Un Congres mic ar putea deveni mare? (Actualizat)

Premierul Victor Ponta a acceptat, ieri, la Antena 3, posibilitatea de a pleca din functie daca impotriva lui va incepe urmarirea penala, dar a exprimat speranța ca guvernele nu se vor mai schimba cu „mijloace judiciare”. Dincolo de cuvinte, mesajul ar putea fi interpretat ca o excludere a riscurilor „mijloacelor de partid”, din partea opozitiei sau din interiorul propriei formatiuni. Vom vedea cat de curand daca s-a inselat sau nu, daca va manca sau nu oua de Paste la Palatul Victoria, cum a tintit o sageata a opozantului Basescu. Prin lansarea programului de guvernare, PNL si-a intensificat ofensiva pentru schimbarea majoritatii parlamentare, iar PSD s-ar putea confrunta cu evenimente interne neobisnuite, la apropiatul Consiliu National al partidului.

Exista deja o opinie in crestere ca reuniunea Congresului mic, din 20-21 martie, va deveni teatrul confruntarilor directe dintre conducere si delegati. Nemultumirile vin din decizia presedintelui Victor Ponta si a presedintelui executiv Liviu Dragnea de a anula convocarea forului suprem, Congresul PSD si de a discuta modificarile la Statut si masurile de reforma interna la un nivel intermediar, care nu are o astfel de prerogativa statutara. De ce se expun varfurile PSD la riscuri atat de serioase? Raspunsul este unul singur, conservarea status quo-ului, pana la alegerile din 2017. Ocolirea Congresului, care dispune in materie de leadership, este unica modalitate de a elibera conducerea actuala de riscul de a fi schimbata pentru pierderea alegerilor prezidentiale.

Speranta de intangibilitate a varfurilor PSD nu este intamplatoare. Istoria interna din ultimii ani a PSD a formatat un stereotip, al unei baze de mamaliga, lipsite de reactie fata de faptele varfurilor. In opinia mea, daca stereotipul mamaligii va functiona si in cazul unei incalcari atat de flagrante cum este cea a Statutului, consecintele pentru PSD vor fi grave si pe termen lung, mai mult decat orice alte consecinte care ar veni din partea opozitiei. Cu toate cele care s-au spus despre Crin Antonescu, fostul sef al PNL a avut marele merit de a se fi retras de pe prima pozitie, dupa europarlamentare, cu un indiscutabil beneficiu de manevra tactica pentru propriul partid. Daca inertia de leadership sau de masa din PSD va persista, PNL ar putea obtine un al doilea beneficiu tactic. O schimbare de guvern uzat prin mijloace ale opozitiei de dreapta, oricare ar fi acestea, va contrasta cu lipsa de vointa sau de mijloace a adversarilor sai de stanga.

Nu impartasesc ideea ca o candidatura la prezidentiale de pe pozitii de guvernare ar fi din start perdanta. Sunt suficiente exemple prin alte parti care infirma o astfel de teza, care la noi este folosita ca o scuza a incompetentei, pentru a acoperi brese de concept, ideologice si de campanie. Parerea mea este ca PSD a gresit de doua ori cand l-a obligat pe Victor Ponta sa candideze, o data pentru ca i-a creat o vulnerabilitate personala, ca politician, sef de partid si de guvern, a doua ca si-a creat o vulnerabilitate si pentru sine, ca partid. Desi tardiva, invatatura de minte va trebui subscrisa. Pe viitor, in astfel de situatii, candidaturile sa nu mai angajeze institutii, cum sunt cele de sef de partid sau de sef guvern (din nou sunt nevoit sa semnalez procedura PNL, de desemnare a unei pozitii din linia a doua pentru functia de viitor premier). Nu absolutizez, pot exista si alte motive legate de desemnare sau de esec, criza de alternativa, lipsa dorintei de a candida sau chiar de a castiga, le-am mai presarat prin unele analize, nu le mai dezvolt.

Cred ca, in actualele conditii de leadership, schimbarea de care are nevoie PSD se va putea infaptui de jos in sus. Consiliul National ofera posibilitatea unei motiuni de cenzura, cat si pe cea a unei alegeri de presedinte al Consiliului dintr-o linie relativ discontinua, chiar de dizidenta. Ma gandesc la persoane care au fost excluse de catre o persoana sau la persoane care s-au distantat critic de exercitiul de leadership in curs. Perceptia mea este ca cele cinci candidaturi, daca le-am retinut bine numarul si pozitiile, anuntate pentru sefia Consiliului National, sunt prea legate de prima pozitie, fie si prin simpla presupunere ca o promovare din randurile vicepresedintilor nu va fi posibila fara o asemenea legatura, de sustinere. As mai adauga ca functia de presedinte al Consiliului National ar beneficia cel mai mult de o gandire politica integrativa, cea mai prezenta, in opinia mea, in esantionul fostilor premieri sau fostilor candidati la presedintie. Nu as gasi ceva nepotrivit, de pilda, in posibilitatea ca in aceasta pozitie sa fie ales actualul sef al partidului, cu efectele de antrenare corespunzatoare, in planul reformei interne. Sansa ca un Congres mic sa devina cu adevarat mare ar putea sa fie si sansa ca reforma PSD sa nu se intample la pastele cailor. Asadar, partid de mamaliga, motiune de cenzura sau lovitura de leadership? Sa asteptam si vom vedea. Ganduri, vorbe si fapte bune!

Actualizare, 03.03.2015. Am avut intotdeauna compasiune fata de cei care se reped sa ia totul in litera, nu si in spirit. Un cautator de aur care ar vrea sa-l gaseasca masiv, nu firicele, este, fara indoiala, unul imposibil. Nu am spus nicaieri ca leadershipul s-ar identifica cu liderul, nici ca dizidenta l-ar exclude pe lider. ZeV, prietene, un cautator de aur folosea sita pentru cernerea nisipului, dar un cautator de idei foloseste sita politica (haideti sa va mai ajut, a unui anumit tip de interes) pentru cernerea cuvintelor si discernerea sensurilor. Ar fi greu de explicat si de inteles, acum, cum un lider reformator este unul dizident, cum si de ce linia de discontinuitate pe care o poarta cu el este discreta, cum si de ce retragerea pe pozitia „creierului mic”  nu ar reprezenta nicio contradictie, cum, dupa cate imi dau seama, credeti.

Unitatea cladeste viitorul: Congresul extraordinar extins al PSD, o Alba Iulia a Romaniei electorale

Mi se par extrem de inspirate optiunile pentru desfasurarea Congresului PSD la Alba Iulia si cuplarea conferintelor organizatiilor judetene la lucrarile acestuia prin sistemul de videoconferinta. Congresul de vineri, 12 septembrie, va aproba candidatura lui Victor Ponta pentru alegerile prezidentiale, din 2 si 16 noiembrie, programul pe care candidatul PSD il va prezenta alegatorilor si strategia din campania electorala, care se va desfasura intre 3 octombrie si 1 noiembrie.

L-as numi Congresul Extraordinar Extins, la ale carui dezbateri si decizii va participa, practic, prin cele 42 de organizatii social-democrate din tara, intreaga Romanie PSD. Un cadru politic si de mobilizare fara precedent, motivat de miza electorala covarsitoare pentru viitorul Romaniei, din urmatorii 5-10 ani. Nu este suficient sa fii cel mai mare partid pentru a castiga alegerile, daca nu-l activezi si nu-l faci partas, in cvasiintegralitatea sa, la deciziile strategice care vor viza angajarea electorala.

Constientizarea momentului si importantei lui viitoare este valoarea adaugata numarului, ambele, si cantitatea si calitatea, fiind la fel de importante in castigarea bataliei electorale. Semnalul pe care PSD il poate da alegatorilor este unul de Alba Iulia a schimbarii regimului. Ceea ce nu poate fi reformat nu trebuie perpetuat sau cosmetizat, ci abandonat, asa cum am facut-o in 1989.

In realizarea schimbarii trebuie fugit de imbatarea cu cuvinte, schimbarea va fi greu de realizat. Vor fi multe provocari informationale si emotionale, regimul s-a osificat zece ani in manipularea electoratului prin metode murdare. Modelului murdar de competitie i-a sunat ceasul. Congresul PSD are loc a doua zi dupa comemorarea puciului emotional din 11 septembrie 2011, caruia emotiile nu i-au cazut captive, spiritul de neinselare si de disciplina emotionala vor trebui folosite si la o alta scara, a unei precampanii si campanii electorale care se anunta a fi cum nu au fost niciodata, cu surprize in lant si germeni de crize peste tot.

Victoria electorala va fi a poporului PSD, a aliatilor sai si a nehotaratilor daca vor constientiza ca prin unitatea lor vor cladi un viitor pentru fiecare si pentru tara. Daca ar fi sa dau un mesaj Congresului, probabil ca vor fi multe mesaje civile pe timpul acestui forum politic, as folosi doar trei cuvinte, unitatea face viitorul, tot asa cum unitatea a facut unirea.

La Congres va participa si Adrian Nastase, recent intors din detentie, omul politic pe care regimul Basescu nu a reusit sa-l ingenunchieze. Reabilitari, rasturnari de situatie? Nu le presupun, dar nici nu le exclud, constat doar ca timpul i-a devenit aliat.

Caratele politicii: Despre un interviu si o a doua coabitare

Purgatoriul detentiei nu te face neaparat mai bun, uneori, si sunt destule statistici ingrijoratoare in acest sens, la iesire aflam o rafinare a raului. Depinde si de sistemul de reciclare, dar si de materia de intrare. Evident, lucrurile stau cu totul altfel in cazul unei inscenari judiciare, pe motive politice. Este suficient sa citesti Jurnalul fericirii, al lui Nicolae Steinhardt sau sa fi urmarit primul interviu in libertate al lui Adrian Nastase pentru a gasi aceeasi confirmare, natura umana poate atinge, in situatii de exceptie, o tarie asemanatoare rocii bazaltice, pe care nici incandescenta vulcanica nu o poate distruge.

Am vazut aseara, la Antena 3, un Adrian Nastase spiritualizat de nedreptate si suferinta, care a tinut dreapta cumpana judecatilor si viziunilor politice. Probabil ca interviul sau fluviu, de 2 ore, va avea un efect de reasezare a multor placi tectonice ale politicii romanesti, magnitudinea unora dintre idei iesind efectiv din matca a ceea ce am cunoscut in ultimii ani. Politica, am citit printre randurile interviului, nu trebuie sa fie grevata de mize, orgolii sau razbunari personale, ci trebuie sa fie intotdeauna un taram al intereselor nationale, dar nici trecutul nu trebuie sa impieteze asupra viitorului, pentru ca, asa cum spunea Parintele Justin Hodea, staretul manastirii unde Steinhardt s-a retras in calugarie si ortodoxie, Satana care vede ca nu te poate duce in pacat incearca sa te tulbure cu trecutul.

Cred ca nimic nu poate fi mai relevant pentru o infrangere care te inalta, comparativ cu o victorie care te coboara, de care Adrian Nastase amintea in interviu, citandu-l pe Nicolae Iorga, decat marturisirea ca nu nutreste niciun fel de ganduri de ura sau razbunare fata de Traian Basescu, ca nu va privi cu manie in urma, ci cu incredere inainte, ca desi personal nu este de acord cu numirea lui Kovesi la DNA, politic o poate intelege. Nu este nicio indoiala, in caratele unei asemenea gandiri aflam si pretuirea de care se bucura omul politic social-democrat. Oare cati politicieni, vazand modelul Nastase, se vor rusina de succesele lor lichelesti?

Ascultandu-l pe Adrian Nastase, mi s-a verificat inca o data ideea ca fapte aparent de neinteles din politica inalta ies din schemele inguste de gandire cu care cei mai multi se obisnuiesc, dar si ca o strategie care este inteleasa de omul de rand, de politicianul mediocru sau de catre adversar este fatalmente o strategie proasta. Sa ne imaginam numai la cat de perdanta poate fi strategia unui general pe care o inteleg pana si soldatii! Ceea ce vreau sa spun, si veti vedea mai jos de ce, este ca politica inteligenta poate fi inselatoare ca intr-un joc de carti, in care se poate castiga la cacealma, sau ca intr-un joc de biliard, in care efectul util iese din ricoseu.

Sunt indivizi, si nu ma refer aici numai la politicieni, ci si la analisti si jurnalisti, care nu au inteles ca Victor Ponta a evoluat de la „micul Titulescu” la un mare politician (presupun ca s-a inteles ca nu iau in calcul criticile tactice aduse premierului, absolut normale, ci pe cele care izvorasc din perceptii strategice). Adrian Nastase si-a exprimat, in interviu, aceasta ultima apreciere, si nu cred ca fara acoperire, daca privim la arhitectura relatiilor de putere din USL si dintre premier si presedinte, in care aflam doua tipuri de presiune, care necesita un management politic extrem de sensibil.

In mod practic, dupa parerea mea, Victor Ponta traieste cea mai iesita din comun situatie politica, aceea de a gestiona simultan doua coabitari, prima, cu presedintele, cea de-a doua, cu polul de centru-dreapta din USL. Cea care a condus la aceasta realitate este ideologia binara, atat din interiorul puterii executive, cat si din cel al aliantei social-liberale. Chiar daca mai putin constientizata, coabitarea din USL, dintre ideologia de centru-stanga si cea de centru-dreapta, este un fapt care nu poate fi negat, dupa cum protocolul aliantei si intelegerile de partajare a puterii guvernamentale reprezinta, prin ele insele, un pact de coabitare. Cu alte cuvinte, coabitarea ideologica duce la coabitare in administrarea puterii, indiferent ca este vorba despre o putere a statului sau o putere a unei aliante, iar cand acest lucru este hotarat sau validat de catre electorat, nimic nu ar mai fi de adaugat.

Faptul ca Adrian Nastase l-a apreciat cu o nota mare pe Victor Ponta mi se pare a tine de esenta lucrurilor, care cu siguranta se va reconfirma la Congresul PSD de sambata. In ceea ce priveste nota mai mica data USL-ului, cred ca explicatia ar trebui cautata in unele grupuscule discursive din PSD si PNL. Succes Congresului PSD!

Anno 2013: Vom iesi din politica unui singur anotimp?

Dupa dereglarea mediului si climei, care ne-a cam procopsit cu doua anotimpuri, politica pare sa-si fi depasit si acest record. Catastrofei geopolitice in W, din 1989 si 1991, i-a urmat o politica unidimensionala, cu un singur anotimp, din care au disparut seninul si insoritul. Nu deplang trecutul, ci balacirea intr-un prezent care nu duce catre niciun viitor. Oriunde te-ai uita, nu vezi decat cenusiul decadentei.

Intr-un excelent tur de orizont, liderul social-democrat Adrian Nastase ne aduce in atentie peisajul politic de primavara. Spun „liderul”, desi momentan nu detine nicio functie in PSD, deoarece, neindoielnic, Adrian Nastase este un lider deopotriva natural si consacrat, care nu poate fi rupt in mod absolut, dupa vointa cuiva, de viata  politica, in general, si a partidului caruia i s-a dedicat, fara sovaiala, in special, oricate condamnari sau pedepse politice complementare i s-ar da. Remarc insa ca excelenta respectiva nu este legata de superbia imaginilor, din pacate, pentru ca multe sunt departe de a fi incantatoare, ci de acuratetea surprinderii si luciditatea analitica, din fericire, pentru ca cine pune cu precizie un diagnostic are, cu siguranta, si viziunea lecuirii.

„ In timpul asta, ne spune Adrian Nastase pe blog, ideologia nu prea mai joaca niciun rol, Europa se imparte in grupuri de interese (grupul de stanga si grupul de dreapta)…”, dar, aflam din finalul postarii, „As vrea sa simt cum se instaleaza increderea ca viitorul va fi mai bun.” Ei, si cu aceasta, am ajuns la doua lucruri extrem de legate intre ele, ideologia si viitorul, la care banuiesc ca ideologul social-democrat a reflectat indelung (judecand cel putin dupa suita de carti si articole scrise in „cantonament”), si tare mi-as dori sa dau putin la o parte perdeaua laboratorului in care si-a pritocit ideile sau macar sa aflu cateva, la Congresul PSD, de la sfarsitul saptamanii, la care ma astept sa ia cuvantul, iar asteptarile mele sunt ale multor romani in tara asta, pentru ca Adrian Nastase este un lider care este respectat, ascultat si urmat.

Legat de ideologie, cel mai simplu ar fi sa o dam la o parte, iar orice guvern ar fi tentat sa nu-si lege mainile cu asa ceva, sa-si pastreze flexibilitatea de compromis sau de a da inapoi, daca este cazul, daca nu ar fi in lesa unui partid. Trebuie reafirmat insa foarte clar ca nu un premier sau nu un guvern a castigat alegerile care l-a adus la putere, ci partidul al carui mandat il exercita, tot asa cum, la randul sau, partidul raspunde in fata electoratului. Aceasta este regula de fier a oricarei democratii multipartidiste, iar regulile se respecta neconditionat.

In al doilea rand, ar fi o greseala sa se abandoneze sau sa se diminueze rolul ideologiilor, care dau identitate si perspectiva. In Europa in niciun caz nu se intampla asemenea fenomene, eventualele perceptii contrare sunt false sau abil manipulate. Fara ideologie nu se poate, iar acest fapt este lesne de inteles daca avem in vedere ca ideologiile descriu, de principiu, tintele de atins, drumul de urmat si argumentatia de sustinere. Un lucru este adevarat, ceva s-a schimbat in ideologiile europene, orizontul pe care se proiecteaza, acesta nu mai este fara de sfarsit, ci unul mult mai scurt, pe un ciclu electoral cel mai frecvent, ceea ce le face sa fie mult mai adaptabile si mai operationale.

Ideologiile pe care le observam in Europa, la dreapta europarlamentara si euroguvernamentala, care dau directia institutiilor UE, au manifestari mult mai subtile, care fac ca falsa constiinta a unei minoritati reprezentative, cum este dreapta de obicei, sa fie indusa ca si constiinta adevarata majoritatii, reprezentate de stanga. Asa se face ca exista o ideologie a crizei bancare, prin care populatia deponenta se lasa exorcizata pentru salvarea sufletelor bancilor, o ideologie a austeritatii, prin care bogatii arunca toate riscurile crizei pe spatele saracilor, o ideologie a statului de drept et caetera, in fapt tot atatea ideologizari.

Cum iesim din acest anotimp neguros? Dupa parerea mea, in primul rand ar trebui sa ne eliberam de o catusa mentala, cea a unicei alternative, de pe vremea fundamentalismului comunist. Niciodata nu exista o singura solutie, nicio problema nu are o singura modalitate de rezolvare, uneori acestea sunt chiar complementare.

In al doilea rand, ar trebui sa operam o schimbare de paradigma in planul relatiilor geostrategice si geopolitice, prin care proximitatea, despre care ni s-a spus ani, decenii si poate chiar veacuri la rand ca ar fi o sursa de conflicte, sa o transformam intr-o sursa de cooperare. Vecinatatea sau strainatatea mai apropiata sau mai indepartata, pentru ca geopolitica nu utilizeaza notiunile de proximitate sau vecinatate numai in termeni de granite comune, ci si de zona comuna, ascunde cel mai mare potential de prosperitate si securitate, care trebuie descoperit si valorificat.

Nu in ultimul rand, ma intreb daca nu cumva toata lumea este bolnava din cauza ca sta cu toate usile si ferestrele vraiste, pe unde patrund toti virusii si te trag toti curentii. Nu ar trebui sa ne pazim mai bine sanatatea? 

Despre o graba si un ofsaid (plus, in final, niste intrebari retorice)

Pur si simplu nu inteleg graba lui Victor Ponta de a numi sefii parchetelor. Dupa ce peste noapte a luat fata CSM-ului cu propriile propuneri, ca ministru interimar al Justitiei, forteaza acum scurtarea drastica a calendarului de avizare. Dupa ultimele informatii, CSM-ul va raspunde scrisorii premierului cu avizele chiar in aceasta saptamana, cel mult in urmatoarea.

Pe de alta parte, sunt greu de inteles si semnalele premierului care isi leaga actiunile de nevoia asigurarii independentei procurorilor, asa cum exista in orice democratie, dar si ale vicepremierului care, pe aceeasi nota, te lasa fara replica, atunci cand afirma ca propunerile lui Ponta sunt alternativa la numirea politică, care ar fi afectat credibilitatea instituţiilor şi a României.

Si toata aceasta graba este inaintea Congresului PSD, de la sfarsitul saptamanii viitoare. Ii este teama lui Ponta de un neprevazut? Ma grabesc sa spun ca nu impartasesc un anumit curent din partid care-i cere demisia din fruntea guvernului, pentru inchipuite nerealizari, timpul de guvernare este prea scurt pentru a merita o asemenea imputatie, dar si pentru ca tanarului premier nu-i lipsesc energia si determinarea pentru a-si duce la bun sfarsit mandatul celor patru ani, pana in 2016.

O demisie din fruntea PSD ar fi insa altceva, iar acest gest nu ar trebui sa i se sugereze, ci sa vina din propria-i convingere, ca un act legitim si necesar pentru bunul mers al guvernarii. Pentru cei care nu inteleg, i-as indemna sa priveasca la ultima manevra a lui Basescu, care prin adioul spus PDL-ului si asumarea paternitatii spirituale pentru Fundatia Miscarea Populara l-a lasat in ofsaid politic pe Victor Ponta. In mod practic, Traian Basescu nu mai poate fi acuzat de nicio politizare, in schimb Victor Ponta, ca sef de partid, DA!

In concluzie, despre ce independenta vorbim? Premierul, ca si Presedintele, nu ar trebui sa fie al tuturor romanilor? Chiar nu se aude niciun fluier?

Despre starea si perspectivele social-democratiei (1)

Intr-un tren care alerga din Elvetia, prin Germania, catre Rusia revolutiei din februarie 1917, un singur om stia catre ce se va indrepta aceasta din urma. Acest om era Lenin. Astazi, asemenea scenarii cu un singur personaj nu mai sunt posibile. In noul „sat global”, democratia este cea care face legea. Pentru orice spirit social-democrat, o intrebare este insa irepresibila: Ce se intampla cu social-democratia din zilele noastre si care va fi soarta ei in lumea de maine ? Detasandu-ne de abordarile istoriciste sau hazardante, sa indraznim, pe baza faptelor din ultimile doua decenii, un diagnostic si un prognostic.

O stare de fapt si mai multe intrebari

“Modelul suedez” social-democrat pare a nu mai avea cautare nici chiar la el acasa. Pentru a doua oara in ultimii patru ani, alegerile parlamentare din Suedia au fost castigate de o coalitie de centru-dreapta, iar extrema-dreapta a intrat pentru prima data in parlament. Un asemenea fenomen nu are cum sa treaca neobservat, pentru ca el este simptomatic, cu mici exceptii, pentru intreaga Europa (un esec poate fi o intamplare, dar repetarea lui indica o problema). Stanga este sub cizma dreptei. De ce ? Pentru ca, ar fi o varianta de raspuns, probabil, stanga europeana nu mai are modele. Discursul negativ este necesar (pune presiune pe adversar), dar nu suficient pentru a misca stanga din punctul mort in care se afla. Licaririle stangii franceze sunt neconcludente pentru perspectiva stangii europene. Este nevoie de un nou model social-democrat (social-economic ?) sau pretinsa criza a acestuia este efectul ideologiei economice a dreptei ?! Care ar trebui sa fie diferentele specifice ale tipului de acumulare social-democrat in raport cu cel neoliberal ? Prin ce mesaje ideologice reuseste dreapta sa se mentina la putere chiar si in conditii de criza si de post-criza ? Ce fel de mecanisme foloseste dreapta pentru a se coordona la nivel european, mecanisme care lipsesc stangii ? (Merkel vine la Bucuresti, creditand astfel politica lui Basescu). Statul social a functionat efectiv in Romania in perioada guvernarilor social-democrate, asa cum sustine dreapta sau tranzitia si acumularea primitiva de capital nu ar fi putut face posibil un asemenea proiect ? Cat de potrivita etapei este strategia alegerilor anticipate ? (putere fara putere ?!) Astfel de probleme de doctrina, ideologie si model economic (dar si multe altele) raman deschise, asteptand solutii constructive de la Congresul social-democratilor, din luna octombrie. Probabil ca, inainte de a suna semnalul de lupta, goarna PSD ar trebui sa-l sune pe cel al reinnoirii si reconstructiei.

Lectia de modestie

Ni s-a reprosat, la Revolutie, ca ne-am meritat soarta, pentru ca fiecare popor isi are conducatorii pe care-i merita. Era, intr-un fel, o alta fata a unei ziceri controversate care spune ca popoarele sunt cele care isi invata conducatorii sa devina dictatori. Desi o astfel de generalizare nu poate fi acceptata, totusi, trebuie spus ca aceasta ascunde un sambure de adevar, pentru ca , de fapt, nu popoarele se fac vinovate de asemenea situatii de degradare politica, ci cei din preajma puterii, care, pentru a obtine avantaje si favoruri, ii incurajeaza, in mod ipocrit, megalomania si autoritarismul.

Desigur, alienari si derapaje politice de genul celor antedecembriste nu mai sunt posibile in zilele noastre, ceea ce nu inseamna insa ca astfel de tentatii si corupatori au disparut (asemenea distopii subzista in orice societate). Tocmai de aceea, cei care au urmarit discursul lui Ion Iliescu la Congresul Extraordinar al PSD au avut prilejul sa admire o imensa lectie de intelepciune si modestie (a cata oare ?), izvorata din serenitatea varstei si din experienta de veteran si fondator al partidului. Refuzand propunerea de a prelua conducerea PSD si orice alta functie sau titulatura, dar ramanand membru al acestuia, Ion Iliescu a dovedit ca nu a fost niciodata corupt de putere si ca intotdeauna a fost in slujba binelui public. Un epilog, trebuie sa recunoastem, neasteptat si dezarmant pentru obedienti, dar si pentru detractorii prologului revolutionar.

Printr-un mesaj vibrant, venerabilul senior a subliniat ca PSD nu are nevoie de un batranel de 80 de ani sa-l reanime, ci aceasta forta exista si trebuie cautata in interiorul partidului, „care trebuie să apere marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări”, iar „dacă slăbeşte PSD, slăbeşte apărătorul marii majorităţi a concetăţenilor noştri.” Tintuind la stalpul infamiei obsesiile pentru parvenire, functii si pozitii de comanda, in defavoarea crezului politic, de viata si ideologic, propriu social-democratiei, Ion Iliescu ii critica dur pe liderii care-si pierd simtul masurii, care dupa ce devin sefi se distanteaza de oameni, incercand sa se impuna prin morga si atitudini autoritare, modestia ajungand un fel de pasare rara.

De aceea, cred ca prima lectie pe care ar trebui sa o invete un politician, pentru a ramane integru, este cea a modestiei. A umilintei, chiar. Iar atunci cand nu se intampla acest lucru, cainele de paza al democratiei ar trebui sa-i ajute pe cei care isi dau aere si se umfla in pene sa revina cu picioarele pe pamant. Asta, bineinteles, daca avem jurnalisti independenti, curajosi si talentati, precum Peggy Noonan, care, intr-un articol intitulat „Vanitatea puterii” l-a pus la punct pe un tanar oficial politic, dupa ce acesta a castigat alegerile si a devenit senator (lectie despre care, ulterior, cel vizat a recunoscut, cu umor, ca i-a  fost extrem de utila, lucru care s-a si vazut, de altfel): „Saptamana aceasta il vedem pe senatorul Barack Obama, care pana acum a fost prudent, dandu-si aere in revista Time si explicandu-ne ca seamana mult cu Abraham Lincoln, numai ca e ceva mai bun ca el (…) Barack Obama are un CV bun, dar nu are cabane de busteni. Si pana acum nu are nici maretie. Iar daca va continua sa vorbeasca despre el insusi in acest fel, nici nu va avea vreodata.”

Deh, de pe malurile Potomacului pana pe cele ale Dambovitei exista ceva distanta, inclusiv in ceea ce priveste cultura politica… Probabil ca va mai trebui sa treaca mult timp pana cand lectia de modestie va ajunge si la unii dintre politicienii nostri, deveniti, in mod inexplicabil, ultramioritici…

Rugaciuni inaintea Congresului PSD

Auzind de zazania si ambitiile desarte de marire din PSD, Dumnezeu a hotarat sa cerceteze inimile candidatilor la presedintia partidului si, daca nu va gasi nici macar una care sa nu fie cuprinsa de asemenea uraciuni, sa-l dea pierzarii. In noaptea de dinaintea alegerilor, toti candidatii se rugau la Dumnezeu. „Doamne, se ruga Mirce Geoana, fa ca eu sa castig alegerile la Congres, ajuta-ma sa-mi reusesca viclesugurile, nu-l lasa pe potrivnicul meu Adrian Nastase sa-mi ia fata…„. Adrian Nastase implora, la randu-i cerul: „Doamne, nu- lasa pe maleficul Geoana sa castige, fa-l sa se impiedice de strambele pe care i le-am bagat si binecuvanteaza-i pe protejatii mei...”. Si tot asa, ceilalti candidati… Tocmai cand vrea sa plece, scarbit de dezbinarea si impietrirea inimilor cercetate, Dumnezeu a dat cu ochii de Ion Iliescu, care se ruga cu fervoare: „Te rog, Doamne… Te rog, Doamne… Te rog, Doamne…„. Mirat, Dumnezeu il intreba: „Iliescule, de ce te rogi, ca mai e pana sa te chem la mine ?”. „Doamne, ii raspunse staruitor Iliescu, ia-ma pe mine si lasa-mi copilul !”. Uitandu-se in catastiful lui si negasind ceea ce cauta, Dumnezeu il intreba, vadit incurcat, dar si impresionat: „Dar cum il cheama pe copilul tau, Iliescule ?”. „PSD il cheama, Doamne !„

Post Scriptum la „Puterea din liste”

Cred ca singurul social-democrat care nu ar avea nevoie de nicio lista pentru alegerea in functia de Presedinte al PSD este Fondatorul acestuia, venerabilul Ion Iliescu…

Puterea din liste

Spre deosebire de regimurile totalitare, in care „puterea iese din teava pustii” (potrivit unei caracterizari de trista celebritate), in cele democratice puterea este legitimata de catre votul popular. Daca democratia reprezentativa a aparut datorita faptului ca cea directa, de tip atenian, este dificil de aplicat in noile conditii de suprafata si de populatie din zilele noastre, nu inseamna ca acesta din urma ar trebui eludata in cazurile care o fac posibila, ci dimpotriva, fiind cea mai apropiata de sensul originar. Razboiul procedural din PSD privind alegerea presedintelui partidului la Congresul de sambata are ca obiect tocmai o astfel de problema. Presedintelui PSD, Mircea Geoana, ii este frica de votul uninominal, pe care-l cer cu limba de moarte contracandidatii sai. El vrea vot pe lista, indiferent de care, dar numai lista sa fie. De ce ? Pentru ca ii convine. Iata insa ca si presedintele Consiliului National, Adrian Nastase, vine si el cu lista lui, cea a membrilor organului pe care-l diriguieste (pe care Geoana i-a omis cu buna stiinta, spun gurile rele, de pe lista delegatilor la Congres). De ce ? Pentru ca ii convine. N-am sa vorbesc aici despre tot razboiul psihologic si manevrele de intimidare si manipulare din acesta saptamana (demne de pana lui Sun Tzi, dar si de cea a lui Caragiale), al caror scop si castigator sunt cunoscute. Si nici despre jocul dublu al lui Marian Vanghelie, care n-o fi el „intelectual”, dar este „inteligent”… Ci doar am sa observ ca in PSD puterea pare a iesi din liste… Oare a cui lista o fi mai tare ?…