Din afara jocului politic: Constitutia, un brand al standardului unic. Trei argumente de nerevizuire

17/09/2014

Aflu ca unii candidati in alegerile prezidentiale din noiembrie vor sa-si faca un discutabil staif electoral din revizuirea Constitutiei.

Constitutia Romaniei a castigat deja reputatia de constitutie occidentala. In pofida unor dificultati fara precedent, in ultimii zece ani, legea fundamentala a fost balanta care a masurat cu acelasi standard toate actele proceselor politic, institutional si democratic, mai cu seama, nota bene, a celor din sfera drepturilor si libertatilor cetatenesti si minoritatilor nationale. Ceea ce si-a probat durabilitatea, modernitatea si performanta nu se schimba, este o chestiune universal acceptata, o viziune castigatoare nu se abandoneaza.

In al doilea rand, perspectiva schimbarii unui presedinte de dreapta cu un presedinte de stanga va oferi posibilitatea de a demonstra si consacra echidistanta constitutionala, prin raportarea viitorului joc politic la aceeasi Constitutie. Daca textul constitutional va fi revizuit, dupa alternanta dreapta-stanga la presedintie (si, foarte probabil, si la guvernare), aceasta cutuma de echidistanta constitutionala se va irosi, revizuirea va naste imputatii, in moderarile ulterioare. Daca regulile de arbitrare vor fi aceleasi si cand jocul politic se va muta in terenul celeilalte parti, orice imputatii vor fi fara obiect.

In al treilea rand, aliantele politico-militare si parteneriatele strategice nu se trec in constitutii, este o chestiune care tine de dinamica internationala si de libertatea guvernelor de a exploata oportunitati externe. In acelasi sens curg si ideile de “zero probleme cu vecinii” si de “relatii in toate azimuturile”. In opinia mea, aceeasi politica a standardului unic, care deja a intrunit acceptul si recunoasterea Occidentului, devenind un brand romanesc, va trebui sa fie folosita si in vremurile care vor veni.

P.S.: Nu sustin nerevizuirea constitutionala in pofida unor mutatii de substanta, de filosofie politica sau realitati interne. Amanarea intrarii in vigoare a unei revizuiri, pentru ciclul electoral care urmeaza, ar putea fi, cred, o solutie rezonabila. Functionare nerevizuita pe doua alternante succesive de putere ar putea compensa diferentele de interpretare si aplicare. Mai clar spus, partile vor avea posibilitatea sa imparta in mod egal efectele acelorasi norme, mai cinic, cand vor revizuiri, sa-si aminteasca zicala ca fiecare pasare pre limba ei pier(d)e…

http://nastase.wordpress.com/2014/09/17/revizuirea-constitutiei-mai-este-necesara/


Presedintele, politica externa si azimuturile

01/10/2013

Pluri-partizanismul, subscris cel putin de partidele mari de pe ambele laturi ale esichierului, ar fi primul pas spre elaborarea unei strategii omni-azimutale de politica externa.  Fara un vector adecvat, care sa o duca spre tinte, ma tem ca strategia in cauza ar ramane un simplu petec de hartie. Constitutional, presedintele Romaniei este capul politicii externe, dar numai legitimarea sa electorala, desi necesara, nu este suficienta. Este nevoie si de o abilitare politico-diplomatica de varf. Acestea ar fi conditii formale, care daca sunt sustinute si de un status informal proeminent, si am aici in vedere atat structura de personalitate cat si achizitiile culturale, sansele de atingere a tintelor vor fi cu atat mai mari.

Observatia ca pana la alegerile prezidentiale nu se va putea schimba nimic esential in materie este corecta, dar si frustranta, in acelasi timp, daca nu chiar riscanta. A ramane cu o politica externa uni-directionala sau semi-deschisa, ca sa nu-i zic inghetata, inca un an, intr-o lume in schimbare accelerata, in care deja unii jucatori din zona noastra geopolitica, chiar cu regimuri de dreapta, au zvacnit inainte, repozitionandu-se, mi se pare o expectativa politica paguboasa pentru Romania, un cost nemeritat, care s-ar putea dilata sau ne-ar putea urmari mult timp. Nu cred ca exagerez daca afirm ca, in ceea ce priveste conjuncturile si oportunitatile din politica externa, situatia poate fi ca la teatru, daca vii cu intarziere pierzi posibilitatea ocuparii unui loc in fata sau, in cazul cel mai rau, poti chiar gasi casa inchisa!

In opinia mea, conceptia de presedinte jucator este pe jumatate criticabila. Daca avem in vedere jocul presedintelui in politica interna, de substituire a guvernului sau de amestec in managementul economic al tarii, da, trebuie criticat. In politica externa, insa, lucrurile stau exact invers, unde este nevoie sa fie incurajat, unde este imperios necesar sa avem un presedinte jucator, activ, implicat, vocal si bun negociator, care sa obtina pozitii cat mai avantajoase pentru Romania. Absenta presedintelui Romaniei, titular constitutional de politica externa, de la sesiunea Adunarii Generale a ONU, pentru a da cel mai recent exemplu, este un act condamnabil, de anti-politica externa.

In sfarsit, as mai avea o remarca, de natura constitutionala. Dezideratul oricarei natiuni este de a avea o Constitutie durabila, la care eventuale amendamente sa se faca la perioade cat mai mari de timp. Apare evidenta, din acest punct de vedere, necesitatea ca legea fundamentala sa nu contina prevederi perisabile sau relativ usor modificabile. Am in vedere evitarea acelor concretizari care tin de acorduri, tratate, parteneriate, aliante, uniuni, in favoarea unor principii suficient de generale, care sa reziste in timp. Dinamicile legislative, geopolitice sau geostrategice nu trebuie sa devina, la fiecare sinusoida, input-uri sau presiuni pe Constitutie. De pilda, apartenenta la UE si NATO putea fi foarte bine legiferata prin lege, nu Constitutie, iar Basescu, zelos in rastalmaciri constitutionale, nu ar mai fi avut motiv sa o tina langa cu un anumit azimut, nesocotindu-le pe celelalte. O Constitutie este o temelie, la care nu umblam toata ziua sau sa ne aflam in treaba.

http://nastase.wordpress.com/2013/10/01/politica-externa-a-romaniei/


Reactie la declaratia de razboi a extremistilor Jobbik: In lumea democrata, oroarea nu are drept de libera circulatie

12/08/2013

Generatiile care au suferit ororile celor doua conflagratii mondiale au lasat viitorimii Carta Natiunilor Unite, in al carei preambul isi fac cunoscute scopul, obiectivele si hotararea de a o izbavi de flagelul razboiului.

Acest mesaj, al parintilor si strabunilor generatiilor de astazi, si-a gasit ecoul si in Constitutia Romaniei, care in Art. 30 (7) interzice indemnul la razboi si separatism teritorial, intre alte interdictii privind ura sau manifestari contrare bunelor moravuri si convietuiri.

Declaratia extremistului ungar Gabor Vona, presedintele Jobbik, facuta la Joseni, in cadrul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal, potrivit careia partidul sau va sustine autonomia maghiarilor din Transilvania, asumandu-si responsabilitatea unui conflict cu Romania, face din Ungaria o posibila sursa de instabilitate regionala.

Este adevarat ca prostia circula liber, pentru ca nu doare si nu contamineaza, nu insa si oroarea. Amenintarea sau instigarea la razboi este la fel de oribila ca si oroarea insasi, care este razboiul. Astfel de idei-orori nu au drept de circulatie pe teritoriul unui stat democrat si nici nu pot fi ingaduite sa tulbure relatiile dintre tarile vecine si concertul democratic al integrarii europene.

Disocierea si condamnarea in acest caz anacronic si grav de extremism politic trebuie sa fie energice si sa primeasca sprijinul ferm al tuturor institutiilor statului de drept. Ungaria a depasit linia rosie a echilibrului democratic si bunei vecinatati, fapt care trebuie constatat si sanctionat si de UE.


Scenarii post-motiune

04/06/2010

Starea dubitativ-interogativa, in asteptarea motiunii de cenzura, surprinsa de liderul social-democrat Adrian Nastase in colegiul sau este emblematica in acest moment pentru Romania politica si sociala. Oamenii, pe buna dreptate, isi exprima ingrijorari si isi pun intrebari privind viitorul, respectiv daca va „cadea” Guvernul sau Presedintele sau daca e bine sa se intample unul sau altul din aceste lucruri. „E rau cu rau, dar uneori e mai rau fara rau”, se spune cu intelepciune in popor, iar atunci cand e vorba de Tara trebuie evitat, pe cat posibil, ca aceasta sa fie luata in stapanire de catre neprevazut.

1. Una din urmarile probabile ale motiunii de cenzura ar putea fi ca aceasta sa fie respinsa, iar Guvernul Boc 4 sa nu fie demis, reusind astfel sa supravietuiasca si sa-si angajeze raspunderea pe legile austeritatii. In acest caz, va pierde Romania sociala si va castiga cea clientelara. Chiar daca testul turnesolului politic va iesi tot portocaliu, reactia va fi una destul de palida, ceea ce nu va garanta o supravietuire indelungata. Situatia ar putea fi intoarsa de catre opozitie prin CCR (prin denuntarea de catre PSD a „angajarii raspunderii”) sau suspendarea Presedintelui (initiata de catre PNL).

2. O a doua situatie probabila ar putea fi ca Parlamentul sa adopte motiunea de cenzura si Guvernul Boc 4 sa fie demis. Paleta solutiilor si consecintele unei astfel de variante este mult mai larga, acestea putand fi grupate in cel putin patru subvariante.

3. O prima subvarianta ar putea fi foarte usor descrisa prin expresia „Aceeasi Marie cu alta palarie”, adica formarea unui nou Guvern pe acelasi canevas al Puterii (PDL, UDMR, „independenti”), dar cu un alt prim-ministru, ceea ce, in linii mari, ar insemna o translatare, sub aspectul tipurilor de efecte, in conditiile mentinerii establishmentului.

4. O a doua subvarianta ar putea fi generata de realizarea unui nou Executiv pe baza unei coalitii largite, care sa includa si PNL. Mentinerea cotei unice, cerute de catre liberali, nu va rezolva insa criza deficitului bugetar si, pe cale de consecinta, nici nu va reusi sa imblanzeasca austeritatea sociala, oricat ar dori PNL acest lucru. Pe de alta parte, limitele ideologice ale dreptei, consolidate prin cooptarea liberalilor la guvernare, vor obtura cautarea si gasirea unor solutii active de relansare a cresterii exact in zonele responsabile de declansarea actualei crize economice si financiare. Cu alte cuvinte, combinatia dintre portocaliu si galben nu va duce la un efect de contrast in ceea ce priveste rezultatele unei astfel de guvernari, ci doar la adancirea celui dintre putere si opozitie (ultima devenind exclusiv de stanga).

5. A treia subvarianta ar aparea in cazul prelungirii crizei politice si incapacitatii constituirii unui nou Guvern in termenul si in conditiile prevazute de Constitutie (Art. 89), ceea ce ar duce la dizolvarea Parlamentului si alegeri anticipate. Acest lucru ar insemna falimentul dreptei democrat-liberale (strivita de minciuni, coruptie, incompetenta si clientelism), costuri economice si sociale mari (incluzandu-le atat pe cele electorale cat si pe cele date de amanarea solutiilor politice pana catre toamna) si, poate, chiar falimentul Romaniei. In acelasi timp, alegerile anticipate ar putea configura o noua majoritate parlamentara, ceea ce ar conduce la o noua structura si compozitie de putere, care ne-ar putea aduce o noua sansa si un nou inceput, respectiv schimbarea atat de necesara.

6. A patra subvarianta ar putea fi una de tip german sau japonez (in primul caz presedintele si-a prezentat demisia, in cel de-al doilea, primul ministru), respectiv de demisie a Presedintelui, ca o recunoastere a esecului alternativelor actualei puteri de scoatere a tarii din criza. De fapt, ar trebui spus ca uriasul val de nemultumire sociala din aceste zile, determinat de masurile guvernamentale anticriza, va face ca motiunea de cenzura sa fie un test de (ne)incredere nu atat pentru Guvernul Boc (care in ochii electoratului si-a pierdut credibilitatea  de mult), cat, mai ales, pentru Traian Basescu, presedintele-jucator sau presedintele-prim-ministru, care a facut din Guvern o „jucarie”.

Dupa cum este cunoscut, Adrian Nastase a anuntat, ieri, intr-un interviu la Antena 3, ca PSD nu va participa la nicio formula de guvernare sub „regimul Basescu”, ci numai in urma unui mandat popular (obtinut prin alegeri anticipate sau la alegerile din 2012).