Deasupra tuturor: Cum vrea Elena Udrea sa devina o Super-Lupeasca. Ce spun expertii si gurile slobode

17/08/2014

Puterea le da unora frisoane, pe altii ii baga in calduri. Asimilarea critica a puterii cvasiabsolute a presedintelui Traian Basescu cu cea a unui monarh si a amantlacului politic al Elenei Udrea cu cel al Elenei Lupescu nu mai este de mult un simplu rautacism sau ceva lipsit de consistenta. Noua este ambitia Elenei Udrea de a iesi din relatia de amoreza politica cu expiratul presedinte si de a deveni ceva mai mult decat Lupeasca, tintind direct puterea, pentru ea insasi.

In saptamana care urmeaza, Elena Udrea va propune Colegiului Director al PMP schimbarea candidaturii lui Cristian Diaconescu cu propria sa candidatura, pentru alegerile prezidentiale din noiembrie. Dupa cum se stie, candidatura de prezidentiabil a ex-consilierului prezidential Cristian Diaconescu a fost pregatita si sustinuta de insusi seful statului. Dar, dupa cum se vede, Basescu nu mai este doar un batran lup de mare, a devenit si un batran lup politic, care se vede confruntat de tanara „Lupoaica” si de ceilalti lupi tineri pe care i-a crescut si cu care a creat PMP, dupa acel „Adio, PDL!”, sugerat, dupa cum spun apropiatii, chiar de catre Elena Udrea.

Singura care i-a sarit in ajutor lui Cristian Diaconescu, implicit in apararea deciziei  tatalui, a fost Elena Basescu, care a criticat-o public pe Elena Udrea. Candva prietene foarte bune, de politica si de moda, cu bretoane, posete si pantofi la fel, cele doua bretonate se au acum la cutite, de neconceput in epoca lui „Zeus”, o trista realitate, acum, in amurgul zeului.

Votarea autopropunerii „Udrea, presedinte!” este data ca certa, va fi o simpla formalitate, masina de vot a fost doar creata si unsa dupa reteta Basescu. Motivarea de catre sustinatori a candidaturii Elenei Udrea este ca aceasta s-ar bucura de notorietate (desi si Bercea Mondialu’ este notoriu, sic), ca va aduce mai multe voturi si ca, in fine, jocul din toamna tine de alegere, nu de numire. Notabila si de onoare mi se pare hotararea lui Diaconescu de a-si mentine candidatura, cu sau fara sprijinul PMP, iar personal cred ca va obtine mai multe voturi decat Elena Udrea, ceea ce ar fi ca un fel de razbunare a maurului care si-a facut datoria, dar a fost incorect tratat. Chiar nu vreau sa am gura aurita, cum se spune despre cei ale caror preziceri se implinesc, dar ma tem ca pentru Udrea va fi un plebiscit intre clamare si blamare, in care sexul n-are a face, ca si etnia sau religia, ci caracterul politic.

Expertii sunt de parere ca cineva care nu are exercitiul diplomatic si al limbilor straine este putin probabil sa performeze, comparativ cu un fost ministru de externe, cum a fost Cristian Diaconescu. O fi avand notorietate Elena Udrea, dar este o notorietate interna, tine de scandalurile politice dambovitene. Notorietatea externa, data de cultura si contactele diplomatice este esentiala pentru un sef de stat, care, constitutional, se ocupa de gestionarea politicii externe. Ideea ca un sef de stat ar putea sa-si gireze functia fara a avea neaparat un exercitiu de relatii internationale sau fara a cunoaste limbi straine de circulatie, ca ar fi suficient sa aiba consilieri si traducatori foarte buni, este profund eronata si daunatoare pentru un statut de reprezentare suprema. Interesele nationale si victoriile pentru Romania se apara si se castiga nu din palatul prezidential, ci de pe pozitii internationale inaintate, dupa cum stiu si explica cunoscatorii domeniului.

Ce spun oamenii din popor, mai slobozi la gura, despre candidatura Elenei Udrea la presedintie? Despre acest subiect, oamenii se pronunta cu o simplitate si o sinceritate dezarmante: mai intai Elena Udrea sa-si formeze o familie, sa aiba un barbat si sa creasca un copil, abia dupa ce va deveni sotie si mama sa pretinda sa o instalam in postul de parinte, de mama a natiunii!


Dupa campanie

21/11/2009

Campania prezidentiabililor s-a incheiat cu ceea ce s-a numit marea confruntare. Care nu a fost atat de mare pe cat s-ar fi voit, de catre organizatori, sau s-ar fi putut, din partea candidatilor. Si, probabil, nici pe masura asteptarilor alegatorilor, care, cel putin o data la cinci ani, vor sa vada probe de varf, incontestabile, de inteligenta si clarviziune politica romaneasca. Pentru ca, slava Domnului, in tara lui Eminescu avem de unde alege, iar daca am facut o revolutie care parea imposibila inseamna ca si putem schimba lucrurile care ne tin pe loc sau ne trag inapoi. Si nici nu mai putem da vina pe balcanism, atata timp cat altora din vecinatatea geopolitica a inceput sa le mearga mai bine. Ceea ce spun poate semana cu o galeata cu apa rece aruncata in capul politicienilor, dar este important sa nu ne mai amagim si sa nu mai toleram suficienta. Intotdeauna este loc de mai bine. Dezbaterea electorala televizata cu primii trei candidati din sondaje a evidentiat multe lucruri bune. In mod evident, aceasta s-a bucurat de civilitate si echilibru. Dupa cum solidaritatea, credinta, familia si prietenia au fost in castig. S-au putut admira, deopotriva, calitati deosebite de personalitate, care tin de diplomatie si vizionarism, determinare si cutezanta,  intelectualitate si spiritualitate etc. Dar s-au pierdut si puncte importante la capitolul idei si solutii, valide sub raportul mijloacelor si resurselor, de reformare si iesire din criza. Spunem adesea, in ultimul timp, ca finantarea urmeaza elevul/studentul sau bolnavul, ceea ce este-n regula, dar nu apreciem in aceasi masura si faptul ca actiunea urmeaza ideea. Esecul programelor anticriza a fost determinat tocmai de absenta unor idei clare, constructive. Campania presedintelui american Obama a fost fondata pe niste idei motrice extraordinare („Yes, we can”, „Change and Hope” etc.), care au produs o emulatie electorala mesianica. O slabiciune a reprezentat-o si faptul ca actorii electorali au apelat, cu preponderenta, la strategii si tactici preluate din competitiile sportive, arta teatrala si campaniile militare, dar au neglijat unele aspecte subtile legate de cautarea si gasirea unei simbolistici unificatoare si rezonante, uitandu-se, probabil, rolul acesteia in epoca PR-ului, dar nu numai (remember: „lupta sub acest semn si vei invinge”), in care, cine-si impune simbolurile isi adjudeca si victoria. Lupta la gramada si pe aceleasi tinte face dificila identificarea si diferentierea electorala. Oricum, confruntarea televizata finala a fost doar un moment, o secventa care nu a adus castiguri sau pierderi semnificative niciunuia dintre candidati, care sa-i fi modificat sensibil pozitia in intentiile de vot. O „poza mediatica”, oricat de retusata ar fi, nu poate substitui personajele vii, in carne si oase si activitatile acestora de-a lungul intregii campanii. Lupta este deschisa oricarui rezultat, dar pentru a produce o revolutie a bunului simt, a avea o buna guvernare si un parlament reformat este nevoie de prezenta noastra masiva la vot. Este nevoie de o revolutie electorala.