Desfigurarea ideologica a mizei alegerilor prezidentiale: Despre mistificarea sperantei, infamiei, democratiei si etnocratiei (o pozitie de idei)

14/11/2014

Grija pentru sensibilitatile autorilor nu trebuie sa ne impiedice sa le criticam opiniile. Daca vom critica idei si nu persoane ne vom afla cu siguranta pe calea cea buna. In plus, vom raspunde si unui drept moral, frecvent si pe buna dreptate invocat, de a nu tacea, de a dezaproba idei, proiecte sau actiuni care lezeaza, mistifica, denatureaza s.a.m.d.

Ideea de a desfigura ideologic si semantic miza politico-electorala de duminica, de a sfasia Romania in doua, intre “speranta” si “infamie”, intre “democratie” si “etnocratie” este scandalos de nedreapta si de nelalocul ei, nemaivorbind de substratul ofensator. Va fi jumatate din Romania “infama” sau “etnocrata” daca nu va alege un candidat sau altul? Cand o competitie, sportiva sau de alta natura, nu este castigata de cel asteptat (ori poate pariat), toti ceilalti sunt “infami”? O natiune sau un popor care isi apara interesele legitime cu mijloace legale si democratice inseamna “etnocratie”?

Cred ca astfel de idei sunt eronate, daca nu chiar tendentioase. O eroare este si fortarea unei falii intre democratie si etnocratie. In majoritatea cazurilor (iar majoritatea este regula de aur a democratiei), etnicul se identifica cu demosul si, prin urmare, si etnocratia cu democratia. In sensul originar, evident, nu in cel denaturat, de astazi, pe criteriul asa-zisei “corectitudini politice”, criteriu care, daca ar fi sa fie luat la bani marunti, am vedea ca are tot coloratura etnica (sau, dupa caz, religioasa sau rasiala, este binecunoscut sensul, inca din vremuri biblice, cuvantului “neamuri” ).

In fine, pentru a nu lungi discutia, pentru ca nuante si situatii particulare pot fi multe, o idée sau stare de etnocratie foarte clara si de netagaduit este atunci cand se foloseste razboiul impotriva altor popoare sau natiuni, deci intre agresiune si etnocratie se poate pune semnul egal fara nicio teama ca s-ar gresi.

In opinia mea, nici ideea de atac la fondul de lectura al unui intelectual, de genul ”Se vede ca ati citit mult Nichifor Crainic”, opusa unui comentator, nu este prea inspirata, o replica in stilul “Se vede mediul rezidential” ar fi foarte probabila si, pe fond, la fel de suparatoare, insa cred ca dezbaterile pe idei ar trebui sa fie senine, calme si dezinhibate, pentru a fi productive. Cu consideratie calma si senina.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/marea-miza-romania-intre-speran%c8%9ba-%c8%99i-infamie-intre-democra%c8%9bie-%c8%99i-etnocra%c8%9bie/


O ideologie de campanie: Romania divergenta si barba lui Nastase

24/09/2014

Am ales un titlu, simt nevoia sa incep cu aceasta explicatie, nu pentru a face piata unei formule jurnalistice extravagante, care de obicei duce atentia spre zone marginale, ci, asa cum cum vor avea prilejul sa constate cei sensibili la nuante, pentru a trimite spre o relatie de profunzime, care ne poate scapa in zgomotele mediatice, de campanie electorala.

Exista, la noi, din partea celor care se tem de ideologii, de posibilitatile pe care acestea le pot da aflarii unui sens pentru energiile Romaniei, o ideologie a dezideologizarii. In fapt, „sfarsitul ideologiilor”, cum a asertat fara sa convinga Daniel Bell, este tot o ideologie, a mascarii discrepantelor nedrepte dintre munca si capital, a conservarii establishmentelor care impart discriminatoriu avutiile nationale. Cand in acest joc al ideologizarii dezideologizarii sunt atrase segmente ale elitelor culturale, oricat de subtiri, cum este minuscula „intelectualilor lui Basescu”, cresc confuzia si dezorientarea in societate, se ingreuneaza posibilitatile de schimbare. Ignominia cu care Andrei Plesu l-a atacat pe maestrul Radu Beligan este abominabila. Un venerabil nonagenar, care si-a exprimat sustinerea pentru programul prezidential al lui Victor Ponta, de a scoate Romania din labirintul ariadnic in care a fost aruncata de Basescu&Acolitii, nu poate fi acuzat ca ar avea asteptari de recompensa politica, ci doar tribulatii fata de romani si divinitate.

O campanie electorala fara ideologii nu are mize pentru masa mare de alegatori, ci doar pentru candidati si cei cativa din spatele lor. Ideologiile exprima interesele unor grupuri mari de oameni, sunt motoarele care fac ca partidele sa fie urmate si parlamentele sa castige reprezentativitate. A devenit evident ca in ultimii zece ani partidismul si parlamentarismul din Romania au suferit erodari puternice. Cauza primara a constituit-o dezideologizarea activa a proceselor electorale si de putere, in favoarea personologizarii acestora. Campania electorala care va incepe peste cateva zile, pentru alegerea unui nou presedinte, ameninta sa escaladeze personalismul candidatilor, sa scoata din competitie ideologiile, interesele alegatorilor.

O campanie care se invarte in jurul unor false probleme, cu fabricarea de liste cu „incompatibilitati” sau „ofiteri acoperiti”, care sa-i scoata din cursa pe adversari, cu fel si fel de alte atacuri la persoana, doar-doar vor fi evitate dezbaterile de idei, cai si solutii, este o slujitoare a status-quo-ului. Dezideologizarea incearca sa ascunda polarizarea, prapastia care exista intre „Cele doua Romanii”, cum a conceptualizat-o, ideologic, Adrian Nastase in cartea pe care a lansat-o, marti, o istorie documentata, in 850 de pagini, a greselilor politice ale sistemului instapanit in ultimul deceniu. Si, prin aceasta, am ajuns la relatia dintre ideologi, ideologie si schimbare, care trebuie sa-si ocupe locul cuvenit intr-o campanie electorala.

Pentru orice elev silitor, istoria este cel mai bun invatator, cel mai puternic luminator al viitorului. Istoria politica nu face exceptie. Relevarea greselilor politice, a ceea ce nu (mai) trebuie facut are o puternica si stimulativa incarcatura ideologica pentru promovarea intereselor sociale, poate lumina caile, mijloacele si scopurile pe care politica le poate urma pentru a merge inainte, fara a mai plati costurile care au tinut-o pe loc sau au tras-o inapoi. Romania divergenta poate afla in istoria politica a ultimilor zece ani sensul pe care l-a pierdut in tot acest timp.

Un ideolog (si aici incerc sa fac legatura dintre titlu si firul epic al lansarii amintite, pentru cei care au fost martori) poate fi scos din jocul politic sau, dezgustat de politica, poate spune, pur si simplu, „Nu contati pe mine!”. Dar ideile sale, o data intrate in spatiul public, nu-i mai apartin si nu au frontiere. Intr-adevar, un partid nu poate fi al unei singure generatii, numai o sinteza intre energia tinerilor si experienta seniorilor il poate feri de greseli sau infrangeri. In campania care bate la usa, partidul ideologului trebuie sa-i preia ideologia, iar la nevoie, sa-l cheme in fruntea sa.

O istorisire a bataliei de la Varna spune ca, la intrebarea sultanului Murad al II-lea de ce toti mortii armatelor crestine aveau barba neagra, vizirul i-a raspuns ca daca cel putin unul ar fi avut barba alba nu ar fi facut greselile care le-au adus infrangerea. Dar ideologul ne-a spus povestea doar pe jumatate. Murad al II-lea cedase cu cateva luni inainte tronul fiului sau, Mehmet al II-lea care avea doisprezece ani. La aparitia amenintarii cruciadei, Murad a fost chemat sa preia tronul, la care a protestat cu vehementa, pe motiv ca nu mai este el sultanul. La aflarea refuzului, fiul i-a scris urmatoarele: „Dacă tu ești sultanul, trebuie să-ți conduci armatele; dar dacă eu sunt sultanul, îți ordon să vii și să-mi conduci armatele”. Murad nu a avut cum să mai refuze și a revenit la tron. Sunt doua pagini ale aceleiasi lectii, despre experienta, coordonare si solidaritate, care ar trebui bine invatate inainte de a porni in campanie. Este sansa Romaniei de a redeveni convergenta.