Ideologia coabitarii: O alta cale de mijloc?

09/03/2014

La intalnirea de 8 Martie cu Femeile Social-Democrate, premierul Victor Ponta a adus din nou in atentie problema candidatilor la alegerile prezidentiale.

Dincolo de evocarea unor nume, care este departe de a depasi faza de ipoteze, si a convingerii ca lucrurile ar fi clare, in pofida unei fluiditati care poate curge in orice directie, o idee mi s-a parut extrem de interesanta, cea a reflectarii in actul puterii a cat mai multor optiuni si gandiri.

„Daca vom ajunge la concluzia ca va fi candidat la prezidentiale din partea de centru-stanga (…), atunci inevitabil un prim-ministru va trebui sa reflecte o gandire de centru-dreapta”, a declarat Victor Ponta.

Ce inseamna aceasta concesie neasteptata din partea lui Ponta, cand multi lideri centrali si locali social-democrati s-au angajat, frustrati probabil de opozitia indelungata, sa „castige tot” in alegerile care vor urma, iar una dintre acuzatiile prin care Crin Antonescu a motivat retragerea liberalilor de la guvernare a fost ceea ce a numit „lacomia” de putere a premierului?

Anul 2014 va pune capat unei coabitari, devenite celebre, dintre un presedinte popular, ca doctrina si ideologie, adaug, pentru a nu crea confuzie, si un premier social-democrat. Ar putea fi inlocuita aceasta relatie cu una de acelasi tip?

Ne-am obisnuit sa discutam in termeni ideologici exclusivi, cand vine vorba despre putere, uitand ca ideologiile exprima interese si ca pluralismul ideologic al unei puteri este mai apt sa exprime diversitatea de interese din societate.

Asa dupa cum observam si la noi si la altii, inclusiv peste ocean, pluralismul politic poate fi foarte deficitar, sub aspectele de reprezentativitate si proportionalitate a intereselor dintr-o societate data, cand diferentele de ideologie dintre partide sunt foarte mici, uneori nesemnificative (a se vedea, in cadrele mentionate, diferentele ideologice minime dintre pesedisti si uneperisti sau dintre democrati si republicani).

La prima intrebare, raspunsul ar putea tine de o mai buna intelegere a coabitarii ca o solutie de echilibru a puterilor executive, dar si de echilibrare a presiunilor si intereselor contrare, care vin din zone politice si sociale diferite. Intr-o societate care continua, inca, sa fie confruntata cu mari decalaje, coabitarea ar putea fi acel cadru de ponderare a partizanatelor si exceselor, de cantarire contradictorie a situatiilor, din care sa rezulte decizii de sinteza.

La cea de-a doua intrebare, un raspuns afirmativ este foarte probabil. Exercitiul guvernarii intotdeauna uzeaza, pe cand cel al opozitiei apropie guvernarea, timpii lor sunt invers proportionali. Apoi, Victor Ponta ar trebui sa-si doreasca presedintia, dar semnalele i-au fost mereu negative.

Dupa scandalul pe tema, care a dus la spargerea USL, presedintia ar fi ultimul lucru pe care Ponta sa si-l doreasca, i-ar confirma toate acuzatiile lui Crin Antonescu. Este prea tanar pentru a-si stirbi atat de devreme reputatia, prin imaginea de politician care nu se tine de cuvant.

Nu de coabitare ar trebui sa ne temem, ci de coabitant, de caracteristicile psiho-politice ale viitorului presedinte. O noua relatie de coabitare ar trebui sa reabiliteze semantic acest cuvant, care inseamna convietuire, sa-l elibereze de conflictualitatea care poate veni din structura de personalitate. Este limpede ca romanii vor vota un alt profil de presedinte, opus celui actual.

Deocamdata, din ce vad pe scena politica, cei care ar putea, nu vor, cei care vor, nu pot. Iar la PSD, sa-mi fie cu iertare, o posibila candidatura de prezidentiabil este in coada de peste. Cred ca daca dreapta va veni la guvernare, iar presedintele va fi tot de dreapta, adica daca ne vom intoarce la un regim monocolor ideologic, vom cam duce dorul coabitarii.


%d blogeri au apreciat: