Summit-ul NATO din Tara Galilor: Alianta nord-atlantica trebuie sa se distanteze de tentatiile modelului de alianta militara sovietic si intoarcerii la Razboiul Rece. Alianta inteligenta, un concept necesar si posibil in zilele noastre

31/08/2014

O conduita de principiu, de non-escaladare este ca Rusia sa nu fie provocata strategic. Cu atat mai mult cu cat Rusia nu doreste sa se implice in conflicte pe scara larga, dupa cum a declarat liderul de la Kremlin. Actiunile contrare nu ar fi o dovada de intelepciune. Ca una din cele mai mari puteri nucleare, Rusia are capacitatea de a riposta la orice agresiune. Nici presedintele american nu impartaseste ideea unei solutii militare la criza ucraineana sau din relatiile ruso-ucrainene. La fel, liderii europeni, cancelarul german Angela Merkel a constientizat foarte bine situatia cu dus-intors a masurilor antiruse, cand a atentionat ca acestea nu trebuie sa ofenseze Rusia. Cu toate acestea, razboiul informational care tinteste Rusia, cu acuzatii fara probe, neconfirmate, de la „doborarea” avionului malaezian si pana la „invazia” teritoriului ucrainean, nu este deloc o garantie de fairplay sau de luciditate.

Infiltrarile de trupe ruse, care nu au ciocniri directe cu armata ucraineana ori sustinerile indirecte ale separatistilor prorusi sunt actiuni tactice. Reactiile strategice la actiuni tactice nu le vom gasi in niciun manual militar, ar fi un raspuns disproportionat si o provocare directa la escaladarea strategica a conflictului, care ar fi paguboasa tuturor partilor. Pe de alta parte, diferentele de evaluare a crizei din sud-estul Ucrainei sunt date de diferentele dintre obiectivele politice occidentale, de sprijinire si atragere a Kievului si obiectivele umanitare si de solidaritate co-etnica ale Rusiei fata de separatistii prorusi. Politica de a impune costuri Moscovei ascunde un cost colateral in crestere, catre trei mii de morti si catre un milion de ucraineni refugiati in Rusia, care a inceput sa ingrijoreze organizatiile umanitare internationale si opinia publica, dar si un cost european bumerang, care a inceput sa preocupe Bruxelles-ul si celelalte capitale din UE.

Exploatarea militara operational-strategica a unui razboi informational, nu a unor date certe, reale, verificabile este o provocare, lipsita de rationalitate, pentru impredictibilitate si consecinte. Apropierea frontierei NATO de Rusia si incercarea de a o incercui cu baze militare, amplasate in Tarile Baltice, in Polonia si in Romania, este, fara indoiala, o actiune strategica si o provocare strategica, discutabile insa ca informatii strategice, motivatie strategica si predictibilitate strategica. Ar fi absurd ca o alianta sa-si provoace riscurile strategice. Sa le confrunte, daca va fi nevoita, este altceva, dar sa le zgandare, in loc sa le previna, e o degenerare de facto intr-un risc pentru securitatea de jure. Dislocarea de baze nord-atlantice pe pozitii avansate in Europa de Est, in apropierea frontierelor Rusiei este comparabila, ca provocare si risc strategic, cu cea a rachetelor sovietice din Cuba, in coasta Statelor Unite. Nu cred sa asistam, azi, la o distributie inversa a rolurilor de atunci, cu un Putin in rolul lui Kennedy si un Obama in cel al lui Hrusciov, ar fi frustrant si decredibilizant!

In afara de a fi provocator-agresiv, ceea ce i-a pus toata lumea democrata in cap, modelul sovietic de alianta militara a mai fost erodat si de un al doilea factor. Stationarea de baze sovietice pe teritoriile statelor membre ale Tratatului de la Varsovia l-a condamnat si in ochii populatiilor tarilor aliate. Nationalistii de toate culorile politice l-au identificat cu ocupatia si opresiunea, iar crizele comuniste din 1956, 1968, 1981 si celelalte de pana in 1989 au dus la disparitia modelului sovietic de alianta militara si, implicit, de regim politic. Contextul vremurilor actuale este intrucatva asemanator, de resuscitare a nationalismului si sensibilitatilor legate de suveranitate (vezi Marea Britanie, Ungaria, proiectul Statelor Unite ale Europei etc.), pe fundalul unei crize economice si, foarte probabil, de model economic.

Ce este o alianta inteligenta? Este o alianta care invata si care se adapteaza, care cauta sa se sprijine pe un modus vivendi de echilibru, intre lectiile istoriei si noile realitati. De adaptarea prin echilibru, care de fapt este un compromis, iar cea mai stralucita definitie a politicii este de a fi o arta a compromisului, depinde capacitatea de a supravietui sau reproduce a oricarui sistem, iar cel de alianta militara nu face exceptie. Unor riscuri sau stari conflictual-militare regionale, cum sunt cele din sud-estul Ucrainei, nu li se aplica reactii ostentativ-disproportionate, care submineaza buna credinta (implicit legitimitatea) si pot duce la escaladarea strategica. Unei linii de anvergura strategica, care risca debalansari si rebalansari strategice, ii sunt de preferat masuri pivot, punctuale, care nu multiplica, ci limiteaza sau solutioneaza cauze si efecte. Punerea la dispozitia armatei ucrainene de armament si fonduri militare, care sa-i performeze capabilitatile de contracarare, fara amestec din afara, cresterea cheltuielilor militare de catre statele aliate est-europene ori intarirea fortelor militare navale aliate riverane in Marea Neagra sunt solutii simple, necomplicate, care pot reface si pastra echilibrul de securitate regionala prin multipolaritate regionala. Romania, Polonia, Turcia, de pilda, ar putea fi tot atatia poli regionali de putere, care s-ar putea angrena intr-o trilaterala militara semnificativa si credibila, poate chiar intr-o poligonala, cu ajutorul altor tari din regiune.

NATO nu este un rezervor de forte si mijloace in afara tarilor membre, ci este un sistem integrat de armate nationale sau de baze militare nationale la dispozitia aliantei, pe scopuri si misiuni. Nu exista un „teritoriu NATO”, ci teritorii nationale suverane ale statelor membre. In consecinta, ideea infiintarii unor noi forte de reactie rapida, de taria a zece mii de militari, pentru consolidarea apararii aliantei euroatlantice versus criza din Ucraina, nu ar trebui sa insemne aducerea de trupe din alta parte, necunoscatoare ale regiunii, ci sa fie folosite cele din interiorul regiunii, ale tarilor aliate din regiune, care au avantajul terenului, dar care vor fi si convinse mai usor, astfel, sa-si sporeasca cheltuielile militare. In felul acesta vor fi menajate sensibilitatile de suveranitate, se vor atenua temerile Rusiei fata de „aducerea” unor baze NATO la granitele sale, dar nu vor fi incalcate nici tratatele internationale de dupa incheierea Razboiului Rece.

Planul de lunga durata care se asteapta sa fie adoptat la summit, in 4-5 septembrie, pentru a consolida apararea la granitele tarilor NATO cu expunere estica va intruni consensul si va rodi in beneficiul securitatii colective daca noile baze militare din Europa de Est vor fi nationale, din trupe ale tarilor din contactul sau din apropierea cu Rusia. Va fi o proba de alianta inteligenta, care isi va putea atinge obiectivele fara a starni proteste ca ar fi „nord-atlantice” sau „americane” si fara a provoca contramasuri strategice. Asa cum au subliniat si noii lideri ai UE, alesi ieri, Tusk si Mogherini, diplomatia si comunicarea vor fi solutiile la criza din Ucraina, poate chiar si unele pozitii curajoase, dar nu radicale, insa obligatoriu inteligente, as adauga, pentru ca exista si compromisuri inteligente, mai ales atunci cand scopul final trebuie sa fie pacea.


„Ucrainizarea” si cele doua axe de sustinere

12/06/2014

Nu cred ca ar fi nevoie sa glosam prea mult pe faptul ca originea politico-economica istorica a crizei ucrainene se afla in frustrarile acumulate in perioada sovietizarii. Este aproape o legitate ca eliberarii de un model exclusivist si constrangator sa-i urmeze cautarea a altceva, opus sau cel putin perceput ca opus. Ceea ce ar merita cu adevarat de analizat ar fi daca nu cumva bascularea spre modelul vest-european, el insusi atins de criza atlantista si de acel rigor mortis pe care intoleranta agresiva l-a adus sovietismului, va face ca intrarea intr-o noua criza sa fie doar o chestiune de timp. Daca ar fi sa fim cinstiti pana la capat cu noi insine, dar si cu Estul si cu Vestul, ar trebui sa recunoastem ca deja, o data cu Euro-Maidanul, au inceput sa se faca simtite semnele sevrajului ideologic occidental.

Incercarile internationale de solutionare a crizei ucrainene sunt de salutat, dar cred ca vor fi sanse de succes doar daca se va pleca de la un punct de vedere comun, asa cum a fost formulat in Acordul de la Geneva din 17 aprilie si etapizat in Foaia de parcurs, care i-a fost atasata. Pe termen lung, vitalitatea stabilitatii ucrainene va depinde in mod decisiv de eliberarea optiunilor de integrare sau asociere ale autoritatilor de la Kiev de caracteristicile constrangatoare, de intoleranta si exclusivism, proprii celor doua modele amintite.

De putina vreme, din palaria uzata a realpolitikului a fost scoasa ideea de “finlandizare”, ca model de neutralitate si posibila solutie de iesire a Ucrainei din criza. Tonul l-a dat Henry Kissinger, fost secretar de stat american, artizan al realpolitikului si detinator al unui controversat Premiu Nobel pentru Pace, ca urmare a unor virulente acuzatii de crime in masa. Faptul ca o criza, provocata si sustinuta de americani, ar putea duce la obtinerea de catre SUA a unei parti de influenta in Ucraina, in afara unei competitii libere si cinstite, cum se axiomeaza a fi in economia de piata, ar putea fi perceput ca o “performanta” in gandirea remininscenta a Vechii Lumi. Astazi, insa, impartirea unei natiuni in sfere de influenta intre marile puteri, prin coruperea elitei politice si colonizarea caminului statal al poporului, este vazut ca un act rebarbativ si pradalnic, pentru care SUA si-au atras desolidarizarea extinsa, care decizional va conta, mai devreme sau mai tarziu, in termenii democratiei internationale si dreptului international.

“Finlandizarea” Ucrainei ar fi vetusta, o reintroducere a razboiului rece, sferelor de influenta si realpolitikului pe usa din dos a globalizarii victorioase a capitalismului. Un morganatic pas inapoi, pe taramul clasicei teorii marxist-leniniste privind natura agresiva si imperialista a capitalismului, care va ridica serioase probleme de credibilitate: cand a avut dreptate propaganda americana, cand a fost anticomunista sau cand este anti-anticomunista, inventandu-si dusmani capitalisti? “Finlandizarea” va fi insa si o minciuna, pentru ca in esenta va fi vorba de “americanizarea” Ucrainei.

Semnalele economice si militare ale SUA privind Ucraina, confirmate si rasconfirmate prin suita de asalturi pentru preluarea controlului, prin lovitura de stat, cu servicii secrete, mercenari, sprijin financiar, logistic si/sau operatiuni speciale antiruse, nu lasa nicio urma de indoiala. In imaginarul leadershipului american statutul international al Ucrainei este asimilat cu cel al unei colonii, ceea ce ne scuteste de orice raspuns la intrebarea de ce se afla la mii de leghe departare de metropola. Cum se vor impaca slavofilia si americanismul, ultimul cu o cultura a violentei si a unor “pacate” care-l vor pune in coliziune directa cu valorile si credintele ucrainenilor, si nu fac aici o judecata de valoare ci doar o constatare la indemana oricui, va fi, fara indoiala, o problema de studiu si de reflectie.

Pana atunci, sa remarcam ca politica americana in teritoriul ucrainean se doreste a fi una de inghiocare. Cei doi Biden Jr. au reusit sa acceada in structurile de administrare ale resurselor energetice ucrainene. Declaratia Nuland, din aceste zile, de la Kiev, ca SUA nu intentioneaza sa amplaseze scutul american pe teritoriul ucrainean vrea sa sugereze ca prezenta unor baze militare “nepermanente” (pana la calendele grecesti, of course) ar fi o varianta “minimala” subinteleasa. Ori scenariul futurist al unei “flote rivale” in Marea Neagra, cu ajutorul calicei Romanii (!), care va trebui sa-si umfle muschii si sa devina vecinul cel rau, care sa ameninte Rusia (!!) si sa-si aroge rolul de “protector” al rutei energetice din Azerbaidjan (suna impresionant, mai ceva ca in cazul sfintelor morminte!). Nu stiu de ce imi vine in minte bancul cu visul capusei din colbul drumului, care asteapta sa se prinda de o coada de caine, care sa-i devina un vector purtator…

Ramane de vazut cat de competitiva va fi oferta americana pentru ucraineni, comparativ cu cele rusa si europeana. A trece gazele de sist din conturile est-europenilor in cele ale americanilor si a le vinde apoi ucrainenilor, a le impune aplicarea de sanctiuni antiruse ori sporirea cheltuielilor militare nu mai pacaleste pe nimeni in privinta transferurilor de negativitate…

Ca in logica lui tertium non datur, numai Rusia si Europa sunt cei doi piloni pe care se poate construi o Ucraina unita si non-conflictuala, care sa se bucure de crestere economica si de securitate. Din aceasta perspectiva, cele doua vecinatati nemijlocite sunt de neinlocuit. Nu de finlandizare are nevoie Ucraina, ci de ucrainizare, prin complementarizare rusa si europeana, este singura cale sigura care alunga amenintarea transformarii sud-estului ucrainean intr-o “Fasie” cu un amalgam de probleme umanitare si de drepturile omului.

O alternativa euro-rusa capata din ce in ce mai mult contur, pe baza concluziei comune ca apropierea de Europa nu trebuie sa insemne departarea de Rusia. Germania s-a pronuntat ca izolarea Rusiei nu este in interesul Europei, Franta ca UE nu este pregatita sa integreze Ucraina, Rusia ca nu este impotriva asocierii Ucrainei cu UE, iar Polonia ca propriul sau exemplu de apropiere de UE demonstreaza ca acest lucru are o influenta pozitiva asupra comertului cu Rusia. Pe cale de consecinta, ucrainizarea si complementaritatea rusa si europeana pe teritoriul ucrainean ar presupune o compunere a vectorilor de integrare si de asociere.

O Ucraina pe principiul “o tara, doua sisteme“ ar putea sa functioneze la fel de bine ca modelul chinez. O integrare euroasiatica in estul rusofon si o asociere europeana in vestul ucraineanofon ar fi cel mai bun lucru care i s-ar putea intampla Ucrainei. Ar fi o zona de intretesere, de tesut ruso-european, care ar face dificila o noua rupere intre estul european si vestul european, pe scurt, un castig pentru unitatea Europei. Scepticii de serviciu ar trebui sa observe ca alegerea unui nou presedinte ucrainean, Porosenko, departe de a fi minimalizata, nu a reusit sa produca schimbari sensibile, ordinul sau privind coridorul umanitar nu este indeplinit, varsarile de sange inca se mai produc.


Cultura prudentiala si versetul patriotismului

09/04/2014

Apropos de geopolitica, in campania vizand Ucraina s-au intins multe capcane geopolitice, si de o parte si de cealalta, in care cei imprudenti si nerabdatori sa profite teritorial de o “oportunitate de criza” pot cadea cu usurinta. Inclusiv in ale prietenilor, din greseala, se intelege.

Nationalismul ar fi un prost sfatuitor, e un fapt probat istoric, sper sa nu mai aiba rolul de sfatuitor politic sau de strateg oficial. In secolul 21, nationalismul se exprima prin doua cuvinte, sovinism si iredentism.

In acelasi timp, patriotismul nu se confunda cu nationalismul. Patriotismul nu este nationalism, aceasta este definitia negativa, probabil si cea mai scurta. Respingerea nationalismului nu inseamna respingerea patriotismului, cum politicianist sau populist s-ar putea replica.

Poetul national Mihai Eminescu, un patriot desavarsit, la fel ca genu-i poetic, a dat cea mai istorica si mai de drept, cum am spune astazi, definitie a patriotismului national, prin versul „de la Nistru pan’ la Tisa”, din poezia „Doina”, pe care-l au in inima si in minte toti romanii, de pretutindeni.

Cand am scris despre pacatul lacomiei geopolitice si consecintele sale pedepsitoare, cu trimitere la posibile pamanturi straine, am facut-o din perspectiva unei culturi prudentiale. Din nefericire pentru poporul roman, caderile sale geopolitice din trecut s-au datorat insuficientei culturi prudentiale a politicienilor.

In orice caz, politicienilor de astazi, de pe la noi sau de prin vecini, care nutresc ambitii geopolitice pentru Romania sau pe seama Romaniei, ar trebui sa li se arate pe harta pe unde curg Nistru si Tisa si pe unde a fost Dacia strabuna. Daca nu stiu nici geografie si nici istorie, sa se lase de negustoria cu pamanturi straine.

http://nastase.wordpress.com/2014/04/06/raspunsuri-qa-alessandra-stoicescu/#comments


Criza din Ucraina si unitatea Europei: Strategii si pericole posibile

22/03/2014

Orice evaluare complexa de securitate a evenimentelor legate de Ucraina, cel putin in termeni istorici, comparativi si viitorologici, nu are cum sa nu ajunga la concluzia ca adevarata amenintare pentru securitatea europeana o reprezinta razboiul rece. Stafia razboiului rece a inceput deja sa cutreiere din nou Europa. La Varsovia si Vilnius am auzit mesaje care indemnau la izolarea internationala a Rusiei si la o repozitionare ostila a NATO.  O spirala a sanctiunilor a fost pusa in functiune, au inceput sa circule liste negre cu interdictii la vize si inghetari de conturi, se alimenteaza grosier si inadmisibil o psihologie a fricii populatiei europene, se trag false semnale de alarma despre amenintari pentru sistemul de securitate european post-razboi rece, se intreprind actiuni de asa-zisa linistire a aliatilor estici, iar armele nucleare americane sunt in asteptare pentru a se ingramadi din nou pe pamantul european.

Prima si cea mai importanta victima in tot acest joc de retestare a paradigmei razboiului rece este unitatea europeana. Lipsa de nuante ideologice in discursul european privind lovitura de stat de la Kiev si reunificarea pasnica si democratica a Crimeei cu Rusia indica, cel putin pentru moment, ca unitatea europeana nu este luata in calcul de nicio parte a esichierului Europei. Pentru unitatea europeana, declaratiile de razboi rece ale dreptei lui Barroso si Merkel suna la fel de indiferent si de stingheritor ca cele de stanga ale lui Schulze (foarte dezamagitor, prin apelul la argumentul fricii) si Hollande. S-ar putea spune, pe buna dreptate, ca in probleme de securitate diferentele ideologice nu-si au rostul, nu si daca niciuna dintre parti nu observa evidenta, ca tocmai razboiul rece este sursa de insecuritate. Expansiunea Vestului spre Est ar putea sa fie tentata si de o veriga slaba precum Ucraina, ceea ce ar insemna inca un angajament incalcat, de nepatrundere in spatiul interzis al „vecinatatii apropiate” a Rusiei, pe langa cele privind desfiintarea NATO si retragerea bazelor americane din Europa, luate in 1989. Exista insa o pata alba in scenariul vestic privind Ucraina, este limpede ca implicarea europeana a fost periferica in lovitura de stat, ca nu are cum sa controleze evenimentele si nici consecintele, de unde si posibilitatea ca repartizarea inegala, poate chiar disproportionata, a castigurilor si costurilor sa nu fie o temere gratuita. Mai mult, un scenariu al punerii in fata unui fapt implinit este foarte plauzibil.

Ce se va intampla cu Ucraina si ce rol ar putea avea in jocul geopolitic in care a fost atrasa? Formal, intrarea Ucrainei in UE este putin probabila, in NATO, si mai nesigura, avand in vedere problemele pe care le are cu minoritatile si cu vecinii. Caderea in desuetudine a Memorandumului de la Budapesta, iesirea din CSI, din TNP si din Blackseafor echivaleaza cu o autodecupare geopolitica si de securitate, care o face foarte vulnerabila, in ciuda asigurarii occidentale in ceea ce-i priveste integritatea teritoriala. Prabusirea economica, datoria de 16 miliarde de dolari pe care o are la Rusia, pierderea regimului preferential de alimentare cu gaz rusesc, care l-a facut pe premierul Iateniuk sa compare capabilitatea energetica rusa cu o „arma nucleara”, fuga investitorilor straini si incapacitatea Occidentului, el insusi in criza, de a mobiliza resursele financiare necesare evitarii falimentului ii descriu Ucrainei o perspectiva economica extrem de sumbra. La acestea se adauga ascensiunea nationalismului radical, antisemitismului si extremismului, care, daca nu va fi stavilita, ar putea sa o scufunde, incet dar sigur, in haos. Si, atunci, nu poti sa nu te intrebi de ce a girat Occidentul o lovitura de stat despre care este limpede ca niciun manual politic sau de istorie nu-i va schimba incadrarea? De ce acelasi Occident s-a angajat sa subventioneze o economie care merge pe minus, cand el insusi are atatea gauri economice, pe care nu reuseste sa le umple? Raspunsurile pot tine de influenta si expansiunea geopolitica, dar si de o posibila schimbare a hartii politice a Europei.

Recentul anunt al amabasadorului american la Varsovia, Stephen Mull, referitoare la pregatirea unor manevre militare in Polonia, la care sa participe si Romania, Cehia, Slovacia, Ungaria si Tarile Baltice releva cum nu se poate mai bine ce intelegea Donald Rumsfeld, in 2003, cand era sef al Pentagonului, prin conceptualizarea dihotomica a continentului european in Noua Europa si Vechea Europa. Conceptual, era vorba de punerea in tipare ideologice a unor stari de spirit europene opuse, foarte bine surprinse de oficialul militar american, inregistrate intre est-europeni si vest-europeni, in raport cu disponibilitatea diferita a acestora de a se inrola sub steagul razboaielor americane, incepute in Irak si continuate cu altele, in obsedantul deceniu al „razboaielor preventive”. Anuntul pica intr-un context foarte prost, si chiar daca europenii au grabit semnarea cu ucrainenii a acordului politic de asociere, americanii par sa aiba propriul lor scenariu la criza din Ucraina, mai bine zis la felul cum o vor folosi in interesul propriu.

Demiterea de catre presedintele interimar Turcinov a ambasadorului de la Varsovia (alaturi de alti trei, din Suedia, Danemarca si Egipt) indica, in limbaj diplomatic, o nota proasta pentru calitatea relatiilor cu Polonia, cunoscuta pentru pretentii teritoriale istorice fata de o buna parte din vestul Ucrainei, pierduta in al doilea razboi mondial. Alte doua tari NATO, Romania si Ungaria au acelasi tip de probleme cu Ucraina, vizand Basarabia, Bucovina si Transcarpatia, iar Cehia a anuntat ca va organiza mutarea unor grupuri de cehi de pe teritoriul Ucrainei. Cu alte cuvinte, extern frontierele Ucrainei sunt scaldate de valuri nationaliste, iar intern nationalismul este si mai strident, prin partidul nationalist Svoboda si grupul de extrema dreapta Sectorul de Dreapta, ambele implicate in confruntarile sangeroase ale Euromaidanului. Ca nationalistii ucraineni percep sau nu o amenintare a vecinilor sau ca se pregatesc pentru „ceva” este mai greu de spus, cert este insa ca Sectorul de Dreapta a primit aprobarea de la Guvern sa i se ofere proprietatile si fondurile a 23 de tabere pentru copii, care vor fi folosite drept baze de antrenament pentru tinerii din Garda Nationala.

Cum provocarile nationaliste tintite catre Rusia au dat gres, datorita, probabil, rolului protector pe care l-a jucat inrudirea etnica, nu se stie daca directionarea acestora catre Vest ar avea acelasi rezultat. Raman de vazut reactia nationalistilor ucraineni fata de manevrele militare din Polonia si fata de angrenarea politica a Batkivscina, partidul revolutiei portocalii, in planurile de razboi rece americane privind Ucraina si Europa. Stimularea de amploare a incendiilor nationaliste in Europa de Est poate provoca o conjunctura favorabila fragmentarilor si reconfigurarilor statale. Posibilitatea de remodelare geostrategica, prin vectorii nationalismului, ar oferi o sansa nesperata materializarii Planului Huntington, de ridicare a unui nou Zid, asa-zis civilizational, pe o pozitie mai inaintata decat cel al Berlinului, ceea ce ar insemna reinvierea razboiului rece si nimicirea visului european.


Ucraina: Inadaptarea de criza, o greseala strategica occidentala

04/03/2014

Orice politica externa si de securitate care incearca sa solutioneze cu metode vechi probleme noi, ale unei realitati internationale complet schimbate, este daunatoare si neproductiva, indiferent cine ar aplica-o. In mod cert, decizia Washingtonului, de luni seara, comunicata de Pentagon, de a fi suspendat toate legaturile militare cu Moscova se inscrie intr-o astfel de greseala paradigmatica.

Graba si izul, ca sa nu zicem nostalgia, de razboi rece nu sunt buni sfatuitori intr-o criza atat de complexa si de contradictorie cum este cea din Ucraina. In astfel de situatii, cu atatea variabile si interconexiuni, exista intotdeauna riscul de a fi contrazis de evolutiile din teren. Pe de alta parte, o decizie unilaterala este susceptibila de defectiuni in relatiile de alianta sau parteneriale.

In mod evident, suspendarea totala de catre Statele Unite a legaturilor militare cu Rusia intra in contradictie puternica cu pozitia NATO, de descurajare a escaladarii crizei ucrainene, dar si cu intreaga politica europeana si euroatlantica, din ultimele doua decenii, post-razboi rece, care a facut posibile parteneriatul si cooperarea in Consiliul NATO –Rusia.

Gestul militar al SUA, care, la limita, ar putea fi interpretat si ca o autoexcludere din NATO, nu poate lasa indiferenta Europa. In primul rand, pentru ca ar fi inacceptabila o asemenea greseala din partea aliatului atlantic, in al doilea, ca diferentiere de interese, pentru ca are o altfel de expunere si angrenare cu rusii, care sunt parte europeana, iar climatul de securitate este o constructie comuna.

Si cerinta Americii de sanctiuni economice impotriva Rusiei, la care UE se opune, tine de aceeasi recuzita anacronica a razboiului rece. Trecand peste nerealismul unei asemenea masuri, care este greu de crezut ca fata de un colos, cel mai mare din multe puncte de vedere, va putea functiona ca in cazurile unor tari obisnuite, acestea vor afecta serios interesele economice ale UE. In acelasi timp, inducerea de catre americani a unor asemenea dizarmonii economice pentru europeni ar putea pune sub semnul intrebarii perspectiva acordului de liber schimb SUA-UE, in negociere.

Nu poate fi contestata reputatia lui Zbigniew Brzezinski, de specialist in problemele razboiului rece, dar consilierea actualului presedinte al SUA cu aceleasi vechi metode este discutabila, sub raportul adaptarii si eficientei. Scoaterea de la muzeu a masinariei ruginite a propagandei razboiului rece, in noile conditii, cand nu mai exista sisteme social-politice si blocuri militare opuse, reprezinta o mostra grosolana de politica neadaptata.

Un discurs cu instigari belicoase impotriva Rusiei, despre „zdrobirea” Ucrainei sau „pericolele” la adresa Poloniei, Romaniei sau tarilor baltice, ar mai putea gasi audienta, daca ar invia, la fostii lideri comunisti, care nutreau false aspiratii de independenta sau de nealiniere. Desi, daca ne amintim bine, „ceausescizarea” relatiilor cu departarile, pentru a sintetiza, prin cel mai cunoscut exemplu, un anumit tip de politica, aidoma celei de spargatori de greva, s-a dovedit a fi, in final, un bumerang. Astazi, saizecisioptizarea ar fi tot atat de neverosimila si de necredibila ca amenintarea unei fosile de dinozaur. Sau ca discursul brzezinskist, ca de pe o alta lume.


Ucraina si Rusia-Ucraina: Doua crize si o solutie de stabilizare (un sumar de idei)

02/03/2014

1. Discursul politic si analizele politice din Romania privind criza politico-militara din relatiile dintre Rusia si Ucraina sunt, primul, de alianta, celelalte, aliniate, cu mici exceptii, ceea ce indeamna la retinerea de la aventurarea in afara faptelor.

2. Pozitia sensibila a Romaniei, de tara membra NATO si de vecina cu zona de conflict, care are un potential deloc neglijabil de propagare geopolitica, obliga la echilibru in declaratii (deja ne-am grabit sa folosim acuzatia de “agresiune”, cand altii mai in masura nu au facut-o). De asemenea, la mediere, la asistenta de conciliere sau umanitara.

3. Pentru Rusia nu se pune problema de a pierde sau castiga Ucraina, asta nu intelege Occidentul, sunt doua tari fratesti, nu in termeni ideologici, ci etnici, in cel mai deplin sens al cuvantului. In plus, religios niciuna nu are vocatia unui Cain impotriva unui Abel.

4. Criza din Crimeea este un raspuns de aparare la criza de la Kiev, in incercarea de a stopa uzurparea, impostura si ilegitimitatea, pentru ca despre aceste lucruri este vorba, pana la alegerile anticipate din 25 mai, fie ca recunoastem sau nu, fie ca ne place sau nu.

5. Occidentul nu se va inghesui sa “apere” Ucraina, pentru ca este nitel cam in culpa, dupa suita de greseli prin care a deschis cutia Pandorei, cel mai probabil se va chinui sa o inchida la loc, daca va putea, chiar cu riscurile unor compromisuri umilitoare.

6. Nu va niciun al doilea razboi rece, asa cum profetesc unii, sau cel putin nu va fi ca primul, daca avem in vedere schimbarea de roluri dintre cei doi protagonisti (deci si de perspectiva), dar si de structura raportului de forte mondial. Insa cel mai bun motiv ar fi ca lumea nu va mai ingadui asa ceva.

7. Plecand strict de la fapte, se poate afirma ca o diplomatie a prevenirii, retinerii si respectului va fi in castig net fata de cea a provocarilor, amenintarilor si jignirilor, care de fapt ies din sfera a ceea ce numim diplomatie politica.

8. S-a scapat din vedere, sau s-ar putea sa se doreasca asa ceva, ca de fapt sunt doua crize, o criza ucraineana si o criza ruso-ucraineana, si ca stingerea ultimeia depinde de stingerea primeia. Pentru ambele exista o singura solutie, revenirea la acordul politic, la dialogul dintre partile acordului, ceea ce inseamna repunerea lui Ianukovici in drepturile de parte a acordului politic.

9. Iulia Timosenko va pleca pe 3 martie la Moscova pentru negocieri in vederea reglementarii crizei din Crimeea, unde probabil il va intalni si pe Viktor Ianukovici, impreuna cu care ar trebui sa se intoarca la Kiev, pentru a scoate procesul politic din sfera maidanului si a-l readuce in parlament, singura sursa de legitimitate si democratie.

10. Pana la alegeri, compromisul cu Ianukovici presedinte si cu Timosenko premier ar fi cel mai putin costisitor si mai sigur de a readuce stabilitatea si normalitatea, de a preveni scaparea de sub control si escaladarea evenimentelor. Asemenea evolutii ar fi posibile nu numai in planurile politic si militar, ci si in cel financiar si economic.

11. Este condamnabila politica unor state de delegitimare si legitimare a unor institutii de putere, in afara unui proces electoral si a unui cadru de drept.

12. Dupa Jocurile Olimpice de la Soci, crizele ucraineana si ruso-ucraineana sunt a doua categorie de evenimente care readuce cu acuitate Rusia in atentia internationala si o reaseaza cu putere in constiinta lumii ca superputere. Se poate presupune ca nu va irosi aceasta noua sansa de a arata lumii fata noua a Rusiei moderne, de stat de drept, social si democratic.

13. Plecand de la scrupulozitatea cu care trateaza aspectele legale si democratice ale solutionarii celor doua crize, se poate conchide ca Rusiei ii va fi foarte greu sa le refaca pe cele deja atat de intinate de catre Occident, dar daca va reusi va produce o bresa iremediabila in sistemul atat de urat de catre popoare, care a privilegiat razboiul preventiv, in detrimentul dreptului international.

13 bis. Dupa toate esecurile de europenizare silnica a Ucrainei, dupa consumarea tuturor criticilor sterile occidentale la adresa Rusiei  si dupa ce integrarea economica a Estului va aparea drept singura cale de rezistenta si de salvare, a fiecaruia si a tuturor, de la dezmembrarea si inghitirea geopolitica si geoeconomica de catre Vest, UEA se va aseza de la sine, ca ceva natural.