Falsa dilema a unei crize de model (3)

22/05/2010

Dreapta umbla cu ocaua mica

Cine crede ca a disparut ocaua mica, masura falsa pe care o foloseau in vechime negustorii necinstiti, se inseala amarnic. Dreapta politica o foloseste cu „succesuri” in zilele noastre (adica in folosul unor interese restranse, de grup, in dauna celor sociale), sub forma cotei unice, fara ca cineva sa observa inselaciunea care se ascunde inapoia acestei politici de impozitare. „Ingenioasa” sub aspectul constructiei tehnice si „impecabila” sub cel al prezentarii ideologice, in realitate impozitarea deopotriva a bogatilor si saracilor cu o cota unica nu inseamna nimic altceva decat distributia inechitabila a poverii fiscale pe umerii celor doua clase, ceea ce duce la adancirea prapastiei economice dintre ele si a polarizarii sociale: bogatii devin mai bogati, iar saracii, mai saraci. Din aceasta perspectiva, sunt de inteles inflexibilitatea constanta a Guvernului de dreapta Boc privind reducerea salariilor si minciuna sfruntata ca aceasta a fost ceruta de FMI (ultima fiind data in vileag de dezvaluiri oficiale, venite de la Paris si Washington, potrivit carora FMI nu a sugerat Romaniei o asemenea masura, ci dimpotriva). Explicatia o aflam chiar de la seful Guvernului (gura pacatosului adevar graieste !): „TVA si cota unica nu se vor majora daca recesiunea nu se adanceste si masurile de austeritate vor fi aplicate.” Citind printre randuri, ne dam seama de ce Boc o tine langa cu austeritatea si de ce cand aude de cresterea fiscalitatii din portocaliu se face palid (dar nu pentru majorarea TVA isi face griji, ci pentru cea a cotei unice), pentru ca simte ca s-ar putea sa i se ia „ocaua mica”, de care, in interesul PDL si al clientelei sale politice, tine cu dintii. Prin urmare, pentru a ramane cota unica, austeritatea e musai sa se intample, asa ca isi asmute Guvernul pe bugetari, pensionari, someri, mame, copii si alti necajiti ai soartei : So pe ei ! Acelasi narav se manifesta insa in tot spectrul dreptei. Oricat s-ar stradui PNL sa para mai la stanga PDL sau oricat i-ar critica Crin Antonescu pe Traian Basescu si pe Emil Boc, atunci cand vine vorba de cota unica se inteleg perfect, ca, de, corb la corb nu-si scoate ochii…

Dreapta nu „creeaza”, ci acumuleaza bogatie

Intotdeauna, nu dreapta a creat bogatia, ci stanga. Dreapta nu a facut decat sa acumuleze bogatia, prin transfer neechivalent dinspre stanga catre sine, prin intermediul capitalului. Acest lucru explica si tensiunea vesnica sau “iubirea imposibila” dintre munca si capital, cat si faptul ca intre munca si expresia sa baneasca (salariu) s-a rupt sau se incearca sa se rupa orice legatura economica reala (exact ceea ce face Guvernul de Dreapta Boc !). Ori, intre “a creea” si “a acumula” exista o diferenta uriasa. In timp ce prin munca stangii se creeaza bunurile materiale, capitalul dreaptei nu”creeaza” decat bunuri simbolice (inclusiv financiare), care nu au decat “meritul” de a le atrage, spre acumulare, pe primele (si aici este o alta lupta, intre economia bunurilor materiale si economia simbolica, ultima avand aroganta de a se supraordona primeia !). Deci nu aurul, argintul sau banii dreptei creeaza bunurile de consum (asa cum se lauda ideologii de dreapta !), ci munca cheltuita de stanga pentru producerea acestora. Stanga nu redistribuie bogatia creata de dreapta, ci-i corecteaza inechitatile provocate prin excesele acumularii. Aceasta este, din pacate, realitatea, prozaica poate, dar adevarul gol-golut. Acest lucru il spune si profesorul de filosofie morala Adam Smith, in “Avutia natiunilor”, pe a carei teza privind neingradirea liberei initiative decat de considerente morale (le ce te puteai astepta de la un dascal de morala, total paralel cu economia ?!) s-a grefat, speculativ, doctrina ultraliberala si neoliberala, care a produs dezastrul economic actual (a vazut cineva finantisti, bancheri sau negustori care se calauzesc dupa principii morale ?!). Blog ideologic observa cu indreptatire ca ideologia neoliberala este (sau mai bine zis a fost) “impecabila” ideologic, pentru ca baietii destepti ai dreptei sunt nu numai speculativi, ci si imaginativi. Si trebuie sa recunoastem ca lui Basescu, Boc, Blaga, Videanu, Berceanu et comp. le merge mintea, de au ajuns sa ne prosteasca in halul asta (!)…


Falsa dilema a unei crize de model (2)

21/05/2010

Marea manipulare

Alternativa austeritatii sociale este nu numai un raspuns ideologic al puterii de dreapta la criza economica si financiara, ci si unul manipulativ, printr-o anumita contextualizare si proiectie. Ca in multe astfel de cazuri, Guvernului Boc nu i-a mai ramas, in urma unor boacane nesfarsite, decat posibilitatea manipularii pentru a se mentine la putere. Desi prin discursul care a acompaniat anuntul reducerii drastice a cheltuielilor sociale se incerca acreditarea impresiei ca s-a ales raul cel mai mic pentru scoaterea tarii din criza, astazi stim, prin semnalele fara echivoc venite din mai multe medii, ca acest lucru nu se va intampla si ca sporirea fiscalitatii, apreciata la momentul respectiv drept cea mai proasta solutie, va fi inevitabila. Supralicitarea nu s-a oprit insa aici, pentru ca aflam acum cu stupoare de la guvernanti ca daca austeritatea preconizata nu va avea loc dracul va fi si mai negru: in decembrie ne paste falimentul (!). Neindoielnic, specialistii in psihologie sociala vor recunoaste cu usurinta in acest joc calculat al cererilor si motivatiilor anumite tehnici de manipulare (piciorul-in-usa, usa-in-nas etc., utilizate pe scara larga de catre negustorii necinstiti), menite a-i determina pe oameni sa accepte draconicile masuri de spoliere si sa-i convinga de cat de bine intentionat si de „eroic” este Guvernul de dreapta in lupta cu criza. In fapt, criza nu va putea fi invinsa de masuri care nu o vizeaza direct, ci doar „aspirarea” de bani din ce in ce mai multi de la populatie, pentru PDL si clientela sa politica, singurul lucru pe care „Guvernul-Aspirator-Boc” stie sa-l faca foarte bine…

Simboluri pierdute

In cei douazeci de ani care au trecut de la Revolutie, democratia a lucrat asupra romanilor, facandu-i mai imuni la manipulare, dar si mai civilizati in proteste. Categorii largi ale populatiei au iesit in strada, manifestand pasnic, sa-si ceara drepturile. La marele miting din 19 mai, impotriva masurilor guvernamentale de austeritate, au participat intre 30000 si 50000 de oameni, iar in 31 mai sindicatele au anuntat greva generala. Pe langa maturizarea democratica a comportamentului protestatar, exista insa un element nou, calitativ in aceasta ofensiva sindicala de primavara, cu multiple semnificatii simbolice, de rau augur pentru Guvernul de dreapta. Daca in dimineata zilei de 22 Decembrie 1989, muncitorii, cea mai numeroasa forta sociala a timpulului, au iesit in strada pentru a demonstra organizat si nonviolent impotriva unei Puteri instrainate de popor, aratand clar nevoia unei schimbari de la care nu mai era nicio cale de intoarcere, in conditiile de democratie dar si de criza din 2010 se intampla un eveniment relativ asemanator sub raport simbolic , dar avand un alt actor social (si chiar mai numeros): pensionarii. Atunci cand seniorii (a caror istorie traita le confera capacitatea de a compara regimuri politice si guverne, lucru deloc neglijabil in formarea opiniilor politice si intentiilor de vot) cer schimbarea Guvernului, e limpede ca acesta din urma si-a pierdut simbolurile pe care-si intemeiaza mandatul: incredera, credibilitatea si, in final, legitimitatea…


Lectiile primului tur electoral (2)

25/11/2009

Inflexibilitatea politica si consecintele ei dezastruoase. Al doilea „trofeu”, la fel de van ca si cel de „reformator”, cu care se lauda electoral Traian Basescu este intransigenta dusa pana in panzele albe fata de orice idee sau solutie care ar veni de la altii, iar nu de la el. Ca si prietenul sau politic, „comandantul” George W. Bush, capitanul Basescu macina resursele nationale la moara orgoliului personal, izvorat parca dintr-un „amor fati” (Fr. Nietzsche), o dragoste netarmurita fata de destinul sau de carmaci providential, cu care nu ezita sa-si inceapa discursul electoral din confruntarea televizata cu ceilalti doi candidati. Nu numai ca arta compromisului, care este politica (Ion Iliescu), pare sa-i fie cu totul straina, dar fata de cei care pot face ca lucrurile sa iasa din impas impune o adevarata „spirala a tacerii” („Schweigespirale”). Crizele politice curg una dupa alta, cu toate consecintele lor economice si sociale dezastruoase, dar noua oficial ne merge bine (sic !).

Criza, marele adversar si aliat. Paradoxal sau nu, criza economica a provocat efecte duale in plan politic si electoral. Efectele sociale nemiloase au radicalizat stanga romaneasca, intetindu-i indarjirea si atacurile impotriva presedintelui si guvernarii de dreapta. Daca nu ar fi fost criza, trandafiriul Mircea Geoana nu ar fi avut nicio sansa impotriva portocaliului Traian Basescu, care ar fi castigat cu lejeritate al doilea mandat. Criza insa a produs imense frustrari si nemultumiri sociale, care nu vor putea fi „arse” decat prin schimbare. Este exact ceea ce a raspuns un consilier de campanie electorala al noului presedinte american la o intrebare damboviteana privind sansele candidatilor romani la prezidentiale: daca nu ar fi fost criza, Barack Obama nu ar fi castigat, deoarece iesirea din criza se face prin schimbare !

Partide mari, armate mari. Primul tur a aratat fara echivoc faptul ca ideile si programele mari au nevoie de o sustinere politica pe masura, care nu poate fi oferita decat de partide puternice, cu priza la mase. Acest lucru s-a vazut clar din pozitionarea in partea superioara a clasamentului electoral a candidatilor apartinand primelor trei partide mari din politica romaneasca, care au absorbit majoritatea covarsitoare a voturilor. Candidatii partidelor de buzunar sau independent au obtinut scoruri mici sau chiar insignifiante, fiind maturati fara nicio problema de primul val.