In numele presedintelui: Sistema coruptiei si geopolitica vestica

27/06/2014

Indicii din inregistrarile audio-video ale denuntatorilor, care-si vor banii inapoi, dar si din ale SRI, DNA si DIICOT, care au fost tinute intr-o suspecta si, poate, compromitatoare tacere, duc de la Mircea Basescu, arestat pentru luare de mita si trafic de influenta, catre fratele sau, presedintelui Traian Basescu, caruia marketingul politic si PR-ul de partid, dar nu in ultimul rand si o anumita geopolitica vestica interesata, i-au creat imaginea unui campion al anticoruptiei, de incoruptibil robespierrean.

Ca reactie la criza fratilor Basescu, spatiul public a fost deja suprasaturat cu doua tipuri de mesaje care-l vizeaza pe presedinte: “corupt-corupt-corupt” si “demisia-demisia-demisia”. In tara cu doua opozitii, una la presedinte si alta la premier (unul din motivele pentru care cred ca voi duce dorul coabitarii), nu lipsesc insa nici opinii de minimalizare, de disculpare sau chiar de punere la paritate cu scandaluri insailate.

Nu vreau sa-l invinovatesc cu nimic pe seful statului, va fi treaba justitiei sa probeze, dar suspiciunea de a fi corupt exista, si se va lati atata timp cat va fi pe functie. Unui presedinte care si-a facut un titlu de glorie din a fi jucator pe terenul oricarei puteri sau institutii a statului nimic nu-i va garanta neimplicarea in musamalizarea afacerilor penale ale membrilor de familie. Fratele sau, Mircea Basescu, a luat mita de la interlopul Bercea Mondial in schimbul promisiunii de a-i obtine gratierea. Deci, cum ar veni, in numele presedintelui.

As remarca, inainte de toate, ca rabufnirea virala a coruptiei in chiar sanul familiei presedintelui Traian Basescu este simptomatica pentru gradul de decadere a societatii politice si racilele anturarii geopolitice exclusiviste a Romaniei, in ultimii zece ani, de cand prin revolutia portocalie Vestul si-a adus omul potrivit la Cotroceni.

Apoi, ca in cazul oricarei boli, examinarea si cautarea solutiilor de stopare a fenomenului galopant al coruptiei nu se pot face facand abstractie de stilul de viata politica si mediul geopolitic ale bolnavului numit Romania. Interconexiunea dintre politica interna si politica externa nu poate fi eludata, este punctul de pornire in orice demers de tintire a coruptiei la nivel inalt, care pare sa fi cuprins, fara sanse de scapare, institutiile statului.

Ori, stim cu totii, unu, perceptia este realitatea, si perceptia, momentului cel putin, este ca seful statului este corupt, si, doi, nimic nu otraveste mai mult decat o banuiala o relatie de incredere. Cu atat mai mult daca increderea este electorala, pentru ca pune in discutie legitimitatea reprezentarii. Se pare insa ca si in cazul coruptiei, ca si in cel al hotului care striga hotul, adevarul trebuie cautat nu (numai) in directia in care se arata, ci (si) in locul de unde se arata.

Pentru situatia Romaniei de a fi altfel, incriminam, invariabil, “sistemul” Basescu. Nu stiu daca este o explicatie satisfacatoare sau confuza. Un sistem este consfintit in forme juridice dintre cele mai moderne, de mare stabilitate si mereu perfectibile. Mai degraba continuturile sunt raspunzatoare, care depind de oameni. In aceleasi forme, oameni diferiti pot turna lucruri foarte diferite. In sticlute mici si frumoase se pot pastra esente tari, in sensul bun al cuvantului, dar se pot ascunde si continuturi toxice. Selectia ar fi, prin urmare, un raspuns mai bun, nu si singurul. Nu ne vom apuca, dupa epoca Basescu, sa dam peste cap legi si institutii, esential va fi sa le deconditionam politic si geopolitic, sa ingradim posibilitatea de a fi aservite unor interese personale, de partid sau straine.

Macinat de orgoliul de a avea mereu dreptate, boala veche in istorie, cu unele precedente chiar celebre, si de a avea controlul total asupra Romaniei, Basescu si-a creat o sistema sau un supersistem, informal, de coruptie, in scopul obtinerii conformarii. Presupun, nu am dovezi, in spatiile informal si privat se lasa cele mai putine urme, astfel de oameni stiu sa le evite sau sa le stearga, dar ar fi cea mai plauzibila explicatie pentru proportiile in crestere ale coruptiei. Numai daca la varful statului exista o sistema de coruptie, aceasta se va reproduce in progresie la nivelele intermediare, rationamentul din fabula este corect, daca haina domneasca este din piei de oaie, atunci judecatorii fiti siguri ca jupoaie!

Am folosit doi termeni alternativi pentru a face diferentierea de sistemul oficial, pe care sistema sau supersistemul il supraordoneaza informal si cu care este divergent sau in conflict, dar si in sensurile de dictionar, de totalitate a procedurilor de a ajunge la un rezultat sau de sistem ierarhic superior altuia. In principal, sistema de coruptie prezidentiala i-a vizat pe procurorii si judecatorii pe care i-a numit in functii, in virtutea atributelor constitutionale, dar asa cum i-au dictat interesele personale, de familie sau politice.

Paradoxal sau nu, sistema de coruptie prezidentiala s-a folosit de trei dintre cele mai modelatoare si civilizationale forme ale culturii politice si democratice, statul de drept, independenta justitiei si lupta anticoruptie, cu care in mod fals s-a autoidentificat, si aici este sursa mistificarii, in care si-a turnat propriile continuturi (interese) si pe care le-a folosit in consolidarea si absolutizarea puterii personale. Asa s-a metamorfozat Traian Basescu dintr-un obscur marinar intr-un intangibil si invulnerabil Atotputernic, Unum contra Multum, deasupra votului Electoratului, vezi referendumul de demitere, si al Parlamentului, vezi declaratia politica de miercuri prin care i s-a cerut demisia de onoare. Ingenios, nu? Ca sa nu ramana mai prejos, subalternii intotdeauna isi imita sefii, “eroinele” (am preluat expresia unor oficiali americani) de la ICCJ si DNA, Livia Stanciu si Codruta Kovesi s-au autopersonificat in “Independenta Justitiei”, o a doua sursa de mistificare. Astfel, orice critici care le vizeaza administrarea politica le identifica drept atacuri la adresa Independentei Justitiei. “Nu ma intimideaza, ci ma intaresc”, spunea una dintre „eroinele“ de pe frontul politico-judiciar al anticoruptiei, referindu-se la acuzatii care o implica in dosarul de coruptie si trafic de influenta al fratelui presedintelui Basescu. In sfarsit, sarada emblematicei impartialitati incepe sa se dezlege: Ei sa se intimideze, noi ne intarim!

Unde ne-au fost liderii opozitiei democratice la cresterea nepermisa a puterii excesive a presedintelui, pentru a smulge laurii mincinosi de pe fruntea falsului competitor (am oroare de cuvantul “jucator”, care poate fi si un fraudator) si falsului invingator democratic, pentru ca acesta este rolul opozitiei democratice, de moderare a exercitiului puterii si de aducere cu picioarele pe pamant a unor vremelnici puternici pamanteni cu veleitati de zeitati olimpiene? Pai, in inchisori, prin tribunale, sub urmarire penala, cand nu erau mituiti sau santajati, intr-un cuvant, scosi din ecuatia democratiei. Si aici vad o a treia sursa de mistificare a “infailibilitatii” puterii prezidentiale, politizarea celor trei idei amintite, politizare care le-a transformat in mod absurd in “fundamente” ale sistemei de coruptie Basescu si intr-o posibilitate de sustragere de sub orice control politic democratic real. “Domnilor parlamentari care-mi cereti demisia, se poate recepta printre randuri in reactia presedintelui, nu voi lua in consideratie Declaratia Parlamentului, imi voi vedea linistit de ale mele ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, pentru ca eu am intotdeauna dreptate si imunitate.” Primul imun intre imuni, ca in primus inter pares. Asa sa fi oare? Se pare ca da, judecand dupa suspendarea urmariri penale a presedintelui, din motive de imunitate, in procesul de amenintare si santaj, intentat de senatoarea Gabriela Firea. Ori, cel putin, pana la pronuntarea Curtii Constitutionale pe speta imunitatii prezidentiale. Vom mai continua sa fim nedumeriti de ce la noi e ca la nimeni?

Dar tot acest esafodaj de putere corupta si corupatoare, sa nu uitam, numai puterea absoluta corupe in mod absolut, nu ar fi fost posibil sa fie inaltat si intretinut fara paravanul si ajutorul partenerilor strategici si aliatilor americani. Istoricul relatiilor dintre cele doua administratii prezidentiale este prea lung si prea cunoscut pentru a-l relua aici. Poate doar sa amintesc de incununarea “logistica”, in vizita de la Bucuresti, cand vicepresedintele american Joe Biden i-a pus la indemana presedintelui Basescu o arma politica la fel de taioasa si eficienta ca ascutirea luptei de clasa, prin care cominternistii au exterminat elitele Estului. Noul dusman al popoarelor din Est, supranumite, acum, “Noua Europa”, este coruptia, pentru ca, nu-i asa, pe masura inaintarii pe calea capitalismului lupta anticoruptie se va ascuti. Iata ce a spus Biden: “Cea mai importanta valoare-societatea transparenta, in care coruptia este considerata dusman.” Omul avea dreptate referitor la consecinte si in indemnul de a privi  spre Ucraina, numai ca nu a spus nimic in privinta originii, cauzelor si agentilor de raspandire ai fenomenului. Basescu, istet si cu instructajul facut de Gitenstein, aplicat pe “pestele cel mare”, s-a prins inca din 2004 unde bat americanii, care aveau nevoie de un guvernator forte in Romania, caruia sa nu-i cracneasca nimeni, iar acesta nu putea fi decat de pe partea esichierului unde erau putini la numar si lesne de multumit, fara sa ridice sacaitoarele probleme sociale sau, Doamne fereste, de patriotism economic, de care orice metropola fuge ca dracul de tamaie. In treacat fie spus, am toate motivele sa cred ca sustinatorii sai americani, care in principiu studiaza profilurile psiho-politice ale liderilor din toata lumea, i-au sesizat caracteristicile negative si i le-au exploatat din plin. Unele surse mentioneaza ca fostul secretar de stat american, Hillary Clinton, ar fi cerut profilurile liderilor din Europa de Est, cu referire speciala la Romania si Bulgaria.

Ultimele orientari din geopolitica americana privind Romania le gasim in recentul interviu cu insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucuresti, Duane Butcher, la incheierea misiunii. Am aflat, cu acest prilej, ca ceea ce ar considera americanii normal ar fi o imunitate limitata, o opinie corecta, dar declaratia a fost anterioara declansarii scandalului fratilor Basescu cu clanul Bercea Mondial, care tinteste imunitatea presedintelui, altfel si-ar fi muscat limba. Insa procedura greoaie, nejuridica si cu portite politice cu care ne ispiteste democratic, de supunere a ridicarii imunitatii votului popular si de acoperire de catre imunitate doar a declaratiilor facute in plenul Parlamentului o face aproape inaplicabila. Plus ca ducerea deciziei justitiei pe taramul opiniei publice, care nu are competente specifice, si posibilitatea de a fi inhatat securistic pentru orice lucru neplacut puterii pe care l-ai spune in afara cadrului organizat, nu e deloc kusher, ci o reinviere a unor practice de trista amintire. Sunt elemente care ridica semne de intrebare asupra intentiilor urmarite. Practic, se ajunge tot la a se lasa mana libera vanatorii de vrajitoare, in primul rand prin distrugerea prezumptiei de nevinovatie, ceea ce rezoneaza perfect cu doctrina metropolei de a avea in colonie un guvernator discretionar si care are mereu dreptate.

Cred insa ca de data aceasta chiar i-a sunat ceasul politic lui Basescu, ceea ce nu va fi obligatoriu sa fie gasit vinovat dupa ce-si va da demisia, ar putea fi achitat, precedente exista, si cel mai probabil aceasta va fi si strategia popularilor europeni. Va depinde insa de romani ca sistema Basescu sa nu mai functioneze dupa Basescu, cum s-a intamplat la ucraineni cu sistema Timosenko (careia euromaidanul si lovitura de stat ii sunt direct imputabile). After day, va fi inevitabila scoaterea tarii de sub rusinosul control geopolitic occidental, aplicabil coloniilor. Cu acest prim pas aspiratia de a fi mandri ca suntem romani ar putea incepe sa prinda contur. Dupa cum de neocolit va fi si reabilitarea democratiei. Tot spre vest, spre vest, spre vest, toate le-am facut pe sest! Ajunge! Dublul standard desfiinteaza statul de drept. Acest adevar nu l-au inteles sau se fac ca nu-l inteleg Basescu si sustinatorii sai vestici, dar a venit vremea ca statul de drept sa desfiinteze dublul standard.


Abdicare prin necontrasemnare?

27/01/2013

Chiar daca nu a putut sa impiedice abdicarea, greva regala a lui Mihai I a atras atentia lumii asupra imposibilitatii unei „coabitari” intre reprezentantul unei forme de guvernamant democratice si cei ai unui regim dictatorial. Desi a fost depasita de modernitatea republicii, de la traditia monarhica ne-a ramas acest semnal moral, vertical si luminos, de nepactizare cu raul politic abatut asupra tarii de vantul istoriei si de refuz al contrasemnarii actelor de putere ale acestuia.

Traian Basescu spune ca nu poate sa abdice, pentru ca nu este rege. Fie si numai din aceasta vehiculare, intelegem ca ideea de exit de la Cotroceni a devenit preocupanta si pentru chirias, ca are bagajele de plecare pregatite, nu insa si motivul. Cel mai probabil, la mijloc este si o mandrie bolnavicioasa, gonflata la proportii imperiale, in ciuda dezastrului pe care-l lasa in urma, ceea ce nu ar trebui sa ne mire, pentru ca, dupa cum spun batranii satelor, capra raioasa tine intotdeauna coada sus.

Simbolic, actul de necomplicitate al regelui cu naimitii totalitarismului comunist ar putea fi repetat, in 2013, cu cei ai capitalismului total. Institutia contrasemnarii exista si in Constitutia Republicii, care stipuleaza ca decretele emise de presedinte se contrasemneaza de primul-ministru. Fara contrasemnare, nu se indeplineste o conditie formala, fara de care un decret nu este constitutional.

La prima vedere, o asemenea intreprindere din partea primului-ministru ar putea parea ciudata, in conditiile in care ne-am obisnuit ca numai presedintele sa o uziteze, si poate ca asa ar si fi fost intr-o situatie normala, cu un presedinte in rol de arbitru sau cu unul a carui legitimitate nu ar putea fi pusa la indoiala. Din pacate, nu ne aflam in niciuna din cele doua situatii: Basescu si-a arogat rolul de presedinte-jucator, incalcand interdictia constitutionala de partizanat politic, iar dupa referendumul de demitere si alegerile parlamentare de anul trecut „legitimitatea” lui, masurata in voturi, se reduce la procentele insignifiante si ridicole obtinute de PDL si de toata dreapta la un loc (ARD), care o vor face mult timp sa se afle intr-o stare de debilitate critica. Pe de alta parte, contrasemnarea de catre premier a decretelor presedintelui este prevazuta, negru pe alb, in Constitutie.

Comparativ, USL detine o cota de 70% din piata electorala, ceea ce-i confera Guvernului un potential si o energie care nu trebuie irosite, iar premierului o legitimitate ca de presedinte, pentru a folosi etalonul de incredere cel mai ridicat dintr-o societate sanatoasa politic si democratic, in care cetatenii se unesc in jurul simbolului pe care-l reprezinta, constitutional, seful statului. Poate juca necontrasemnarea rolul unui levier de schimbare a initiativei strategice si, prin aceasta, de urgentare a vacantarii functiei de presedinte, ca urmare a „imposibilitatii definitive de exercitare a atributiilor”? Sau cel putin pe cel al unui semnal politic sensibil  care sa ajute la constientizarea unei  situatii de izolare in care singura iesire este demisia?

 http://nastase.wordpress.com/2013/01/26/sa-l-ajutam-pe-basescu-sa-abdice/


O analiza de pre-sezon: Din chimia politica a viitoarei aliante a dreptei

02/09/2012

De ceva vreme, dreapta politica romaneasca se afla, precum alchimistii de altadata, in cautarea unei retete miraculoase, prin care sa ajunga la cel mai “pretios” produs electoral de pe piata alegerilor parlamentare, din toamna-iarna (cu campanie in noiembrie si scrutin in 9 decembrie). Cinci lideri din aproape intregul spectru al dreptei – Vasile Blaga (PDL), Mihai Razvan Ungureanu (ICCD), Aurelian Pavelescu (PNTCD), Mihail Neamtu (NR) si Adrian Papahagi (FCD) – par sa fi ajuns la o formula apropiata de un astfel de aluat politic, prin semnarea unui „Manifest politic al dreptei”, din care se va plamadi, in cursul acestei luni, o alianta electorala, al carui nume de botez va fi, cel mai probabil, Initiativa de Centru Dreapta. Marele absent, impreuna cu care PDL ar fi format, potrivit lui Blaga, alianta perfecta, este PNL.

La prima vedere, „alchimistul” sef pare a fi Vasile Blaga, care, neascunzand aerele tutelare ale PDL, de fosta prima stea a esichierului si de principal rezervor al dreptei, incearca sa-si satelizeze ceilalti lideri. In dinamica, o astfel de pretentie va fi insa greu de realizat, daca nu chiar imposibil, avand in vedere reticentele celorlalti de a gravita in jurul unei stele cazatoare, dar si ascensiunea fostului premier Ungureanu, care-si va extrage puterea din doua surse de influenta si atractie, civica (ICCD) si partidista (Forta Civica), ceea ce-l va impune in fata celorlalti co-presedinti ai viitoarei aliante.

Alianta dreptei se va confrunta insa cu cel putin trei categorii de probleme, care-i vor greva puternic startul si parcursul electoral. Cea mai dificil de depasit, fara niste acte explicite de distantare, va fi perceptia privind implicarea lui Traian Basescu in nasterea aliantei, in care uriasul handicap de impopularitate al presedintelui reinstalat se va transmite, ca intr-un proces genetic, si asupra nou-nascutului. Prin actele prezidentialist-guvernamentaliste din cele doua mandate, subordonate exclusiv unor interese personale, de partid si clientelare, Traian Basescu a intrat in constiinta publica romaneasca drept un dezbinator politic, social si national si un distrugator al democratiei constitutionale.

Putine ar fi lucrurile care sa-i schimbe sau amelioreze aceasta imagine, poate chiar unul singur, dar de impact major in planul reconcilierii nationale, sub forma unei amnistii politice, unicul act prin care s-ar pune capat razboiului romano-roman, dupa cum s-a vazut in toate exemplele de pacificare a razboaielor social-plitice din istorie. Mie cel putin mi se pare o absurditate fara margini ca un presedinte care a condamnat comunismul sa-si puna mana in ghips pentru a-l tine in inchisoare pe primul anticomunist, in termeni faptici, care printr-un act decisiv si net anticomunist a salvat revolutia, dupa cum la fel cred ca ar putea fi calificat si recursul aceluiasi personaj la practicile securiste de justitie politica impotriva adversarilor. Nu-mi fac insa niciun fel de iluzii, respectivul gest politic ar fi ultimul la care m-as astepta din partea lui Basescu, avand in vedere ca acesta a devenit prizonierul propriei clici, indigen-alogene, care va incerca sa-l tina legat de scaunul de la Cotroceni pana in 2014.

Alianta de centru-dreapta, in status nascendi, ar putea face insa ceva pentru viitorul ei, pentru a da mai bine in mintea si inima electoratului, prin lepadarea publica de Traian Basescu, caruia i-ar putea cere demisia, in numele solutionarii unei crize trenante si costisitoare de coabitare, care ameninta sa macine si economic Romania. Cum Vasile Blaga si PDL intretin mitul coabitarii, in virtutea unui atasament de nedepasit, cel mai potrivit pentru punerea in practica a unei astfel de tactici de imagine si electorale ar fi MRU, care si-ar trage in felul acesta si o importanta linie de credit public pentru propria candidatura la alegerile prezidentiale, ceea ce ar fi de natura sa transeze raportul de forte din interiorul aliantei.

A doua categorie de probleme a aliantei tine de ordinul de marime, liderii, formatiunile si initiativa insasi nereprezentand mare lucru in ochii publicului, poate doar niste nume, cum inspirat spunea cineva (Dan Tapalaga, cred), cu alte cuvinte niste forme care vor cere maiestrie si rabdare pentru a fi umplute, cel mai probabil masurabile in ani buni, nu in cele cateva luni cat au mai ramas pana la alegeri, sindromul suflatului si in iaurt fiind mai acut ca niciodata in randurile electorilor. Nu in ultimul rand, atata timp cat va identifica adversarul in unele sau altele dintre partidele de pe esichier si nu in problemele cu care se confrunta Romania, viitoarea alianta a dreptei va ramane tangenta la realitate si, pe cale de consecinta, marginala in perceptiiile electoratului.

In plus, va trebui sa luam aminte si la cat de sanatos va fi cozonacul electoral al dreptei, mai precis la E-urile politice pe care le va adauga in aluatul aliantei, din care as aminti doar doua. Primul ar fi scopul imediat, nici mai mult nici mai putin decat castigarea alegerilor parlamentare, dupa o opozitie care nu este nici macar de un ciclu electoral (timpul minim necesar pentru analize, evaluari si schimbari de strategie, programe etc.), ci doar de cateva luni, ca si cand dezastrul pe care l-a provocat nici nu ar exista sau ca si cum starea de sanatate electorala nici nu ar conta!

Al doilea, scopul general, care, potrivit declaratiilor lui MRU, va fi  centrat „exclusiv pe cetateanul roman”, un mesaj suta la suta de stanga, care intra in conflict cu statul minimal al dreptei (!), nicidecum, sustine ex-premierul, pe „interese de grup”, ceea ce contrazice insasi esenta doctrinar-ideologica a dreptei (!!)), ci, ne da asigurari acelasi lider, pe nevoia de „unitate si un viitor mai bun”, care  seamana ca doua picaturi de apa cu „Sa traiti bine” (!!!). Cine sa-i mai creada?! Cine pe cine inseala?! Mai intelege cineva ceva din aceasta confuzie planificata?!…


Ultima carte ?

06/07/2012

Dupa caderea ultimului guvern portocaliu, in urma retragerii increderii prin mecanismul constitutional al motiunii de cenzura, sanctiune puternic confirmata si de catre scorul catastrofal inregistrat de catre partidul basist la alegerile locale, am asistat la un fenomen greu de imaginat in democratie, refuzul de a preda puterea catre guvernul noii majoritati parlamentare. Timp de aproape doua luni de zile, Romania a fost sabotata de catre presedintele Traian Basescu si PDL, facand-o aproape de neguvernat, prin agatarea cu ghearele si cu dintii de putere si generarea unei situatii aproape absurde, o opozitie care nu era de fapt in opozitie si o putere care nu avea putere. De abia ultimele evenimente, jucate cu toate cartile democratiei pe masa, au pus noua putere social-liberala in drepturile ei legitime, in institutiile de putere ale statului. 

Dupa pierderea, rand pe rand, a principalelor piese portocalii (Blaga, Anastase, Iancu, partial CCR) de pe marea tabla de sah ce i-a opus pe Basescu si PDL, de o parte si Ponta si USL, de cealalta parte, in prima tabara nu au mai ramas in picioare decat “Regele”, amenintat, inevitabil, de suspendarea de catre parlament si, in final, de demiterea prin referendum si cativa pioni in zona justitiei politice, care vor fi spulberati fara drept de apel de catre reformele de depolitizare si indreptare institutionale. “Sunt incriminat pentru declaratii, nu pentru fapte”, s-a aparat Basescu, in parlament, la citirea capetelor de acuzare din cererea USL de suspendare din functie a sefului statului. Si Hitler s-ar fi aparat probabil la fel, pentru ca el personal n-a comis practic nicio nelegiuire, i-a pus pe altii sa-i infaptuiasca ordinele abominabile.

In acest context, m-a uimit „conceptul” contradictoriu, speculativ-avocatesc al ambasadorului Mark Gitenstein despre institutii, prin care, pe de o parte, privilegiaza institutia prezidentiala si pe ocupantul acesteia, amicul Basescu, dar, pe de alta parte, intra in contradictie cu distributia, separatia si echilibrul puterilor in stat, pe care si l-a facut cunoscut prin trimiterea la cartea “De ce esueaza natiunile” (Daron Acemoglu, James Robinson, „Why Nations Fail”, Crown Publishers, 2012), a carei idee despre nevoia de institutii puternice o interpreteaza intr-o maniera manipulabila, intorcand-o ca la Ploiesti: “Atunci cand creeaza institutii economice si politice cuprinzatoare tarile prospera, iar atunci cand puterea este concentrata in mainile catorva persoane, ele esueaza”!

Din pacate, ca si in cazul unei schimbari care poate fi in bine sau in rau, nu am aflat nimic despre sensul de folosire a puterii institutiilor si mai ales cat de “cuprinzatoare”, ca si limite, ar trebui sa fie aceste institutii, pentru ca si regimurile totalitare au avut institutii puternice, a caror nemarginire a simtit-o pe pielea lui fiecare cetatean din astfel de societati revolute. Dar, pentru a fi cinstiti pana la capat, ar trebui sa recunoastem ca riscul derapajelor autoritariste poate exista si in democratie, in cazul unei institutii unipersonale precum cea prezidentiala, indiferent daca aceasta s-ar afla in Statele Unite sau in Romania, si este foarte probabil ca semnalul autorului citat sa se refere tocmai la acest pericol, atunci cand vorbeste despre esecul natiunilor, consecutiv concentrarii puterii in mainile unei singure sau catorva persoane. Daca ne referim la Romania lui Basescu, pentru ca in ea traim si acest lucru ne ocupa tot timpul, nu avem cum sa nu identificam acest pericol si acest esec in actele presedintelui „jucator”, de desconsiderare a dialogului public, cu parlamentul, partidele sau cetatenii sau in cele ale CCR, de anulare a hotararilor reprezentantilor legitimi ai alegatorilor in parlamentul tarii, institutia simbol a oricarei democratii. Nu stiu daca se poate vorbi despre o afacere de tip „Basenstein”, dar este deja un fapt ca interventiile in spatiul public romanesc ale unui ambasador au avut loc ori de cate ori presedintele portocaliu a fost incomodat de catre adversarii politici sau au fost in joc mize economice strategice, cum ar fi cele legate de instrainarea resurselor naturale sau productive ale tarii.

Asadar, ce i-a mai ramas de facut lui Traian Basescu, in situatia in care acesta nu mai reprezinta pe nimeni sau aproape pe nimeni in Romania? O solutie de tip Ceausescu, in care sfarsitul politic ii va fi acoperit de oprobriul referendumului de demitere, pentru ca nu exista nicio indoiala cum vor vota alegatorii, mult prea abuzati si inselati de regimul politic al ultimilor opt ani, sau o demisie de onoare, de tip de Gaulle sau Nixon, care-i va aduce impunitate, lasand istoria sa-l judece. Din ultimele stiri aflam ca Basescu si-a reactivat contul pe Twitter. Sa fie acesta un canal „civil” de comunicare, alternativ la cel oficial, de sef al statului? Ce vor aduce orele urmatoare, de dinaintea votarii in parlament a suspendarii sau, eventual, zilele de dinaintea referendumului de demitere? In ciuda caniculei, sa ramanem pe receptie, vom afla vesti importante pentru Tara!


%d blogeri au apreciat: