Metamorfoze politice de vara

21/06/2010

Victoria a la Phyrrus a Guvernului PDL-UDMR in fata motiunii de cenzura a PSD a adus raportul de forte dintre Putere si Opozitie intr-un punct sensibil, de relativa comparabilitate (care ar putea deveni si unul de rascruce), sub impactul careia se regandesc sau se cauta strategiile de basculare.

Desi nu Guvernul, ci motiunea a picat, daca ar fi sa spunem lucrurilor pe nume ar trebui sa recunoastem ca Boc a castigat, dar Basescu a pierdut. Nu atat de mult ca lucrurile sa se schimbe, dar nici atat de putin ca ele sa dureze. Suficient insa ca slabiciunea Puterii sa devina vizibila, iar mitul atotputerniciei acesteia sa inceapa sa se destrame. Chiar daca brodarea, pe asemenea perceptii, a unor asteptari privind modificarea structurii de putere ar putea fi un scenariu optimist pentru unii sau unul pesimist pentru altii, este in afara de orice indoiala ca timpul a inceput sa curga invers pentru Putere, tinzand sa-i devina unul dintre cei mai inversunati adversari. Cresterea presiunii sociale si reducerea continua a spatiului de manevra vor face ca decontarea crizei si austeritatii pe seama presedintelui-jucator (titularul de facto al guvernarii portocalii) sa fie de neocolit.

Pentru liberali, motiunea social-democrata pare sa fi reprezentat sau ar putea sa reprezinte, judecand dupa anumite tensiuni si conflicte din sanul opozitiei, un moment de falsa decantare ideologica si, in aceeasi nota, de revectorizare politica. Prin imensul suport social de care s-a bucurat, motiunea de cenzura impotriva asumarii raspunderii guvernamentale pe legile austeritatii a capatat, prin „identificarea” Presedintelui cu Primul-Ministru si a amandurora cu Dreapta, proportiile unui blam popular anti-prezidential si anti-guvernamental, implicit Anti-Dreapta (cred ca in acest ultim fapt ar trebui cautata si cheia evolutiilor viitoare).

Simtindu-se, probabil, vizat sau prins la mijloc, ca partid de centru-dreapta (ori poate ca a fost influentat in acest sens), PNL pare a fi pe cale de a savarsi o mare greseala strategica, nu numai pentru viitorul opozitiei, cat si, mai ales, pentru cel propriu. Alegand sa-i atace ideologic pe social-democrati (desi acestia din urma si-au dezideologizat motiunea tocmai pentru a-si feri colegii de opozitie liberali de a cadea intr-o astfel de capcana), PNL se va distanta de PSD si de obiectivele luptei comune impotriva Puterii, pe care le va pune sub semnul intrebarii.

Dar cea mai mare eroare posibila, pentru parcursul sau ca partid, ar fi ca reapropierea de Traian Basescu si de PDL (prin punerea de surdina discursului antibasescianist si oferirea serviciilor pentru guvernare) va face ca, in mod inevitabil, sa imparta cu acestia raspunderea pentru dezastrul economic si social si, pe cale de consecinta, sa le impartaseasca destinul politic, care, istoric, nu va fi unul de invidiat (comparabil cu cel taranist ar fi putin spus). O astfel de metamorfoza ciudata (in curs de initializare, potrivit unor indicii) ar fi dovada indubitabila ca PNL pur si simplu nu vede (sau nu vrea sa vada, din false ratiuni de solidaritate ideologica) ca bumerangul anatemei sociale este aruncat asupra dreptei de insusi Basescu, prin desantata-i politica ce musteste de abuzuri, coruptie si incompetenta, prin decuplarea statului de la rostul sau social firesc si subjugarea acestuia unor interese clientelare, in beneficiul unei paturi „superpuse” si in dauna marii majoritati a societatii. Daca-si va face uitate declaratiile si angajamentele ce anuntau a fi inceputul unei noi politici, social-liberale, PNL va rata, cu siguranta, sansa situarii de partea buna, sociala, a istoriei.

Cat priveste PSD, daca apelul lui Adrian Nastase la unitatea opozitiei, pentru oprirea genocidului social si scoaterea tarii din criza, va ramane un strigat in pustiu, cel mai probabil acest fapt va fi de natura sa ii sporeasca si mai mult responsabilitatea sociala, din perspectiva singurului partid care apara si promoveaza interesele celor multi si obiditi…


In cautarea drumului pierdut

12/06/2010

Starea economico-sociala dezastruoasa, crescanda si fara precedent, in care se zbate in prezent Natiunea si, mai ales, inexistenta unei alternative reale a Guvernului Boc 4 pentru depasirea acesteia arata criza modelului de dreapta si faptul ca Romania merge pe un drum gresit. In mod evident, Romania a pierdut calea echilibrului.

O asemenea situatie face ca un model explicativ pentru Starea Natiunii sa fie absolut necesar. Acesta nu ar trebui insa construit mergand pe ideea gasirii unor vinovati sau a unor vinovatii. Desi tentanta politic, o astfel de abordare ar fi contraproductiva, nu numai pentru ca ar putea conduce la acte punitive ce ar putea fi contrare democratiei constitutionale si ar putea crea un precedent periculos, generator de blocaje in asumarea puterii si in exercitiul guvernamental, ci si pentru ca solutia biblica a tapului ispasitor este una emotionala si amagitoare.

Un demers explicativ in termeni de cauzalitate, care ar merge dinspre input-urile mediului international catre output-urile celui intern ar avea mai multe sanse de a ajunge la radacina lucrurilor si de a dezvalui ce se ascunde in blackbox-ul numit criza si managementul politic al acesteia.

Orice analiza de esec ar trebui sa porneasca de la un adevar cardinal, mai putin evocat si acceptat, respectiv ca din 22 Decembrie 1989 Romania a inceput un mars fortat spre dreapta, pentru a se desprinde si distanta de totalitarismul de stanga si a reveni pe o dezvoltare democrata si echilibrata. 

Toate guvernele postrevolutionare au inscris Romania pe un continuum de dreapta, fapt ce explica si aparentul paradox ca guverne de stanga au promovat politici de dreapta (obiectiv necesare pentru tranzitia la economia de piata), dar nu explica in niciun fel unele masuri excesiv de stanga ale guvernelor de dreapta (motivate exclusiv electoral). Prin urmare, analiza de criza ar trebui extinsa la intreaga perioada a ultimilor douazeci de ani.

Romaniei i-au trebuit in jur de cinsprezece ani (1990-2004) sa-si reconstruiasca fundamentele economice de piata si sa revina pe un curs de echilibru (spre sfarsitul anului 2004, autoritatile comunitare i-au recunoscut statutul de economie functionala de piata, iar cele romane au declarat incheierea tranzitiei post-comuniste).

Probleme de parcurs au inceput sa apara dupa aceasta perioada, in urma asa-zisei revolutii portocalii, prin castigarea alegerilor prezidentiale si parlamentare din 2004 de catre dreapta politica (Traian Basescu-PDL si, respectiv, Alianta „D.A.”, PNL-PDL), cat si a celor din 2009 (acelasi Presedinte) si 2008 (coalitia PDL-UDMR). 

Supralicitand consonanta ideologica cu dreapta internationala, cea romaneasca s-a simtit „obligata”, ajungand la putere, sa preia modelul economic atlantist si, implicit, vectorul sau neoliberal, permitand acumularea unor elemente de dezechilibru specifice (migratia capitalurilor speculative, structura speculativa a investitiilor straine directe, cresterea nesanatoasa, traiul pe datorie etc.).

Statisticile si prognozele arata ca, dupa sase ani de suprematie neintrerupta (2004-2010), puterea portocalie a adus tara in pragul falimentului. Pentru prima data de la smulgerea din extrema stanga, de tiranie a statului asupra cetateanului si a economiei, Romania se confrunta, probabil mai mult decat oricare alta tara a UE afectata de criza mondiala, cu riscul caderii in extrema dreapta, de dominatie a pietei asupra cetateanului si a statului.

Sursele acestei vulnerabilitati vin, in principal, dintr-un management politic al crizei preponderent ideologic, si mai putin economic si social, prin de-constructia si aservirea statului pietei si clientelei (rezultand o combinatie ciudata, dar perfect damboviteana, de stat minimal-clientelar) si cautarea solutiilor anticriza aproape exclusiv in zona sociala, ocolind-o pe cea fiscala (unde se mentine inghetata cota unica si se respinge impozitarea progresiva), pentru a conserva interese de grup pe seama celor multi. Coruptia si incompetenta sunt, evident, implicite.

Intr-un climat politic si social extrem de tensionat, marcat de ample si virulente  proteste si contestari ale opozitiei si sindicatelor fata de masurile guvernamentale anticriza  privind reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si a pensiilor cu 15%, motiunea de cenzura depusa de PSD impotriva asumarii raspunderii pe aceste legi se anunta a fi pentru Guvernul Boc 4 un examen greu de trecut. Poate chiar imposibil.