Alegerile din umbra legii

13/12/2009

Raspunsul la intrebarea daca a existat sau nu o frauda electorala la alegerile prezidentiale nu poate fi aflat decat dupa luarea in calcul a tuturor indiciilor si pistelor posibile de cercetare. Daca a existat o afacere necurata, niciun detaliu nu trebuie lasat neinvestigat (pe buna dreptate se spune ca diavolul se ascunde in detalii !). In mod deosebit, trebuie facuta lumina in zonele de penumbra legislativa, unde pot „inflori” mai usor delictele electorale, ceea ce, vrand-nevrand,  ne duce si ne readuce de fiecare data la modul cum s-au desfasurat alegerile din Diaspora. Desigur, in acest caz urmele s-ar fi putut sterge mai usor, dar cum nu exista niciun delict perfect, nu se poate ca o investigatie profesionista si completa sa nu duca, in cele din urma, la descalcirea itelor. Exista si aici o grila de cercetare si analiza, o „cheie” care poate sparge cu usurinta codul unei fraude electorale, daca a existat. Pentru aceasta este nevoie sa se recupereze in totalitate materialele electorale din strainatate (toate listele de alegatori si toate buletinele de vot-valide, nule, anulate, neutilizate etc.). In mod practic si obligatoriu, numarul buletinelor de vot trimise sectiilor de votare din afara tarii trebuie sa fie egal cu al celor retrimise in tara pentru reverificare, pentru ca in acestea din urma se afla cheia problemei. Restul este o operatiune care tine de rutina verificarii fiecarui buletin de vot si al confruntarii cu listele de alegatori (o atentie sporita trebuie acordata buletinelor de vot trimise suplimentar, peste numarul de votanti din listele de alegatori, respectiv cate dintre acestea au fost folosite si in ce fel…). Indiferent de rezultat, cred ca este un demers necesar, daca nu ca un exercitiu politic si juridic, cel putin ca unul de inteligenta…


O „lovitura de stat” electorala ?!

12/12/2009

Vointa politica a lui Traian Basescu a fost sa fie un candidat prezidentiabil  independent. Confruntati cu riscul pierderii puterii guvernamentale post-alegeri, pedelistii s-au tinut scai de cel care putea impiedica acest lucru, declarandu-i sustinerea electorala, ceea ce s-a si intamplat. Si aici intervine prima ciudatenie, sesizata de majoritatea observatorilor: candidatul independent Traian Basescu apare pe buletinele de vot sub culorile PDL-ului !

Ceea ce s-a intamplat in mod real pe 6 decembrie la numaratoarea voturilor urmeaza a se sti cu certitudine. Alte ciudatenii, vazute din afara, vin insa din numaratoarea paralela a PDL, care contrasteaza cu exit-poll-urile, si din graba asumarii victoriei inaintea inchiderii urnelor. Nu aduc in discutie in niciun fel problema probelor aflate sub lupa judecatorilor, ci doar o ipoteza.

Este posibil ca Traian Basescu sa fi crezut in mod sincer in victoria sa. Daca a existat cu adevarat, o asemenea convingere nu putea sa fie decat rezultatul unei „intoxicari” provenind din partea sustinatorilor politici din preajma sa, adica a pedelistilor. Avand toate parghiile guvernarii in mana, acestia nu puteau evita iminentul dezastru post-electoral decat malversand rezultatele scrutinului, pe care sa le prezinte protectorului lor politic ca fiind cele reale. Cunoscand fermitatea si demnitatea izvorate din profesia comandantului Basescu, un asemenea act machiavelic al pedelistilor corupti si profitori nu putea duce decat la obtinerea rezultatului planuit…

In mijlocul agitatiei produsa de contestatia PSD, surprinde apelul echidistant al Presedintelui la responsabilitate si calm, in asteptarea deciziei  CCR. Mai mult, Presedintele recunoaste si admite  ca demersul PSD este un drept legal, constitutional si democratic. Aceasta detasare de partizanatul partidist reprezinta, pentru prima data, o distantare de statutul de presedinte jucator in favoarea celui de mediator.  Sa fie acesta un moment de „clatinare” a convingerii Presedintelui privind victoria in alegeri ?! Oricum, el a fost ca o „palma” (prima ?) data pedelistilor…

Imi vine in minte intrebarea dintr-un comentariu de cea mai mare audienta: „Oare democratia este ireversibila ?” Si nu pot sa nu ma gandesc ca schimbarea, prin frauda electorala, a rezultatului unor alegeri prezidentiale seamana izbitor de mult cu o lovitura de stat constitutionala…


Iesirea din Babilonia

11/12/2009

Parca niciodata, ca in aceste zile fierbinti de controverse privind scrutinul prezidential, democratia romaneasca nu a semanat atat de mult cu o babilonie politica. PSD-ul contesta rezultatul alegerilor, PDL-ul ii da cu tifla, PNL-ul incearca sa mentina cursul in siajul PSD, unii liberali trag de timona spre PDL, UDMR-ul face echilibristica pentru a-si gasi un loc caldut in orice barca… Paruiala dintre lideri si dintre partide impiedica ajungerea la orice compromis sau solutie, lantul disensiunilor parand a fi nesfarsit…

In acest timp, Casandrele prevestesc tot ceea ce poate fi mai rau pentru Romania, criza politica amenintand sa adanceasca, prin efecte de antrenare, recesiunea economica si grava situatie sociala la cote fara precedent, de la destabilizarea cursului valutar si pana la demonstratii de strada. Precum o nava cu un capitan solitar pe puntea de comanda, dar lipsita de echipajul care sa-i asigure guvenarea, tara va intra in deriva, iar in cele din urma se va scufunda… Cum nimic nu-i nou sub soare, situatii de cumpana (chiar si cu „moguli” si „spionite”), s-au vazut si la case mai mari…

Franta, 1968-1969. Desi alegerile din iunie 1968 au fost un mare succes pentru gaullişti, obtinand un record în istoria parlamentarismului francez, ele nu au putut revitaliza puterea batranului leu de la Elysee. Sfarsitul politic al acestuia era aproape si avea sa vina intr-un mod neasteptat. Într-un referendum organizat la 27 aprilie 1969, presedintele Charles de Gaulle propunea unele masuri controversate vizand sistemul administrativ si parlamentar, care nu erau vazute cu ochi buni de catre opinia publica franceza. Punându-si în balanţa referendumului intreaga soarta politica, a anunţat în avans intenţia de a demisiona în cazul în care răspunsul majoritar va fi „nu”. Tabăra adversarilor propunerilor din referendum, căreia i s-a raliat şi Valéry Giscard d’Estaing, a obţinut 52,41% din voturi. La câteva minute după miezul nopţii, la 28 aprilie 1969, un comunicat laconic al generalului anunţa pierderea ultimei batalii: „Încetez să exercit funcţiile mele de preşedinte al Republicii. Această decizie intră în vigoare astăzi la amiază”.

SUA, 1972-1974. „Afacerea Watergate” a fost, deopotriva, un imens scandal politic si succes mediatic, care a dus la o criza prezidentiala fara precedent, culminand cu demisia presedintelui SUA, Richard Nixon. Totul a inceput pe 17 iunie 1972, cand cinci spargatori sunt prinsi in flagrant in timpul unei spargeri, efectuate la sediul Partidului Democrat din hotelul Watergate, pentru verificarea unor dispozitive de ascultare, instalate anterior in mod ilegal. Ancheta FBI a dovedit ca intrusii erau in solda Comitetului pentru Re-Alegerea Presedintelui, firele ducand catre Casa Alba, dar, pentru a pune batista pe tambal, CIA a obstructionat-o, invocand false motive de securitate nationala. Mirosind enorma miza politica, Senatul American a declansat propria investigatie, ale carei rezultate l-au obligat pe Nixon sa-si concedieze multi colaboratori implicati in scandal. In final, descoperirea unei casete cu convorbirile din Biroul Oval dezvaluie, spre stupefactia generala, implicarea presedintelui american in punerea la cale a unui plan de sabotare si tragere pe linie moarta a anchetei care-l implica direct. Ultimii colaboratori il parasesc, iar punerea sa sub acuzare era iminenta. In aceste conditii, pe data de 8 august 1974, Nixon este obligat sa recurga la ultimul act politic, prezentandu-si demisia, intr-o adresa televizata, efectiva de la 9 august 1974, ora 12.

Romania, 2008-2009 ? Situatia politica romaneasca actuala prezinta si nu prea unele similaritati cu cele descrise. Cu primul caz, asemanarile sunt evidente in privinta tipurilor de personalitate politica si partid prezidential, aparent puternice. Cu cel de-al doilea exemplu, similaritatile par a tine mai mult de mijloacele folosite. Deosebirile vor consta, probabil, in solutii si consecinte. Cea mai mare necunoscuta tine de felul cum se va incheia criza. Cu un scor electoral atat de strans, dar cu un car de acuzatii (si probe ?) de fraudare, sansele de castigare sau pierdere a contestatiei sunt pe muchie de cutit. Toate privirile sunt atintite acum asupra CCR , asteptandu-se verdictul acestui conclav constitutional. Daca va fi respinsa contestatia PSD, ca fiind neintemeiata, atunci Mircea Geoana va trebui sa o accepte, pentru ca Presedintele legitim al Romaniei, rezultat in urma alegerilor, va fi Traian Basescu. Traiasca Presedintele ! Daca insa contestatia se va dovedi fundamentata si, pe cale de consecinta, va fi acceptata, atunci Traian Basescu va trebui sa-si recunoasca infrangerea si sa accepte victoria lui Mircea Geoana, care va fi noul Presedinte ales al romanilor. Traiasca Presedintele ! Spre deosebire de cel de la alegerea unui papa, „fumul” care va iesi pe „cosul” CCR  nu va fi nici portocaliu, nici trandafiriu, ci unul tricolor…

 

 


Alarme false si zvonuri

10/12/2009

Ca in toate situatiile cu miza mare, marcate de tensiuni, controverse si incertitudini, alegerile prezidentiale 2009 nu aveau cum sa fie lipsite de alarmisme si zvonistica. Dupa ce PSD a anuntat ca va contesta rezultatul ultimului scrutin, acest gen de mesaje toxice a capatat un caracter si mai intens si mai prapastios.

Peste un afis electoral apartinand unuia dintre ultimii doi candidati din finalul alegerilor, un astfel de mesaj, scris cu majuscule negre pe o banda alba, lipita in diagonala, isi varsa scurt, in trei cuvinte, toxina: „Nu uita minerii !”. Reactia generala ? Oamenii il priveau fugar, zambind ca unei copilarii, si isi vedeau linistiti de ale lor, insufletiti de sarbatorile care bat la usa… Romanii s-au maturizat si imunizat in douazeci de ani de democratie, vindecandu-se de bolile urate ale copilariei democratiei. Ideea churchilliana potrivit careia dictatul gloatei ar fi ultimul lucru al democratiei a prins radacini adanci si pe plaiurile mioritice…

Dar astfel de bau-bau-ri vin si pe canale externe, inca un semn ca, si in democratie, alarmisti si zvoneri sunt peste tot. O revista americana despre probleme strategice titreaza panicard: „Vor fi violente in Romania din cauza crizei politice”. Autorul articolului incearca, nici mai mult nici mai putin, sa sugereze ca apropiatele comemorari ale revolutiei romane din 1989 vor degenera in lupte de strada, asemanatoare celor de la Budapesta (2006), declansate de comemorarea a cincizeci de ani de la revoltele antisovietice ungare. Desigur, nimeni nu-l poate contesta pe Platon cand spune ca democratia, ca domnie a poporului, poate ascunde si o forma rea, deoarece printre cei multi pot exista si multi rai. Si nici faptul ca si in democratie pot exista guvernari proaste. Dar esenta democratiei consta in posibilitatea destituirii guvernantilor prin mijloace non-violente, respectiv prin alegeri (K. Popper). Istoria a confirmat pe deplin celebra fraza a lui Churchill, potrivit careia democratia este cea mai rea guvernare, cu exceptia tuturor celorlalte, care sunt mai rele decat ea. Romanii cunosc foarte bine pretul democratiei si ce datoreaza celor care s-au jertfit pentru ea. De aceea, comemorarea martirilor revolutiei nu poate fi decat una de pioasa reculegere si recunostinta, pentru ca nu au murit degeaba si avem cui sa  multumim pentru ca ne aflam hic et nunc, asa cum ne indemna recent, cu luciditate, un reputat istoric britanic, prieten al romanilor (Dennis Deletant). 

Un parlamentar crestin-democrat german, incercand sa dea apa la moara basesciana, afirma ca „romanii nu au cultura convietuirii politice”. Adica, vezi Doamne, chiar daca rezultatele alegerilor au fost foarte stranse (de 0,3% ), a fost o victorie neindoielnica, pe care insa romanii sunt incapabili sa o accepte fara proteste si contestari. Afirmatia este total gratuita, larga diversitate de idei si partide politice fiind dovada vie a unei astfel de culturi a convietuirii. In al doilea rand, castigarea unei competitii la un scor mic sau foarte mic, dar cinstit si corect, nu-i scade cu nimic din legitimitate, ci dimpotriva, fiind un indicator valoric, de standard inalt al adversarilor si al intrecerii. Adevarul este ca romanii nu au „cultura” convietuirii cu minciuna si frauda politica. Exista, intr-adevar, dispute politice reale (unele poate din cale-afara de vehemente !), dar, cum sublinia prietenul Romaniei Jim Rosapepe, fostul ambasador american la Bucuresti, acesta este motivul pentru care avem o democratie, fapt care ma face sa cred, alaturi de acesta si impotriva tuturor stereotipurilor si miturilor despre romani, ca „Dracula is dead !”.


Ecuatia post-electorala

08/12/2009

Neasteptata rasturnare de rezultat a alegerilor prezidentiale 2009 a generat o complicata ecuatie post-electorala, cu multe necunoscute. Dincolo de reactiile partizane sau emotionale, care pot alimenta mai mult sau mai putin suspiciunile, raspunsurile clare si fara echivoc la o serie de intrebari nu pot fi evitate, daca se doreste cu adevarat transparenta si incredere in procesul electoral.

Inexplicabila falie dintre cele doua tururi de scrutin. Nu stiu daca in istoria alegerilor din lumea democrata s-a inregistrat vreodata o asemenea prapastie electorala intre turul intai si turul al doilea. Daca in primul tur, voturile au fost intr-o proportie majoritara covarsitoare ( de circa 70%) in favoarea schimbarii, prin sanctionarea drastica a guvernantilor, este greu de inteles rational (si banuiesc ca si de explicat) ce forte sau ce fapte au putut intoarce acest scor intr-unul defavorabil in turul doi, desi intre timp nu s-a produs nicio minune care sa inlature dezastrul economic si social in care se zbate Romania.

Sfidarea raportului de forte. Al doilea nod gordian care-si asteapta dezlegarea este raspunsul la intrebarea cum a fost posibil ca un partid izolat pe scena politica, a carui sustinere conservatoare s-a dovedit a nu fi mai mare de o treime din voturi, sa poata invinge o mare coalitie de partide, din tot spectrul politic, care insumeaza majoritatea electorala.

Necunoscutele voturilor externe. Oricate explicatii si justificari s-ar da pe marginea votului extern covarsitor (78%) acordat unuia dintre candidati, ele nu pot inlatura constatarea ca acesta este un vot de monopol (amintind de partidul-stat), greu de inteles dupa douazeci de ani de democratie si cultura politica de tip occidental. Incercarea de motivare ideologica a acestui vot este hilara: oare proiectul Johannis, sustinut de social-democrati, liberali, o parte a taranistilor, minoritati etc. are alta culoare politico-ideologica decat cea democrata, antitotalitara ?!… Este greu de crezut ca romanii care lucreaza in strainatate au respins schimbarea in bine a celor de acasa, care se lupta cu criza si saracia, intre care se afla si familiile multora dintre ei… Ar fi una dintre cele mai bizare „instrainari”…

 Neverosimilul esec al exit-poll-urilor. Acesta este un alt mister, cel putin la fel greu de explicat, pentru ca vine in contradictie cu fundamentele stiintifice ale acestui tip de sondaje. S-au mai vazut incercari ale politicii de a invinge sociologia, dar a „invinge” trei case de sondare deodata, mai rar… Ramane de analizat si de vazut daca variabila externa a avut cu adevarat rolul care, ipotetic, i se atribuie…

Situatia voturilor anulate. Acest tip de voturi poate constitui, prin numarul sau mare, un bogat „filon” de fraudare. Pentru clarificarea validitatii sau non-validitatii acestora ele trebuie grabnic verificate. In conditiile unui rezultat atat de fragil, orice vot este important in stabilirea corecta si cinstita a invingatorului.

Probele de pe teren. Daca exista asa ceva, care sa incrimineze rezultatele anuntate, (in)autenticitatea acestora trebuie probata public, pentru fiecare caz in parte. Nu in ultimul rand, acuzatiile si/sau indiciile de „spionita” politica (amintind din nou de partidul-stat), ce ar altera egalitatea de sanse a candidatilor, prin folosirea de informatii provenind din sfera unor organe ale statului, ar trebui sa constituie, dupa ce lucrurile se vor linisti, obiectul unor dezbateri politice si al unor masuri legislative care sa impiedice producerea unor „watergate”-uri romanesti.

Solutiile la aceasta ecuatie post-electorala, careia i se mai pot adauga si alte necunoscute, nu pot fi decat politice si juridice. Pentru aceasta, este necesar ca autoritatile, asa cum a cerut si OSCE, sa prezinte rezultatele detaliate, pe fiecare sectie de votare in parte. Tara are nevoie de certitudini si de normalitate. Daca alegerea Presedintelui ar fi sa fie data  chiar si de un singur vot diferenta, asa sa fie, dar sa fie un vot corect si cinstit.