O demisie cu cantec: Stat al drepturilor omului sau stat politienesc? Aceasta-i intrebarea!

28/01/2015

Motto: Spune-mi ce mijloace folosesti ca sa-ti spun cine esti (F.P.)

Marturisesc ca nu-mi este foarte clar pentru care din alternativele din titlu si-a dat demisia seful SRI, George Maior. Oriunde in lume, un sef de serviciu secret este un membru al echipei cu care un sef de stat isi gestioneaza mandatul. Schimbarea sau mentinerea in functie, pe acest subiect, depinde de initiativa sefului statului.

Demisia unui sef de serviciu secret este un fapt relativ rar, motivat, de cele mai multe ori, de probleme personale sau de profesionalism. Niciunul dintre aceste motive nu poate fi pus in contul lui George Maior. Cand a fost intrebat daca va schimba sau nu seful SRI, noul presedinte, Klaus Iohannis, a raspuns ca problema este artificiala, functia fiind  ocupata de cineva care isi face foarte bine treaba. Daca nu ar fi fost agreat, normal ar fi fost ca Maior sa plece prin inlocuire, nu prin demisie sau demitere.

Peste gestul unilateral al lui Maior, anuntat marti, s-ar fi putut trece mai usor, daca duminica nu ar fi dat un interviu, la B1 TV. Fara acel interviu, opinia publica ar fi putut concede ca, pur si simplu, fostul sef al SRI a vrut sa dea cale libera unui aer proaspat, la varful institutiei, o data cu improspatarea intregii echipe de leadership prezidential. Un act elegant, pe masura profesionalismului, am fi spus cei mai multi si, cu asta, evenimentul s-ar fi consumat, disparand rapid din atentia publica.

In interviul de dinaintea demisiei, George Maior a dat un avertisment celor care se opun adoptarii legilor Big Brother, pe care ii considera responsabili in cazul producerii unei catastrofe.  Dupa cum se stie, Curtea Constitutionala a Romaniei a respins legile in cauza ca neconstitutionale. Iata, negru pe alb, avertismentul fostului sef al SRI: „Eu vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere morală în legătură cu securitatea cetăţenilor României, nu a statului. La momentul când se va întâmpla o catastrofă, voi şti spre cine să arăt cu degetul. E datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri pe care nu le înţelege sau din rea credinţă le abordează în acest fel. Nu comentez deciziile, ne vom adapta la ele, cu mijloacele chiar şi ale lui Sherlock Holmes”.

Nu cred ca exagerez, comparand aceasta interventie cu ceea ce s-a numit, foarte critic, “justitia televizata”, de pana la schimbarea de la Cotroceni. Stilul sefului se induce sau se impune subalternului, chestiunea este arhicunoscuta. Presupun, insa, ca problemele tehnice sau sistemice nu se rezolva intr-un asemenea cadru, iar daca s-ar fi dorit initializarea unei dezbateri publice, nu demisia, ci ramanerea pe post ar fi fost necesara, pentru o finalizare constructiva. Mai degraba, s-a urmarit reactivarea vechii presiuni autoritariste, de pe vremea lui Basescu, de fortare a unor legi ale sigurantei nationale, cel putin discutabile si transmiterea ei, sub forma unui fals cartof fierbinte, noului presedinte, Klaus Iohannis.

Dramatizarea respingerii legilor Big Brother ascunde, in opinia mea, un interes politic foarte concret. Aceste legi au fost evocate si pe timpul recentei vizite, anuale, a Victoriei Nuland, nu stiu daca are vreo legatura. Ceea ce stim foarte sigur este ca subiectul are legaturi foarte stranse cu arhetipul european al democratiei si libertatii, cu spiritul american Edward Snowden si cu preocuparea activa a societatii civile romanesti privind respectarea drepturilor omului. Oricat ar sporovai serviciile secrete pe tema legilor Big Brother, niciun popor din Est, care a cunoscut ororile statului totalitar comunist, nu se va lasa inselat de ideologia politieneasca a lui “daca”, din povestea prostiei omenesti si a drobului de sare. Ideologia statului politienesc, o vedem limpede si astazi si nimeni nu trebuie sa ne dea alte lectii, este ideologia lui “daca”, ridicata la rangul de politica de stat.

Aceasta este miza jocului politic „Big Brother”, stat al drepturilor omului sau stat politienesc, iar solutia CCR, pe aceste legi, de neconstitutionalitate, are o valoare simbolica fundamentala: statul de drept nu este, nu se intersecteaza si nu aspira la statul politienesc. Acest adevar al democratiei noastre, de toate zilele, ar trebui incrustat pe frontispiciile serviciilor secrete din toata lumea. Urmarea legilor Big Brother o stim, instapanirea pe vecie a unui regim politic monocolor, a dictaturii, pentru care alegerile democratice si drepturile omului sunt niste abtibilduri de infrumusetare.

Mai exista si o alta consecinta mascata, de “rebrenduire” a raului, de care multi oameni, chiar  politicieni cu pretentii, nu sunt constienti. Se invoca, in ultimul timp, argumentul politicii “inteligente”, dar nu si intelepte, si diavolul se crede inteligent, cand tamaie la pomana. O doctrina pe care as numi-o a smecherismului, care nu are nimic in comun cu exceptionalismul autentic, bazat pe intelepciune. Am mai spus, una din legile smecherismului este lovirea celuilalt cu parti din el insusi, acum vedem cum o alta lege incearca sa se infiripe chiar sub ochii nostri, rebrenduirea pe seama celuilalt.

Daca legile “Big Brother” vor fi adoptate intr-un stat democrat european, samavolnicia din statele politienesti, cum este cea nord-coreeana, le va specula ca fiind “legitimante” pentru politienismul de serviciu din zilele noastre. Nu va mai fi nicio diferenta de mijloace intre regimurile politice, spiritul civil va cunoaste o dureroasa infrangere, statele politienesti se vor “rebrendui” pe seama celorlalte. “Daca si voi folositi aceleasi mijloace ca si noi, si noi suntem ca si voi”, va ranji cinic politienismul nord-coreean sau de aiurea. Nu, multumesc, Big Brother, aleg marca libertatii si democratiei, sa traiesc in Europa, nu in Coreea de Nord! Multumesc CCR, multumesc domnule presedinte Iohannis!


CCR contra Parlament? Constatarea unei absurditati (plus o ipoteza si o concluzie)

19/07/2012

In Raportul MCV pentru Romania se prezinta “indoieli serioase privind angajamentul fata de respectarea statului de drept sau privind modul in care este inteles statul de drept intr-un sistem democratic pluralist.” Bun, de aici retinem ideea corecta a legaturii indisociabile dintre pluralism, democratie si statul de drept, de care ne vom folosi ceva mai jos. Este de la sine inteles ca fara pluralism nu exista democratie, dar si ca absenta statului de drept ar inseamna acelasi lucru.Tot taraboiul privind separatia puterilor si statul de drept a plecat de la restrangerea competentelor Curtii Constitutionale,  care pare sa fi constituit bulgarele a carui rostogolire a dus la avalansa de critici occidentale la adresa noii puteri. Seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, este fara echivoc la publicarea Raportului pe Justitie: „Evenimentele din ultima perioada ne-au zdruncinat increderea. Competentele Curtii Constitutionale nu pot fi schimbate peste noapte.” Drept pentru care ne va mai arde inca un Raport pana la sfarsitul anului!

Dar este CCR-ul un supra-Parlament? Nu si da, pentru ca nu are nicio urma din pluralismul si reprezentativitatea institutiei unice si fundamentale a democratiei, dar care prin sanctionarea hotararilor parlamentare indirect limiteaza vointa legiuitorului sau o poate impinge intr-o directie prestabilita, malformata politic, care poate inseamna tot un fel de legiferare, chiar daca este mascata. 9 judecatori numiti politic contra a 469 de alesi ai neamului sau, ma rog, a 256 cati au votat pentru suspendarea presedintelui, este o chestiune care iese total din sfera justitiei constitutionale, care ar trebui sa fie independenta, si care aterizeaza direct in mocirla politicii, ceea ce, ar trebui sa recunoastem, nu-i o treaba tocmai kusher.

O a doua observatie pe care o facem este ca in urma schimbarii majoritatii parlamentare (implicit a algoritmului parlamentar dupa care se numesc judecatorii constitutionali) a aparut o contradictie intre aceasta si componenta pe criterii politice a CCR. Altfel spus, autoritatea de jurisdictie constitutionala nu mai reflecta noile raporturi de putere dintre partidele din Parlament, iar consecinta practica imediata pentru o noua putere care ar fi pusa sa functioneze sub arbitrajul de ultima instanta al vechii puteri ar fi ca prima ar fi o putere fara putere, incapabila sa-si indeplineasca mandatul, in timp ce cea de-a doua, in dispretul esecului politic si electoral, ar continua, din umbra, sa detina adevarata putere. Pe undeva, situatia este similara celei despre care s-au pronuntat unii bancheri celebri, care au spus ca nu-i intereseaza cine face legile si cine guverneaza, ci cine controleaza finantele unei tari, mutatis mutandis nu conteaza cine detine majoritatea parlamentara si puterea guvernamentala, ci cine controleaza politic puterea judecatoreasca.

Evidenta absurditatii pe speta romaneasca a CCR-ului politizat nu mai necesita niciun alt comentariu, este doar necesar si suficient sa remarcam ca nicaieri in Occident nu vom gasi astfel de Curti politizate. Partea proasta a unui CCR politizat este ca orice schimbare de putere, nemaivorbind de regim (in cazul alternantelor de la stanga la dreapata si invers), ar trebui sa se reflecte corespunzator si in schimbari ale raportului de forte la nivelul Curtii, daca noua putere vrea sa iasa de sub controlul camuflat al vechii puteri si sa-si asume si implementeze propriul program de guvernare. In cazul schimbarilor de guverne de aceeasi culoare sau familie politica, mai treaca-mearga, modificarile respective se pot face tacit, dar in cel al unor schimbari contrare reactiile pot fi dintre cele mai scandaloase, ca in cazul de fata.

Cand Basescu i s-a plans Merkeloaiei ca noua majoritate parlamentara si noua putere guvernamentala vor sa-i ia toiagul de pastor al CCR, nu i-a spus si ca trei dintre judecatori sunt numiti de catre el, iar restul pana la depasirea pragului majoritatii, care-i asigura controlul politic asupra Curtii sunt numiti de catre partidul sau, PDL, si unul si altul prabusiti in increderea parlamentului, institutiilor statului si electoratului. Veti rade, dar situatia este similara cu controlul asupra unui pachet majoritar de actiuni, nu baietii destepti din PDL au descoperit roata, ei nu au facut decat s-o monteze, cu sprijinul unor baieti nu mai putin destepti din PSD, la masinaria justitiei constitutionale, fiecare gandind in sinea lui ca atunci cand va ajunge la putere o va invarti cum va dori!

Cel care a observat facatura si a incercat ruperea cercului vicios al justitiei politice, prin alegerea in CCR a unor judecatori independenti din cadrul ICCJ, a fost chiar premierul Victor Ponta (caruia probabil nu i s-a acordat degeaba, o data cu titlul de doctor, distinctia „Summa Cum Laude”, de catre profesorii in drept, cunoscuti pentru morga lor rigid-profesionala, ca de rigor mortis!), dar latralogii basisti au sarit ca arsi ca nu se poate, ca asa si pe dincolo…

In fine, am ajuns la ipoteza si propunerea sau, daca vreti, concluzia la care m-am referit in titlu si pe care nimeni nu le-a prevazut, pentru ca cu greu am fi acceptat ideea ca am putea avea vreodata un presedinte demis. Ce se va intampla cu CCR-ul politic al lui Basescu in cazul in care acesta va fi demis din functia de presedinte la referendumul din  29 iulie? Lucrurile vor fi simple din punct de vedere logic si al relatiei dintre cauza si efect, de-legitimarea politica si destituirea electorala a presedintelui Basescu se vor rasfrange automat si asupra judecatorilor constitutionali numiti de catre acesta, criza de incredere si autoritate a ocupantului functiei prezidentiale va fi, in mod inevitabil, si una pe masura a componentilor CCR girati politic de catre presedintele demis!Nu vorbesc de institutiile ca atare, ci de persoane, pentru ca aici este cuiul lui Pepelea, in lipsa lor de independenta fata de partide si de politica, care daca nu va fi smuls din justitia romaneasca problemele si scandalurile de azi vor trena sau se vor reproduce si in ciclurile electorale viitoare.

Demiterea presedintelui va oferi si cauza si prilejul care nu vor trebui ratate in ruperea pisicii suspiciunilor si acuzatiilor reciproce, in asa fel incat justitia sa nu mai fie dependenta nici de putere, nici de opozitie. Solutia este la fel de simpla, reforma alegerii/numirii judecatorilor constitutionali in sensul in care deja a fost evocat in spatiul public (vezi mai sus) si reconstituirea CCR pe noua baza, independenta. Nu exista Justitie independenta fara un CCR independent.


Urmatoarea ? Suspendarea !

25/10/2010

Azi a fost o zi sfanta in calendarul statalitatii romanesti, Ziua Armatei. A fost insa pentru prima data cand nu m-am simtit mandru, ca cetatean roman, ci, dimpotriva, am fost incercat de sentimente de mahnire si rusine fata de batjocura politica la care au fost supusi oamenii patriei. Nimeni nu ar fi crezut ca intr-o astfel de zi militarii ar putea iesi in strada nu pentru a sarbatori, ci pentru a protesta. Si totusi, nemaivazutul s-a intamplat, tragand inca un semnal de alarma asupra vremurile anormale pe care le traim. Alaturandu-se uriasului val de proteste sociale care zgaltaie Romania, cadrele militare in rezerva si in retragere au manifestat impotriva Presedintiei, Guvernului si Curtii Constitutionale pentru a-si apara drepturile si statutul de pensionari militari. Ca intr-un dispozitiv de lupta in forma de triunghi cu varful inapoi (aluzie la ministrul apararii, Gabriel Oprea, general in rezerva, caruia i s-a cerut demisia), s-au scandat lozinci antiprezidentiale si antiguvernamentale, s-a dat foc la portrete cu Traian Basescu si la o sapca de marinar si s-a depus petitie in 14 puncte pentru revenirea la statul de drept si la democratia constitutionala. Militarii au mai acuzat puterea portocalie ca le-a patat blazonul „Onoare si Patrie”, prin transformarea onoarei in umilinta si inlocuirea patriei cu clientela. Cu doar doua zile inaintea votarii motiunii de cenzura, acest cel mai putin asteptat fenomen protestatar inchide, practic, cercul categoriilor socioprofesionale nemultumite de politica de austeritate a regimului Basescu-Boc. Uluitor este insa si faptul referitor la ceea ce militarii si-au propus sa faca in continuarea protestului lor, care in limbaj de lupta inseamna „misiune urmatoare”: suspendarea Presedintelui. In acest scop, fiecarui membru al sindicatului cadrelor militare disponibilizare (SCMD) i s-a cerut sa stranga 50 de semnaturi pentru initierea procedurii de suspendare. Va reusi oare a doua suspendare ? Poate ca da, poate ca nu, dar demersul ar trebui privit cu ceva mai multa atentie, militarii fiind in topul increderii nationale. Sa ne traiesti si glorie nepieritoare de ziua ta, Armata Romana ! 


Presedintele (re)ales

16/12/2009

Urmarind discursul, vizibil marcat de emotie, rostit de catre Traian Basescu la ceremonialul de la CCR de validare a alegerii acestuia in functia de Presedinte al Romaniei, am simtit, la cald, acelasi sentiment de emotie, dar si de simpatie. La rece, insa, mi-am dat seama de ce in democratia ateniana exista institutia ostracizarii, prin care cetatenii care deveneau prea populari erau exilati, pentru a impiedica instaurarea, prin populism, a unei posibile dictaturi, a unei tyrannis. Ce-i face pe oameni sa-i urmeze, irational, chiar si in prapastie, pe unii conducatori ?! Raspunsul este carisma ( fr. charisme, gr. kharisma), acel dar oferit celor alesi prin gratia divina. Revenind, ceea ce m-a surprins, in discursul amintit, scurt si necutumiar de altfel, a fost distanta dintre mesaj si pozitionarea politica. In mod evident, a fost un mesaj de stanga al unui Presedinte de dreapta (!). Desigur, este de inteles  si de susutinut ideea ca intr-o politica inteligenta trebuie sa inveti de la oricine, chiar si de la adversari (lucru impartasit, in lucrari recente, si de Obama, si de Sarkozy), dar a prelua, imediat dupa alegeri, ideea social-democrata de solidaritate, de exemplu, care, culmea, a fost si slogan de campanie, poate parea prea mult si prea riscant, pentru propria credibilitate si identitate politica. Explicatiile nu pot fi decat doua. Prima ar putea fi de ordin speculativ si de viclenie politica, de a utiliza in avantaj propriu ideile adverse care s-au bucurat de audienta in campanie (si care erau cat pe-aci sa-l debarce !). Nimic nou, pana aici, s-ar putea spune. In pofida faptului ca solidaritatea in gura dezbinatorului suna precum rugaciunea in cea a diavolului, cea de-a doua explicatie probabila ar putea fi rezultatul unei reflectii mult mai profunde, al constientizarii si recunoasterii, pe baza a ceea ce a simtit si perceput in mod direct, in timpul campaniei, ca, intr-adevar, exista doua Romanii (idee analizata de Adrian Nastase intr-un excelent studiu, vezi,  http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/alte-doua-romanii-530487.html). Ceea ce ar putea insemna recunoasterea unor greseli politice, care au facut ca Romania sa aibe o problema majora in planul solidaritatii sociale, cat si a faptului ca, cel putin, in solutionarea unor mari probleme nationale dihotomia contraproductiva stanga-dreapta ar trebui sa inceteze. Ori, o asemenea atitudine, daca se va dovedi reala, ar putea insemna ceva cu totul nou. Si, speram, de bun augur pentru noul mandat prezidential.