Reproiectarea Pax Europeana

21/10/2010

Ca si politica, securitatea europeana ar trebui reinventata, prin asezarea ei pe baze noi, altele decat cele ale sferelor de influenta. Summit-ul NATO de la Lisabona se apropie, iar printre mizele acestuia se numara, alaturi de adoptarea unui nou concept strategic sau a deciziei de interconectare a scutului antiracheta al Aliantei cu cel american, si securitatea europeana, implicit si a Romaniei.

Ceea ce s-a numit Pax Europeana, lunga perioada de pace traita de Nordul si Vestul Europei (incluzand Grecia si Turcia) in perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, bazata pe integrare europeana si cooperare transatlantica, si-a atins, odata cu incheierea Razboiului Rece, limitele istorice. Valurile de extindere europeana si euroatlantica spre Est nu au facut decat sa intretina iluzia securitatii europene, deoarece acestea nu au schimbat cu nimic paradoxul paradigmatic al Europei, de urias economic si pitic militar. A devenit evident ca un model intemeiat doar pe crestere economica este vulnerabil. In acelasi timp, apropierea frontierei de est a UE si NATO de zone cu conflicte fierbinti sau inghetate a sporit expunerea si presiunea pe vechea arhitectura de securitate europeana.

Primul pas spre refacerea aranjamentelor privind Pax Europeana ar trebui sa porneasca de la realitatea reunificarii europene, in urma daramarii Zidului Berlinului, ceea ce reclama depasirea perspectivei regionale in favoarea uneia continentale, trecerea, in materie de securitate, de la parte la intreg, de la o viziune partiala la una integrala asupra Europei. Din acest punct de vedere, mentinerea Rusiei in afara structurilor europene si euroatlantice este nejustificata si neconstructiva, cu atat mai mult cu cat aceasta cunoaste o situatie inversa UE, de urias militar si pitic economic. Orice strateg ar trebui sa observe ca din suprapunerea celor doua euro-imagini, asimetrice in plan economic si militar, respectiv a UE cu a Rusiei, rezulta una perfect echilibrata, Europa, in care slabiciunile uneia dintre parti sunt compensate de punctele tari ale celeilalte. Rusia este, in mod vizibil, piesa lipsa din puzlle-ul securitatii europene, dar pentru a-si ocupa locul natural din casa europeana ar trebui daramat si ultimul zid, aflat in mintile noastre, cel al neincrederii.

Avand in vedere noile amenintari din mediul strategic de securitate, al doilea pas ar trebui facut in directia inlocuirii vechii „umbrele” de securitate a NATO cu „scutul” antiracheta, incluzand insa si Rusia, care ar trebui sa joace un rol adecvat, pe masura potentialuli sau militar. Scutul NATO-RUSIA ar deveni astfel piatra din capul unghiului constructiei securitatii europene. O astfel de posibilitate a fost deja evocata si nuantata de catre presedintele francez Nicholas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel si presedintele rus Dmitri Medvedev in cadrul recentei intalniri tripartite de la Deauville, urmand ca aceasta sa fie dezbatuta la Summit-ul NATO de la Lisabona, din 19-20 noiembrie.

Initiativa vine in contextul unor deschideri reciproce si al dorintei comune de a se pune capat crizei din relatiile dintre Alianta si Rusia. Pe de o parte, Rusia isi exprima disponibilitatea de a participa la Summit-ul Aliantei de luna viitoare si, in anumite conditii, la scutul NATO, de a trece de la adversitate la parteneriat si de a contribui, alaturi de ceilalti actori implicati, la solutionarea conflictului din Transnistria si a celorlalte conflicte inghetate din fostul spatiu sovietic, fiind insa de asteptat si o anumita flexibilizare a politicii energetice a acesteia. De cealalta parte, liderii europeni occidentali ofera o abordare de incluziune a Rusiei, pe care o indeamna sa se alature Vestului, cele mai optimiste viziuni plasand UE si Rusia, intr-un orizont de timp de 10-15 ani, intr-un spatiu economic unic, cu un concept de securitate unic si un regim fara vize (Sarkozy). 

 O securitate europeana fara Rusia va suferi in mod cert de neincredere si incompletitudine, alternativa la acestea din urma depinzand insa, intr-o mare masura, de deciziile care urmeaza a fi luate in noiembrie la Lisabona. Va deveni oare drumul spre Lisabona un nou drum al Damascului ?


Marele interconector strategic

15/10/2010

Analiza discursului international releva ca acesta tinteste transformari sistemice, in directia realizarii unui nou echilibru de putere mondial. Cand ideile incep sa circule, inseamna ca si lumea va incepe, mai devreme sau mai tarziu, sa se miste, urmandu-le. NATO dezbate un nou concept strategic, cu accent pe restrangerea sau chiar abandonarea disuasiunii nucleare, in favoarea scuturilor antiracheta (idee marca Obama). Rusia se pregateste sa se retraga onorabil din Transnistria, rusii fiind deschisi la propunerile UE si SUA de solutionare a acestui conflict inghetat. Iliescu si Schroeder, reuniti la masa dezbaterilor Institutului „Ovidiu Sincai” (Europe, what next ?), sustin idei complementare, ca Rusia sa nu devina membra a UE, dar sa faca parte dintr-o forma de asociere cu aceasta. European Council on Foreign Relations (ECFR) pledeaza pentru trecerea de la „concertul de putere” (al sferelor de influenta post razboaiele napoleoniene, Congresul de la Viena, 1815) la un „concert de proiecte”, in care securitatea europeana sa aibe drept actori principali UE, Rusia si Turcia. Merkel si Sarkozy urmeaza sa se intalneasca, la Deauville, cu Medvedev, pentru a raspunde, dupa doi ani, chemarii acestuia, din 2008, la o dezbatere privind o noua arhitectura de securitate a Europei. Si lista evenimentelor, care descriu noul trend structural, mondial si european, ar putea continua…

In toate aceste cautari de securitate si stabilitate exista insa un paradox. Dupa incheierea Razboiului Rece si reunificarea europeana, in urma careia dihotomia ideologica Est-Vest de pe continent a fost inlaturata, toata Europa Centrala si de Est privind spre Vest, inapoia acesteia s-a ridicat un alt zid, desi invizibil, vechea dihotomie, transformata intr-una politica, mutandu-se mai la Est. Consecinta a fost ca Europa a continuat sa fie schioapa, sa se sprijine doar pe un pilon, pe cel atlantic. Desi in mod natural, fizico-geografic, face parte din Eurasia, cea mai mare insula a lumii, Europa a ramas despartita de aceasta printr-o falie geopolitica. Prin pozitia sa mediana, intre spatiul atlantic si cel asiatic, Europa ar trebui, in virtutea globalizarii, sa joace rolul unui interconector strategic, lucru care din pacate nu se intampla. Marile piete si resurse din Orient, catre care Europa sta cu spatele, nu mai pot fi ignorate, cu atat mai mult cu cat acestea ar putea smulge Occidentul din criza in care se zbate. China si India, de exemplu, sunt gigantice si intr-o ascensiune nestavilita. Dar si Rusia si Turcia, prin dublul lor caracter, de tari euroasiatice, pot juca un rol major in stabilizarea si securizarea Europei, asa dupa cum demonstreaza tot mai multe studii de securitate. Chiar daca Rusia si Turcia au alternativa optiunii asiatice, Europa ar trebui sa valorifice in interesul securitatii europene orientarile pro-europene ale actualelor guverne din aceste tari. Concomitent cu consolidarea pilonului euro-atlantic, Europa ar trebui sa-si puna in valoare rolul de interconector geopolitic si geoeconomic si sa-si construiasca cel de-al doilea pilon de sustinere, cel euro-asiatic.