Congresul alegerilor din PSD, sub semnul unui „miracol” si al unei confuzii

16/02/2010

Aparent, „miracolul” care l-ar mai fi putut salva pe Mircea Geoana de la o infrangere ce parea iminenta s-a produs, prin surprinzatoarea retragere a lui Adrian Nastase din cursa pentru sefia PSD. Privite insa mai indeaproape, prin prisma unor elemente de rationalitate, rezulta ca lucrurile nu au stat niciodata in acest fel.

Analizele bazate pe perceptii sunt, de multe ori, inselatoare, ideologiile de competitie (mai mult sau mai putin personale) fiind denaturante. In cazul de fata, singurul element rational pe care se poate sprijini o constructie teoretica valida il reprezinta rezultatul votului din Comitetul Executiv National, care exprima raportul real de forte dintre cei doi competitori. Rezultatul net al votului in favoarea lui Mircea Geoana releva sprijinul covarsitor majoritar de care acesta continua sa se bucure in randurile membrilor PSD.

Retragerea lui Adrian Nastase, departe de a reprezenta un act de lasitate sau de aroganta (asa cum au incercat sa rastalmaceasaca unii adversari din interiorul sau din afara PSD) este un act firesc, bazat pe un calcul politic lucid. Prin inteligenta manevra adoptata, Adrian Nastase isi pastreaza nestirbit capitalul de imagine (mult amplificat de o campanie abil condusa), cat si sansele (deasemenea, consolidate) unui contraatac victorios (cand circumstantele il vor cere). Dar, mai importanta decat miza personala este ca PSD isi pastreaza o alternativa puternica in caz de criza. In acelasi timp, aruncarea in cursa a juniorului Victor Ponta este o masura binevenita, care, chiar daca in mod vizibil are sansa a doua, va contribui la experimentarea acestuia in acest tip „sangeros” de joc politic, ceea ce reprezinta o investitie necesara pentru viitor.

Campania interna, extinsa la toti candidatii, a pus in lumina, din pacate, si o fata mai putin placuta a acestui mare partid, pe care-l credeam pe deplin maturizat. Unele secvente, chiar daca putine la numar, au demonstrat existenta unei mari confuzii de planuri, respectiv, intre cel al confruntarilor externe si cel al competitiei interne. Nu stiu daca aceasta confuzie a fost indusa de cineva din afara sau este un subprodus propriu de campanie, dar este clar ca spiritul si logistica razboiului total care domina luptele dintre partidele politice au fost preluate si transpuse ad-literam in competitia interna pentru alegerea sefului PSD. Rezultatul unei asemenea greseli catastrofale nu poate fi decat distrugerea partidului. Poate ca unii asta si urmaresc. Un partid reprezinta o uniune de idealuri, valori si interese, o unitate ideologica, politica si organizatorica, nenumarate alte legaturi care-i unesc pe toti membrii sai si peste care nu se poate trece in nicio competitie interna, fara riscul scindarii. In nicio competitie interna nu-ti poti trata colegul-competitor precum adversarul din afara partidului. Relatia dintre competitia interna si unitatea partidului (care sunt limitele primeia, fara ca cea de-a doua sa fie afectata ?) este o chestiune ce tine de cultura politica (si mai ales partinica) ce va trebui sa fie grabnic si pe deplin lamurita. 


Saptamana patimilor social-democrate

14/02/2010

Saptamana de dinaintea Congresului de alegere a noului sef al social-democratilor se anunta a fi una deosebit de dramatica, la capatul careia vom afla cine va fi perdantul care va fi „crucificat”: Mircea Geoana sau PSD. O asemenea ecuatie poate parea imposibila, dar aceasta este adusa la ordinea zilei de catre o opozitie interna crescanda, care reclama stringent schimbarea, motivand-o ca fiind singura cale de a stopa seria esecurilor electorale si a evita scindarea partidului.

In absenta unei arme secrete, care sa-l ajute la o castigare miraculoasa a razboiului din PSD, Mircea Geoana pare a se indrepta catre un final cunoscut. Cu un contracandidat de talia lui Adrian Nastase, care, prin masivitatea-i politica incearca, folosind tehnica „impingerii”, sa-l urneasca din pozitia de centru si sa-l deplaseze catre una marginala, Mircea Geoana nu pare a avea sorti de izbanda. In fata sarjelor neintrerupte al contracandidatilor, carora le opune o  strategie defensiva inconsistenta, continand multe pete albe si idei repetitive, liderul en titre al PSD dovedeste ca a pierdut initiativa strategica.

In panoplia armelor politice folosite in aceasta batalie interna se remarca un motiv apartinand, preponderent, confruntarilor externe: sindromul fraudarii redivivus. Numai ca de aceasta data e cu semn schimbat. Daca in batalia de anul trecut, pentru tronul de la Cotroceni, acuzatia de fraudare a alegerilor a fost intens vehiculata de catre Mircea Geoana, cel mai probabil pentru a atenua frustrarile coechipierilor din PSD in urma infrangerii suferite in fata democrat-liberalului Traian Basescu, acelasi laitmotiv electoral contestatar este agitat acum in campanie de catre contracandidatii la fotoliul din Kiseleff, pentru a-si amplifica  sustinerea interna si forta, astfel, victoria.

Un puternic element de de-branding, folosit in campania negativa indreptata impotriva lui Mircea Geoana, il reprezinta asocierea numelui presedintelui PSD cu cel al lui Marian Vanghelie, presedintele executiv al organizatiei din Bucuresti, acesta din urma fiind considerat un vector depreciativ, devalorizant pentru imaginea PSD (daca „Maitre” va cadea, numele a cel putin unuia dintre cei care-i vor impartasi soarta este deja cunoscut). In aceeasi tactica ce tinteste de-branding-ul adversarului se inscrie si transferul lui Adrian Nastase de la PSD Bucuresti la PSD Prahova.

Scrisorile deschise si declaratiile publice ale unor lideri social-democrati, care pun la indoiala respectarea statutului si corectitudinea alegerilor sau formuleaza acuzatii de „aranjare” a unor conferinte judetene si a Congresului, sadind neincrederea in randurile membrilor PSD, pun si mai multa presiune pe candidatura lui Mircea Geoana.

Constient de deficitul de imagine, pe care-l considera un sacrificiu facut de dragul partidului, cat si de riscul pierderii alegerilor, Mircea Geoana si-a lasat loc de buna-ziua (acoperindu-si, prudent, eventuala retragere si, implicit, revenire), anuntand in avans, cu fair play, ca va ramane prieten cu Adrian Nastase, indiferent de rezultatul competitiei lor electorale. Dar, chiar daca a inghitit o droaie de broaste si va mai inghiti, cu siguranta, multe altele pe altarul alegerilor din saptamana care urmeaza, Mircea Geoana ramane un politician puternic si abil, cu resurse nebanuite. 

 

 

 

 

 


Un PSD cu doua capete. Cum va arata dupa Congres ?

12/02/2010

Ceea ce doar se presupunea sau evoca uneori cu discretie, miza Congresului PSD din 20 februarie a facut sa se vada acum cu ochiul liber: social-democratia este sfasiata intre doua centre interne de putere.

Pentru un partid politic, care este o masina de lupta organizata si condusa dupa principii amintind de cele militare, aceasta stare de fapt este una periculoasa, de slabiciune.

Originea acestui viciu functional se afla in prevederile statutului privind organizarea si impartirea atributiilor la varf pe doua ramuri sensibile, care pot deveni concurente: presedintele PSD si presedintele Consiliului National.

Atacurile publice dintre liderii celor doua pozitii, devenite autonome si invocate relativ la paritate ca argumente de autoritate, au polarizat partidul in problemele organizatorice privind alegerilor interne.

Temerile privind pericolul de sciziune si/sau neincrederea reciproca  referitoare la posibilitatea fraudarii alegerilor de catre una dintre parti prin dobandirea unilaterala a controlului asupra organizarii procesului electoral vor putea fi eliminate prin inlaturarea separatiei (potential ostila) a celor doi poli de influenta si reunirea lor intr-un organism comun sau prin precizari statutare mai clare referitoare la atributii si modalitati de mediere in caz de conflict. 

Aceleasi efecte dezbinatorii si potential scizioniste vor fi induse, fara indoiala, si de aplicarea ideii privind votul pe motiuni (votarea in bloc a echipei propuse de presedintele ales). Avertismentul seniorului Ion Iliescu, reflex al inegalabile-i experiente politice, este, in acest caz, perfect intemeiat.

Regula de aur care ar trebui sa calauzeasca toate transformarile ce vor fi aduse de Congres va trebui sa fie data de neingradirea, sub nicio forma, a democratiei interne de partid, prin dezbaterea si hotararea tuturor problemelor in cadrul larg, statutar al partidului (nu in cluburi private de discutii, gasti, „bisericute” etc.). In felul acesta, Congresul va realiza o innoire autentica, consolidarea democratiei de partid fiind unicul lucru care face diferenta intre progresul politic si regres.

PSD-ului trebuie sa-i fie limpede ca in urma Congresului va trebui sa rezulte un partid unit, cu un singur cap, o singura voce si o singura vointa. Pericolele interne de dezbinare si fractionare (care, inevitabil, se vor conjuga cu cele externe, cum ar fi posibila „spargere” a opozitiei, asa cum prefigureaza recente aliante locale intre PDL si PNL) nu pot avea ca rezultat decat intarzierea sau chiar zadarnicirea indeplinirii obiectivelor politice si sociale ale PSD.

 

 

 


Substantieri ale ideilor social-democrate (I)

31/01/2010

Cauzele esecului in alegerile prezidentiale si clarificarile ideologice si organizatorice care vor face obiectul apropiatului Congres al PSD au generat o ampla dezbatere premergatoare (polarizata in special de tezele lansate de grupul de reflectie condus de Adrian Nastase), avand in vedere ca de lamuririle care vor fi aduse va depinde in mod hotarator soarta viitoarelor confruntari politice.

Asumarea istoriei proprii. Trecutul istoric al social-democratiei romanesti trebuie asumat in integralitatea sa, inclusiv cel din perioada totalitarismului comunist, acesta reprezentand piatra de temelie fara de care nu va putea fi construit, in mod trainic,viitorul PSD. Chiar daca nasterea comunismului a insemnat, institutional, sfarsitul multipartidismului, ideile social-democrate nu au putut fi incatusate, intemnitate sau exterminate, asa cum s-a intamplat cu militantii acestora, ideile neputand fi ucise. In virtutea acestor premise, ideile social-democrate au continuat sa subziste si sa se opuna dictaturii, transmitandu-se, de la o generatie la alta, sub cele mai diverse intruchipari (legale, prin specularea slabiciunilor sistemului, semilegale sau ilegale, formale sau informale, pe filiera interna sau externa etc., multe dintre acestea fiind deja aduse la lumina de cercetarile istorice). De aceea, asa cum s-a intamplat si in alte domenii de manifestare a libertatii spiritului uman (cultura, arta etc.), istoria social-democratiei din perioada comunista trebuie vazuta ca fiind una de rezistenta, fapt probat de victoria Revolutiei din Decembrie 1989, care nu ar fi fost posibila daca nu s-ar fi sprijinit pe o asemenea sustinere politica, venita din zona gri sau din cea nevazuta a rezistentei anticomuniste. Ceea ce s-a intamplat dupa revolutie, respectiv ca acest act popular de stanga a fost confiscat de fortele politice de dreapta, reprezinta o alta problema care va trebui sa faca obiectul cercetarilor istorice.

Valori fundamentale. Social-democratia trebuie sa-si recupereze si revigoreze valorile traditionale, sa le aduca pe terenul realitatilor din zilele noastre si sa le imbogateasca cu altele noi. Liantul tuturor valorilor social-democrate ar trebui sa fie echilibrul social, care, precum o ancora de stabilitate, sa fereasca societatea de dezechilibre si crize. Dintre valorile social-democrate fundamentale nu ar trebui sa lipseasca cele referitoare la economia sociala de piata, dezvoltarea durabila, distributia sociala, etica si echitatea sociale, solidaritatea sociala (o singura Romanie), democratia sociala, statul social, justitia sociala, libertatea sociala (vazuta in contextul drepturilor si obligatiilor sociale), securitate prin respectarea drepturilor omului, demnitatea umana etc. Operationalizarea acestor valori trebuie intotdeauna contextualizata si raportata la axul axiologic reprezentat de echilibrul social, prin punerea in balanta a nevoilor si resurselor, pentru a evita orice derapaj politicianist pe panta populismului, dusmanul primordial al oricarei politici sociale. Determinantul „social” semnifica sau ar trebui sa exprime de-clasializarea valorilor/normelor in cauza, care ar trebui sa fie in beneficiul intregii societati, nu doar in cel al „paturii suprapuse” a celor bogati si privilegiati.


%d blogeri au apreciat: