Desfigurarea ideologica a mizei alegerilor prezidentiale: Despre mistificarea sperantei, infamiei, democratiei si etnocratiei (o pozitie de idei)

14/11/2014

Grija pentru sensibilitatile autorilor nu trebuie sa ne impiedice sa le criticam opiniile. Daca vom critica idei si nu persoane ne vom afla cu siguranta pe calea cea buna. In plus, vom raspunde si unui drept moral, frecvent si pe buna dreptate invocat, de a nu tacea, de a dezaproba idei, proiecte sau actiuni care lezeaza, mistifica, denatureaza s.a.m.d.

Ideea de a desfigura ideologic si semantic miza politico-electorala de duminica, de a sfasia Romania in doua, intre “speranta” si “infamie”, intre “democratie” si “etnocratie” este scandalos de nedreapta si de nelalocul ei, nemaivorbind de substratul ofensator. Va fi jumatate din Romania “infama” sau “etnocrata” daca nu va alege un candidat sau altul? Cand o competitie, sportiva sau de alta natura, nu este castigata de cel asteptat (ori poate pariat), toti ceilalti sunt “infami”? O natiune sau un popor care isi apara interesele legitime cu mijloace legale si democratice inseamna “etnocratie”?

Cred ca astfel de idei sunt eronate, daca nu chiar tendentioase. O eroare este si fortarea unei falii intre democratie si etnocratie. In majoritatea cazurilor (iar majoritatea este regula de aur a democratiei), etnicul se identifica cu demosul si, prin urmare, si etnocratia cu democratia. In sensul originar, evident, nu in cel denaturat, de astazi, pe criteriul asa-zisei “corectitudini politice”, criteriu care, daca ar fi sa fie luat la bani marunti, am vedea ca are tot coloratura etnica (sau, dupa caz, religioasa sau rasiala, este binecunoscut sensul, inca din vremuri biblice, cuvantului “neamuri” ).

In fine, pentru a nu lungi discutia, pentru ca nuante si situatii particulare pot fi multe, o idée sau stare de etnocratie foarte clara si de netagaduit este atunci cand se foloseste razboiul impotriva altor popoare sau natiuni, deci intre agresiune si etnocratie se poate pune semnul egal fara nicio teama ca s-ar gresi.

In opinia mea, nici ideea de atac la fondul de lectura al unui intelectual, de genul ”Se vede ca ati citit mult Nichifor Crainic”, opusa unui comentator, nu este prea inspirata, o replica in stilul “Se vede mediul rezidential” ar fi foarte probabila si, pe fond, la fel de suparatoare, insa cred ca dezbaterile pe idei ar trebui sa fie senine, calme si dezinhibate, pentru a fi productive. Cu consideratie calma si senina.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/marea-miza-romania-intre-speran%c8%9ba-%c8%99i-infamie-intre-democra%c8%9bie-%c8%99i-etnocra%c8%9bie/

Reclame

Ideologia unor interese de lux: “Statul de drept”

23/12/2013

In ciuda relativei sale circulatii, pe care as numi-o de conjunctura, ca emanatie a vremurile de criza si reforma pe care le traim, am serioase indoieli in ceea ce priveste longevitatea constructului de “stat de drept”. Sunt chiar surprins ca teoreticienii domeniului, opinia publica sau mass media nu observa utilitatea restransa si asimetrica a ideologiei “statului de drept”. Restransa, pentru ca este invocata de catre varfuri (de aici si titlul), ca o mantra de sugestionare a bazei, niciodata invers, intr-un sistem international caduc si imoral, organizat ca intr-o schema piramidala de castig. Asimetrica, prin aplicarea unor relatii de decalaj, de tip metropole-colonii, bogati-saraci etc.

Nu as vrea sa se inteleaga ca resping, ab initio, orice creditare a conceptului de stat de drept. Cand dreptul se coreleaza cu democratia si suveranitatea, cu alte cuvinte daca se afirma ca vointa populara si se bucura de independenta, statul de drept are o acoperire reala, completa si corecta. Utilizat insa singur, “statul de drept” este vulnerabil, susceptibil de iesirea de sub controlul social si aservirea unor interese straine. Cea mai compromitatoare limita a conceptului de “stat de drept” este ca nu ne spune absolut nimic despre regimul politic. Orice constructie statala este o creatie de drept, motiv pentru care statul se confunda adesea cu dreptul, pentru ca numai primul are capacitatea de a-l aplica si garanta, prin functiile sale, pe cel de-al doilea. Nu intamplator teoria generala a statului se impleteste cu cea a dreptului.

Si regimurile nedemocratice se construiesc tot prin lege, a carei sursa este insa o vointa unipersonala sau a partidului unic. Tarile est-europene au trait dureros aceasta drama, decenii la rand, a confundarii dictatului cu legea si a limitarii suveranitatii de catre internationalism. Daca in epoca post-moderna s-ar ridica un monument al revolutiei de restabilire a legaturilor vointei populare cu statul si dreptul, fara indoiala ca l-ar merita popoarele din Est. Post-revolutiile, care, ca arderi succesive de limite, au depasit post-comunismul si sunt pe cale de a avansa la post-capitalism, au adus o intelegere superioara a progresului politic, economic si social de sinteza, tot asa cum sinteza se nastea, in dialectica hegeliana, dintr-o teza si o antiteza.

Cred ca un adevar precum cel al lui Hodorkovski, fost magnat al petrolului si fost detinut politic rus, care, in primele zile de libertate, dar si de exil, declara, ca o recunoastere amara, ca “Businessul care nu acceptă responsabilitatea socială nu are niciun drept la existenţă”, nu putea veni decat din Est. Numai de pe un munte de luciditate ca cel est-european, nascut din cutremure revolutionare si discontinuitati politice, care au rupt panza de paianjen a unor interese oculte sau autonome, in raport cu vointa popoarelor pe care le parazitau, se pot obtine o retrospectiva si o perspectiva cinstite, fara trucarea si manipularea care exista in sistemele social-politice anchilozate, unele de sute de ani. Acesta este si motivul pentru care celebra expresie “Parisul merita o liturghie”, a nu mai putin celebrului rege al Frantei, Henric al IV-lea (1589-1610), ar merita o parafrazare anti-incremenire, in secolul XXI: Vestul merita o revolutie!

Exemplele prin care interesele desfiinteaza valorile sau leadershipul se rupe de popor sunt numeroase, dar cred ca doua, din cele mai recente, semnalate de media, sunt suficiente. Primul, o americanca a fost concediata pentru o gluma, apreciata ca “rasista”, postata pe Twitter. „Merg în Africa. Sper să nu mă îmbolnăvesc de HIV. Glumesc. Sunt de rasă albă!”. Efectul de intimidare si discriminare rasiala, prin retragerea dreptului la munca, din partea unui regim care ar fi trebuit sa i-l garanteze, in virtutea drepturilor civile si a competentelor prin care si-a castigat angajarea, este unul explicit. Desigur, ar putea fi vorba de o provocare, ceea ce ar fi cu atat mai rau, pentru ca ar confirma o strategie de obtinere a unor efecte tintite. Al doilea, de “reforma a imigratiei”, al carei efect, de deschidere a teritoriului, cetateniei, pietei muncii si bugetului pentru 11 milioane de imigranti ilegali, echivaleaza cu legalizarea unei stramutari masive de populatie, care va pune presiuni rasiale de nedescris pe populatia indigena, pe contribuabili si pe resurse (facand, intre altele, Obama Care o propaganda sau o fictiune!). Geopoliticienii ar incadra astfel de tendinte si fenomene in geopolitca raselor, pe care numai un Congres National American le-ar putea controla, dupa modelul celui African. Altfel, ar fi posibila o drama civilizationala, de tipul celei a pieilor rosii. Culoarea pielii nu este un motiv de rusine sau inferioritate, ci un semn de la Dumnezeu, pe care, cu mare dreptate si intelepciune, l-a dat oamenilor, in momentul Creatiei, pentru a nu se incurca pamanturile si rasele.

Nu mai putin adevarat ar fi ca si Estul ar merita o a doua revolutie, datorita aparitiei unor noi substituti ai vointei popoarelor, cum ar fi vointele corporatiste si supranationale, care sacrifica democratia si suveranitatea. Nu avem de ce sa ne temem de schimbarile pe cale pasnica, prin mijloace electorale, legislative sau de integrare economica, daca nu ne afecteaza modul natural de a fi, trai si iubi sau nu ne pun in pericol familia, educatia, cultura, sanatatea, conservate in credinte, obiceiuri, traditii, care ne dau firea etnogenetica si legea pamantului. Intr-o lume saracita de criza si austeritate, avem insa toate motivele sa respingem o ideologie a unor interese de lux, care se vrea un substitut la statul democrat si suveran. Pretentia de a impune drept criteriu de diferentiere „democratica” un concept golit de democratie, cum este „statul de drept”, este o absurditate!

http://nastase.wordpress.com/2013/12/22/statul-de-drept/


O zi mare pentru democratie

22/11/2009

Alegerile reprezinta prima si cea mai importanta institutie a democratiei. Institutia in care eu decid… si tu… si el… toti romanii. De aceea, azi este o zi mare pentru democratie. Am votat, ca toata lumea, cu incredere si speranta. Pentru o viata mai buna. Pentru noi, pentru copii, pentru nepoti. Pentru Romania. Am vazut pe strazi puhoaie de oameni, curgand spre sectiile de votare, sub un cer senin si insorit de parca si Dumnezeu  s-ar bucura, binecuvantandu-ne cu aceasta zi frumoasa. Sa ne bucuram impreuna ! Votati !