Orgiile Barbie: Prima carte, ultima cadere

O analiza care porneste de la dreapta, nu de la stanga, privind retragerea lui Victor Ponta de la conducerea PSD poate parea cel putin ciudata. Insa daca nu vom intelege ca dreapta a declansat un razboi preventiv asupra stangii, motivata de ambitii politice excesive, aidoma celor geopolitice din deceniul bellic american, nu vom avea nicio sansa sa ajungem la sursa raului care a transformat competitia democratica a partidelor intr-una lipsita de scrupule. In urmarirea si vanatoarea politica din teritoriul irakian invadat, americanii au pus, ne amintim, imaginile adversarilor pe cate o carte de joc, incepand cu tinta cea mai importanta pe cartea cea mai mare. Daca aceeasi simbolistica ar fi fost sau este utilizata de catre Iohannis si PNL pentru inlaturarea lui Victor Ponta de la sefia Guvernului si a PSD, fara indoiala ca prima carte i-ar fi fost sau ii este rezervata. Dupa retragerea de ieri si dupa chemarea de azi la DNA, cartea Ponta este deja inclinata, ar fi ultima cadere, daca se va continua sa se traga de sforile papusii Barbie.

Care ar fi cheia de interpretare rationala a retragerii lui Ponta? In primul rand, ca este o manevra tactica, nu strategica. Cei care-i asteapta sau ii cer demisia imediata “si” din functia de premier ori nu au citit bine anuntul de pe facebook, ori supraliciteaza o falsa victorie, amagindu-se ca Ponta ar fi cedat pozitia de partid datorita asalturillor lor de presiune si ca, daca le vor intensifica, premierul va fugi cu lasitate de la postul incredintat de catre electorat. Victor Ponta nu a folosit cuvantul “demisie” ori expresia “depunere de mandat” sau de “pas inapoi”, ci si-a anuntat “decizia de a nu mai ocupa nicio functie de conducere in partid, pana in momentul in care imi voi demonstra nevinovatia”, cu alte cuvinte o problema temporara, inauntrul unui termen, ceea ce inseamna autosuspendare, pana cand cauzele care au generat-o vor primi o solutionare.

In al doilea rand, este un act unilateral, izvorat din vointa personala, nu a altora si, mai ales, de responsabilitate fata de partid, aceasta ultima chestiune avandu-si originea in posibilitatea de alegeri anticipate, pe care PNL si le doresc mai explicit si mai vocal ca niciodata. Este evident ca PNL incearca sa-si creasca sansele ajungerii la guvernare prin legarea alegerilor anticipate de o solutie “Barbie” in dosarul juridic al premierului Ponta. Cand spun “Barbie” nu o fac ca figura de stil, ci, din pacate, ca o probabilitate foarte mare ca unii procurori sa fie manevrati precum o papusa, din moment ce incalca prezumptia de nevinovatie, inscrisa in Constitutie. Cele doua evenimente, anuntarea intentiei de anticipate si chemarea la DNA, au capatat, brusc, in ultimele zile, o amplificare ca de pregatire a opiniei publice, amplitudinea si rapiditatea cu care s-au succedat alimentand ideea ca nu ar fi intamplatoare. Cred ca aceasta legatura va deveni tot mai vizibila, pentru din ce in ce mai multi.

In al treilea rand, se inchide principala directie de atac catre PSD, care va putea sa se ocupe cu mai multa destindere, incredere si eficienta de problemele vietii interne, eventual de cele de campanie. Cred ca solutia interimatului a avut un bun inceput de experimentare, un eventual congres, cel putin atata timp cat coalitia va functiona, continuand linia de buna guvernare, nu ar fi tactic indicata din doua considerente. Primul, Ponta nu ar trebui expus, un congres ar trebui sa se pronunte pentru un nou leadership, ori nu schimbi calul in galop, cu atat mai mult daca e in fruntea cursei. Al doilea, s-ar da apa la moara PNL, i-ar confirma tendentiozitatile si speculatiile, ar spune ca mazilirea presedintelui principalului partid de la guvernare nu ar fi compatibila cu un bun premier si o buna guvernare. Altfel spus, partidul ar submina autosuspendarea, pozitionandu-se, volen nolens, in siajul afirmatiilor lui Traian Basescu, ca aceasta ar fi “o miscare de imagine” a lui Victor Ponta, ori ale Alinei Gorghiu, ca ar fi “o diversiune”. Ce ar putea face PSD ar fi o declaratie politica de solidaritate cu decizia lui Victor Ponta si de confirmare sau clarificare a conditiilor de incetare a autosuspendarii.

Decuplarea functiilor de presedinte de partid si de sef de guvern nu este o idée noua, a mai fost abordata si de catre stanga si de catre dreapta, cred ca nici cumulul, nici decuplarea nu sunt bune sau rele prin ele insele, catre asemenea calificari le poate conduce doar mediul in care se exercita, una sau alta. Poate ca presiunile crizei grecesti sau ucrainene, ori, intern, posibila campanie electorala ar fi oportune si pentru o astfel de experimentare, desi parerea mea este ca partidul si guvernarea sunt doua lucruri distincte, care nu se pot amesteca, mai ales in conditii de coalitie, care, cum corect a subliniat presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, trebuie sa mearga mai departe. In ipoteza ca o pronuntare judecatoreasca il va obliga pe premier sa plece din fruntea Guvernului, reactivarea interimatului, pe perioada determinata constitutional si, apoi, gestionarea curenta, pana la alegeri anticipate, daca va fi cazul, vor fi solutii necesare si legitime, pentru stabilitate. Oricum, pana la definitivarea expertizei contabile, in august, cand Ponta va fi din nou audiat, masuri dispuse, azi, de catre DNA, nimic nou, pe frontul care-i opune pe premier si procurori, nu ar trebui sa se intample. Fapte bune!

 

Motiunea de cenzura Iohannis-PNL-DNA: Interesele din spate si testul de autenticitate

Motto: Paradoxal sau nu, la un articol de stanga nu pot folosi decat un citat dintr-un autor de dreapta: „Partea nevazuta decide totul” (H. R. Patapievici)

Motiunea de cenzura impotriva guvernului Ponta, initiata de catre PNL si sustinuta de catre Presedintele Iohannis, se va dezbate si vota, vineri, in Parlament. Sunt mai multe ciudatenii, care fac ca rezultatul motiunii sa fie greu anticipabil, in acest moment. In primul rand, tema motiunii, votul prin corespondenta si alegerile partiale, nu este una obisnuita, care sa duca la caderea guvernului. Faptul ca la motiune se supraliciteaza votul diasporei, cu care Iohannis a castigat alegerile prezidentiale din noiembrie, nu este o garantie de succes. Ideea ca o strategie castigatoare nu se schimba este tot atat de sensibila ca cea potrivit careia ulciorul cu voturi nu merge de multe ori la urne. Se omite un adevar, care ar putea sa se razbune, asta daca nu cumva traseismul a fost deja cumparat, ca diferenta dintre votul de acasa si votul de afara este cea dintre plin si supraplin, care la motiune nu se mai joaca pe terenul electoral, ci pe cel parlamentar. Altfel spus, motivarea si masura pentru „plinul” de maine vor fi altele sau teoretic ar trebui sa fie. Ramane de vazut.

In al doilea rand, nimic in motiune despre performantele sau „coruptia” guvernului. Probabil pentru ca in istorie nu exista niciun guvern care simultan sa fi fost corupt si sa fi avut crestere economico-sociala. Aceasta incompatibilitate este lesne de inteles, chiar si pentru motionisti, in cazul unui guvern corupt cresterea de bunastare, atata cata este, merge in buzunarele coruptilor si corupatorilor, dinauntru si din afara, nu in ale contribuabililor, cum s-a intamplat in cazul guvernului stangii social-democrate.

Pregatirea unei acuzatii de coruptie si, in paralel, a unei lovituri judiciare impotriva guvernului au fost destul de vizibile, in ultimul timp, pe fondul unor declaratii tematice occidentale. Nu mai este un secret ca sunt ochi care stau atintiti pe lume, pentru a-i identifica stereotipuri sau slabiciuni si a i le intoarce impotriva, spre obtinerea de avantaje speculative. Coruptia si jihadismul sunt doar doua exemple, in sucirea mintilor. Atragerile de atentie ale unor politicieni occidentali asupra amenintarii coruptiei la adresa prosperitatii si securitatii statelor, oriunde in lume sau asupra posibilitatii de a fi folosita ca nou instrument de politica externa impotriva noilor state UE au o coerenta tintita. Ori afirmatii si mai contondente, ale unor ambasadori, ca situatiile de coruptie care vizeaza Guvernul Romaniei ar trebui gestionate de cetatenii Romaniei (nu de justitie, sic!).

In al treilea rand, jocul alunecos din PSD si din coalitie, care pare a-l excede pe premierul Ponta, ca demisia anuntata a ministrului Transporturilor, preluarea de catre UNPR a ministrului (si ministerului) Justitiei, ca si declaratia vicepremierului Oprea ca o sustine total pe Kovesi, sefa DNA, ori anunturi de ultima ora de pesedisti care vor vota motiunea deschide calea catre un rezultat care sa sfideze majoritatea actuala, substantiala. Pe de alta parte, un comentariu Stratfor confirma presiunile SUA si UE asupra lui Victor Ponta pentru „mai multa transparenta institutionala”, cat si sustinerea de catre SUA a DNA, care „urmareste crearea unui mediu mai sigur pentru investitii occidentale” (aha!, deci asta era!, n.m.), dand in acelasi timp asigurari ca „scandalul si disensiunile din Parlament nu vor schimba politica externa a Romaniei.” Din nou, cu alte cuvinte, in spatele schimbarii de guvernare, care se contureaza a fi iminenta, se afla interesele occidentale. Procurorul sef al DNA pare a nu lasa loc de echivoc: „Contează susținerea ambasadelor și CE, pentru că nu te simți singur în această luptă.” Pentru PSD, motiunea de peste cateva ceasuri va fi un test de autenticitate. Cat din PSD mai este sau va mai ramane de stanga, cat este sau va trece la dreapta.

Pericole care vin din ceata: Klaus Iohannis si acceleratorii de putere totala. Vinerea cutitelor lungi liberale

Urmaresc cu ingrijorare si neincredere avalansa de evenimente si de declaratii de dupa ziua de vineri, cand PNL a depus motiunea de cenzura impotriva Guvernului si DNA a cerut incuviintarea Camerei pentru inceperea urmaririi penale a premierului. De ce se grabeste neamtul Iohannis sa-si aduca partidul prezidential la guvernare, pe o cale neelectorala si in avans cu un an si jumatate fata de alegerile parlamentare? Va urma ceva pentru care va avea nevoie de puterea totala? Urmareste sa reediteze o dictatura personala, dupa modelul lui Carol al II-lea? Sa fie aceasta nesabuita tentatie germanica un blestem si cu urmari la fel de nefaste pentru Romania?

Pentru a gasi raspunsurile, politica administratiei de la Cotroceni trebuie privita in contextul geopolitic, al conexiunilor cu semnalele si tendintele care vin dinspre Vest, al discursului de la Washington si de la Bruxelles privind vecinatatea estica, in care inevitabil ni se atribuie un rol, in virtutea aliantei si uniunii, care uneori nici nu ne este facut cunoscut (il descoperim abia dupa ce suntem prinsi in vartejuri post-factum) sau pe care politicienii romani il perecep cu dificultate. O noua axa a fost de curand forjata cu Berlinul, unde a fost numit ambasador un renumit analist de razboi rece de la Europa Libera, mediul geopolitic de la est de Prut este marcat de criza ucraineana si de presiuni pe frontiere, se vorbeste despre treceri dinspre o parte sau alta ale „Rubiconului”, una vehiculand chiar un razboi romano-transnistrean (ferm infirmata de catre premier, dar ciudata de ce nu de catre presedinte), deci neincrederea si tensionarea fac legea, probabil chiar aventura, in unele capete politice si militare.

Nu creditez sau resping cu anticipatie niciuna din temele posibile de geopolitica sau securitate, nu este insa suficienta luarea in calcul doar a celor sugerate de „politically correct”, cu atat mai mult cu cat aceasta din urma s-a dovedit o parghie „on” iar cea de „soft power” una „off” (sau invers). Mi se pare o eclipsa de luciditate sau, oricum, o lectie neinvatata ca cineva care nu apartine rasei, etniei sau religiei poporului pe care a ajuns intr-un fel sau altul sa il conduca sa dispuna in ce directie sa-l duca, iar daca directia se dovedeste gresita poporul sa suporte costurile (datorii de razboi, despagubiri etc.). Cred ca ar fi un subiect oportun de dreptul popoarelor si de manual de democratie ca un popor sa nu se lase angajat strategic – financiar, economic, militar etc. –  de un lider nereprezentativ sau sa-i plateasca oalele sparte. Dupa ce Carol I nu si-a ascuns etnia si dorinta de a alia Romania cu Germania in primul razboi mondial, care i-a fost respinsa de consiliul de coroana, prevenindu-se astfel, de catre romani clarvazatoti si patrioti, impartasirea soartei invinsilor, azi sunt indicii istorice rezonabile ca strategia a fost schimbata de Carol al II-lea, prin evenimente care au manipulat optiunile de alianta si de razboi ale Romaniei, atata cat mai ramasese, in al doilea razboi mondial, in primul rand prin cele de dictatura regala si de amputatiile teritoriale care i s-au datorat, care au dus-o direct in bratele Germaniei.

Ceea ce este evident, in prezent, este ca presedintele Iohannis foloseste o serie de acceleratori spre puterea totala. Am in vedere dublul standard in materie de urmariri si de condamnari penale, care il transforma in infractor, arestat si condamnat pe orice adversar politic care i se opune, refuzul de a accepta modificarea codurilor penale prin care arestarile preventive sa se bazeze pe probe temeinice, nu pe prezumtiii, conservand astfel calea libera spre abuzuri judiciare deschisa de catre Basescu, folosirea jihadismului politicianist si a migratiilor de partid, care intamplator sau nu seamana cu cele doua riscuri de civilizatie, jihadismul islamist si migratiile ilegale, nascocirea cu rea credinta de metode pentru incalcarea regulilor politice democratice, razboi imagologic impotriva Parlamentului si Guvernului, reactii non-institutionale, partinice, ca de opozitie de partid. Toate tintesc un puci prezidential-judiciar de dreapta, o lovitura de guvern, de rasturnare cu mijloace judiciare de catre presedinte a guvernului de stanga, ales in mod democratic. Daca va avea loc o lovitura de guvern judiciara, va fi „cea mai gravă încălcare a statului de drept” din ultimii 25 de ani, dupa cum atragea atentia presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

De ce a recurs Iohannis la o vinere a cutitelor lungi liberale, simultan cu depunerea de catre PNL a motiunii de cenzura la Parlament? Cel mai probabil pentru ca rezultatul motiunii ramane incert, sub masa critica necesara unei noi majoritati, in ciuda trambitarilor „democratiei liberale” si cantecelor de sirena ale copresedintei PNL Alina Gorghiu, pozitia mai retrasa a celuilalt copresedinte, Vasile Blaga, fiind o tactica de asteptare, motivata de istoricul dezastruos al PDL. Si, apoi, nicio explicatie a unui traseism intensiv dinspre o coalitie de guvernare confortabil majoritara spre un orizont indefinit si nesigur nu este rezonabila intr-un context de crestere socioeconomica. Prin urmare, conceptul cu doua lovituri, prin motiune de cenzura si invinuire penala, sconteaza pe crearea certitudinii ca Guvernul Ponta va fi rasturnat.

Reactia lui Ponta, de nedemisionare si de contestare a ordonantei de punere sub urmarire, cat si cele ale coalitiei sunt institutionale si legale, o acuzatie fara probe este o afirmatie, la indemana oricui, intre altele spus, care nu poate face obiectul unei demisii sau demiteri. Orice afirmatie neargumentata cade logic fara argument. Cred ca si reuniunea extraordinara a PSD, de azi, se va inscrie in aceeasi norma de conduita institutionala, legala si constitutionala. In opinia mea, sansele ca motiunea sa treaca au inceput sa scada de la atacarea judiciara unilaterala a premierului. Si Iohannis a fost ales in noiembrie in timp ce era incompatibil, fiind pe rol la ANI pentru conflict de interese in perioada cat a fost primar al Sibiului, un precedent facut intre timp sa dispara. Daca precedentul va fi scos la iveala va pune in dificultate planul de rasturnare a guvernului, posibil chiar pozitia presedintelui. „Precedentul creeaza regula”, spune o cutuma nescrisa, dar adanc inradacinata.

Reactiile lui Iohannis, in schimb, au fost non-institutionale. De fapt, au fost actii prezidentiale, este o naivitate a se crede ca demersul DNA a luat prin surprindere Cotroceniul, asa cum s-a intamplat la palatul Victoria si cu opinia publica. De trei ori au cantat cocosii antepronuntarii, manipularii si presiuniunilor de la Cotroceni. O data cand Iohannis a spus ca „Prima opțiune este o demisie a Guvernului; o amânare va genera o problemă majoră de imagine pentru România.” A doua oara cand a clamat ca „Un politician cu o funcție foarte înaltă în stat acuzat de fapte penale își dă demisia, oriunde în lume.” A treia oara cand i-a cerut intempestiv demisia premierului, pentru ca „este invinuit de fapte penale.”

In paralel, pentru acoperirea unei facaturi generatoare de criza si instabilitate, presedintele cu morga de corectitudine politica a scos din palarie confirmarea nominalizarii lui Catalin Predoiu ca premier: „Eu tind sa-mi pastrez si sa-mi indeplinesc promisiunile.” Promisiuni peste capul electoratului, „mon cher”?, l-ar fi interpelat cu savuroasa ironie autorul morometian. Sau poporul nu conteaza, cum gandea pana si Solomon, cand a raspuns la intrebarea daca in casatoria cu regina din Saba, o neevreica, ii era teama de impotrivirea poporului sau a marelui preot (v. film)? Si toate astea pentru ce? Pentru o „presupunere”, asa cum se specifica si in comunicatul DNA privind inceperea „urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru”?

Reanalizand cele intamplate in ultimele zile, mai cu seama consternarea si indignarea generale, as mai adauga, in final, o ipoteza, care ar putea deveni, cat de curand, o axioma. Nu cred ca Iohannis si PNL au avut macar o clipa certitudinea trecerii unei motiuni de cenzura. Toata rostogolirea publica a acestei chestiuni este, cu o doza crescanda de probabilitate, o farsa, o manipulare, o diversiune, un ambalaj menit a atrage privirea si a forma o perceptie, ceva de genul da, domnule, guvernul asta este uzat si izolat, nu mai are sustinere politica si publica, deci merita sa cada, indiferent prin ce metoda. Pana acum, PSD si electoratul sau au avut o atitudine de relativa defensiva cand loviturile politice au venit pe cale judiciara. Nu ne luptam cu justitia ci cu un sistem, pare sa fi fost filosofia politica, repetata si in ultimul ceas de catre Victor Ponta. Nu este exclus ca pe o asemenea slabiciune de reactie sa se fi construit si planul de lovitura de guvern judiciara. Ramane de vazut daca o asemenea filosofie va mai fi un raspuns in fata unei justitii nedrepte si a unui sistem nedemocratic care sunt una, cu procurori politici care sunt de fapt caini de paza ai sistemului exclusivist de dreapta Basescu&Iohannis. Daca va fi o demisie sau o demitere nedemocratica a guvernului de stanga, indraznesc sa anticipez ca aceasta va fi la pachet cu mai multe demisii. Altfel, ne paste „ucrainizarea”. Fapte bune!

Asaltul arestarii preventive asupra prezumptiei de nevinovatie: Fara piatra pe care a fost construit, edificiul Justitiei se va prabusi. Absolutismul lui “Legea sunt eu!” sau “Eu imi raportez mie!”, un pericol real. Un export al Vestului catre Est?

Ne-am obisnuit, gresit, cred, sa vorbim despre administrarea la comanda a actului institutional de a face dreptate ca despre justitie politica. Probabil si pentru a induce sau a intretine o anumita confuzie cu politica justitiei. Fara echivoc ar fi, prin urmare, sa vorbim despre interventiile extrajudiciare ca despre injustitie politica. Politica nu face justitie, ci injustitie, caz in care nu este vorba de erori, ci de intentionalitate, adica despre ceea ce distruge impartialitatea, primul pilon al Justitiei.

Un al doilea pilon pe care se sprijina Justitia, incepand cu dreptul roman, este cel a prezumptiei de nevinovatie (nu stiu de ce unii folosesc licentiosul “prezumtie”, chiar daca e o varianta de dictionar; radacina cuvantului este o regula neomisibila in orice derivare). Prezumptia sau prezumptiunea inseamna judecata bazata pe aparente, lucru presupus a fi adevarat pana la proba contrarie. Intr-un stat de drept, nevinovatia este o prezumptie de care se bucura orice cetatean, iar probele contrarii, ca si impartialitatea, tin de ratiunile de a exista ale Justitiei.

Miercuri seara, procurorul sef al DNA, Codruta Kovesi, a facut un adevarat tur de forta, in platoul Digi24, in sustinerea arestarilor preventive. Nu este nevoie sa fii jurist pentru a-ti da seama ca din peroratiile lui Kovesi razbat reminiscentele unei reprobabile culturi a represiunii. Pentru cei care nu stiu sau nu-si amintesc, preventivismul s-a mai materializat intr-o alta doctrina, cea a razboiului preventiv, care a subminat ideea de drept international si a distrus o intreaga zona geopolitica.

De fapt, asistam de ceva vreme la cum represiunea preventiva este implementata in Justitie, ideatic si faptic, de catre agenti ai parchetelor judiciare. Nu am nicio ezitare in a-i numi procurori politici, pe cei de la varf in mod sigur, pentru ca este limpede de unde isi primesc tintele, prin semnale mai mult sau mai putin licuricesti. Amestecul atlantist in investitia DNA si in plimbarea lui Kovesi pe circuitul inchis procuror general PICCJ-procuror sef DNA (inscrierea fostului sef DNA, Daniei Morar, pe orbita CCR ridica acelasi tip de problema) pare sa fi creat o relatie de atarnare, care, acum, isi revendica dreptul de instrumentalizare.

Incercand sa disloce prezumptia de nevinovatie de la temelia Justitiei, unde au asezat-o parintii dreptului roman, in ideea ca nimeni sa nu fie pedepsit pe nedrept, dar nimeni sa nu ramana nepedepsit, Kovesi rastoarna intregul edificiu principial si institutional, pentru a face posibila arestarea oricarui adversar politic. Ca si in cazul suratei militare, represiunea judiciara preventiva nu are de-a face cu adevarul si cu dreptatea, ci cu falsul politic, prin masluirea sau inventarea de probe, si cu injustitia politica, prin slujirea unor interese de putere unilaterale si exterminarea judiciarista a opozantilor. Am folosit bine, la propriu termenul de exterminare, pentru a-l intelege este suficient sa privim cum marginalizarile sau disparitiile din viata publica musca adanc din democratia reprezentativa, din clasa sau elita politica. Arestarea preventiva are, prin destule si rasunatoare exemple, alura unei arme sau a unei forme de violenta politico-juridica.

“Imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminata complet”, a provocat Kovesi in mod direct cultura juridica europeana. Din ce izvor sau filosofie de drept si-a extras Codruta o asemenea cugetare? Nu am vazut, in presa de a doua zi, probabil nici nu voi vedea curand, reactii de demitologizare a arestarilor preventive, a exhibarii ca act de justitie a distrugeii prezumptiei de nevinovatie, a bazei pe care a fost edificata Justitia. “Este o aplicare preferentiala a legii, prin care se creeaza discriminari fata de restul populatiei”, a afirmat procuroarea basista, o gogomanie de care ar rade si ultimul student de anul intai de la Drept. Toti parlamentarii si ministrii sunt cetateni, dar nu toti cetatenii sunt parlamentari sau ministri, de unde si diferentierile privind raspunderea si sanctionarea (v. legea 115/1999 privind raspunderea ministeriala).

Votul Parlamentului pe o cerere a DNA de ridicare a unei imunitati parlamentare nu poate fi opus unei intemeieri pe fapte penale certe si probate, deci unei cereri motivate exclusiv juridic si libere de orice conotatie politica. In cazul unei cereri de incuviintare a unei arestari preventive, pentru suspiciuni si acuzatii care urmeaza a fi probate sau nu, imunitatea reflecta o forma de protectie fata de posibile erori sau abuzuri. Cu alte cuvinte, Parlamentul nu face altceva decat ceea ce face si Societatea, sa apere, pana la proba contrarie, prezumptia de nevinovatie, pe care din varii motive procurorii o calca in picioare, foarte probabil si pentru ca nu exista o raspundere a procurorilor. Nu in jurul colegilor cu presupuse probleme cu legea fac scut parlamentarii, ci in jurul prezumptiei de nevinovatie, o atitudine onoranta, legitima si de drept perfect valabila. Parlamentul nu blocheaza Justitia, ci abandonarea Justitiei.

“Orice cerere de arestare pe care procurorii o fac este supusa controlului judecatoresc”, a supralicitat seful DNA indumnezeirea controlului intern, dar, intreb ca profan, Justitia isi raporteaza siesi? Nu ar trebui ca pentru fiecare din cele trei puteri cercul controlului sa se inchida prin celelalte doua, in virtutea separatiei, interdependentei, de care nu prea se vorbeste, si echilibrului puterilor statului? “Era o suspiciune, se putea confirma sau infirma”, s-a lamentat Kovesi din cauza neprimirii avizului la cateva cereri de arestare preventiva. Dar iarasi intreb, cine raspunde daca o suspiciune nu se confirma? Cum se repara o eroare juridica sau un abuz politico-juridic, cunoscut fiind ca arestarea, ca si batutul, nu se ia inapoi?

Prima revolutie portocalie, statul negru si rechinul cel mare

Daca nu prindeti rechinul cel mare, ar putea insemna ca nimeni nu doreste curmarea flagelului coruptiei (parafrazare dupa o idée de Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene pentru Romania, 2001-2006)

Politica zilelor noastre a devenit atat de alunecoasa incat fixatiile pe termen lung par cel putin neinspirate, daca nu chiar sa-i confirme pe nestatornicii care sustin ca numai boul este consecvent. Argumentul, din cate ne amintim, l-a invocat si revista 22, cand a sustinut incuviintarea de catre presedintele Traian Basescu a boicotarii referendumului din 2012. Probabil ca la fel au gandit si flexibilistii din 1989, cand au provocat prima revolutie portocalie. Atunci, pe buna dreptate ne putem intreba, cum si de unde a aparut inventia cu “neocomunisti” si “neoanticomunisti”?

Poate daca nu cumva in 2004 a fost altceva decat o revolutie colorata, de care prea putini sa-si fi dat seama, prea au zvacnit inainte securistii si corporatistii de carton, contaminati si contaminanti de coruptie. Cred ca numai asa s-ar putea explica schimbarea de atitudine a lui Sorin Iliesiu fata de deceniul Basescu si de condamnarea comunismului, ca o reactie la un simulacru.

Conceptul de piata neagra pare sa fi fost surclasat in ultimii zece ani de un concept sui generis de stat negru, i.e. de stat al coruptiei de stat la negru. Ceea ce a inceput sa iasa la iveala prin arestarea Elenei Udrea ar putea face ca in plasa anticoruptie a DNA sa pice ceva peste asteptari, nu un peste mare, cum cerea Comisia Europeana in preaderare, ci chiar rechinul coruptiei.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/transfigurari-bezmetice-despre-o-adeziune-la-partidul-fratricidului-na%c8%9bional/

http://www2.gandul.info/international/quot-daca-nu-prindeti-nici-un-peste-mare-ar-putea-insemna-ca-nimeni-nu-se-straduieste-in-acest-sens-quot-253198

Mostenirea Ponta, la fel de aproape ca mostenirea Basescu?

Pierderea alegerilor prezidentiale a pus presiuni din toate partile pe premierul Victor Ponta. Cele mai importante. care s-ar putea dovedi decisive, in termenii aritmeticii majoritatii, sunt cele din propriul partid. Pe de alta parte, oricat i s-ar reprosa vointa de putere totala, opozitia pare indreptatita ca, pe valul de sustinere populara, sa se instaleze si la Palatul Victoria, dupa ce, pe 21 decembrie, presedintele ales, liberalul Klaus Iohannis va deveni al patrulea chirias electoral postdecembrist la Palatul Cotroceni. Pana la urma, chiar daca stanga si dreapta vorbesc, cand se afla in opozitie, de alternanta la putere pe ambele ramuri executive, Constitutia nu dispune si nici nu interzice, lasa totul la libertatea jocului politic si a electoratului.

Peste mai putin de zece zile, succesiunea pe mostenirea Basescu va deveni efectiva, urmasii si adulatorii i-au facut deja portrete si letopisete de memorie, dar in ceea ce priveste mostenirea Ponta totul este la mila evenimentelor. In acest moment, un lucru este cert, guvernarea Ponta nu o va mai duce pana in 2016, cat ii este sorocit constitutional. Iohannis a declarat, inainte de plecarea in SUA, ca-si doreste sa intre in paine cu un guvern de dreapta, Basescu i-a cerut lui Ponta sa formeze un guvern cu un alt premier, UDMR se grabeste sa schimbe tabara, pentru a nu fi surprinsa de evenimente, PNL ameninta ca nu va vota bugetul daca nu-i vor fi acceptate toate amendamentele pe educatie, DNA e nemultumita ca nu a primit cat a cerut, desi bugetul i-a fost marit. Inca multe alte motive fac ca marja de manevra si scadenta guvernarii de stanga sa se fi apropiat sensibil de punctul de volatilitate.

Voturile pe investitura Guvernului Ponta 4 si pe Legea bugetului pentru 2015 vor fi doua cumpene, probabil pe 15 si pe 21 decembrie, care pot hotari soarta stangii, daca va ramane la guvernare sau daca va trece in opozitie. In mod real, nu soarta lui Ponta va fi in joc, ci a PSD. Pentru dreapta, Ponta nu mai are potential de utilizare ca sef de guvern, a obtinut de la el toate politicile de dreapta pe care si le-a dorit. Pe de alta parte, dislocarea pe care premierul a suferit-o in propriul partid, de stanga, nu-i va mai permite sa ramana in fruntea guvernului. Sintetizand, si intr-un caz si in celalalt maurul va trebui sa plece si, o data cu el, si PSD.

Exista, insa, in tot acest joc politic pe guvernare, o necunoscuta, un risc  de moderare pentru toti actantii, legat de viitorul majoritatii parlamentare, care se poate reconfigura printr-o noua majoritate sau prin alegeri anticipate. Un guvern de dreapta minoritar nu va insemna nimic, va insemna o scufundare inainte de a incepe sa pluteasca. Acest lucru il stie foarte bine si copresedintele PNL, Vasile Blaga, care sustine ca cea mai corecta varianta ar fi venirea PNL la guvernare prin alegeri anticipate. Acestea ar putea avea loc insa si prin manevre de blocare repetata a investiturii guvernamentale sau prin evenimente din zona incompatibilitatii.

Cea mai buna mostenire politica a premierului Victor Ponta, pentru ca cea economica este indiscutabila, o reprezinta consolidarea independentei justitiei si a luptei anticoruptie. Nimeni nu-i va putea reprosa vreo interventie sau vreo concesie, dimpotriva, robespierre-ismul lui de premier-procuror l-a facut sa fie necrutator fata de coruptia din propriul partid si sa sustina neconditionat DNA.

Noaptea licuricilor si esafodul prostiei

Niciodata nu am constientizat mai acut, ca in aceste zile de octombrie, ca noul totalitarism, pe care l-am importat dupa 1989, desi mai rafinat, este la fel de represiv si de absurd ca cel descris de scriitorul rus Vladimir Nabokov, in Invitatie la esafod (Priglaşenie na kazn’), in 1938. Deosebirea este una de metoda, nu de efect. Securea fizica e inlocuita de cea a prostiei, care cade pe acelasi esafod. Condamnarea la prostie este la fel de rea ca si condamnarea la moarte. Capitalismul foloseste instrumente subtile de represiune, invitandu-si victimele sa urce pe esafodul prostiei.

Cu siguranta ca nu veti intelege de ce m-am oprit la cartea lui Nabokov, in afara de faptul ca am citit-o de curand, daca nu va voi da si alte detalii. Exista o frapanta similitudine intre personajul principal al cartii, profesorul Cincinnatus, si un alt profesor, din lumea reala romaneasca, cu care toti am fost solidari in 2012, ambii intemnitati pentru vina absurda ca erau altfel decat imaginea de serie pe care o impunea sistemul. Nimeni nu a probat vreun motiv pentru care cei in cauza au fost condamnati, primul la moarte, al doilea la exil din viata publica.

Vietile amandurora au fost date peste cap de niste evenimente neasteptate si absurde, pentru ca au avut niste reactii normale, au spus ceea ce au avut de spus, nu si-au compus chipuri si nu au raspuns undei induse, au iesit din medie. Intr-o noapte a licuricilor, lumina este periculoasa, impiedica lucirile amagitoare. Ambii si-au scris in celula ideile luminatoare, primul, in jurnal, despre o altfel de societate, pe care o considera adevarata sa casa, al doilea, in carti, despre natiunea economica, cu corolarul patriotismului economic, pe care o concepe ca un autentic edificiu al natiunii culturale.

Toate natiunile s-au nascut ca natiuni culturale, dar nu toate au ajuns si natiuni economice. Exista, aici, doua chei, una culturala, responsabila de nasterea sau renasterea unei natiuni, cealalta, economica, raspunzatoare de cresterea si dezvoltarea oricarei natiuni. Capitalismul a facut vizibila numai prima cheie, sustinand ca este deschizatoarea tuturor drumurilor. Chiar si nationalismului, care prin definitie ii ingradeste expansiunea, este dispus sa-i acorde oricand viza daca ramane exclusiv cultural. Cultura nutreste sufletul, de care capitalismul nu este interesat, pentru ca ii lipseste, doar ceea ce-i hranesc madularele primeaza, resursele economice.

Istoria si lumea de azi ne arata insa o situatie diferita. Exista natiuni care sunt uriasi culturali, dar care sunt pitici economici. Ierarhiile care conteaza, aproape in mod absolut, sunt cele pe baza de PIB, locurile la masa ONU, a G 20 sau a UE, pentru a da doar cateva exempe, se ocupa in ordinea clasamentului economic. Drumul de la natiunea culturala la natiunea economica se masoara in proiecte si resurse, pe care natiunea le uneste prin cultura ideatica, transformandu-le in cultura materiala, in produse de civilizatie.

Un al doilea impuls a venit ca o iluminare, din perceptia unei scandaloase legaturi pe care o anumita politica o face intre democratie si prostie. Pe la inceputul acestui an, aflam, din mass-media, ca un ministru de externe, de peste mari si tari, aflat intr-un turneu european, a incercat, la o intalnire cu studenti germani, sa argumenteze cat de democratic este dreptul la prostie. “Sunt dispus sa lupt pentru prostie”, aserta inaltul oficial, contrastand, stupefiant, cu tot ceea ce se cunoaste in materie de democratie.

O stim cu totii, democratia face din lupta pentru cultura si luminarea oamenilor, pentru risipirea ignorantei, ignoranta care cel mai adesea face posibile injosirea si subjugarea, unul dintre cele mai inalte teluri ale sale. Democratia presupune lupta nu pentru, ci impotriva prostiei. Cand auzi pe cineva sustinand ca cetatenii tarii sale „au dreptul sa fie prosti” te gandesti la cata reprezentativitate are cel care face o asemenea afirmatie or daca nu cumva oamenii aceia fac parte dintr-o colonie.

O „doctrina” a prostiei (sau a prostirii, daca avem in vedere ca lupta cuiva pentru ceva inseamna promovarea acelui ceva) reprezinta unul dintre cele mai noi delicte de prostituare a democratiei. Daca o punem fata in fata cu „exceptionalismul”, o alta doctrina care a venit, la scurt timp, dinspre aceleasi orizonturi, pentru a le analiza din perspectiva intentiilor si consecintelor probabile, ne dam seama de existenta unei situatii conflictuale intre atribuire si auto-atribuire. Cum niciun demos nu poate fi in acelasi timp si „prost” si „exceptional”, ipoteza ca cele doua stari reprezinta doua standarde, aplicabile, primul, demosului, al doilea, paturii suprapuse, devine foarte probabila.

Unul dintre campurile de experimentare agresiva a celor doua doctrine il reprezinta Romania, care, in raport cu semnalizarile de la soare-apune, se comporta cum este tratata, ca o inconfundabila colonie. Recentul scandal iscat in jurul revocarii a doi procurori politici din functiile de sef si adjunct sectie din cadrul DNA, de catre procurorul general, ilustreaza cum nu se poate mai bine invitatia la esafodul prostiei, adresata clasei politice si opiniei publice de catre cei care au pus in scena o isterizare de trei parale, pe tema „imixtiunii politicului in justitie”.

Desigur, starea de atarnare care  este impusa Romaniei nu ar fi posibila fara sustinerile din interior. Asa se face ca reactiile dreptei politice, indiferent ca se afla la sefia statului, la guvernare sau in opozitie, se inscriu, fara perdea, in linia politica dictata pe filiera vestica. Semnalul unui fost ambasador strain, retras la baza cu indemnizatie de la fondul proprietatea, potrivit caruia DNA ar reprezenta un fel de piatra unghiulara a democratiei, a fost preluat si amplificat nu numai de ambasadele-surori, ci si de fratii-siamezi, Traian Basescu si Crin Antonescu, care l-au transpus intr-o furibunda politica-atentat la adresa independentei justitiei.

Legarea de catre Basescu a justitiei de pactul de coabitare sau de un pact intre politicieni, cum a propus Antonescu, reprezinta, pe fond, acte sau tentative explicite de control politic, care rezoneaza perfect cu cerinta „consultarilor” pe numirile la DNA, lansata de Ambasada SUA. Atribuirea „exceptionalismului”, de catre aceeasi ambasada, celor doi procurori, instrumentatori de comenzi politice, cat si indemnurile selective de negociere pe tema frizeaza bancurile cu prosti, prin impachetarea celor mai clare dovezi de politizare si imixtiune intr-un fals ambalaj. Metoda, o vedem, este nestanjenit circulata in Orientul Mijlociu si in Africa de Nord.

Cei care vor sa se lamureasca despre semnificatia cuvantului independent ar trebui sa apeleze la dictionar, care explica, fara echivoc, ca inseamna a nu depinde de cineva sau ceva, neatarnat, autonom. Rezulta la fel de limpede ca lumina zilei: ca mecanisme exterioare, pactele si consultarile stirbesc independenta justitiei. Revocarile si numirile in interiorul puterii judecatoresti se fac in virtutea competentelor ierarhice din sistem, care este procedura corecta si legala, asa cum s-a si intamplat, pe calea ierarhica procuror general-procurori.

DNA nu are rangul celor trei puteri constitutive ale statului de drept, asa cum, neconstitutional, s-a impus politic si se incearca a se impune in continuare, pentru a-l pune in slujba unor interese de establishment sau din afara. DNA nu este o a patra putere in stat, care sa cada sub incidenta principiului separatiei puterilor, ci o institutie subordonata uneia dintre cele trei puteri, celei judecatoresti, de la care primeste si inputurile, care sunt exclusiv juridice, in niciun caz politice sau externe. Si, atunci, despre ce vorbim?!

Cred ca cel putin doua ar fi lectiile cu care sa ramanem. Prima, necesitatea de a iesi din noaptea licuricilor, de a ne desprinde de sfera de prostituare a democratiei, in care vointa populara este nimicita. Concret, constientizarea acestui efect morbid, tintit de vulgarizarea ca DNA ar fi un simbol al democratiei, urmata de depapicizarea justitiei ar fi lucrurile bune care ar trebui sa se intample. A doua, inlocuirea esafodului cu tribuna, de la care vointa populara sa denunte mecanismele de imixtiune si substitutie (Pactul de Coabitare, MCV etc.), redeschizand drumul spre Natiunea Economica.

Negandirea unei razgandiri. Miza ideologica ascunsa a unui joc politic

Probabil ca pe multi analisti ii preocupa gasirea cheii corecte de interpretare a razgandirii premierului in problema numirii procurorilor sefi la PG, DNA si DIICOT. De ce, dupa ce a sustinut ca renunta la aceste numiri si ca le va lasa in sarcina viitorului ministru al Justitiei, Victor Ponta s-a sucit si a trimis la CSM scrisoarea cu propunerile de candidati, intre care nominalizarea lui Kovesi pentru preluarea „mosiei” lui Morar a starnit furia PNL?

Incheierea interimatului la Justitie, aparut dupa plecarea Monei Pivnicirea la CCR, si revenirea portofoliului la PNL ar putea fi un raspuns, sub rezerva ca ar fi inconfortabil sau greu de argumentat in favoarea cui ar curge  graba cu care s-a exploatat conjunctura unei astfel de manevre. Pe de alta parte, castigurile pe termen scurt nu se dovedesc a fi intotdeauna si solutii fezabile pe termen lung. Nu de putine ori am vazut cum tactici gresite au distrus si cele mai bune strategii. Mutarea lui Ponta chiar va fi una castigatoare pentru PSD?

In tot jocul ipotezelor, un lucru este cert, Crin Antonescu a pierdut pe mana lui, a dat vrabia din mana pe cea de pe gard, respectiv un mandat liberal pe un interimat social-democrat la Justitie, ceea ce a facut sa piarda controlul pe numirile procurorilor sefi. Este mai putin important daca aceasta pierdere a fost efectul unei lipse de previziune sau unei inselari de incredere, ceea ce conteaza est rezultatul, liberalii s-au vazut pusi pe… liber.

Chiar daca PNL-ul a inceput sa se miste, prin avansarea unor propuneri pentru portofoliul Justitiei, nu cred ca lucrurile se vor schimba, Victor Ponta a trimis mingea in terenul CSM, iar aprecierea transparentei si meritocratiei se va transfera in totalitate asupra procedurii si continutului avizarii. Liberalilor nu le va mai ramane decat sa-si rumege inabilitatea si sa-l blameze pe co-presedintele social-democrat al USL pentru troc politic, pe deasupra capului lor, cu oponentul de la Cotroceni.

Traian Basescu, care a reusit sa-si impuna omul pe lista lui Ponta pentru DNA, are toate motivele sa jubileze, pare a fi un fel de Midas, care orice atinge il transforma in portocaliu, cel putin in materie de razgandiri premierul pare sa fi ajuns sa-i semene perfect. Ramane de vazut daca portocaliul in cauza va straluci ca aurul regelui frigian sau va mirosi precum in cazul bolilor de coprofilie sau coprofagie, pentru a face trimitere la o replica celebra, de care s-ar putea dovedi ca sufera nu numai unii dintre jurnalisti, ci si unii dintre politicieni.

Nu exclud ultima varianta din cel putin doua puncte de vedere. Primul, pentru ca trocul lui Ponta ar putea fi perceput ca imoral sau ca o tradare de catre o parte din electoratul de stanga si/sau chiar de catre un segment al PSD. In acest ultim caz, vom afla la Congresul din 20 aprilie cat de mare sau de influenta va fi cota nemultumitilor din partidul al carui presedinte este premierul. Ironia, mai mult amara decat caustica, a unui fost presedinte PSD, sub forma unei „propuneri” pentru numirea procurorilor sefi, transmite multe, insa ceea ce mi se pare a fi de luat mai mult in seama ar fi redirectionarea presiunilor de uzura si de rupere dinspre zona liberala spre cea social-democrata, ceea ce va schimba perceptia (si nu numai) privind balanta de putere din interiorul si din afara USL.

In al doilea rand. Functionalitatea actuala a sistemului politic, de establishment sau de status-quo, cum vrem sa-i zicem, este rezultatul unui echilibru relativ la care s-a ajuns prin contrabalansarea dintre doua pacte, unul de alianta si celalalt de coabitare. In momentul in care unul dintre aceste doua pacte va ceda, vor fi efecte. Cel mai bulversant, pentru intreaga scena politica, mi se pare a fi ruperea primului pact, care va duce la repozitionari ideologice, implicit la schimbari de raport de forte, mai greu de crezut ca si de ierarhii, dar suficiente pentru a face dificila realizarea oricarei noi majoritati.

Chiar daca toate partile dau asigurari ca USL nu se va rupe, in pofida unei decizii a premierului de care, in premiera, liberalii se „despart” in mod oficial, toata lumea intelege ca un divort efectiv ar putea fi mult mai aproape decat s-a anticipat initial, iar vina pentru care acest lucru se va intampla nu pare, in acest moment, sa mai fie un secret. Nimeni nu se asteapta insa ca ruperea protocolului de alianta se se produca pe un obiectiv tactic, iar numirea procurorilor are un asemenea calibru , in dispretul celor strategice, cum ar fi cele de anvergura regionalizarii si revizuirii constitutionale.

Deocamdata, nimic relevant nu se petrece pe partea dreapta, fara marele absent care este PNL, dar deschiderea unui front invizibil in USL nu mi se pare a fi de bun augur. Posibilitatea scufundarii ambilor coabitanti, in cazul destramarii celui de-al doilea pact, nu ar fi o ipoteza neglijabila, mai ales daca observam diferentele de antrenare pe care le angajeaza premierul si presedintele. In timp ce unul are in spate un partid, celalalt nu are nimic!

O a doua certitudine ar fi ca partea care va iesi vatamata din relatia de alianta, in perceptia publica, din pricina actiunilor unilaterale ale celeilalte parti, va pune mana si pe potul de simpatie si imagine, cum se intampla in astfel de cazuri. Cred ca de fapt aceasta este si o miza ideologica ascunsa a jocului politic pe Justitie, care s-ar putea dovedi mult mai subtila decat ne-am putea inchipui. Nu ma voi lansa in presupozitii referitoare la avizul CSM-ului, desi ar merita un exercitiu de imaginatie, cred insa ca pentru prima data in ultimii opt-noua ani ne apropiem in mod real de sansa de a iesi din cercul vicios al ruinatorului joc portocaliu.

Gaudeamus: Adrian Nastase se intoarce!

Felicitari omului politic Adrian Nastase, pe care il asteptam sa-si reocupe locul in PSD si in leadershipul Romaniei!

De tipul de lider determinat si vizionar, care nu poate fi infrant prin atragerea in capcanele pacatelor lumesti, oricarui adversar ii este teama mai mult decat de o armata, de aceea eliminarea prin lipsirea de libertate sau de viata este, in astfel de cazuri, ultima ratio, de cea mai joasa speta, a miseliei politice.

Supliciul detentiei politice de jure a luat sfarsit, chiar daca de facto i se tergiverseaza eliberarea la care are dreptul si asupra careia instanta s-a pronuntat, dar acest om, cand se va intoarce, nu va avea ganduri necrestine si nu va popi pe nimeni, nu numai pentru ca stie ca cine cauta razbunare trebuie sa sape doua gropi, ci si pentru ca vrea sa excizeze ignominia din viata politica romaneasca.

Delfinul, bereta si robele portocalii

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Procese politice

Perspectiva regruparii opozitiei in alianta PSD-PNL-PC, care-i va aduce un puternic vant electoral in panze, riscand sa dea peste cap intreaga agenda politica a anului 2011, a precipitat lucrurile si in tabara puterii. Un plan tintind opozitia, voit radical si infailibil precum o solutie finala, pare sa fi fost scos de la secret si pus in aplicare.

Dupa esecul de casa al episodului “Porumbacu”, demontat de liberalul Crin Antonescu, pe ecranele portocalii a rulat un altul la fel de burlesc, vizandu-l pe liderul social-democrat Adrian Nastase. Potrivit unor interceptari de presa, numele de cod al operatiunii ar putea fi “Delfinul”, dar este greu de presupus daca acesta ar putea avea vreo legatura cu inteligenta mamiferului marin sau cu titlul cu acelasi nume din istoria politica franceza… Cine va privi insa galeria liderilor PSD, cu rezervisti, pusi la index si carlanasi, isi va face o idée cam de unde ar putea veni pericolul pentru fostul purtator de bereta, Traian Basescu, pentru care teama de a pierde controlul asupra jocului politic a devenit atat de oarba, incat nu mai vede prapastia ridicolului, despartita de sublim, dupa cum bine se stie, doar de un singur pas…

De fapt, pelicula proiectata vineri la ICCJ a fost o reluare a serialului iesit din studiourile de la Cotroceni, in 2009, un proces politic intentat fostului prim-ministru al Romaniei Adrian Nastase, sub acuzatia ca prin actiuni ilegale ar fi strans fonduri pentru campania electorala din 2004 (dosarul “Trofeul Calitatii”). Nu as vrea sa ma opresc asupra hibelor sedintei de judecata (o vor face specialistii, existand si un reportaj de la fata locului), care transpar, atitudinal si procedural, inclusiv din conduita presedintelui completului de judecata, ci sa observ ca atunci cand un proces politic nu are nicio sansa sa fie finalizat in termenii juridici imaginati de cei care-l pun in scena, deoarece vinovatia nu exista si nu are cum sa fie probata, se sconteaza pe producerea unor prejudicii de imagine, care pentru un politician se pot dovedi a fi cel putin la fel de grave.

Ori, ceea ce-ti sare in ochi la analiza desfasurarii evenimentului in cauza nu este tenta lui juridico-penala, destul de subtire de altfel, ci cea psiho-sociala, atat de ingrosata de parca te-ai afla in fata unei operatiuni psihologice speciale (PSYOPS), menite a induce in mentalul colectiv ideea denigratoare ca omul politic si de stat Adrian Nastase ar fi comis fapte ilegale pentru a se promova electoral in campania amintita.

O suita de contradictii, cum ar fi reprogramarea inoportuna a sedintei de judecata, a carei anuntare s-a facut in afara unui timp util de prezentare (in ultimile minute), amendarea avocatilor pentru pretinsa intarziere, respingerea cererii lui Adrian Nastase de recuzare a unei judecatoare care a fost asistenta sefului DNA (implicit colega cu procurorii subordonati acestuia, care au instrumentat dosarul) sau a cererii de abtinere a unei alte judecatoare, colega la facultatea de drept cu inculpatul Nastase a afectat grav aparenta de credibilitate a procesului. Se pare insa ca nu acest lucru a fost important pentru robele portocalii, ci, mai degraba, cel de a crea incidente care sa le permita sa arate cu degetul spre “intarzieri”, “sustrageri”, “blocari” etc., susceptibile de anumite efecte manipulative. Socoteala de-acasa nu s-a potrivit insa cu cea din sala de judecata, ceea ce l-a impins pe maestrul de ceremonii sa rabufneasca nemultumit: „Sunt enervat de modul cum decurg procedurile in acest dosar.”

Fara indoiala, lipsa crasa de temeinicie a unor afirmatii din rechizitoriu nu ar fi putut trece de profesionistii domeniului daca nu ar fi existat o presiune politica si o miza extra-judiciara. Este vorba in primul rand de falsitatea premisei pe care acesta este construit, respectiv a afirmatiei ca Adrian Nastase ar fi desfasurat impreuna cu sotia sa o campanie electorala independenta, in pofida adevarului public ca aceasta a fost una legata de PSD, la care au participat mii de oameni.

Batatoare la ochi este si supradimensionarea procesului, prin cele 863 de pagini ale dosarului si cei 972 de martori, care este fara precedent la DNA si la orice parchet. Aceasta consuma timp, necesar pentru acreditarea oricarui mesaj, inclusiv a unei minciuni, prin repetitie, dupa cum isi povatuia Goebbels ciracii, ca si citirea timp de 2 ore si 40 de minute a sintezei rechizitoriului sau fixarea unor termene scurte de judecata, chiar daca se discuta mult, des si fara folos…

In concluzie, daca un asemenea proces nu ar da niciodata castig de cauza initiatorilor lui, datorita lipsei de probe, despre ce altceva ar putea fi vorba ?! Raspunsul nu poate fi decat unul : ne aflam in fata unei uriase operatiuni de manipulare cu substrat electoral, puse in opera cu concursul unor institutii ale statului controlate politic, sub deviza „Manipulati, manipulati, ceva tot va ramane !”.