatul, suprematia celor care-l vizeaza si santajul. Niciunul, cred, nu are suficienta forta explicativa, toate au existat si in momentul autoexcluziunii. Vom intelege adevarata motivatie a revenirii numai daca vom privi lucrurile de la nivelul intregului esichier al dreptei. Gruparea Antonescu are toate sansele de a nu ramane o simpla grupare de partid, ci de a deveni un al doilea pol al dreptei, polul Antonescu contra polul Basescu.

Reintoarcerea lui Crin Antonescu poate insemna reintoarcerea valorilor social-liberale, pentru care a militat, in care a investit prestigiu si pentru care a suportat costuri. Nu neaparat o reintoarcere la vechea constructie, ci la ideea de miscare, care ar fi si o excelenta platforma, aducatoare de voturi. Un liberalism national, autentic de centru-dreapta, nu poate rupe statul de drept de democratie, democratia este un factor de cogenerare si de confirmare a statului de drept.

Exista si o democratie de drept, cum foarte bine este inteles si general-acceptat, orice act individual sau de masa trebuie raportat la norma juridica. Dar la fel de bine inteles si acceptat este si faptul ca democratia, statul de drept si independenta justitiei nu trebuie sa devina ostatice unor interese personale, de grup sau straine, ostile intereselor populatiei sau statului.

Recenta si extrem de vocala “comemorare” de catre Elena Udrea si PMP, prin declaratii artagoase, simpozioane si marsuri, a doi ani de la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, in incercarea de a-l impune ca “lovitura de stat” in memoria colectiva si in manualele de istorie, este aroganta si lipsita de orice noima. Probabil ca suntem priviti ca adevaratii “degenerati”, pentru a prelua o expresie a lui Pascal Bruckner, de pe Contributors, din moment ce agitarea zgomotoasa a ereziei “loviturii de stat” pare a se baza pe faptul ca romanii nu disting intre adevar si formulele propagandistice si nu reactioneaza. Polemismul Elenei Udrea, care nici macar nu-i apartine, este vizibil de unde l-a preluat, este un fel de gicacontrism al sterilitatii, pentru a fi mai specific pe romaneste, probabil ca de aceea a si fost abandonat iar cand isi mai iteste capul o vorba populara il pune scurt la punct: cel mai destept cedeaza! Nimic durabil nu se intampla nu fara polemici, ci fara consens si compromis, dar pentru acestea este nevoie de mai multe argumente si mai putina ideologie, ceea ce, fireste, nu este cazul popularilor.

Aici ar trebui cautata adevarata motivatie a revenirii lui Antonescu, ducerea luptei pana la capat, dobandirea constiintei datoriei implinite, nu ambitia de a deveni presedinte. Importante cu adevarat vor fi nu castigurile ideologice ale alegerilor prezidentiale, ci capacitatea si determinarea celui care va fi ales de a pune capat sistemei Basescu si a repune statul de drept pe fagasul normalitatii. Am spus ca democratia de drept, o idée la care tin si care ar merita sa modeleze mai bine discursul politic, este o insotitoare-pereche a statului de drept. Daca este sa vorbim pe fond despre o lovitura de stat, si sper ca doamna Elena Udrea si Ambasada Americana, sub al carui tutoriat a trecut fara indoiala, o data cu asumarea loialitatii politice fata de “iluminatul” de la Cotroceni, sa citeasca ce scriu, aceasta s-a dat de catre sistema Basescu statului social, daca are dubii sa se uite in Constitutie, la articolul 3.

Perspectivele sunt cu atat mai de luat in serios cu cat injuriile pe care presedina PMP, Elena Udrea, si presedintele FC, Mihai Razvan Ungureanu, privind “toxicitatea” primeia si “oportunismul” celuilalt, tradeaza o pozitionare ca de competitori electorali. Cum ideologic nu ar avea cum, se poate presupune ca sacrificarea celei de-a doua unificari (sau micii unificari), dintre PMP si FC, reprezinta pretul intrarii celor doi in cursa prezidentiala. Pericolul unor schimbari de accente in campania electorala, dinspre Basescu spre Ponta, nu poate fi neglijat. Daca mai avem in vedere si ca presedintele PDL, Vasile Blaga, tinde sa-si duca prin fuziune mesajul “loviturii de stat”, din vara anului 2012, in noul PNL, asa cum a reiesit din schimbul taios de replici pe aceasta tema cu fostul presedinte PNL si copresedinte USL, nu cred ca lui Crin Antonescu i-ar mai trebui alte argumente pentru a iesi din imobilism.

Afirmatia lui Victor Ponta potrivit careia doar Crin Antonescu ar avea profil de prezidentiabil al dreptei nu a fost intamplatoare, nu i-a vizat pe politicieni, ci electoratul PSD si ex-USL. Avand in vedere proeminenta electorala a premierului, semnalul sau ar putea fi declicul care va schimba raportul intre liniile de atractie si respingere electorala in ceea ce-l priveste pe fostul candidat uselist la presedintie. Gruparea Iohannis, care s-a grabit sa-l scoata pe Antonescu din cursa pentru Cotroceni, optand pentru sondajul de opinie pentru stabilirea candidatului PNL, mizand pe pierderea increderii de catre fostul prezidentiabil al fostului USL, s-ar putea sa traiasca o crunta dezamagire.


Despre prezidentiale si prezidentiabili: Stanga se gandeste, dreapta se grabeste

01/06/2014

De ce Victor Ponta nu se grabeste sa-si confirme candidatura la alegerile prezidentiale? Probabil ca unul dintre raspunsurile simple si directe ar fi ca nu isi asuma candidatura ca pe un interes personal. O candidatura pentru pozitia de sef al statului este o miza institutionala si comunitara, in sensurile largi ale cuvintelor, care implica reflectie si responsabilitate. Trebuie avuti in vedere oamenii, milioanele de sperante, daca esti cel care le poate raspunde cel mai bine increderii, daca nu cumva exista altcineva mai bun. Prea multe orgolii si patimi, personale dar si de partid, s-au consumat si au facut rau si in 2004 si in 2009, pentru a mai accepta sa se reproduca si la alegerile prezidentiale din 2014. Ideea de „a impune costuri” unui lider sau unui partid, prin acuzatii false sau diversiuni compromitatoare, este una dintre cele mai josnice, pentru ca loveste in masa electoratului care il sustine. Un presedinte este al tuturor romanilor, nu al unui partid sau al clientelei partinice. Daca merge la mitingurile electorale ale unui partid sau sustine un candidat demonstreaza contrariul, o subcultura de gasca, aceasta explica de ce Traian Basescu a fost incapabil sa fie echidistant si sa-si exercite rolul constitutional de mediator, sine ira et studio. Nimic nu garanteaza ca cei pe care i-a desemnat „urmasi” nu vor proceda la fel, aschia nu sare departe de copac, dar totul pledeaza pentru a iesi de sub influenta acestui „Maleficent”, pentru a cita titlul filmului din 2014 al lui Robert Stromberg.

Amanarea pentru prima saptamana din septembrie, cand a convocat Congresul PSD pentru a se pronunta asupra celei mai meritorii candidaturi, tine, ce-i drept, de respectarea procedurii democratice, dar aceasta va fi o simpla formalitate. Prin castigarea europarlamentarelor si ridicarea starii economice si sociale a tarii, doi indicatori definitorii si imbatabili de brand politic, seful de partid si de guvern social-democrat nu are niciun contracandidat intern pe masura, nu va avea de ales. Nu de putine ori, Victor Ponta a afirmat ca ar prefera sa-si duca pe mai departe mandatul de premier, pana in 2016, asa cum s-a angajat in fata electoratului USL. Multi vad in aceasta optiune de continuitate o lectie de sinceritate si loialitate pana la capat, de care romanii nu prea au mai avut parte, si o sanctionare a acelor politicieni care se dezic cu aceeasi usurinta cu care promit. Altii vad insa o asteptare din calcul, pe variabile scontate, care inca nu au devenit vizibile. In mod cert, asteptarea ca situatiile europeana si regionala sa se aseze nu va fi lipsita de sens. Surprizele oferite de europarlamentare, care inevitabil vor duce la corectii de directie a UE, impactul presedintelui ales Petro Porosenko asupra crizei ucrainene sau aparitia unui mare competitor (si unei alternative, totodata) pe piata integrarii, Uniunea Economica Euroasiatica (UEE), se vor numara, fara indoiala, printre coordonatele care vor marca strategiile candidatilor, presedintele fiind titularul politicii externe a Romaniei.

Pe partea dreapta a esichierului lucrurile stau complet diferit, exista multa agitatie si graba pentru a desemna, cel mult pana pe 15 iulie, un candidat unic la alegerile prezidentiale. Renuntarea neasteptata de catre Crin Antonescu la candidatura la presedintie complica (sau poate simplifica?) putin lucrurile, dar nu le schimba esential. Gestul presedintelui demisionar al PNL, care a anuntat ca se va grabi sa puna punct si interimatului la conducerea partidului, seamana cu o incercare de „inalbire”, practic, de eliberare a sanselor dreptei unificate la prezidentiale, pe de o parte, si ale noului leadership liberal, pe de alta, de pasivul sau incarcat de greseli politice. Miscarea tactica este buna, dar pentru a deveni si castigatoare strategic va fi nevoie de mult timp, care iese din orizontul alegerilor prezidentiale, oamenii vor trebui sa se dumireasca, dincolo de conjunctura electorala, mult prea suspectata de stratageme sau gaselnite de castig pe termen scurt. Am putea crede ca Antonescu spera sa obtina prin noua alianta, PNL-PDL, o noua Alba ca Zapada, este insa greu de spus in acest moment daca va fi concurenta sau nu cu cea a lui Basescu, PMP, desi spiritul molipsitor este acelasi. Oricum, doua Albe ca Zapada ar fi prea mult pe acelasi esichier.

Manevra lu Crin Antonescu, insist asupra ei pentru ca va fi mult timp subiect de discutie, ar putea sa mute o parte din presiune asupra lui Victor Ponta, ar putea viza chiar fortarea unei reactii in oglinda. Nu vom afla insa mai devreme de inceputul toamnei care va fi raspunsul PSD. In mod cert insa, viitorul sef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de la care se asteapta demersuri cu adevarat de drept, nu-i va trimite lui Ponta, precum Barroso, un biletel in 10 puncte in care sa-i spuna ce sa faca si sa dreaga, de dragul intrarii in PPE a PNL…

Retragerea lui Crin va avea, foarte probabil, si o alta consecinta, presupun autocalculata, de spalare a propriei imagini, si aceasta pe termen scurt, prin impingerea in fata a unui alt candidat la sefia PNL si la prezidentiale. Este suficient sa ne imaginam cum vor fi redirectionate frustrarile a doua zi dupa pierderea alegerilor. Klaus Johannis este un politician cu rigoare si decenta, care nu-i vor fi insa de ajuns, intr-un context al dreptei mai mult decat nefavorabil, de faramitare si de slabiciune excesive, dar si intr-un joc cu carti masluite si sfasieri chiar in interiorul dreptei, sub patronajul lui Basescu. Nu cred ca exista cineva in interiorul dreptei care sa ia in serios posibilitatea unei victorii a unui prezidentiabil de dreapta. Ca si exercitiul guvernarii, si cel al presedintiei uzeaza, ori de cei zece ani de capitalism de tip Basescu pe paine li s-a aplecat romanilor, vor o schimbare de meniu. Ceea ce pot face insa prezidentialele pentru dreapta este sa dea statura politica candidatilor sai, sa-i pozitioneze ca posibili premieri la viitoarele schimbari de guvern, pentru care sansele vor fi mai credibile. Mi se pare ca Basescu, care va continua sa aiba coatele ascutite si dupa ce nu va mai fi presedinte, nu ar mai fi Basescu daca ar fi de acord ca oricare dintre protejatii sai din PMP sa fie surclasat de o alta propunere de premier doar pentru ca ar fi tot de dreapta.

Graba dreptei unificate de a-si stabili candidatul pentru prezidentiale este justificata, orice nou candidat va avea nevoie de un timp consistent pentru a fi evaluat, numai cei foarte puternici, care au pielea tabacita de incercari, nu mai au nevoie de asa ceva (nu cred ca stereotipul Basescu ar mai putea fi rebrenduit de vreo campanie). In orice caz, cred ca vara s-ar putea dovedi un sfetnic mult mai bun decat ne-am inchipui. Cel putin, pentru necunoscutele stangii. Daca vrem insa ca electoratul sa-si impuna agenda, nu politicienii, va trebui sa ne gandim ce presedinte ne dorim.


Cand mumificarea regimului si matusalemizarea sistemului se tin de mana: Ce plan se coace in laboratoarele lui Traian Basescu pentru alegerile prezidentiale

09/01/2014

Statul de drept nu se identifica cu o persoana, justitita, cu atat mai putin. Toate cazurile contrare au fost demonstrate de istorie ca riscuri mortale pentru o natiune si pentru o tara. Dar tot istoria ne-a aratat ca momentele sale de risc se pot repeta, chiar daca nu in forme identice.

Cele mai lucide minti ale Romaniei au constientizat ca Traian Basescu duce tara spre dezastru. Incatusarea vestica si izolarea internationala crescande, urmate de infigerea coltilor iredentismului in pamantul romanesc, o data cu inceperea vinderii de terenuri agricole catre straini, vor avea, inevitabil, acelasi previzibil si cunoscut final dureros, dar escamotat de regimul personal al presedintelui Basescu.

Ceea ce se contureaza a fi insa si mai grav este distrugerea oricarei sperante de schimbare. Noua paradigma de conducere politica a Romaniei, in pregatire, ce urmeaza a fi pusa in functiune la alegerile prezidentiale din decembrie 2014, vizeaza inlocuirea unei persoane, nu si a sistemului pe care aceasta l-a creat.

Traian Basescu nu mai are dreptul de a candida la un nou mandat de presedinte, fapt care a pus in stare de alerta maxima intregul sistem de relatii clientelare interne si de vasalitate externa, pe care l-a creat in cele doua mandate, de asa-zise „reforma” si „modernizare”. Scopul strategic urmarit este de a reproduce cu orice pret sistemul, prin predarea stafetei prezidentiale in mainile unei persoane pentru care exista toate garantiile de incredere si de perpetuare a establishmentului.

In aceste conditii, iesirea de pe rol a lui Basescu va insemna doar un sfarsit de regim, nu si unul de sistem. La nivel conceptual-strategic, evenimentul tintit si asteptat de dreapta portocalie ar putea fi rezumat foarte concis prin cuvintele „inradacinarea sistemului prin schimbarea regimului” sau, la nivel proverbial, prin  „urma scapa turma”. Strategia, soldata din fericire cu un esec istoric, s-a incercat a fi experimentata in primele clipe post-Ceausescu, cand prin salile CC-ului se puneau la cale guverne care doreau sa dea caderea regimului pe continuarea sistemului.

Strategia de contracarare a premierului de stanga, Victor Ponta, de demolare „caramida cu caramida” a sistemului Basescu este doar pe jumatate adevarata sau, si mai nuantat spus, defocalizata, ducand atentia si eforturile in afara ariei electorale, spre un obiectiv de dupa castigarea alegerilor prezidentiale. „De catre cine?”, este o alta mare problema. Cred ca un obiectiv de campanie mai nimerit ar fi de a pune capat unui sistem, prin impiedicarea unei clonari prezidentiale, care, in mod evident, ar inlocui un fondator de sistem cu un administrator de sistem.

In epoca Basescu, regimul si sistemul s-au identificat in mod fortat cu teza mersului neabatut si in orice mod spre Vest. In epoca post-Basescu, si aceasta este o a treia mare problema, schimbarea de sistem va face ca reciproca sa nu mai fie adevarata. Aceasta recastigare a libertatii de miscare regionale si globale va consolida statutul national si euroatlantic al Romaniei.