PNL si-a ratat obiectivul si a inceput sa se teama: A orbit, oare, Sauronul coruptiei?

05/04/2015

Partea lucida a acestei natiuni a inteles ca DNA a fost creata precum Inelul Puterii, in care Sauron, cel care l-a facut, si-a transferat puterile. Din romanele fantasy ale lui JRR Tolkien stim ca Sauron, cu al sau ochi fara pleoape al raului, a lucrat necontenit la coruperea oamenilor.

Presupun, prin analogie, ca ar exista un Sauron al DNA-ului, care inca nu s-a lasat aflat, cu nume si prenume, desi toti il cunoastem dar ne complacem intr-una dintre acele fals linistitoare minciuni conventionale. Nici nu stiu daca identitatea unui Sauron al coruptiei din Romania ar fi importanta in sine. Poate ca mai utila ar fi aflarea daca greseala de a-si fi pus puterile in DNA i se va intoarce impotriva, ca lui Sauron din poveste, care a disparut odata cu Inelul, cand Frodo l-a aruncat in foc.

Probabil ca veti fi intrigati de alegerile privind motivul epic si intrebarea din titlu. Cred ca este limpede ca obiectivul PNL de a intra la guvernare pana la Paste a esuat. Aceasta scadenta a fost sugerata presedintelui Klaus Iohannis de catre predecesorul sau, Traian Basescu, cu ceva timp in urma. Sambata, la Oradea, copresedintele PNL, Vasile Blaga, a recunoscut ca, in pofida dorintei sale personale, obiectivul a ramas inaccesibil datorita lipsei unei majoritati parlamentare care sa asigure succesul unei motiuni de cenzura.

Un alt argument, pentru prima data, dupa alegerile din noiembrie, PNL a inceput, in mod perceptibil, sa se teama. Anxietatea politica a PNL este provocata de sabia DNA a anticoruptiei, care sta deasupra capului prim-vicepresedintelui si premierului din umbra, Catalin Predoiu, pentru suspiciunea de a-si fi finantat din mita campania electorala din Buzau, in 2008. Toate firele care duc catre Predoiu vin din dosarul DNA privindu-l pe fostul parlamentar PNL si consilier prezidential George Scutaru, pentru finantarea ilegala a PNL Buzau si a campaniei din 2008, care l-au avut printre candidati si pe fostul ministru de justitie.

Ar fi ajuns, oare, hibridul PNL la esec si la frica, daca Sauronul coruptiei ar fi fost la fel de atotvazator si de manipulator, cum ne-a obisnuit in ultimii ani, cand a avut sub control total situatia de pe scena politica si din interiorul justitiei? Raspunsul si-l poate da oricine.

In plus, un detaliu semnificativ, asa cum sunt toate cele in care se poate ascunde diavolul, poate ilustra ce a insemnat implicarea dreptei in toata etapa de constructie juridica de catre guvernele sale, din 2008 pana in 2012. Predoiu este singurul ministru care a fost mentinut in functie in patru guverne consecutive. De aici, probabil, tactica de a fi batut Codurile juridice si investitia DNA in cuie ale statului de drept, ori ideea leganarii in iluzia incremenirii intr-un proiect sanctionatoriu gandit pentru altii, care l-ar face “imposibil” sa i se aplice. Dar si zeii gresesc, nu-i asa?, pentru a trimite la un titlu de autor sau la unul de film.

Concret, toata suita PNL de diversiuni si de hartuieli tactice din ultimele zile a fost tocmai pentru a ascunde incapacitati si probleme interne, care, dupa toate semnele, nu vor fi conjuncturale. Somatiile si dramatizarile Alinei Gorghiu pe temele alegerilor partiale sau votului prin corespondenta, pentru a numi doar doua, sunt tinte false sau colaterale, care reflecta imaturatie si insuficienta in materie de viziune si de strategie pentru asumarea guvernarii. Pana si Klaus Iohannis a simtit nevoia sa se coordoneze cu Alina Gorghiu, ieri, pentru a intari perdeaua de camuflare a derutei si a panicii din PNL, prin asigurari, date pe Facebook, ca dupa Paste va relua consultarile cu partidele. Ramane de vazut daca si cat timp va mai functiona mirajul de intrare a PNL la guvernare fara alegeri.

Insa cele mai puternice frisoane i le da PNL perspectiva ca plenul de marti al Parlamentului, solicitat de catre Tariceanu, desi Senatul isi luase vacanta in saptamana care urmeaza, sa adopte modificarea Statutului deputatilor si senatorilor, care sa faca posibila ridicarea imunitatii parlamentarilor prin votul secret al majoritatii simple. Daca masura ar fi votata, PNL se va trezi pe un teren extrem de miscator in cazul Predoiu, care s-ar putea incheia printr-o alunecare dintre cele mai urate. PSD i-a cerut deja extrem de vocal lui Predoiu demisia din toate functiile publice. Caracterizarea de catre Alina Gorghiu a convocarii Parlamentului in Saptamana Patimilor drept o “golanie politica” nu se vrea decat o retorica foarte spumoasa, care sa disimuleze o sperietura cat se poate de reala a PNL.

Personal, nu cred ca modificarea va fi votata, PNL are simtul pericolului, desi la un vot secret va fi imposibil de aflat, individual, cine cum a votat, insa nu si la nivel de tabere adverse, al raportului general de forte dintre pro si contra. Nu vreau sa anticipez, dar cred ca va iesi cu mult cantec pe tema “concordantei” procedurilor cu privire la ridicarea imunitatii, a sesizarii de catre presedintele Iohannis a CCR privind “conflictul” dintre puterile legislativa si juridica si chiar a unei decizii in materie, din trecut, a Curtii. Parerea mea este ca, voluntar sau nu, pe speta imunitatii puterea si opozitia se indreapta catre un blocaj institutional, din care se va putea iesi numai printr-o resetare, constitutionala sau de comun acord, a jocului politic.


Campania de arestari, in competitie cu campania electorala. O propunere de judecata (Sine ira et studio)

28/10/2014

ZeV, George Ban, inteleg frustrarile celorlalti la fel de bine ca si pe ale mele, dar nu cred ca a ne ingheta gandirea in fata provocarilor, din campanie dar si in general, ar fi cel mai bun raspuns. Nici macar canonul ideologic nu ar merita asa ceva, o stim din istoria recenta. Stiu, partizanatul este altceva, formam o familie, dar il pastrez de ultima instanta. Desigur, alegerea momentului de comunicare se poate discuta, este o alta problema, tine de oportunitate. Cat priveste toleranta foarte ridicata la frustrare, aceasta este un semn distinctiv de personalitate, iar reunirea noastra in aceasta comunitate de analisti si comentatori (sau de comunicatori, pentru a evita ghilimelele) se datoreaza tocmai unei astfel de personalitati puternice, in jurul careia s-au adunat si vor continua sa se adune toti romanii de buna credinta, pentru ca se simt reprezentati. Asta, en passant, esential ar fi insa un alt lucru.

Nu e inca timpul de bilant, mai sunt cateva zile pana la alegerile prezidentiale, insa, orice s-ar mai intampla, o concluzie nu va putea fi schimbata, campania de urmariri si arestari a fost la competitie cu campania electorala. Scopul de intimidare, depozitionare sau chiar eliminare a candidatilor cu cele mai mari sanse nu poate fi escamotat, faptele petrecute si cele care vor mai urma, probabil, stau si vor sta marturie. Dupa parerea mea, campania a inceput prost, a continuat si mai prost, cat despre proiectiile sfarsitului, nu vreau sa fiu o Cassandra. Nu este normal ca dupa incheierea perioadelor de depunere a candidaturilor, de verificare a dosarelor, de judecare a contestatiilor si de pronuntare asupra caracterului definitiv al acestora sa se mai permita amestecuri grosolane, politice si juridice, in procesul electoral.

Cetatenii, intre care il am in vedere si pe cetateanul presedinte, ori institutiile care ar fi avut informatii despre incompatibilitatea unor candidati au avut la dispozitie timpul legal de a le aduce la cunostinta opiniei publice. Cred ca si in acest caz, cutuma morala si religioasa “Cine are ceva de spus sa spuna, acum, ori sa taca pe vecie”, pe care preotul o reaminteste la oficierea publica a unei casatorii, este la fel de imperativa si de valabila. Curtea Constitutionala a judecat sapte contestatii impotriva mai multor candidati la Presedintie, pe care le-a respins ca nefondate. Atunci ar fi fost ‘momentul”, cum consacra cutuma mentionata, dar ANI si ICCJ au tacut. In opinia mea, inchiderea unei sesiuni de judecare sau validare de candidaturi este definitiva si irevocabila. Sper ca o analiza si o hotarare legala pe aceste nereguli sa nu mai duca la repetarea lor in viitor.

PS: Sunt permeabil la orice critica, chiar mi le doresc, ca incercari, dar bazate pe argumente.

http://nastase.wordpress.com/2014/10/27/parlamentul-valahiei-in-urma-cu-170-de-ani/


Cand „martea neagra” devine „miercurea cenusie”: Despre decizia CCR de neconstitutionalitate a modificarilor aduse Codului penal

15/01/2014

Decizia de azi a CCR, de invalidare a constitutionalitatii modificarilor la Codul penal este, pe forma, corecta suta la suta. Este inadmisibil ca niste modificari atat de importante, cum sunt cele referitoare la conflictul de interese, definirea functionarului public si prejudiciul cauzat prin comiterea de infractiuni sa se faca pe genunchi, cu o seara inaintea votului sau prin incalcarea unor cutume.

Votarea proiectului de lege pe o ordine de zi suplimentara a Camerei, care din start abate atentia spre o importanta si un rol de „apendice”, fara publicarea raportului Comisiei juridice, fara avizul CSM si fara dezbaterea in plen demonstreaza, inca o data, ca graba, de repede inainte si numarul, de majoritate, nu sunt si garantii de calitate, de lucru bine facut.

Nu mai vorbim ca o asemenea facatura genereaza suspiciuni si opozitii, care sunt perfect legitime si democratice. Fara a face risipa de cuvinte, se poate spune ca CCR a evitat, ca ultima instanta, ceea ce-i probeaza utilitatea publica de interes national deosebit, incarcarea pasivului statului de drept, punand punct speculatiilor care s-au facut pe aceasta tema.

Pe fond insa, problemele raman, si aici este cenusiul evocat in titlu, pentru ca intentia legiuitorului a fost tot atat de corecta. Implicit, o recunoastere este si motivatia de neconstitutionalitate, care nu a vizat esenta ideii, ci posibilitatea interpretarii acesteia, cand afirma  „s-ar putea desprinde concluzia ca (…)” etc., ceea ce face o trimitere precisa spre zona de revizuire, de eliminare a echivocului.

Cred ca si legiuitorul a observat, ceea ce opinia publica a facut-o de mult, ca acuzatia de coruptie risca sa fi utilizata ca arma politica, de unde a si aparut acest joc de „supraimunizare”, ca o reactie la „supravictimizare”. Mai cred ca demnitarii sunt mai mult decat partea de varf a functionarilor publici, de care se disting prin modalitatea de acces la statut, prin scrutin,  si prin importanta de status-rol, de leadership national.

Partea nespusa a povestii cu „martea neagra”, si nu am niciun motiv sa cred ca ar avea o alta culoare, este ca vanatoarea politica a demnitarilor are, dincolo de dramele personale ale fiecarui caz, efecte mult mai perverse, care tintesc prestigiul social si functionalitatea pozitiilor, institutiilor si puterilor in stat, care alcatuiesc personajul colectiv pe care il numim statul de drept.

Nu am vazut, nici in SUA, nici in Europa, cazuri de demnitari, aflati sub puterea unui mandat electoral, care sa fie dislocati din dispozitivul constitutional (stiu ce spun), probabil si pentru ca riscul de instabilitate este altfel constientizat si contracarat, exceptand, bineinteles, inalta tradare (ultimul risc este exclus sau minimizat prin selectia candidaturilor politice si trecerea lor prin focul public al campaniilor electorale, dar nu numai).

Presupun ca un demnitar poate fi la fel de bine aparat ca orice cetatean prin prezumptia de nevinovatie, care obliga acuzatorul sa probeze vinovatia, pana la care prevaleaza nevinovatia. Totusi, responsabilitatea si consecintele actelor unui cetatean-ales sunt fundamental diferite de cele ale unui cetatean-alegator.

Inclin sa cred ca ar trebui gandit un sistem de echilibru intre apararea unui mandat public si circumstanta agravanta pe care un astfel de mandat o are in savarsirea unei infractiuni in interiorul mandatului. In acesti termeni, este limpede ca in prezent exista o lacuna constitutionala de diferentiere, privindu-i pe demnitari. Daca tot urmeaza o revizuire a Constitutiei, poate ar fi oportuna si introducerea unei astfel de diferentieri politico-juridice.

Cat priveste modificarile penale preconizate, acestea nu trebuie abandonate, ci intoarse in parlament, pentru eliminarea deficientelor de constitutionalitate.


Obscenitate publica sau persecutie preventiva?

13/12/2013

Intr-un comentariu la articolul „Lucian Bolcas si cu mine: Ce ne facem cu obscenitatea publica?”, publicat de profesorul Vladimir Tismaneanu, pe Contributors.ro, am exprimat cateva chestiuni de principiu, pe care le redau mai jos:

– Cand tinem cu tot dinadinsul sa incadram pe cineva in definitia lui Andrei Plesu, ar trebui sa fim foarte atenti la vocabular, pentru a nu risca sa fim diagnosticati cu aceeasi boala. Cei care vor citi cel putin primul rand, vor intelege ce vreau sa spun.

– Opiniile personale trebuie sa ramana ceea ce sunt, fara pretentia ridicola de a fi considerate apodictice. Afirmatiile ca omul in cauza ar fi asa si pe dincolo si ca nu ar avea ce cauta in nu stiu ce pozitie publica suna mai degraba a litera de Torah sau Evanghelie, daca nu si mai rau, de Lege.

– Schimbarea, in bine, a optiunii politice nu ar trebui sa fie blamabila, a trece de la PRM la PSD reprezinta o clarificare si un progres politic semnificative. Ati eroizat de atatea ori abjurarile de partid, imi vine in minte acum Kolakowski, dar nu este singurul caz, nu stiu de ce Lucian Bolcas ar fi o exceptie. Sa fie vorba de resentimentul nascut din ciocnirea de opinii, de care ati amintit? Umorile desfiinteaza insa un text sau o pozitie, putand chiar duce la respingerea, irationala, a pluralismului.

– Este nepotrivit a crede ca un fiu si-a batjocorit mormantul tatalui, pe motive ideologice, dar cred ca tocmai acest capitol din biografiile politice ale tatalui si fiului a facut ca ideea de condamnare a comunismului sa nu fie, in final, credibila. Cred, si rog sa-mi fie iertata sinceritatea, ca aceasta sensibilitate a facut ca ideea de condamnare sa fie condamnata de la inceput. Din pacate. Dar oamenii stiu precis ce le este mai aproape, nu vor confunda niciodata camasa cu haina. Orice s-ar spune, tovarasii din frontul ideologic ii conduceau pe cei din politica executiva, nu invers.

– Cuvintele pot genera consecinte, cum ati spus de multe ori, dar numai faptele sunt cele care transforma o potentialitate, mai mult sau mai putin reala sau fictiva, in act, iar judecata trebuie sa fie dupa fapte, nu dupa vorbe. Altfel ne trezim ca intre teroarea din trecut asupra Cuvantului, pe motiv ca ar putea avea consecinte, si cea din prezent, pe acelasi motiv, nu este nicio deosebire. Din pacate, dar si ca semnal, disting aici o influenta colaterala a nefastei idei a “razboiului preventiv”, care poate fi usor transformata in “persecutie preventiva”.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/lucian-bolcas-si-cu-mine-ce-ne-facem-cu-obscenitatea-publica/


Scenarii post-motiune

04/06/2010

Starea dubitativ-interogativa, in asteptarea motiunii de cenzura, surprinsa de liderul social-democrat Adrian Nastase in colegiul sau este emblematica in acest moment pentru Romania politica si sociala. Oamenii, pe buna dreptate, isi exprima ingrijorari si isi pun intrebari privind viitorul, respectiv daca va „cadea” Guvernul sau Presedintele sau daca e bine sa se intample unul sau altul din aceste lucruri. „E rau cu rau, dar uneori e mai rau fara rau”, se spune cu intelepciune in popor, iar atunci cand e vorba de Tara trebuie evitat, pe cat posibil, ca aceasta sa fie luata in stapanire de catre neprevazut.

1. Una din urmarile probabile ale motiunii de cenzura ar putea fi ca aceasta sa fie respinsa, iar Guvernul Boc 4 sa nu fie demis, reusind astfel sa supravietuiasca si sa-si angajeze raspunderea pe legile austeritatii. In acest caz, va pierde Romania sociala si va castiga cea clientelara. Chiar daca testul turnesolului politic va iesi tot portocaliu, reactia va fi una destul de palida, ceea ce nu va garanta o supravietuire indelungata. Situatia ar putea fi intoarsa de catre opozitie prin CCR (prin denuntarea de catre PSD a „angajarii raspunderii”) sau suspendarea Presedintelui (initiata de catre PNL).

2. O a doua situatie probabila ar putea fi ca Parlamentul sa adopte motiunea de cenzura si Guvernul Boc 4 sa fie demis. Paleta solutiilor si consecintele unei astfel de variante este mult mai larga, acestea putand fi grupate in cel putin patru subvariante.

3. O prima subvarianta ar putea fi foarte usor descrisa prin expresia „Aceeasi Marie cu alta palarie”, adica formarea unui nou Guvern pe acelasi canevas al Puterii (PDL, UDMR, „independenti”), dar cu un alt prim-ministru, ceea ce, in linii mari, ar insemna o translatare, sub aspectul tipurilor de efecte, in conditiile mentinerii establishmentului.

4. O a doua subvarianta ar putea fi generata de realizarea unui nou Executiv pe baza unei coalitii largite, care sa includa si PNL. Mentinerea cotei unice, cerute de catre liberali, nu va rezolva insa criza deficitului bugetar si, pe cale de consecinta, nici nu va reusi sa imblanzeasca austeritatea sociala, oricat ar dori PNL acest lucru. Pe de alta parte, limitele ideologice ale dreptei, consolidate prin cooptarea liberalilor la guvernare, vor obtura cautarea si gasirea unor solutii active de relansare a cresterii exact in zonele responsabile de declansarea actualei crize economice si financiare. Cu alte cuvinte, combinatia dintre portocaliu si galben nu va duce la un efect de contrast in ceea ce priveste rezultatele unei astfel de guvernari, ci doar la adancirea celui dintre putere si opozitie (ultima devenind exclusiv de stanga).

5. A treia subvarianta ar aparea in cazul prelungirii crizei politice si incapacitatii constituirii unui nou Guvern in termenul si in conditiile prevazute de Constitutie (Art. 89), ceea ce ar duce la dizolvarea Parlamentului si alegeri anticipate. Acest lucru ar insemna falimentul dreptei democrat-liberale (strivita de minciuni, coruptie, incompetenta si clientelism), costuri economice si sociale mari (incluzandu-le atat pe cele electorale cat si pe cele date de amanarea solutiilor politice pana catre toamna) si, poate, chiar falimentul Romaniei. In acelasi timp, alegerile anticipate ar putea configura o noua majoritate parlamentara, ceea ce ar conduce la o noua structura si compozitie de putere, care ne-ar putea aduce o noua sansa si un nou inceput, respectiv schimbarea atat de necesara.

6. A patra subvarianta ar putea fi una de tip german sau japonez (in primul caz presedintele si-a prezentat demisia, in cel de-al doilea, primul ministru), respectiv de demisie a Presedintelui, ca o recunoastere a esecului alternativelor actualei puteri de scoatere a tarii din criza. De fapt, ar trebui spus ca uriasul val de nemultumire sociala din aceste zile, determinat de masurile guvernamentale anticriza, va face ca motiunea de cenzura sa fie un test de (ne)incredere nu atat pentru Guvernul Boc (care in ochii electoratului si-a pierdut credibilitatea  de mult), cat, mai ales, pentru Traian Basescu, presedintele-jucator sau presedintele-prim-ministru, care a facut din Guvern o „jucarie”.

Dupa cum este cunoscut, Adrian Nastase a anuntat, ieri, intr-un interviu la Antena 3, ca PSD nu va participa la nicio formula de guvernare sub „regimul Basescu”, ci numai in urma unui mandat popular (obtinut prin alegeri anticipate sau la alegerile din 2012).


Iesirea din Babilonia

11/12/2009

Parca niciodata, ca in aceste zile fierbinti de controverse privind scrutinul prezidential, democratia romaneasca nu a semanat atat de mult cu o babilonie politica. PSD-ul contesta rezultatul alegerilor, PDL-ul ii da cu tifla, PNL-ul incearca sa mentina cursul in siajul PSD, unii liberali trag de timona spre PDL, UDMR-ul face echilibristica pentru a-si gasi un loc caldut in orice barca… Paruiala dintre lideri si dintre partide impiedica ajungerea la orice compromis sau solutie, lantul disensiunilor parand a fi nesfarsit…

In acest timp, Casandrele prevestesc tot ceea ce poate fi mai rau pentru Romania, criza politica amenintand sa adanceasca, prin efecte de antrenare, recesiunea economica si grava situatie sociala la cote fara precedent, de la destabilizarea cursului valutar si pana la demonstratii de strada. Precum o nava cu un capitan solitar pe puntea de comanda, dar lipsita de echipajul care sa-i asigure guvenarea, tara va intra in deriva, iar in cele din urma se va scufunda… Cum nimic nu-i nou sub soare, situatii de cumpana (chiar si cu „moguli” si „spionite”), s-au vazut si la case mai mari…

Franta, 1968-1969. Desi alegerile din iunie 1968 au fost un mare succes pentru gaullişti, obtinand un record în istoria parlamentarismului francez, ele nu au putut revitaliza puterea batranului leu de la Elysee. Sfarsitul politic al acestuia era aproape si avea sa vina intr-un mod neasteptat. Într-un referendum organizat la 27 aprilie 1969, presedintele Charles de Gaulle propunea unele masuri controversate vizand sistemul administrativ si parlamentar, care nu erau vazute cu ochi buni de catre opinia publica franceza. Punându-si în balanţa referendumului intreaga soarta politica, a anunţat în avans intenţia de a demisiona în cazul în care răspunsul majoritar va fi „nu”. Tabăra adversarilor propunerilor din referendum, căreia i s-a raliat şi Valéry Giscard d’Estaing, a obţinut 52,41% din voturi. La câteva minute după miezul nopţii, la 28 aprilie 1969, un comunicat laconic al generalului anunţa pierderea ultimei batalii: „Încetez să exercit funcţiile mele de preşedinte al Republicii. Această decizie intră în vigoare astăzi la amiază”.

SUA, 1972-1974. „Afacerea Watergate” a fost, deopotriva, un imens scandal politic si succes mediatic, care a dus la o criza prezidentiala fara precedent, culminand cu demisia presedintelui SUA, Richard Nixon. Totul a inceput pe 17 iunie 1972, cand cinci spargatori sunt prinsi in flagrant in timpul unei spargeri, efectuate la sediul Partidului Democrat din hotelul Watergate, pentru verificarea unor dispozitive de ascultare, instalate anterior in mod ilegal. Ancheta FBI a dovedit ca intrusii erau in solda Comitetului pentru Re-Alegerea Presedintelui, firele ducand catre Casa Alba, dar, pentru a pune batista pe tambal, CIA a obstructionat-o, invocand false motive de securitate nationala. Mirosind enorma miza politica, Senatul American a declansat propria investigatie, ale carei rezultate l-au obligat pe Nixon sa-si concedieze multi colaboratori implicati in scandal. In final, descoperirea unei casete cu convorbirile din Biroul Oval dezvaluie, spre stupefactia generala, implicarea presedintelui american in punerea la cale a unui plan de sabotare si tragere pe linie moarta a anchetei care-l implica direct. Ultimii colaboratori il parasesc, iar punerea sa sub acuzare era iminenta. In aceste conditii, pe data de 8 august 1974, Nixon este obligat sa recurga la ultimul act politic, prezentandu-si demisia, intr-o adresa televizata, efectiva de la 9 august 1974, ora 12.

Romania, 2008-2009 ? Situatia politica romaneasca actuala prezinta si nu prea unele similaritati cu cele descrise. Cu primul caz, asemanarile sunt evidente in privinta tipurilor de personalitate politica si partid prezidential, aparent puternice. Cu cel de-al doilea exemplu, similaritatile par a tine mai mult de mijloacele folosite. Deosebirile vor consta, probabil, in solutii si consecinte. Cea mai mare necunoscuta tine de felul cum se va incheia criza. Cu un scor electoral atat de strans, dar cu un car de acuzatii (si probe ?) de fraudare, sansele de castigare sau pierdere a contestatiei sunt pe muchie de cutit. Toate privirile sunt atintite acum asupra CCR , asteptandu-se verdictul acestui conclav constitutional. Daca va fi respinsa contestatia PSD, ca fiind neintemeiata, atunci Mircea Geoana va trebui sa o accepte, pentru ca Presedintele legitim al Romaniei, rezultat in urma alegerilor, va fi Traian Basescu. Traiasca Presedintele ! Daca insa contestatia se va dovedi fundamentata si, pe cale de consecinta, va fi acceptata, atunci Traian Basescu va trebui sa-si recunoasca infrangerea si sa accepte victoria lui Mircea Geoana, care va fi noul Presedinte ales al romanilor. Traiasca Presedintele ! Spre deosebire de cel de la alegerea unui papa, „fumul” care va iesi pe „cosul” CCR  nu va fi nici portocaliu, nici trandafiriu, ci unul tricolor…