Mecanisme de ostilizare: Azilul politic si extradarea politica

29/07/2013

Prinsi in vartejul interminabilelor scandaluri interne, aproape ca nici nu le mai observam pe cele internationale, desi intr-un fel sau altul ne afecteaza si acestea, in virtutea globalizarii. Sau, cand ne atrag totusi atentia, nu reactionam, spre deosebire de altii. Germanii au protestat, in weekend, impotriva spionarii de catre SUA. Bulgarii protesteaza de la inceputul anului impotriva saraciei si coruptiei, care afecteaza 72% din populatie. Ungurii s-au orientat catre o politica nationala, axată pe valorificarea potenţialului intern, pentru a nu se afla printre „marii perdanţi” ai schimbărilor de după 1990. Iar exemplele nu se opresc la aceste tari sau la Europa.

Oare chiar este Romania altfel? Sau poate intrebarea ar trebui sa tinteasca mai specific, pe politicieni, indiferent ca sunt la putere sau in opozitie?

Revenind la primul exemplu, fenomen care are o extensie globala, fata de care Romania nu a avut niciun protest (si cum sa aiba, cand ea insasi a desfasurat o operatiune ilegala pe teritoriul altui stat), ar trebui sa ne puna pe ganduri o chestiune pe care inainte de 1989 nu o credeam posibila intre tari capitaliste. Concret, este vorba de aducerea in jocul politic dintre aceste tari a problemei azilului politic si extradarii politice, care loveste direct in esenta capitalismului, ceea ce este o alta confirmare, in afara de cea a crizei, a tezei lui Marx potrivit careia capitalismul se poate autodistruge. Indraznesc sa spun ca nu legile profitului si concurentei sunt implicate, cum sustineau comunistii, pentru ca acestea sunt responsabile de progresul oricarei societati, ci o alta lege loveste in valorile capitalismului, pe care nu o gasim in manuale. Este vorba de legea suprematiei, care face din orice tara capitalista o tinta si care ucide orice concurenta cinstita.

Pana la caderea zidului Berlinului, azilul si extradarea pe criterii politice erau probleme care tineau de relatiile dintre capitalism si comunism. Dizidentii anticomunisti fugeau din Est catre Vest si cereau azil politic in statele capitaliste, pentru a scapa de persecutie si tortura, in timp ce statele comuniste cereau extradarea lor, pentru a-i judeca si condamna, de cele mai multe ori la moarte, in procese politice. Cele doua tipuri de actiuni se articulau perfect intr-un mecanism de ostilizare, intre multe altele, proprii Razboiului Rece.

Incercarea de reactualizare a acestei practici de bloc in noua lume post-totalitara, in relatiile dintre tarile capitaliste, cu pluralism politic si economic, societate deschisa catre lume si cetatean si state de drept reprezinta o ciudatenie, o cecitate sau osificare politica. In oricare din tarile democratice dizidenta fata de un partid, un guvern sau un sistem, pentru apararea drepturilor cetateanului si ale omului, este un fapt banal, obisnuit, de care luam act aproape cotidian. Nu este nevoie sa fugi dintr-o tara democrata intr-o alta tara democrata pentru a reproba, denunta sau condamna, statul de drept garanteaza fiecarui cetatean sa faca acest lucru la el acasa. Neindoielnic, acordarea azilului politic si refuzul extradarii politice in cazul dizidentilor din tarile nedemocratice, inchise si nepluraliste, continua sa fie o necesitate.

Din scandalul neterminat Snowden/Prism, doua concluzii mi se par esentiale, pana in prezent. In primul rand, negarea oficiala a existentei dizidentilor anticapitalisti nu mai este posibila, a devenit inacceptabila. In al doilea rand, mecanismul de ostilizare de tip capitalism-comunism trebuie inlocuit cu unul de neprejudiciere, de tip capitalism-capitalism, care sa aiba in vedere atat drepturile omului, cat si relatiile bilaterale sau multilaterale din lumea capitalista. Cazul Gerard Depardieu, cu o a doua patrie si o a doua cetatenie, in care s-a aplicat regula neprejudicierii, arata o cale.


Un erou al democratiei?

26/06/2013

Cazul Edward Snowden continua sa faca in mod alert agenda mass-media internationale. Magnitudinea dezvaluirilor fostului agent NSA despre programul de supraveghere electronica din SUA va mai reverbera, probabil, o buna bucata de timp, nefiind exclus sa fie primul si cel mai mare cutremur din lumea serviciilor secrete americane, de dupa incheierea razboiului rece. Pe buna dreptate, opinia publica si autoritatile din lumea intreaga sunt ingrijorate de colectarea de date personale si interceptarea comunicatiilor online privind cetatenii din SUA si din afara lor, de in mainile cui ar putea cadea aceste informatii, de scopurile in care ar putea fi folosite, de cum urmarirea neintrerupta ar afecta vieti si interese private.

Semnale au mai fost, pe aceasta tema, inclusiv despre ascultarea discutiilor din unele parlamente, din afara tarilor lor, dar niciodata nu au avut o asemenea amploare si nu au primit o confirmare dintr-o asemenea sursa interna, de origine. Ceva este putred, dar, de aceasta data, nu in Danemarca! O intrebare nelinistitoare, care a mai fost pusa si in trecut, dar de fiecare data respinsa, ca fiind fara obiect, ar fi la ce ar folosi o supraveghere globala, daca nu pentru servirea unei agende globale ascunse, a unui scop unipolar? Si o alta, la fel de neocolit, se poate stabili o relatie intre supravegherea intimidanta a populatiei si lipsa ei de reactie protestatara, intr-o anumita parte a Occidentului, in cea mai mare parte a sa, dupa modelul celor din Vestul si Estul Europei, la restrangerea drepturilor civile sau la efectele crizei, care cel mai cumplit a lovit in epicentru, la ea acasa?

Dincolo de orice agitprop, unei constiinte lucide, cum ar putea fi si cea a lui Snowden, nu are cum sa-i scape urzeala politica, inclusiv sub forma lanturilor digitale, care pot fereca la fel de bine precum cele de otel, dar care, in plus, raman nevazute, putand tine democratia ca intr-o camasa de forta. La fel de nebuloasa este si problema violentei civile, o alta sursa de nesiguranta pentru cetatean, a armelor care terorizeaza populatia, o noua sclavie, care aminteste, in mod paradoxal, de cea adusa de stapani in colonii sau pe proprietatile lor private. Nebulozitatea si paradoxul constau in faptul ca in loc ca supravegherea si urmarirea electronice sa duca violenta civila, daca nu catre zero, cel putin catre un trend descrescator sau o cota cat mai mica, sa „previna” si sa „salveze” vieti, cum sustin oficialii, lucrurile stau exact pe dos, violenta civila escaladeaza, luand in stapanire campusuri, piete, supermarketuri, strazi, cartiere, orase si chiar state.

Din interpretarile date motivatiilor si dezvaluirilor lui Edward Snowden, care au trecut prin toate culorile curcubeului, doua merita a fi retinute, cele in alb si negru, respectiv ca ar fi o operatiune de inselare a opiniei publice, ca parte dintr-un plan mai larg de manipulare (ceea ce ar mari o lista si asa destul de lunga) sau ca autorul ar fi un erou al democratiei, care atrage atentia asupra unor imense abuzuri de putere, discretionare si incontrolabile, a unor incalcari ale drepturilor civile si ale omului, la adapostul unei etichete sau perceptii caduce, de „campioana a democratiei”.

Ambele variante sunt la fel de greu de probat, de aceea principiile prezumptiei de nevinovatie, statului de drept si democratiei sunt singurele de urmat, mai ales cand este vorba de declaratii politice, asa cum par a fi cele ale lui Snowden, pentru ca informational dezvaluirile in cauza se apropie foarte mult de ceea ce numim un „secret al lui Polichinelle”. Niciun stat nu trebuie sa se transforme in politie politica a altui stat si nici sa accepte asa ceva in viata internationala.

Deocamdata, semnalele care vin dinspre SUA par sa mizeze pe extradare sau expulzare, desi nu sunt nici acorduri bilaterale si nici motive pe zona de tranzit, ar fi o nota proasta, daca li s-ar da curs. O nuanta, care ar putea rezuma o intentie, vine dinspre Julian Assange/WikiLeaks, un alt scandal, geaman parca cu Snowden/Prism, care insinueaza ca rusii s-ar putea sa ramana cu toata povestea pe cap, din cauza anularii pasaportului american, ceea ce ar insemna joc impus, cu o legare psihologica de un eveniment creat, care nu este al lor si de care nu au nevoie. Presupunerea planificatorilor, daca exista, ca beneficiile asteptate vor fi mai mari decat costurile expunerii, care, eventual, ar putea veni dintr-o alta etapa, deci din cronicizare, mi se pare puerila, intregul scandal nu este bilateral, ci extins la scara globala sau cvasi-globala.

Daca vocea lui Edward Snowden este a constiintei, atunci acesta nu poate fi decat un erou al democratiei. Cei care au crezut ca in capitalismul neoliberalist, al statului plutocrat, asa cum l-am cunoscut si noi dupa 1989, nu se pot intampla defectari majore, care sa puna in lumina criza de sistem, au acum ocazia sa accepte ca s-au inselat. Nu stiu daca Snowden va scrie vreo carte despre orizonturile instelat-dungate, stiu insa ca din punct de vedere politic nici nu prea are importanta daca este erou sau tradator, criza si alienarea sunt reale si profunde, de necontestat, mai important este mesajul, unit si clocotitor, indiferent ca l-a cauzat sau ocazionat, in favoarea apararii democratiei, a drepturilor civile si ale omului, impotriva injosirii umane, care trebuie preluat si consolidat.