Falsa dilema a unei crize de model (1)

Alternativele unui model ideologic cu o singura tinta

Stratagema Guvernului Boc de a aduce problema solutiilor anticriza pe taramul tertiului exclus este o incercare esuata de a impiedica cautarea acestora in afara „logicii” dreptei politice pedelist-udemeriste, care i-ar putea pune in pericol interesele de partid si pozitiile de guvernanta. Asa dupa cum s-a demonstrat prin planul anticriza al PSD (dar nu numai), exista si o a treia cale. Daca puterea de dreapta ar fi cunoscut ca orice obiect al gandirii logice nu poate fi simultan si adevarat si fals, nu s-ar fi autodecredibilizat jucand ping-pong cu criza (ba ca este, ba ca nu este, cand ne „grecizam”, cand nu…), iar daca ar fi stiut ca fondarea unei strategii pe baza unei minciuni (respectiv ca nu ar exista o a treia cale anticriza) va face ca la proba contrarie tot esafodajul de diversiuni al strategiei in cauza sa se prabuseasca, nu ar fi riscat sa cada intr-o asemenea capcana. Guvernantii se dovedesc insa incapabili sa depaseasca anumite limite doctrinare si ideologice, pentru ca atat cresterea fiscalitatii cat si reducerea cheltuielilor publice, prezentate in termenii unei false alternative, se inscriu in clasicul model de dreapta, intensiv exersat in Romania in ultimii cinci ani, de adancire agresiva a polarizarii sociale (de tip asimetroid, sub raport economic si financiar), prin prezervarea intereselor unei minoritati extrem de reduse si sacrificarea celor ale majoritatii covarsitoare a populatiei.

Gandirea unica si efectele ei dezastruoase

Alternativele de soc si groaza ale bocpocalypsei sunt nu numai excesive social, prin aruncarea dincolo de limitele subzistentei a milioane de oameni, dar si inoperante economic, neoferind niciun fel de garantii pentru iesirea din recesiune, ci dimpotriva, asa dupa cum arata numeroase analize, statistici si experiente istorice. Pretentiile puterii de dreapta de monopol al adevarului privind managementul crizei si respingerea oricaror propuneri si solutii venind din afara sa (de la partide, sindicate, patronate etc.) isi au izvorul in acelasi sindrom al gandirii unice, care in anii totalitarismului comunist a provocat cunoscutul colaps societal,  ale carui sechele ne urmaresc si astazi. Gandirea unica nu s-a impacat si nu se va impaca niciodata cu democratia.

Absurditatea „solidaritatii” post-factum

In pofida unor semnale contrare venind din spatiul politic si social, contractarea de catre Guvernul Boc a uriasului imprumut de la FMI nu s-a dovedit in niciun fel a fi „ancora de stabilitate” sau „colacul de salvare” pe care le-a clamat atat de mult propagandistic. Dimpotriva, acest fapt a declansat spirala unei indatorari crescande si impovaratoare, aruncand Romania intr-un cerc vicios, din care experiente similare (precum cele ale Argentinei si Rusiei, dar nu numai) au aratat ca se poate iesi prin ruinare economica si cu un cost social exorbitant (dar si un pret politic deloc de neglijat – au fost demisi presedinti, au cazut guverne), cazuri la care ar fi trebuit sa se ia aminte (ceea ce nu s-a intamplat insa pentru ca factura electorala trebuia platita). A veni, acum, dupa ce raul inrobirii financiare s-a produs, sa ceri „solidaritate” cu erorile si abuzurile guvernamentale este cel putin o bizarerie politica. Solidaritatea ar fi fost de inteles daca greseala strategica a indatorarii masive la bancile internationale nu ar fi avut loc, pentru ca romanii ar fi acceptat austeritatea pentru a nu-si cautiona viitorul. Pe cand asa, aplicandu-se principiul de dreapta „unii cu foloasele, altii cu ponoasele”, am devenit o tara datoare vanduta, cu o populatie supusa unui genocid social, Guvernul Boc condamnand generatiile viitoare la saracie si inapoiere economica, prin deturnarea resurselor nationale de la progresul Romaniei catre plata imprumuturilor externe si a dobanzilor aferente (inclusiv a unor dobanzi la dobanda). 

Atac la statul social

Statul are o determinare si un rol regulator esentialmente sociale, in afara carora ar reprezenta o absurditate (sa ne imaginam, fie si numai o clipa, la ce ar insemna, pentru echilibrul functional al societatii, un stat „privat”, de exemplu, sau unul „a-social” ori chiar „anti-social”). Din acest punct de vedere, orice stat ar trebui sa fie social, aceasta fiind o legitate sociala. De fapt, statul ar trebui sa exprime puterea sociala, iar nu una politica, dar cum acest ultim lucru se intampla se datoreaza dreptei politice, care urmareste minimalizarea sau chiar anihilarea statului social, pentru ca acesta reprezinta, in numele majoritatii membrilor societatii, o stavila in calea ultraliberalismului economic si adjudecarii intreagii avutii a natiunilor ( raportata la bunurile de consum si la munca ce le produce, Adam Smith, 1776) in favoarea unei minoritati restranse dupa principiul „invingatorul ia totul”. Tocmai acestei legi de jungla economica, a celui mai tare, statul social ii opune dreptul la egalitatea de sanse, la demnitate si viata decenta pentru toti cetatenii sai, prin politici redistributive, raspunderea sociala a corporatiilor si alte constrangeri sociale si ecologice (de observat ca pentru contracararea acestui rol incomod al statului social pentru dreapta politica, aceasta il atribuie exclusiv stangii, ceea ce este o diversiune, respectiv o incercare de relativizare, prin politizare, a unei legitati sociale). Capitalismul nu ar trebui in niciun caz identificat cu dreapta neoliberala sau ultraliberala (care nu este decat una din multiplele sale variante, din pacate cea extrema). Capitalismul nu este perfect, dar o alta forma mai buna de organizare social-politica si economica nu se cunoaste. De aceea, extensia capitalismului, inteles ca imbinare dintre economia sociala de piata, democratia sociala si statul de drept, va continua, luand locul celui neoliberal, care a esuat. Capitalismul de tip american nu mai este bun nici macar pentru America, devastata de tsunami-ul provocat de ultraliberalismul capitalului speculativ financiar si camataresc. Socialmente vorbind, modelul economic si financiar al dreptei neoliberale este unul extrem (prin ruperea echilibrelor dintre social si economic, dintre munca si capital, dintre dezvoltarea economica si  finalitatile ei sociale firesti) si discriminatoriu (prin de-socializarea rezultatelor muncii sociale si insusirea de grup a acestora), caracteristici care-l distanteaza, totodata, de fundamentele capitalismului democratic. Demantelarea mecanismului economic responsabil de provocarea unor efecte catastrofale, precum cele ale actualei crize mondiale, ar trebui sa constituie o tema de analiza profunda, cat si de reflectie privind masura in care neoliberalismul se situeaza pe pozitiile unui extremism de dreapta. Cat priveste politicile de autoritarism, stat clientelar si de austeritate sociala extrema ale puterii portocalii, din ultimii cinci ani (cu varful actual, inregistrat de Guvernul Boc), credem ca acestea sunt un ecou intarziat (si, pe cale de consecinta, prelungit) al neoliberalismului occidental.

Erectia extremismului maghiar

Arogarea, de catre Adunarea Alesilor Locali din Secuime, a dreptului de oficializare a limbii maghiare in Tinutul Secuiesc si a declararii in cadrul acestuia a zilei de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, drept zi libera reprezinta un nou atac al extremismului la democratie si statul de drept,

Un atac la Constitutia Romaniei, in care sunt stipulate organele imputernicite sa adopte acte de putere pe teritoriul national, precum cele referitoare, in cazul de fata, la limba oficiala si zilele libere,

Un atac la statalitate, prin stirbirea atributelor de independenta si suveranitate ale acesteia in organizarea administrativ-teritoriala a tarii,

Un atac la identitatea nationala a statului roman, prin eludarea/nesocotirea compozitiei covarsitor-majoritare romanesti a populatiei,

Un atac la unitatea statala, prin obstinatia politica de obtinere a autonomiei teritoriale pe criterii etnice.

Tendintelor minimalizatoare ale UDMR, potrivit careia acest fapt nu ar fi ceva nou, pentru ca Romania a semnat Carta Limbilor Regionale si Comunitare, iar legislatia interna a consacrat limba materna, trebuie sa li se raspunda foarte clar si cu toata hotararea ca nu folosirea limbii materne este problema, care a fost rezolvata in cel mai european mod posibil, ci atacul la democratia parlamentara, prin incercarea de substituire si uzurpare a rolului Parlamentului Romaniei, unica putere legiuitoare pe teritoriul national.

Extremismul care trebuie  denuntat si asupra caruia trebuie atrasa atentia nu se refera, in niciun caz, la drepturi si libertati ale omului, cetateanului sau minoritatilor, ci la tentativele ilegitime si nedemocratice ale unor factiuni de a-si autoatribui puteri si roluri politice in afara cadrului constitutional si legal.

Orice analiza releva ca rezultatul incercarilor extremiste de tribalizare politica pe criterii etnice, de politizare a diferentelor lingvistice si culturale intracomunitare nu poate fi decat sporirea artificiala a tensiunilor din sanul acestora, iar, in acest context, drumul autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc nu poate duce decat la confruntare, potrivit semnalului de alarma tras de Forumul Civic al Romanilor.

Reactiile sporadice si relativ simbolice, cum ar fi cea a PDL Sfantu Gheorghe, potrivit caruia adunarea in cauza nu reprezinta intreaga comunitate maghiara sau protestul de la Cluj impotriva regionalizarii, al Noii Drepte, par a arata ca mediul politic si societatea civila nu dispun de modalitati democratice adecvate de combatere a extremismului (desi exista o experienta europeana semnificativa in materie), acestea fiind prea ocupate cu hartuielile interne, cat si faptul ca Puterea este total absorbita de satisfacerea intereselor personale si de grup, pierzand contactul cu viata reala si nevoile cetatenilor.

Ceea ce este insa cel mai ingrijorator este complicitatea tainuita a aliantei guvernamentale PDL-UDMR indreptata impotriva democratiei.  In timp ce s-au instapanit bine in scaunele Puterii, iar parlamentarii si europarlamentarii acestora peroreaza in mod fals despre democratie, UDMR orchestreaza dezbinarile din Secuime, iar PDL pe cele din intreaga Tara, punand la cale modificarea Constitutiei, pentru a le aduce si mai multa putere.

Portocaliul UDMR

In timp ce la vecinii ucraineni inselaciunea politica portocalie a fost dovedita si si-a dat obstescul sfarsit, la noi aceasta pare a-si trai o a doua glorie. Nu numai PDL, dar si UDMR s-a umplut de portocaliu din cap pana-n picioare, ambele avand acelasi tip de discurs politic, discretionar si fals mesianic. Dupa ce magii politici au vestit nasterea unui nou partid, portocaliul Marko Bela, nelinistit ca acesta i-ar putea lua locul la Palatul Victoria, a inceput sa nutreasca ganduri irodiene, pe motiv ca pruncul inca nenascut „nu ar ajuta la clarificarea doctrinara.” Pluralismul politic, pare sa ne transmita subliminal Marko, o fi el bun pana ajungi la putere, dar dupa aia, nu mai ajuta, ci incurca… Cu aceeasi stridenta portocalie ca si a protectorului sau Traian, Bela este preocupat, obsesiv, de eternizarea puterii, prin incercarea de a o scoate de sub incidenta voturilor: „Eu cred ca de UDMR este nevoie nu numai din punct de vedere al voturilor, ci si fiindca o prezenta maghiara la nivel parlamentar si guvernamental are efecte benefice asupra relatiilor sociale din interiorul tarii, dar si asupra relatiilor externe ale Romaniei.” Cu un asemenea „crez”, este la mintea cocosului ca beneficiile puterii vor fi eterne, iar de voturile populimii nu va mai fi nevoie in veacul vecilor… Oare cat de mare poate fi spaima de vot a unui politician pentru a nutri asemenea idei de „partido-kratura” ?!… Dar si mai ciudat este ca dupa ce Boc l-a aburcat pe Marko in saua puterii, in care stau, strategic, spate in spate, nu-ti dai seama, urmarind hachitele Victorinantei (care este o altfel de Rosinanta), cine tine haturile, pentru ca aceasta face cand un pas inainte, cand doi inapoi…

Se anunta o iarna politica grea

La o zi dupa validarea alegerilor prezidentiale, vremea hibernala a pus stapanire peste toata Romania. Sa fie un semn al cerului ?!… Dupa toate probabilitatile, iarna va fi nu numai meteorologica, ci si una pentru vremurile politice care urmeaza. Chiar daca toate partidele se declara preocupate de formarea unei majoritati parlamentare care sa asigure o stabilitate guvernamentala durabila, riscul ca acestea sa se „topeasca”, precum zapada, la prima infierbantare a relatiilor politice, ramane destul de ridicat. Desi candidatul sau, Traian Basescu, a castigat alegerile prezidentiale, este vizibil ca PDL nu mai are vigoarea de alta data. Nici bucuria victoriei nu a mai fost ca odinioara. Uzura celor cinci ani de putere si ranile primite in lupta ce de-abia s-a incheiat l-au slabit si l-au facut mai putin sigur, parand a merge pe o gheata alunecoasa. Cu o oaste de stransura ce-i poate asigura un raport de forte minim, incearca sa construiasca intre Palatul Victoria si Palatul Parlamentului un pod de gheata subtire, care ameninta sa se prabuseasca oricand. Ramane de vazut daca si cum va iesi PDL din iarna, pentru ca, nu-i asa, iarna nu-i ca vara, putand la fel de bine sa iasa intarit sau dimpotriva, victoria din 6 decembrie dovedindu-se a fi fost una a la Phyrus…Ca dupa orice razboi pierdut, in PSD se cauta vinovati si se cer capete, iar razmeritele si dezertarile nu lipsesc. Daca nu vor putea fi domolite, in favoarea luciditatii, efectele pasiunilor si patimilor interne s-ar putea dovedi devastatoare pentru pesedisi. In absenta tuturor datelor privind campania prezidentiala (si mai ales a celor rezultate din ancheta parlamentara), analizele si evaluarile vor fi eronate, alimentandu-se astfel decizii eronate. De abia dupa ce se va fi configurat intregul tablou al campaniei, cu date si informatii certe, se poate vorbi, in deplina cunostinta de cauza, ce a fost gresit, calea sau calauza… In orice caz, analiza de partid nu va putea trece cu vederea cel putin doua lucruri: in primul rand, scorul extrem de mic al infrangerii (de 0,3%, ceea ce o face mai mult decat onorabila) si, in al doilea rand,  pionieratul unor idei generoase (buna guvernare, social-liberalismul, iesirea din izolarea geopolitica etc.), al caror promotor a fost Mircea Geoana si care, pe termen lung, vor lucra pentru PSD. Cat priveste situatia PNL, aceasta se anunta a fi si mai grea, impartasind-o pe cea a celui prins la mijloc, intre PDL si PSD. Liberalii sunt de doua ori perdanti, o data pentru infrangerea in propriul razboi din primul tur, cu Crin Antonescu in rol de candidat pentru prezidentiale, a doua oara in cel de coalitie, pentru sustinerea lui Mircea Geoana in turul final. Asa ca, pretentiile acestora de primadona la Palatul Victoria sunt de-a dreptul hilare, neputand fi luate decat in ras de catre pedelisti. Nu in ultimul rand, Calin ii sufla in ceafa lui Crin, ceea ce va face ca iarna politica liberala sa fie si mai grea… Singurii care par sa fie siguri de ei sunt udemeristii, a caror strategie de pescuit la copca (ceva-ceva trebuind sa pice, fie din dreapta, fie din stanga), pare sa fi dat rezultate… Asta daca, intre timp, nu se rupe gheata si nu cad si ei in copca… Pentru ca, alegand sa lupte sub flamura portocalie, UDMR a ales sa impartaseasca, in mod inevitabil, soarta politica a PDL, nu numai la castig, ci si la pierdere. In rest, nimeni nu mai crede in minuni… Brrr, grea iarna politica se mai anunta !