Efectul yo-yo al austeritatii sociale

24/09/2010

Uneori, ideologiile sunt forme aproape perfecte de manipulare. Cand spun “uneori”, am in vedere gradul de reprezentativitate al acestora (un criteriu inca insuficient prezent in discursul politic, mai cu seama in cel al stangii), respectiv cazurile in care ideologii ale unor interese de grup sunt prezentate in mod fals ca avand o reprezentativitate sociala, iar cand spun “aproape perfecte” ma refer la faptul ca nimeni nu a putut si nici nu va putea vreodata sa minta tot timpul si pe toata lumea. Ideologia dreptei despre “austeritatea sociala”, cu referire speciala la pensionari dar nu numai, se incadreaza intr-un astfel de discurs politic manipulator. “Primum vivere”, in primul rand sa traiesti, aceasta este prima conditie a existentei omenesti, pe care de la Bismark incoace toate guvernele social-democrate au pus-o in opera, ori a nega acest adevar pentru cei multi si al sustine in acelasi timp pentru clientela politica, este o culme de ipocrizie si cinism politic a dreptei. Orbita de propria-i lacomie, dreapta nu a inteles ca si in politica economica actioneaza un fel de „efect yo-yo”, asemanator celui ce apare in urma dietelor prin infometarea organismului, ca austeritatea excesiva si prelungita pentru majoritatea determina dezechilibre ale metabolismului unei economii, prin care cel gras devine si mai gras, iar cel slab si mai slab, conducand, mai devreme sau mai tarziu, la grave crize economice. Daca, din aceasta perspectiva, ne uitam la rezultatele austeritatii promovate de guvernul Boc, vom intelege si mai bine cauzele ineficientei acesteia, reflectate in indicatorii economici, iar daca vom analiza retrospectiv politicile neoliberale ale ultimelor decenii (care au alimentat adancirea fara precedent a discrepantelor sociale), ne vom da seama ca, de fapt, criza mondiala este un „efect yo-yo” al acestora…


Metamorfoze politice de vara

21/06/2010

Victoria a la Phyrrus a Guvernului PDL-UDMR in fata motiunii de cenzura a PSD a adus raportul de forte dintre Putere si Opozitie intr-un punct sensibil, de relativa comparabilitate (care ar putea deveni si unul de rascruce), sub impactul careia se regandesc sau se cauta strategiile de basculare.

Desi nu Guvernul, ci motiunea a picat, daca ar fi sa spunem lucrurilor pe nume ar trebui sa recunoastem ca Boc a castigat, dar Basescu a pierdut. Nu atat de mult ca lucrurile sa se schimbe, dar nici atat de putin ca ele sa dureze. Suficient insa ca slabiciunea Puterii sa devina vizibila, iar mitul atotputerniciei acesteia sa inceapa sa se destrame. Chiar daca brodarea, pe asemenea perceptii, a unor asteptari privind modificarea structurii de putere ar putea fi un scenariu optimist pentru unii sau unul pesimist pentru altii, este in afara de orice indoiala ca timpul a inceput sa curga invers pentru Putere, tinzand sa-i devina unul dintre cei mai inversunati adversari. Cresterea presiunii sociale si reducerea continua a spatiului de manevra vor face ca decontarea crizei si austeritatii pe seama presedintelui-jucator (titularul de facto al guvernarii portocalii) sa fie de neocolit.

Pentru liberali, motiunea social-democrata pare sa fi reprezentat sau ar putea sa reprezinte, judecand dupa anumite tensiuni si conflicte din sanul opozitiei, un moment de falsa decantare ideologica si, in aceeasi nota, de revectorizare politica. Prin imensul suport social de care s-a bucurat, motiunea de cenzura impotriva asumarii raspunderii guvernamentale pe legile austeritatii a capatat, prin „identificarea” Presedintelui cu Primul-Ministru si a amandurora cu Dreapta, proportiile unui blam popular anti-prezidential si anti-guvernamental, implicit Anti-Dreapta (cred ca in acest ultim fapt ar trebui cautata si cheia evolutiilor viitoare).

Simtindu-se, probabil, vizat sau prins la mijloc, ca partid de centru-dreapta (ori poate ca a fost influentat in acest sens), PNL pare a fi pe cale de a savarsi o mare greseala strategica, nu numai pentru viitorul opozitiei, cat si, mai ales, pentru cel propriu. Alegand sa-i atace ideologic pe social-democrati (desi acestia din urma si-au dezideologizat motiunea tocmai pentru a-si feri colegii de opozitie liberali de a cadea intr-o astfel de capcana), PNL se va distanta de PSD si de obiectivele luptei comune impotriva Puterii, pe care le va pune sub semnul intrebarii.

Dar cea mai mare eroare posibila, pentru parcursul sau ca partid, ar fi ca reapropierea de Traian Basescu si de PDL (prin punerea de surdina discursului antibasescianist si oferirea serviciilor pentru guvernare) va face ca, in mod inevitabil, sa imparta cu acestia raspunderea pentru dezastrul economic si social si, pe cale de consecinta, sa le impartaseasca destinul politic, care, istoric, nu va fi unul de invidiat (comparabil cu cel taranist ar fi putin spus). O astfel de metamorfoza ciudata (in curs de initializare, potrivit unor indicii) ar fi dovada indubitabila ca PNL pur si simplu nu vede (sau nu vrea sa vada, din false ratiuni de solidaritate ideologica) ca bumerangul anatemei sociale este aruncat asupra dreptei de insusi Basescu, prin desantata-i politica ce musteste de abuzuri, coruptie si incompetenta, prin decuplarea statului de la rostul sau social firesc si subjugarea acestuia unor interese clientelare, in beneficiul unei paturi „superpuse” si in dauna marii majoritati a societatii. Daca-si va face uitate declaratiile si angajamentele ce anuntau a fi inceputul unei noi politici, social-liberale, PNL va rata, cu siguranta, sansa situarii de partea buna, sociala, a istoriei.

Cat priveste PSD, daca apelul lui Adrian Nastase la unitatea opozitiei, pentru oprirea genocidului social si scoaterea tarii din criza, va ramane un strigat in pustiu, cel mai probabil acest fapt va fi de natura sa ii sporeasca si mai mult responsabilitatea sociala, din perspectiva singurului partid care apara si promoveaza interesele celor multi si obiditi…


Lectiile primului tur electoral (3)

29/11/2009

Inevitabila scindare a dreptei. Dupa cinci ani de exercitiu al puterii, al carui numitor comun au fost proasta guvernare si lipsa de transparenta, dreapta romaneasca este pe punctul de a intra in colaps. Revolutia portocalie, din 2004, care a adus-o la putere, atat la Palatul Cotroceni cat si la Palatul Victoria, lasa in urma ei, in 2009, un dezastru national. Cauzele si amploarea acestui sinistru economic si social trebuie privite insa intr-un cadru mai larg, ce tine de criza neoliberalismului in plan mondial si destramarea mitului privind asa-zisa autoreglare a pietei, fara nicio interventie reglatoare sau control public. Existenta unei pretinse „maini invizibile” ce ar asigura echilibrul automat al pietei s-a dovedit a fi falsa, aceasta nefiind nimic altceva decat o nevazuta mana pradatoare, a lacomiei si egoismului, ce distorsioneaza piata. Revenind, esecul candidatului PNL, Crin Antonescu, in primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale si predictibila infrangere a candidatului sustinut de PDL, Traian Basescu, in turul al doilea reprezinta o adevarata sirena de alarma ca vaporul dreptei, condus de acesta din urma, se scufunda. In asemenea conditii de avarie, liberalilor nu le-a ramas de ales decat intre a impartasi soarta taranistilor si a incerca sa se salveze, alegand schimbarea. Drept urmare, scindarea dreptei, prin ruperea lui Crin Antonescu si a PNL de Traian Basescu si PDL a fost inevitabila. Semnarea de catre PNL a acordului cu PSD de sustinere in ultimul tur a lui Mircea Geoana si de formare a unei majoritati social-liberale pentru scoaterea Romaniei din criza a fost un act de luciditate si responsabilitate.

Solidaritatea si votul non-ideologice. Votul masiv pentru schimbare din primul tur a fost unul non-ideologic, venind din intregul spectru politic. Acest lucru este cu totul nou, in ultimii douazeci de ani, fiind vorba de un vot mai degraba economic, decat unul ideologic, dat pentru iesirea din grava recesiune economica. Romanii au constientizat ca succesul acestui gen de schimbare poate veni numai din unitate si solidaritate non-ideologice, ca „Forta Schimbarii” nu poate veni decat din „Romania Unita”. Intamplator sau nu, acest deziderat national a fost foarte bine sintetizat de sloganul de campanie al lui Mircea Geoana: IMPREUNA INVINGEM/INVINGEM IMPREUNA ! Fara indoiala, constructia unui asemenea tip de mesaj electoral reprezinta o alta premiera. Acest dublu joc semantic electoral, binomial si biunivoc, de deplasare egala de accente de pe solidaritate pe victorie si invers este fara precedent. Cum o strategie victorioasa nu se schimba, nu este exclus ca acest mesaj, pus in slujba marii schimbari economice asteptate de majoritatea covarsitoare a romanilor, sa-i aduca lui Mircea Geoana in turul doi un scor electoral cu totul neobisnuit (nemaiintalnit de la marea schimbare ideologica adusa de revolutia anticomunista). Pana la urma, este si acesta un mod de a arata (inclusiv celor care, in disperare de cauza, incearca o ideologizare virulenta a campaniei electorale, agitand fantasmele trecutului) ca alegatorii au inteles ca nu ideologicul, ci economicul trece prin stomac. Acesta este si motivul pentru care candidatul comunistilor consecventi/pur-sange, Constantin Rotaru (Partidul Alianta Socialista), a fost maturat de pe scena electorala din primul tur, la un scor insignifiant si umilitor, fara drept de apel (0,44% !).