Lectii neinvatate in 2009

De cateva zile, sub forma cunoscutului joc de copii numit leapsa, politicienii au inceput sa reflecteze interactiv pe tema lectiilor invatate in anul recent incheiat. Un fapt instructiv, avand in vedere ca omul este o fiinta care se joaca, dupa cum ne spune Johan Huizinga, prin care se exerseaza inteligenta si invatarea, jocul fiind un element cu valente culturale si sociale (Homo Ludens, 1938). Raman insa in afara retrospectivei o serie de lectii neinvatate, cel putin le fel de importante, la care nu am reusit sa luam note de trecere in noul an. Una dintre aceasta este cea a multipartizanismului, dupa modelul bipartizanismului american, prin care toate partidele, indiferent ca sunt la putere sau in opozitie, ar trebui sa coopereze neconditionat si responsabil pe marile probleme ale tarii, lasand la o parte interesul partinic in favoarea celui national. Ori, daca ne uitam numai la ceea ce se intampla in cadrul discutiilor legate de adoptarea bugetului de stat, marcate de clientelism si obstructionism (peste 3300 de amendamente !), iti dai cu usurinta seama ca guvernantii si parlamentarii nostri, deopotriva, vor ramane restantieri la acest capitol si in 2010. O alta lectie neinvatata este cea a rationalitatii, si in 2009 fiind tributari reactiilor emotionale. Din acest motiv, anul trecut a fost presarat cu numeroase decizii si alegeri politice gresite (vizand in principal raspunsurile la criza si comportamentul electoral). Strans legata de acest lucru este si lectia neinvatata privind rezistenta la manipulare, care a facut victime atat in randul politicienilor, cat si in cel al electoratului (sunt relevante in acest sens efectele induse de diversiuni precum vizita nocturna a lui Mircea Geoana la Vantu sau filmuletul cu Traian Basescu lovind un copil !). Atitudinile de talibanism politic din timpul crizei guvernamentale, dar nu numai, generatoare de imobilism si blocaje, au aratat, de asemenea, ca lectia flexibilitatii si compromisului politic, in slujba functionalitatii si progresului, a ramas necunoscuta, dupa cum la fel s-a intamplat si cu cea a echilibrului politic si economic (promisiunile economice in scopuri populiste/electorale sunt o proba de politicianism generator de dezechilibre). Nu in ultimul rand, politicienii au ramas repetenti si la capitolul privind leadership-ul de echipa. Intr-adevar, nu mai avem politicieni de anvergura celor de alta data, complexitatea sociala de astazi impunand ca efortul de echipa sa ia locul solitudinii liderului providential, deziderat care nu a fost inteles in 2009 de catre niciun partid.