Prima revolutie portocalie, statul negru si rechinul cel mare

03/04/2015

Daca nu prindeti rechinul cel mare, ar putea insemna ca nimeni nu doreste curmarea flagelului coruptiei (parafrazare dupa o idée de Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene pentru Romania, 2001-2006)

Politica zilelor noastre a devenit atat de alunecoasa incat fixatiile pe termen lung par cel putin neinspirate, daca nu chiar sa-i confirme pe nestatornicii care sustin ca numai boul este consecvent. Argumentul, din cate ne amintim, l-a invocat si revista 22, cand a sustinut incuviintarea de catre presedintele Traian Basescu a boicotarii referendumului din 2012. Probabil ca la fel au gandit si flexibilistii din 1989, cand au provocat prima revolutie portocalie. Atunci, pe buna dreptate ne putem intreba, cum si de unde a aparut inventia cu “neocomunisti” si “neoanticomunisti”?

Poate daca nu cumva in 2004 a fost altceva decat o revolutie colorata, de care prea putini sa-si fi dat seama, prea au zvacnit inainte securistii si corporatistii de carton, contaminati si contaminanti de coruptie. Cred ca numai asa s-ar putea explica schimbarea de atitudine a lui Sorin Iliesiu fata de deceniul Basescu si de condamnarea comunismului, ca o reactie la un simulacru.

Conceptul de piata neagra pare sa fi fost surclasat in ultimii zece ani de un concept sui generis de stat negru, i.e. de stat al coruptiei de stat la negru. Ceea ce a inceput sa iasa la iveala prin arestarea Elenei Udrea ar putea face ca in plasa anticoruptie a DNA sa pice ceva peste asteptari, nu un peste mare, cum cerea Comisia Europeana in preaderare, ci chiar rechinul coruptiei.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/transfigurari-bezmetice-despre-o-adeziune-la-partidul-fratricidului-na%c8%9bional/

http://www2.gandul.info/international/quot-daca-nu-prindeti-nici-un-peste-mare-ar-putea-insemna-ca-nimeni-nu-se-straduieste-in-acest-sens-quot-253198


O reinventare tactica electorala: Atacul pe veriga slaba si iarna presedintilor

27/10/2014

Neasteptata scurtare a toamnei ar putea insemna si o iarna electorala foarte lunga. Catre o asemenea probabilitate conduc si cele doua semnale, de ieri, care au venit de la Caru’cu bere, locul unde Traian Basescu a tinut cu apropiatii politici un comandament de campanie electorala.

Primul semnal a fost de dare inapoi in privinta dezvaluirii probei referitoare la ofiterul acoperit, dictata, se pare, de un al saselea simt, al pericolului, care il opreste instinctiv, pe cel care il are, dintr-o actiune riscanta, spunandu-i ca s-ar putea termina prost. Si cum sa nu ai o asemenea temere cand nu stii cine este legatura de acoperire a premierului, cand il vezi anturat de marimi ale lumii occidentale. Pe scurt, pentru ca steaua lui Ponta este urcatoare, ceea ce-l face mai tare ca Basescu, nimeni nu-si doreste un aliat in declin. Cand si marele maestru in diversiuni prezidentiale, Sebastian Lazaroiu, spune ca propaganda de campanie a lui Ponta este de tip sovietic, inteligenta pe care o invoca ar trebui sa ia in primul rand in calcul posibilitatea ca o asemenea aparenta sa reprezinte cea mai buna acoperire. Intr-un final, vom vedea ce va fi, dar nu-mi ascund impresia ca Ponta face un slalom printre politicile stangii privind resursele naturale, cel putin, mutand pe nesimtite PSD-ul spre dreapta. Mai pe romaneste, ca-si duce partidul cu presul, n-as vrea sa fiu in pielea niciunui lider care este descoperit de propriul partid ca face un joc dublu…

Al doilea semnal a fost preocuparea lui Basescu fata de „situatia legala dificila” a lui Klaus Iohannis privind dosarul de incompatibilitate, al carui termen de judecata urmeaza a fi schimbat, azi, de catre ICCJ, la cererea ANI. Ce ar fi putut discuta Basescu-Udrea-Boc, la restaurant, pe tema contracandidatului Iohannis? Cel mai probabil, o reinventare tactica, de mutare a loviturii principale de pe un punct tare pe o veriga slaba, de pe Ponta pe Iohannis. Ceea ce nu stim, in acest moment, este daca lovitura care va fi data lui Iohannis va fi inauntrul campaniei, dupa turul intai sau dupa turul al doilea, pentru ca efectele asupra alegerii presedintelui vor fi diferite, pe datele din prezent. Ultimul sondaj, CSCI, il indica pe Ponta favorit in ambele tururi, cu 41% in primul si 56% in al doilea, iar obiectivul anuntat de candidatul PSD pentru turul intai este obtinerea a 37,5% (dupa parerea mea, avansarea unei cifre este o repetare a greselii lui Crin Antonescu, sper sa nu fie si aceleasi consecinte). Acest scenariu nu va putea fi stricat decat printr-o singura manevra, aducerea lui Iohannis in pozitie castigatoare, prin abandonarea tacticii de fragmentare a dreptei in favoare sustinerii de catre intregul spectru a candidatului ACL. Am motive sa cred ca judecarea incompatibilitatii lui Iohannis se va face dupa turul doi, daca ar fi inainte nu ar fi niciun castig tactic pentru partida Basescu, instalarea lui Ponta la Cotroceni ar deveni un fapt implinit.

Daca Basescu, din netarmurita grija pentru destinul electoral al dreptei, va lansa sloganul „Dreptaci din toata tara, uniti-va!”, va fi un imens gest de cinism si ipocrizie, dar nu si un indiciu de colaborationism al lui Iohannis, asa cum suna predica de campanie a PSD. Nu spun ca la suprafata strategia pontista nu este buna, sper insa ca in profunzime sa nu se si creada asa ceva. Nu cred ca reorientarea strategiei basiste este altceva decat un calcul perfect de castig, de realpolitik. Cred insa ca lovitura anti-Iohannis va urma de abia dupa ce acesta va ajunge presedinte. Daca Iohannis va fi declarat incompatibil, va fi nevoie de organizarea unor noi alegeri prezidentiale, ceea ce va fi o adevarata iarna a presedintilor. Cu cat noile alegeri vor fi mai intarziate, cu atat sansele de castig vor fi redistribuite, iar Elena Udrea va fi printre beneficiari, desi nu singura. Raman de vazut cum vor reactiona puterea de stanga, opozitia de dreapta si ce candidati noi vor intra in scena, daca, in situatia fara precedent, problema alegerilor parlamentare anticipate se va impune in prim-plan.


Deasupra tuturor: Cum vrea Elena Udrea sa devina o Super-Lupeasca. Ce spun expertii si gurile slobode

17/08/2014

Puterea le da unora frisoane, pe altii ii baga in calduri. Asimilarea critica a puterii cvasiabsolute a presedintelui Traian Basescu cu cea a unui monarh si a amantlacului politic al Elenei Udrea cu cel al Elenei Lupescu nu mai este de mult un simplu rautacism sau ceva lipsit de consistenta. Noua este ambitia Elenei Udrea de a iesi din relatia de amoreza politica cu expiratul presedinte si de a deveni ceva mai mult decat Lupeasca, tintind direct puterea, pentru ea insasi.

In saptamana care urmeaza, Elena Udrea va propune Colegiului Director al PMP schimbarea candidaturii lui Cristian Diaconescu cu propria sa candidatura, pentru alegerile prezidentiale din noiembrie. Dupa cum se stie, candidatura de prezidentiabil a ex-consilierului prezidential Cristian Diaconescu a fost pregatita si sustinuta de insusi seful statului. Dar, dupa cum se vede, Basescu nu mai este doar un batran lup de mare, a devenit si un batran lup politic, care se vede confruntat de tanara „Lupoaica” si de ceilalti lupi tineri pe care i-a crescut si cu care a creat PMP, dupa acel „Adio, PDL!”, sugerat, dupa cum spun apropiatii, chiar de catre Elena Udrea.

Singura care i-a sarit in ajutor lui Cristian Diaconescu, implicit in apararea deciziei  tatalui, a fost Elena Basescu, care a criticat-o public pe Elena Udrea. Candva prietene foarte bune, de politica si de moda, cu bretoane, posete si pantofi la fel, cele doua bretonate se au acum la cutite, de neconceput in epoca lui „Zeus”, o trista realitate, acum, in amurgul zeului.

Votarea autopropunerii „Udrea, presedinte!” este data ca certa, va fi o simpla formalitate, masina de vot a fost doar creata si unsa dupa reteta Basescu. Motivarea de catre sustinatori a candidaturii Elenei Udrea este ca aceasta s-ar bucura de notorietate (desi si Bercea Mondialu’ este notoriu, sic), ca va aduce mai multe voturi si ca, in fine, jocul din toamna tine de alegere, nu de numire. Notabila si de onoare mi se pare hotararea lui Diaconescu de a-si mentine candidatura, cu sau fara sprijinul PMP, iar personal cred ca va obtine mai multe voturi decat Elena Udrea, ceea ce ar fi ca un fel de razbunare a maurului care si-a facut datoria, dar a fost incorect tratat. Chiar nu vreau sa am gura aurita, cum se spune despre cei ale caror preziceri se implinesc, dar ma tem ca pentru Udrea va fi un plebiscit intre clamare si blamare, in care sexul n-are a face, ca si etnia sau religia, ci caracterul politic.

Expertii sunt de parere ca cineva care nu are exercitiul diplomatic si al limbilor straine este putin probabil sa performeze, comparativ cu un fost ministru de externe, cum a fost Cristian Diaconescu. O fi avand notorietate Elena Udrea, dar este o notorietate interna, tine de scandalurile politice dambovitene. Notorietatea externa, data de cultura si contactele diplomatice este esentiala pentru un sef de stat, care, constitutional, se ocupa de gestionarea politicii externe. Ideea ca un sef de stat ar putea sa-si gireze functia fara a avea neaparat un exercitiu de relatii internationale sau fara a cunoaste limbi straine de circulatie, ca ar fi suficient sa aiba consilieri si traducatori foarte buni, este profund eronata si daunatoare pentru un statut de reprezentare suprema. Interesele nationale si victoriile pentru Romania se apara si se castiga nu din palatul prezidential, ci de pe pozitii internationale inaintate, dupa cum stiu si explica cunoscatorii domeniului.

Ce spun oamenii din popor, mai slobozi la gura, despre candidatura Elenei Udrea la presedintie? Despre acest subiect, oamenii se pronunta cu o simplitate si o sinceritate dezarmante: mai intai Elena Udrea sa-si formeze o familie, sa aiba un barbat si sa creasca un copil, abia dupa ce va deveni sotie si mama sa pretinda sa o instalam in postul de parinte, de mama a natiunii!


Dreapta contra dreapta: Al doilea pol si a doua unificare

09/07/2014

Cu dreapta pre dreapta calcand, cam asa s-ar putea defini, imprumutand un joc de cuvinte, autocombustia de vara a dreptei. Nu este o constatare critica, ci una impartasita si impartasibila: cea mai credibila si constructiva critica este cea care vine din interior, din propriile randuri. Evident, pe caz, am in vedere blocul ideologic al dreptei. Desi ar fi trebuit sa fi adus mai multa clarificare, evenimentele din ultimele zile par sa fi reconectat jocul calificarilor dreptei pentru prezidentiale la mai mult necunoscut, cu posibilitati crescute de rasturnari de situatie sau de asteptari.

Reconstituirea gruparii Antonescu, alaturi de cea a lui Iohannis, depaseste mizele personale sau de partid. Fostul sef al PNL a enumerat vreo trei motive ale revenirii in cursa pentru presedintie, impartirea parerilor privind candidatul, suprematia celor care-l vizeaza si santajul. Niciunul, cred, nu are suficienta forta explicativa, toate au existat si in momentul autoexcluziunii. Vom intelege adevarata motivatie a revenirii numai daca vom privi lucrurile de la nivelul intregului esichier al dreptei. Gruparea Antonescu are toate sansele de a nu ramane o simpla grupare de partid, ci de a deveni un al doilea pol al dreptei, polul Antonescu contra polul Basescu.

Reintoarcerea lui Crin Antonescu poate insemna reintoarcerea valorilor social-liberale, pentru care a militat, in care a investit prestigiu si pentru care a suportat costuri. Nu neaparat o reintoarcere la vechea constructie, ci la ideea de miscare, care ar fi si o excelenta platforma, aducatoare de voturi. Un liberalism national, autentic de centru-dreapta, nu poate rupe statul de drept de democratie, democratia este un factor de cogenerare si de confirmare a statului de drept.

Exista si o democratie de drept, cum foarte bine este inteles si general-acceptat, orice act individual sau de masa trebuie raportat la norma juridica. Dar la fel de bine inteles si acceptat este si faptul ca democratia, statul de drept si independenta justitiei nu trebuie sa devina ostatice unor interese personale, de grup sau straine, ostile intereselor populatiei sau statului.

Recenta si extrem de vocala “comemorare” de catre Elena Udrea si PMP, prin declaratii artagoase, simpozioane si marsuri, a doi ani de la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, in incercarea de a-l impune ca “lovitura de stat” in memoria colectiva si in manualele de istorie, este aroganta si lipsita de orice noima. Probabil ca suntem priviti ca adevaratii “degenerati”, pentru a prelua o expresie a lui Pascal Bruckner, de pe Contributors, din moment ce agitarea zgomotoasa a ereziei “loviturii de stat” pare a se baza pe faptul ca romanii nu disting intre adevar si formulele propagandistice si nu reactioneaza. Polemismul Elenei Udrea, care nici macar nu-i apartine, este vizibil de unde l-a preluat, este un fel de gicacontrism al sterilitatii, pentru a fi mai specific pe romaneste, probabil ca de aceea a si fost abandonat iar cand isi mai iteste capul o vorba populara il pune scurt la punct: cel mai destept cedeaza! Nimic durabil nu se intampla nu fara polemici, ci fara consens si compromis, dar pentru acestea este nevoie de mai multe argumente si mai putina ideologie, ceea ce, fireste, nu este cazul popularilor.

Aici ar trebui cautata adevarata motivatie a revenirii lui Antonescu, ducerea luptei pana la capat, dobandirea constiintei datoriei implinite, nu ambitia de a deveni presedinte. Importante cu adevarat vor fi nu castigurile ideologice ale alegerilor prezidentiale, ci capacitatea si determinarea celui care va fi ales de a pune capat sistemei Basescu si a repune statul de drept pe fagasul normalitatii. Am spus ca democratia de drept, o idée la care tin si care ar merita sa modeleze mai bine discursul politic, este o insotitoare-pereche a statului de drept. Daca este sa vorbim pe fond despre o lovitura de stat, si sper ca doamna Elena Udrea si Ambasada Americana, sub al carui tutoriat a trecut fara indoiala, o data cu asumarea loialitatii politice fata de “iluminatul” de la Cotroceni, sa citeasca ce scriu, aceasta s-a dat de catre sistema Basescu statului social, daca are dubii sa se uite in Constitutie, la articolul 3.

Perspectivele sunt cu atat mai de luat in serios cu cat injuriile pe care presedina PMP, Elena Udrea, si presedintele FC, Mihai Razvan Ungureanu, privind “toxicitatea” primeia si “oportunismul” celuilalt, tradeaza o pozitionare ca de competitori electorali. Cum ideologic nu ar avea cum, se poate presupune ca sacrificarea celei de-a doua unificari (sau micii unificari), dintre PMP si FC, reprezinta pretul intrarii celor doi in cursa prezidentiala. Pericolul unor schimbari de accente in campania electorala, dinspre Basescu spre Ponta, nu poate fi neglijat. Daca mai avem in vedere si ca presedintele PDL, Vasile Blaga, tinde sa-si duca prin fuziune mesajul “loviturii de stat”, din vara anului 2012, in noul PNL, asa cum a reiesit din schimbul taios de replici pe aceasta tema cu fostul presedinte PNL si copresedinte USL, nu cred ca lui Crin Antonescu i-ar mai trebui alte argumente pentru a iesi din imobilism.

Afirmatia lui Victor Ponta potrivit careia doar Crin Antonescu ar avea profil de prezidentiabil al dreptei nu a fost intamplatoare, nu i-a vizat pe politicieni, ci electoratul PSD si ex-USL. Avand in vedere proeminenta electorala a premierului, semnalul sau ar putea fi declicul care va schimba raportul intre liniile de atractie si respingere electorala in ceea ce-l priveste pe fostul candidat uselist la presedintie. Gruparea Iohannis, care s-a grabit sa-l scoata pe Antonescu din cursa pentru Cotroceni, optand pentru sondajul de opinie pentru stabilirea candidatului PNL, mizand pe pierderea increderii de catre fostul prezidentiabil al fostului USL, s-ar putea sa traiasca o crunta dezamagire.


Manevrele dreptei: Marele pas dintr-un mandat scurt

17/03/2013

Parafrazarea, mutatis mutandis, a titlului unei celebre carti ar putea parea excesiva pentru evenimentele care au inceput sa se deruleze, de putina vreme, pe partea de joc a dreptei politice romanesti. Si totusi, daca vom avea in vedere ca orice puternic stejar de astazi s-a nascut din ghinda de ieri cazuta la pamant, dupa cum ne sensibilizeaza David Icke, intr-o carte care mi se pare a fi o incercare de rasializare a originilor omenesti, asupra careia insa ma voi opri cu alt prilej, vom concede ca atat marile adevaruri cat si marile minciuni au pornit de la o simpla samanta aruncata pe solul mintilor umane.

Ceea ce voi spune nu este nici un laudatium si nici un rechizitoriu, ci doar o incercare de a surprinde niste mutatii si tendinte din lumea restransa dar dominatoare a dreptei (observati asimetriile pe care le genereaza cei doi termeni),  care s-ar putea dovedi benefice pentru clasa noastra politica, mult prea incercata in ultimii opt ani, asupra careia in luptele de putere s-au experimentat absolut toate mijloacele tribale, de jungla, dupa un manual de canibalism exoteric cu autori ezoterici (nu este un joc de cuvinte). In timp ce acestia din urma in afara acopera totul cu puhoaie retorice despre pluralism si democratie, in interior sunt sedimentati monolitic, dupa toate regulile partidului unic.

Cum de este posibil, ma veti chestiona sau va veti intreba, ca dreapta pradatoare, care pare a fi inspirata de cruzimea genetica a fiarelor salbatice, despre care ne vorbesc unele emisiuni de pe National Geographic si de care este legata capitalismul total, sa exercite o dominatie globala, desi diferentele dintre oameni nu sunt in niciun caz precum cele dintre un leu si o gazela, care sa le justifice pozitionari antipodice, ca cele din lantul trofic al junglei? Care este explicatia pentru care proslavim sangerosul leu, desi nu ne aduce niciun avantaj domestic, ci dimpotriva, dar ignoram harnica albina, de pe urma careia avem atatea binefaceri?

Raspunsurile mele ar fi interactiunea, la prima intrebare, si frica, la cea de-a doua. Daca ultimul spune totul, nemaifiind nevoie sa adaug altceva, poate doar, pentru ca tot traim inceputurile pontificatului franciscan si apropierea  vremii pascale, ca iubirea va fi cea care ne va salva in fata fricii, la primul raspuns sunt necesare cateva nuantari. Cand vorbesc despre interactiune, am in vedere ca insiderii, pentru a folosi o denumire alternativa la cea de „iluminati”, isi trag puterea din doua surse, din interactiunile cu outsiderii, pe care le aseaza sub semnul printului minciunii, dupa o expresie dintr-un excelent comentariu al profesorului Andrei Marga, din platoul unei televiziuni, in ziua alegerii noului papa, si din manipularea interactiunilor dintre terti (asezarea unor actiuni ostile sub steag fals este una dintre cele mai vicioase si viciante metode de manipulare a acestui tip de interactiune).

Am facut acest excurs pregatitor pentru a intelege ca limbajul si miscarile corpului dreptei de opozitie, si am in vedere cu precadere PDL, FC si PNTCD, dar si al celei de la putere, PNL, nu sunt deloc de trecut cu vederea, oricat de neinsemnate ar parea, pentru ca ascund acel potential germinativ al semintei de care vorbeam la inceput. Unele manevre din politica, aparent neinspirate, de rutina sau cu final previzibil s-au dovedit a ascunde calcule extrem de inteligente si cu efecte dintre cele mai perverse, ceea ce ar trebui sa ne determine sa nu uitam niciodata ca adversarul nu trebuie urat, ci nu trebuie subestimat (teza).

Pedelistofagia de care da dovada in ultimul timp PNL, prin inghitirea filiala dupa filiala a PDL, este o astfel de ghinda, care pentru inceput nu poate evita impactul cromatic, de dezingalbenire, dar care pe parcurs poate bate, de la discret pana la intens, spre portocaliu in politicile de guvernare liberale, ceea ce va reprezenta o amenintare pentru stabilitatea USL. Anticipez ca vor fi din ce in ce mai multe teme de guvernare de care social-democratii vor trage intr-o parte, iar liberalii, in cealalta, amplificand riscul de rupere al aliantei.

Reanimarea de catre noi protagonisti, FC si PNTCD, a fostei Aliante Dreptate si Adevar va insemna o recuperare de mesaj social, cu care PNL si PD au cucerit, in 2004, o parte a electoratului de stanga, votant traditional al PSD (nu-i mai putin adevarat ca si social-democratii si-au decorat mesajul electoral din 2012 cu elemente de mesaj national, abstrase de pe partea dreapta, care, prin partidele istorice, i-a conferit consacrarea cunoscuta). Aceste flexibilizari de mesaj, pe care le-as califica drept normale, sunt rodul deosebirilor de responsabilitati dintre opozitie si putere, orice guvern trebuie sa fie un guvern al tuturor romanilor (teza), care sa inglobeze in programul de guvernare obiective si actiuni provenind de pe ambele laturi ale esichierului, neindoielnic in proportii variabile, dictate de culorile politice sau de sarcinile etapei (acest ultim lucru explica destul de plauzibil de ce unele guverne de stanga au facut politici de dreapta sau invers).

Evolutiile s-ar putea insa complica, daca tinem cont de evocarea de catre presedintele PDL,Vasile Blaga, a revenirii la insemnul trandafirului si de declaratia ca pentru el nu este o rusine faptul ca a fost membru FSN, dar si de sondarile PNL a posibilitatii de a adera la PPE, ceea ce s-ar putea traduce si ca o ipotetica schimbare de locuri intre PDL si PNL, in care primul sa treaca mai la stanga si al doilea mai la dreapta fata de pozitiile pe care le ocupa in prezent. Desi este periculos pentru adversari, prin ceea ce reprezinta pentru subiect cameleonismul politic nu este condamnabil, pentru ca presupune un mijloc de adaptare inteligenta,  care uneori poate insemna supravietuirea (teza).

Insa cel mai important semnal pentru viitorul reconcilierii dreptei romanesti a fost dat de Traian Basescu, cand a afirmat despre Crin Antonescu ca are sanse la Presedintie, ceea ce, implicit, denota ca apreciaza ca nerealiste sansele altor candidaturi din acelasi spectru, ale caror nume au fost vanturate de Elena Udrea in ultimele zile, dar si ca este nevoit sa aprinda pipa pacii  cu cel sub al carui prezidentiat dreapta, in ansamblul ei, ar putea ocupa un loc mai bun sub soare, comparativ cu o alternativa de stanga, mai ales ca revenirea in politica a celui care i-a suflat mereu in ceafa ar putea sa strice orice calcule (concluzie). Cum a ajuns sa aiba batul scurt, este de asteptat ca Basescu sa faca al doilea pas la Conventia PDL din 23 martie, la care nu ma indoiesc ca va participa, pentru a sustine solutia blonda in alegerile interne si a-si consfinti, de facto, revenirea in politica si in partidul caruia i-a datorat ascensiunea politica si pozitia de sef de stat. 


Mitologia unui nou partid

20/02/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Ideea infiintarii unui nou partid a tasnit din laboratoarele PDL in spatiul public ca dintr-o pusca. Cine va reusi sa-si imagineze traiectoria si efectul balistic la tinta al unui astfel de „proiectil” politic imi va pricepe din prima comparatia, a carei intelegere deplina va rezulta insa din ceea ce voi spune mai jos. Sub presiunea evenimentelor de criza si perspectivelor sumbre pentru hegemonia democrat-liberala, se cauta cu infrigurare o alternativa salvatoare. Cum timpul nu mai are rabdare, problema desenarii unui substitut a aterizat in regim de urgenta pe plansetele ideologilor PDL.

Nu ideea ca atare surprinde, ci graba cu care se trece de la ceea ce, nu demult, era fluturat ca o posibilitate la ceea ce, acum, se defineste ca o necesitate si la ceea ce, intr-un viitor cat mai apropiat, se doreste a fi materializata (probabil dupa Congresul PDL din luna mai). Stejar, extrema urgenta?!…

Deconcertant este insa si contextul, prin tirurile contradictorii care vin de la Palatele Cotroceni si Victoria, unele semanand cu un fel de „friendly fire” (!). Nu mai departe de acum cateva zile, premierul Emil Boc se lauda ca in martie 2011 Romania va iesi oficial din recesiune, care va fi si momentul relansarii PDL si coalitiei, in timp ce, cu putin inainte, presedintele Traian Basescu declara ca nu mai asteapta nimic de la PDL, ca nu vom iesi din recesiune, ci doar din zona de risc si ca romanii vor trai ca in 2007 in jurul lui 2014-2015… Inteleaga cine ce poate, dar cred ca un alt semnal mai clar ca acesta cum ca cei doi vorbesc in limbi despre o situatie economica scapata de sub control cred ca nici nu ar fi posibil.

Am subliniat doar doua dintre semnalele care transpar din mediul democrat-liberal, de alerta si contrarietate, pentru a putea percepe mai bine insemnatatea mizei aflate in joc si dimensiunile campaniei care va urma.

Argumentele care insotesc mosirea acestui nou partid pot fi inscrise pe doua axe. Deosebirea dintre acestea din urma consta in faptul ca in timp ce una descrie un mit fondator, cealalta se refera la o realitate cat se poate de palpabila. Prima axa, asumata la nivel de discurs, coaguleaza sustinerile pentru un partid imaculat. Teza imaculantei pleaca de la premisa ca toate partidele sunt „patate”, atinse de morbul coruptiei. Tentativa de culpabilizare generala este cunoscuta in arsenalul tactic ca metoda eristica, care nu se bazeaza pe adevarul obiectiv ci doar pe enunturi subiective, iar cel mai bine o sintetizeaza ministrul democrat-liberal Elena Udrea, atunci cand, referindu-se la colegii de partid corupti, mentionati in Raportul CE privind Justitia, afirma ca „Este responsabilitatea intregii clase politice pentru cazurile Pasat si Ridzi.”

Desi iluzorie ca efecte, tinta politica a invocatului partid imaculat este evidenta. Pluralismul politic, mai ales cand face opozitie si se numeste USL, incomodeaza. Totusi, obsesia imaculantei nu ar trebui ignorata, pentru ca, istoric, ea a mai fost practicata. Pretentia realizarii unui partid de un alb imaculat miroase a „rasism” partidistic, care, la randu-i, face trimitere la teoria rasista de macabra amintire a arianismului. In legatura cu absurditatea acestuia din urma, in timpul WW2 circula o butada, care spunea ca arianul perfect era cel care era „blond” ca Hitler (care era brunet!), „destept” ca Goring (maresalul avea o reputatie proasta la capitolul inteligenta!), „frumos” ca Goebbels (care nu era inzestrat fizic!) si cu „nume” ca al lui Alfred Rosenberg (ideologul nazismului avea nume de evreu!).

Revenind la partidul imaculat, cum ar trebui sa fie membrul de partid ideal ?! Poate, uitandu-ne la cei care-l revendica, ar trebui sa fie „reformator” ca Basescu, care a demolat tot ce se putea demola, ca institutie a statului, „independent” ca Monica Macovei, care, ca ministru, a stabilit tinte politice Justitiei, a facut posibila ingroparea Dosarului Flota si l-a inspirat pe Daniel Morar in vanatoarea de vrajitoare, „integru” ca Alina Mungiu Pippidi, care prin pledoaria pentru „Anything wich works” (Orice merge) isi devoaleaza lipsa de ideologie si acrediteaza un „pragmatism” nu tocmai curat, inclusiv in in ceea ce priveste folosirea justitiei ca arma politica sau a banilor publici in scopuri electorale?!… Ori, poate, „orbitor” de alb precum codul deontologic al lui Mircea Cartarescu, scriitorul personal al lui Traian Basescu?!…

Ceea ce vreau sa subliniez prin acest mod neconventional de a pune problema e zadarnicia inaltarii unor constructii politice dupa tot felul de criterii pe niste nisipuri miscatoare, antrenate de un sistem care are inscrisa ticalosia in insasi matricea sa genetica. Oricat de imaculat am face un partid, mai devreme sau mai tarziu el va arata la fel de patat ca sistemul in care va fi nevoit sa activeze. Este suficient un mar stricat la un paner cu mere, spune proverbul, dar tot atat de adevarat este si ca un mar nu va putea ramane sanatos daca-l punem intr-un paner putred sau cu mere stricate. Cred ca nu privim unde trebuie, ca nu vedem padurea din cauza copacilor… Poate ca a venit timpul sa ne uitam nu numai la standardul merelor, ci si la panerul in care le asezam. Cu alte cuvinte, infrastructura politica va fi durabila daca va fi asezata pe temelii pe masura.

Obsesia imaculantei a fost lansata sub forma unui basm politic, prin care Alba ca Zapada, noul partid care se va naste, va lua fata Scufitei Rosii (PSD), Fetitei cu Chibrituri (PNL) si Caprei cu Trei Iezi (PDL). Ceea ce nu ne spune consilirul prezidential Sebastian Lazaroiu este cine sunt Lupul cel Rau care a provocat necazurile cunoscute ale Scufitei si Caprei, dar nici cine este Imparateasa frumoasa si vanitoasa care se privea toata ziua in oglinda si i-a pus gand rau Albei ca Zapada pentru ca o intrecea in frumusete… Incearca cineva sa raspunda la aceasta ghicitoare politica?!

Ajunsi in acest punct, nu-mi pot incheia analiza fara sa explic care este cea de-a doua axa a proiectului, amintita mai sus. Desi aceasta se afla inapoia primeia, intr-o zona clar-obscura, nu inseamna ca ar fi mai putin importanta, ci dimpotriva. Este axa in jurul careia se orienteaza, ca niste linii de camp magnetic, interese restranse, de grup. Ca in povestea biblica cu Noe, Traian Basescu isi face o Arca pentru a se salva de potopul care va inghiti PDL-ul. Iar o astfel de Arca o reprezinta exact partidul care se apropie de faza de santier. Fara indoiala, noul partid va fi un partid salvamar.

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1298321944)


O politichie cu lacrimi de crocodil

17/02/2011

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Maratonul consultarilor presedintelui Traian Basescu cu parlamentarii si sefii de filiale din PDL si schimbarea sortilor cand impotriva, cand in favoarea variantei de premier tehnocrat arata ca situatia din interiorul partidului a devenit extrem de tensionata si de fluida. Practic, vechilor linii de rupere din PDL (reformisti, conservatori, macovisti, blagisti, udristi etc.) li s-a mai adaugat una noua, intre independentisti si partinici sau, dupa promotorii acestor curente, intre presedintisti (basescianisti) si premieristi (bocianisti).

Noua faza a crizei din PDL prefigureaza apropierea cu pasi repezi de un deznodamant in ceea ce priveste soarta actualei formule guvernamentale. Un asemenea curs este condimentat si de informatia ca liderii de filiale s-ar fi razgandit si ar accepta solutia Basescu, de prim ministru independent, dar si de anuntul lui Cristian Preda ca Monica Macovei l-ar putea inlocui pe Emil Boc la inceputul lunii martie.

In mod firesc, un asemenea grad inalt de alerta democrat-liberala ridica o serie de semne de intrebare privind cauzele, natura si tintele acestuia. De obicei, starile de alarma sau prealarma ale oricarui partid, dar mai cu seama ale unuia de guvernamant, sunt motivate de semnalarea unor pericole iminente si de anvergura venind din partea unor adversari politici redutabili sau de evenimente interne majore. In cazul de fata, se pare ca sunt implicati ambii factori cauzali.

Unirea opozitiei si aparitia, la inceputul lunii februarie, a unui competitor puternic de talia USL, despre care se vehiculeaza cifre amenintatoare pentru pozitiile puterii privind posibilul scor electoral pe care PSD, PNL si PC l-ar putea obtine impreuna la urmatoarele alegeri (circa 60% ), a panicat PDL-ul si coalitia de guvernare. Oricat de relativizate ar fi aceste intentii de vot, o minima decenta ar trebui sa observe ca acestea sunt alimentate de scaderea drastica a increderii in Guvern (8,9%) si in Presedinte (13,9%), potrivit ultimului sondaj IMAS. Prima reactie a venit de la UDMR, care a propus, in replica, semnarea unui protocol al coalitiei, dupa modelul celui semnat de PSD, PNL si PC, dar adevarata strategie de contracarare este cea a PDL, aflata in stadiul de implementare. Desi initial partenerii de coalitie s-au impotrivit schimbarii premierului Emil Boc, declarandu-se surprinsi si indignati ca nu au fost consultati, se pare totusi ca au prins din zbor ideea privind beneficiile unei asemenea mutari, la care, cel mai probabil, se vor alinia.

Tactica schimbarii unui brand guvernamental extrem de uzat cu unul nou, cu deosebire venind din zona independenta sau tehnocrata, exprima un salt acrobatic care va tine opozitia in banca sa o buna perioada de timp, ceruta de reanalizari situationale si regandiri ale propriilor pasi. Consecinta directa a acestei temporizari va fi ca USL va fi nevoita sa-si modereze asteptarile. In acest moment, nu este clar daca schimbarea de premier va fi si una efectiv tehnocrata sau va ramane in zona partinica, dar ceea ce pare cu adevarat important este ca aceasta a prins teren si ca baronii PDL, de la care vin voturile si resursele, sunt pregatiti sa-i spuna la revedere lui Emil Boc, dupa cum o dovedesc déjà declaratiile lui Banias si Berca. Spun acest lucru deoarece nu este exclus ca tema tehnocrata sa aiba doar rolul unui abil procedeu tactic de a infrange incremenirea interna, iar o data aceasta realizata, tema in cauza sa fie abandonata (in euforia schimbarii, cine se mai intreaba despre mijloacele folosite, cand scopul a fost atins?!).

In ciuda asigurarilor ca masurile sugerate vor duce la relansarea increderii in PDL si in Guvern, obiectivele politice ale presedintelui Traian Basescu raman ambigue dincolo de imediat. Usurinta cu care trece dintr-o extrema in alta indeamna la prudenta. In mod cert, daca presedintele priveste scena politica cel putin cu aceeasi atentie cu care o face un observator specializat, nu va putea sa nu sesizeze uzura grava a celor doi piloni ai puterii sale, cat si dificultatea iesita din comun de reabilitare a acestora. Nu stiu cat de valabila s-ar putea dovedi in politica, dar Unamuno exprima o filosofie referitoare la incredere, despre care spunea ca e precum sufletul, odata pierduta, nu se mai intoarce…

Descotorosirea de un “guvern nepopular”, dupa cum foarte specific diagnostica The Washington Post, este un fapt aproape implinit, remarca lui Victor Ponta ca acest lucru se va produce “cu mana UDMR si a PDL” avand toate sansele sa se intample. Desi-i intreaba cu talc pe liderii PDL, “eu voi sta pana in 2014 la putere, voi pana cand veti sta?”, ar trebui recunoascut ca intotdeauna camasa-i mai aproape decat haina si ca interesul pentru viitorul propriu este inaintea celui pentru cel al altora. Seful statului isi da seama ca are nevoie de un nou vehicul politic, nu numai datorita deteriorarii celui vechi, dar si pentru ca paternalismul partinc a apus in PDL, cum s-a vazut in episoade de rebeliune care au implicat fie intregul partid (in cazul Dan Pasat), fie cazuri individuale ( cele mai recente fiind cele ale Cristian Boureanu si Nicusor Predescu).

Pentru ca fenomenul de crocodilism politic sa fie dus pana la capat, pentru ca, nu-i asa, democrat-liberalii au probat ca sunt niste incapabili, iar “ratele nu au ce cauta la scoala de vulturi”, cum sugestiv sublinia John Maxwell importanta selectiei in leadership, va mai trebui sa privim cu atentie si la deciziile care se vor lua la Congresul PDL din luna mai. Daca atunci se va hotari decuplarea functiei de presedinte de partid de cea de sef de guvern, asa cum sustine Traian Basescu si/sau pupila sa Elena Udrea va ajunge la butoanele formatiunii, atunci nimic nu va mai putea impiedica experimentarea oricareia dintre formulele de metamorfozare a PDL-ului (remodelare, scindare, reidentitare etc.), presedintele, devenit alergic la excesul de portocaliu, nefacand altceva decat sa repete replica pe care déjà am auzit-o: “O sa va spun ce rau imi pare!”.

Cel mai probabil, dintr-una din aceste transformari isi va face aparitia Alba ca Zapada, iar Traian Basescu, asa cum ii sta bine unui politician serios, se va plia pe trendul in ascensiune, devenind cu adevarat un presedinte reformator.

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1298006919)


Ultima batalie

03/12/2009

Nu stiu daca exista sau nu o numerologie politica, dar daca ma gandesc la anii unor revolutii, precum cea franceza (1789) sau anticomunista (1989), ori la infrangerile rasunatoare ale unor politicieni precum generalul de Gaulle (1969) sau comandantul Basescu (2009, asa cum se prefigureaza in sondaje), nu pot sa nu observ ca cifra 9, de la sfarsitul anilor respectivi, pare a fi una premonitorie. Nu este un joc psihologic de influentare a cuiva, ci doar o constatare a unui om care nu poate sa nu creada in nonaleatorismul lui Einstein, care spunea ca Dumnezeu nu joaca zaruri… Exista multe alte exemple care s-ar putea adauga celor amintite, dar sa ne oprim la ultimele doua, cu atat mai mult cu cat unii adepti ai liderului cotrocenist nu ezita sa-si asemuiasca idolul cu fostul presedinte saizecist de la Palatul Elysee (1959-1969). Asa sa fie oare ?!…

Cu aproape un an inainte de infrangere, in mijlocul evenimentelor marcusiene de contestare din mai 1968, generalul si-a afirmat fara echivoc autoritatea si fermitatea: „Fiind detinatorul legitimitatii nationale si republicane, am luat in considerare (…) toate posibilitatile, fara exceptie, care imi permit sa o pastrez…’ (Fr. Richaudeau). Este adevarat, acelasi tip de mesaj combatant il auzim si la Traian Basescu, dar asemanarea se opreste aici. In rest, Dumnezeu cu mila, pentru ca damboviteanul betiv si afemeiat nu mai are nimic din aura elyseeanului. In timp ce generalul era un olimpian incoruptibil si devotat total intereselor Frantei, pe care a stiut sa o uneasca si sa-i dea maretie, marinarul s-a dovedit a fi un turbulent smecher, panglicar si afacerist, care nu si-a vazut decat de interesele personale si de grup, dezbinand tara si aducand-o in sapa de lemn. In timp ce primul se inconjura de minti luminate si capabile, fara Elene, Monici sau Golden Blitz-uri, ultimul hingherea clasa politica si mass-media, care-i stateau in cale, impartind dupa „sufletel” functii si dregatorii…

Simtindu-si sfarsitul domniei aproape, cu cateva zile inainte de referendumul din 1969 care-l va obliga sa demisioneze,  de Gaulle incearca printr-un ultim efort sa se opuna implacabilului, avertizand asupra consecintelor unei schimbari pe care nu o intelegea, dar o respecta, venind din partea poporului: „Voi, carora v-am vorbit adesea in numele Frantei, aflati ca raspunsul vostru de duminica ii va angaja destinul, deoarece in primul rand e vorba de a provoca in structura tarii noastre o schimbare considerabila…” (Fr. Richaudeau). Avand aceleasi presimtiri, dar intr-o maniera reactiva penibila, Traian Basescu incearca, si in 2009, sa mai fenteze inca o data istoria, ca in 2004, prin agitarea agresiva si disperata a unei sperietori ideologice perimate, in care nici el nu mai crede: pericolul comunismului, al intoarcerii tarii in urma cu douazeci de ani, al aruncarii Romaniei in bratele Moscovei etc., ca si cand toate aceste fantasmagorii ar fi posibile, ca si cand nimic din schimbarile care ne-au dus in NATO si UE nu s-ar fi intamplat (!).

Si intr-un caz si in celalat, istoria nu a putut si nu poate fi oprita: „… de Gaulle, ne zugraveste admirabil Richaudeau acel moment istoric, stie ca da ultima batalie: o batalie pierduta; si era incapabil de a nu lasa sa se intrevada acest lucru in vorbele sale, grabind astfel procesul infrangerii”. Aceasta descriere ne confirma inca o data ca bataliile se pierd in primul rand in plan psihologic. Aceleasi sentimente premonitorii de invins s-au cuibarit si in subconstientul lui Traian Basescu, a carui structura a apararii scartaie ingrozitor, asemanator celei de dinaintea prabusirii unui colos. Tonul, altadata cu un aplomb fara egal, a devenit, in pragul sfarsitului, unul plangaret. Si Zeii plang, nu-i asa ?!…

Inaintea ultimei batalii, cele doua tabere, in frunte cu conducatorii si staff-urile de campanie, stau fata in fata. De o parte, Mircea Geoana, leul cel tanar, avand de partea sa vitalitatea, forta, increderea, initiativa strategica, scopuri si obiective clare, bucurandu-se de o sustinere de masa. Intr-un cuvant, viitorul. De cealalta parte, Traian Basescu, un batran lup de mare, inconvoiat de slabiciune, oboseala si deznadejde, lipsit de o strategie si o perspectiva clare. Intr-un cuvant, trecutul. Oare deasupra cui va straluci soarele de la Austerlitz si asupra cui va cobori amurgul de la Waterloo ? Privind asimetria flagranta de idei, forte si sanse dintre cei doi adversari politici, raspunsul nu lasa nicio urma de indoiala asupra deznodamantului…