Mitologia unui nou partid

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Ideea infiintarii unui nou partid a tasnit din laboratoarele PDL in spatiul public ca dintr-o pusca. Cine va reusi sa-si imagineze traiectoria si efectul balistic la tinta al unui astfel de „proiectil” politic imi va pricepe din prima comparatia, a carei intelegere deplina va rezulta insa din ceea ce voi spune mai jos. Sub presiunea evenimentelor de criza si perspectivelor sumbre pentru hegemonia democrat-liberala, se cauta cu infrigurare o alternativa salvatoare. Cum timpul nu mai are rabdare, problema desenarii unui substitut a aterizat in regim de urgenta pe plansetele ideologilor PDL.

Nu ideea ca atare surprinde, ci graba cu care se trece de la ceea ce, nu demult, era fluturat ca o posibilitate la ceea ce, acum, se defineste ca o necesitate si la ceea ce, intr-un viitor cat mai apropiat, se doreste a fi materializata (probabil dupa Congresul PDL din luna mai). Stejar, extrema urgenta?!…

Deconcertant este insa si contextul, prin tirurile contradictorii care vin de la Palatele Cotroceni si Victoria, unele semanand cu un fel de „friendly fire” (!). Nu mai departe de acum cateva zile, premierul Emil Boc se lauda ca in martie 2011 Romania va iesi oficial din recesiune, care va fi si momentul relansarii PDL si coalitiei, in timp ce, cu putin inainte, presedintele Traian Basescu declara ca nu mai asteapta nimic de la PDL, ca nu vom iesi din recesiune, ci doar din zona de risc si ca romanii vor trai ca in 2007 in jurul lui 2014-2015… Inteleaga cine ce poate, dar cred ca un alt semnal mai clar ca acesta cum ca cei doi vorbesc in limbi despre o situatie economica scapata de sub control cred ca nici nu ar fi posibil.

Am subliniat doar doua dintre semnalele care transpar din mediul democrat-liberal, de alerta si contrarietate, pentru a putea percepe mai bine insemnatatea mizei aflate in joc si dimensiunile campaniei care va urma.

Argumentele care insotesc mosirea acestui nou partid pot fi inscrise pe doua axe. Deosebirea dintre acestea din urma consta in faptul ca in timp ce una descrie un mit fondator, cealalta se refera la o realitate cat se poate de palpabila. Prima axa, asumata la nivel de discurs, coaguleaza sustinerile pentru un partid imaculat. Teza imaculantei pleaca de la premisa ca toate partidele sunt „patate”, atinse de morbul coruptiei. Tentativa de culpabilizare generala este cunoscuta in arsenalul tactic ca metoda eristica, care nu se bazeaza pe adevarul obiectiv ci doar pe enunturi subiective, iar cel mai bine o sintetizeaza ministrul democrat-liberal Elena Udrea, atunci cand, referindu-se la colegii de partid corupti, mentionati in Raportul CE privind Justitia, afirma ca „Este responsabilitatea intregii clase politice pentru cazurile Pasat si Ridzi.”

Desi iluzorie ca efecte, tinta politica a invocatului partid imaculat este evidenta. Pluralismul politic, mai ales cand face opozitie si se numeste USL, incomodeaza. Totusi, obsesia imaculantei nu ar trebui ignorata, pentru ca, istoric, ea a mai fost practicata. Pretentia realizarii unui partid de un alb imaculat miroase a „rasism” partidistic, care, la randu-i, face trimitere la teoria rasista de macabra amintire a arianismului. In legatura cu absurditatea acestuia din urma, in timpul WW2 circula o butada, care spunea ca arianul perfect era cel care era „blond” ca Hitler (care era brunet!), „destept” ca Goring (maresalul avea o reputatie proasta la capitolul inteligenta!), „frumos” ca Goebbels (care nu era inzestrat fizic!) si cu „nume” ca al lui Alfred Rosenberg (ideologul nazismului avea nume de evreu!).

Revenind la partidul imaculat, cum ar trebui sa fie membrul de partid ideal ?! Poate, uitandu-ne la cei care-l revendica, ar trebui sa fie „reformator” ca Basescu, care a demolat tot ce se putea demola, ca institutie a statului, „independent” ca Monica Macovei, care, ca ministru, a stabilit tinte politice Justitiei, a facut posibila ingroparea Dosarului Flota si l-a inspirat pe Daniel Morar in vanatoarea de vrajitoare, „integru” ca Alina Mungiu Pippidi, care prin pledoaria pentru „Anything wich works” (Orice merge) isi devoaleaza lipsa de ideologie si acrediteaza un „pragmatism” nu tocmai curat, inclusiv in in ceea ce priveste folosirea justitiei ca arma politica sau a banilor publici in scopuri electorale?!… Ori, poate, „orbitor” de alb precum codul deontologic al lui Mircea Cartarescu, scriitorul personal al lui Traian Basescu?!…

Ceea ce vreau sa subliniez prin acest mod neconventional de a pune problema e zadarnicia inaltarii unor constructii politice dupa tot felul de criterii pe niste nisipuri miscatoare, antrenate de un sistem care are inscrisa ticalosia in insasi matricea sa genetica. Oricat de imaculat am face un partid, mai devreme sau mai tarziu el va arata la fel de patat ca sistemul in care va fi nevoit sa activeze. Este suficient un mar stricat la un paner cu mere, spune proverbul, dar tot atat de adevarat este si ca un mar nu va putea ramane sanatos daca-l punem intr-un paner putred sau cu mere stricate. Cred ca nu privim unde trebuie, ca nu vedem padurea din cauza copacilor… Poate ca a venit timpul sa ne uitam nu numai la standardul merelor, ci si la panerul in care le asezam. Cu alte cuvinte, infrastructura politica va fi durabila daca va fi asezata pe temelii pe masura.

Obsesia imaculantei a fost lansata sub forma unui basm politic, prin care Alba ca Zapada, noul partid care se va naste, va lua fata Scufitei Rosii (PSD), Fetitei cu Chibrituri (PNL) si Caprei cu Trei Iezi (PDL). Ceea ce nu ne spune consilirul prezidential Sebastian Lazaroiu este cine sunt Lupul cel Rau care a provocat necazurile cunoscute ale Scufitei si Caprei, dar nici cine este Imparateasa frumoasa si vanitoasa care se privea toata ziua in oglinda si i-a pus gand rau Albei ca Zapada pentru ca o intrecea in frumusete… Incearca cineva sa raspunda la aceasta ghicitoare politica?!

Ajunsi in acest punct, nu-mi pot incheia analiza fara sa explic care este cea de-a doua axa a proiectului, amintita mai sus. Desi aceasta se afla inapoia primeia, intr-o zona clar-obscura, nu inseamna ca ar fi mai putin importanta, ci dimpotriva. Este axa in jurul careia se orienteaza, ca niste linii de camp magnetic, interese restranse, de grup. Ca in povestea biblica cu Noe, Traian Basescu isi face o Arca pentru a se salva de potopul care va inghiti PDL-ul. Iar o astfel de Arca o reprezinta exact partidul care se apropie de faza de santier. Fara indoiala, noul partid va fi un partid salvamar.

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1298321944)

O politichie cu lacrimi de crocodil

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

Maratonul consultarilor presedintelui Traian Basescu cu parlamentarii si sefii de filiale din PDL si schimbarea sortilor cand impotriva, cand in favoarea variantei de premier tehnocrat arata ca situatia din interiorul partidului a devenit extrem de tensionata si de fluida. Practic, vechilor linii de rupere din PDL (reformisti, conservatori, macovisti, blagisti, udristi etc.) li s-a mai adaugat una noua, intre independentisti si partinici sau, dupa promotorii acestor curente, intre presedintisti (basescianisti) si premieristi (bocianisti).

Noua faza a crizei din PDL prefigureaza apropierea cu pasi repezi de un deznodamant in ceea ce priveste soarta actualei formule guvernamentale. Un asemenea curs este condimentat si de informatia ca liderii de filiale s-ar fi razgandit si ar accepta solutia Basescu, de prim ministru independent, dar si de anuntul lui Cristian Preda ca Monica Macovei l-ar putea inlocui pe Emil Boc la inceputul lunii martie.

In mod firesc, un asemenea grad inalt de alerta democrat-liberala ridica o serie de semne de intrebare privind cauzele, natura si tintele acestuia. De obicei, starile de alarma sau prealarma ale oricarui partid, dar mai cu seama ale unuia de guvernamant, sunt motivate de semnalarea unor pericole iminente si de anvergura venind din partea unor adversari politici redutabili sau de evenimente interne majore. In cazul de fata, se pare ca sunt implicati ambii factori cauzali.

Unirea opozitiei si aparitia, la inceputul lunii februarie, a unui competitor puternic de talia USL, despre care se vehiculeaza cifre amenintatoare pentru pozitiile puterii privind posibilul scor electoral pe care PSD, PNL si PC l-ar putea obtine impreuna la urmatoarele alegeri (circa 60% ), a panicat PDL-ul si coalitia de guvernare. Oricat de relativizate ar fi aceste intentii de vot, o minima decenta ar trebui sa observe ca acestea sunt alimentate de scaderea drastica a increderii in Guvern (8,9%) si in Presedinte (13,9%), potrivit ultimului sondaj IMAS. Prima reactie a venit de la UDMR, care a propus, in replica, semnarea unui protocol al coalitiei, dupa modelul celui semnat de PSD, PNL si PC, dar adevarata strategie de contracarare este cea a PDL, aflata in stadiul de implementare. Desi initial partenerii de coalitie s-au impotrivit schimbarii premierului Emil Boc, declarandu-se surprinsi si indignati ca nu au fost consultati, se pare totusi ca au prins din zbor ideea privind beneficiile unei asemenea mutari, la care, cel mai probabil, se vor alinia.

Tactica schimbarii unui brand guvernamental extrem de uzat cu unul nou, cu deosebire venind din zona independenta sau tehnocrata, exprima un salt acrobatic care va tine opozitia in banca sa o buna perioada de timp, ceruta de reanalizari situationale si regandiri ale propriilor pasi. Consecinta directa a acestei temporizari va fi ca USL va fi nevoita sa-si modereze asteptarile. In acest moment, nu este clar daca schimbarea de premier va fi si una efectiv tehnocrata sau va ramane in zona partinica, dar ceea ce pare cu adevarat important este ca aceasta a prins teren si ca baronii PDL, de la care vin voturile si resursele, sunt pregatiti sa-i spuna la revedere lui Emil Boc, dupa cum o dovedesc déjà declaratiile lui Banias si Berca. Spun acest lucru deoarece nu este exclus ca tema tehnocrata sa aiba doar rolul unui abil procedeu tactic de a infrange incremenirea interna, iar o data aceasta realizata, tema in cauza sa fie abandonata (in euforia schimbarii, cine se mai intreaba despre mijloacele folosite, cand scopul a fost atins?!).

In ciuda asigurarilor ca masurile sugerate vor duce la relansarea increderii in PDL si in Guvern, obiectivele politice ale presedintelui Traian Basescu raman ambigue dincolo de imediat. Usurinta cu care trece dintr-o extrema in alta indeamna la prudenta. In mod cert, daca presedintele priveste scena politica cel putin cu aceeasi atentie cu care o face un observator specializat, nu va putea sa nu sesizeze uzura grava a celor doi piloni ai puterii sale, cat si dificultatea iesita din comun de reabilitare a acestora. Nu stiu cat de valabila s-ar putea dovedi in politica, dar Unamuno exprima o filosofie referitoare la incredere, despre care spunea ca e precum sufletul, odata pierduta, nu se mai intoarce…

Descotorosirea de un “guvern nepopular”, dupa cum foarte specific diagnostica The Washington Post, este un fapt aproape implinit, remarca lui Victor Ponta ca acest lucru se va produce “cu mana UDMR si a PDL” avand toate sansele sa se intample. Desi-i intreaba cu talc pe liderii PDL, “eu voi sta pana in 2014 la putere, voi pana cand veti sta?”, ar trebui recunoascut ca intotdeauna camasa-i mai aproape decat haina si ca interesul pentru viitorul propriu este inaintea celui pentru cel al altora. Seful statului isi da seama ca are nevoie de un nou vehicul politic, nu numai datorita deteriorarii celui vechi, dar si pentru ca paternalismul partinc a apus in PDL, cum s-a vazut in episoade de rebeliune care au implicat fie intregul partid (in cazul Dan Pasat), fie cazuri individuale ( cele mai recente fiind cele ale Cristian Boureanu si Nicusor Predescu).

Pentru ca fenomenul de crocodilism politic sa fie dus pana la capat, pentru ca, nu-i asa, democrat-liberalii au probat ca sunt niste incapabili, iar “ratele nu au ce cauta la scoala de vulturi”, cum sugestiv sublinia John Maxwell importanta selectiei in leadership, va mai trebui sa privim cu atentie si la deciziile care se vor lua la Congresul PDL din luna mai. Daca atunci se va hotari decuplarea functiei de presedinte de partid de cea de sef de guvern, asa cum sustine Traian Basescu si/sau pupila sa Elena Udrea va ajunge la butoanele formatiunii, atunci nimic nu va mai putea impiedica experimentarea oricareia dintre formulele de metamorfozare a PDL-ului (remodelare, scindare, reidentitare etc.), presedintele, devenit alergic la excesul de portocaliu, nefacand altceva decat sa repete replica pe care déjà am auzit-o: “O sa va spun ce rau imi pare!”.

Cel mai probabil, dintr-una din aceste transformari isi va face aparitia Alba ca Zapada, iar Traian Basescu, asa cum ii sta bine unui politician serios, se va plia pe trendul in ascensiune, devenind cu adevarat un presedinte reformator.

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1298006919)

Acvilonul nu bate din vest

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Nici nu stiu ce sa mai cred de cand cu modificarile astea geoclimatice. Vantul rece si violent de miazanoapte, denumit si crivat ori acvilon, a inceput sa bata dinspre vest. Cel putin asa simt cand citesc editorialele viforoase despre Romania ale britanicului Tom Gallagher, care par ostile oricarei schimbari a situatiei de ruina si saracie in care ne-a adus regimul portocaliu (probabil in aceasta stare gasim si explicatia sensului popular al crivatului, de „traista-goala”!).

In povestea „Nastase tanjeste dupa vremurile de odinioara” (RL, 7 februarie), insailata cu o fantezie care l-ar face invidios pe Harry Potter, vrajitorul din seria de romane fantastice ale lui J.W.Rowling, Tom Gallagher pune in carca PSD toate pacatele Puterii, ca si cand combaterea institutionala a crimei organizate, coruptiei din vami si politizarii justitiei ar tine de Opozitie, iar nu de sistem si de guvernanta acestuia. Pentru Gallagher, sistemul piramidal de coruptie, impletit de sus si pana jos de catre PDL si Guvernul Boc, nu exista. Scandalurile Flutur, Blejnar ori Falca, strangatorii mitei provenite din evaziune pentru portofelele portocalii, le face disparute printr-o simpla bataie de palme. Cazurile Ridzi, Anastase, Videanu ori Pasat (si toate cate-or mai fi) devin invizibile printr-o singura miscare de bagheta…

In schimb, vrajitorul Tom se chinuie jalnic sa umple locul rechinilor Puterii, facuti nevazuti, cu opozantul Adrian Nastase, pentru ca vrajile nu-i mai dau ascultare sa masluiasca realitatea pentru a-l transforma pe liderul social-democrat intr-un „peste mare”. Cum nu au reusit nici vrajitoriile judecatoresti ale vrajitorului-mov de la Cotroceni (care, asemanator personajului rowlingian Cap de Mort, isi disputa lumea vrajitoriei), pentru banalul motiv ca faptele incriminate nu exista. Este clar, din aceasta intriga, ca nu lupta anticoruptie il intereseaza pe Tom Gallagher, ci mistificarea adevarului in favoarea stapanului sau morcoviu, josnicie din care nu poti sa nu te intrebi cat de gras va fi profitul pe care il va trage…

Ceea ce mi se pare insa iesit din orice tipare ale respectabilitatii democratice este binecuvantarea pe care aristocratul Gallagher o da statului politienesc basescianist, prin incuviintarea arestarilor „preventive” si altoirii adversarilor politici cu garbaciul portocaliu al justitiei, ca in revoltatorul caz Nicolescu. Oricat de democratice ar fi, purtatorul castii coloniale nu admite proteste si pichetari in apararea celor abuzati de justitia politica, pe care, dupa un „articol unic” numai de el stiut, le eticheteaza drept „incalcari” ale separatiei puterilor statului (!). Pentru Gallagher, democratia e numai pentru cei de pe puntea de comanda, care o tin in petreceri cu delicatese din colonii, nu si pentru vaslasii din cala, naclaiti de sudoare si sange…

Ar trebui sa existe o morala a protestelor si pichetarilor din cazurile Nicolescu, Sobaru sau din suita de miscari sociale, la care Tom Gallagher stramba din nas ?! Eu cred ca da… In fond, protestatarii nu vor decat eliberarea de sub tirania capitanului vasului, precum in celebra Revolta de pe Bounty, descrisa de sir John Barrow, care a fost un prolog al Revolutiei Franceze. Vede oare Gallagher ce se intampla in revolutiile anti-neoliberaliste sud-mediteraneene, unde saracia i-a scos pe oameni in strada, punandu-i pe fuga pe dictatori, pe care nici macar o caleasca regala nu i-ar mai fi putut salva ?!…

(Vezi si http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1297759506)

Cand spinii devin sageti

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Reactie

Nu cred sa mai fi fost un secret, in ultimul timp, asimetriile inverse dintre putere si opozitie in planurile strategic si tactic. In timp ce, lipsit de strategie, regimul Basescu-Boc excela prin tactici de contraactiune (frizand maleficul, dupa cum s-a vazut in dosarele penale instrumentate politic, dar nu numai), in cealalta tabara lucrurile stateau exact pe dos. Slabiciunile tactice ale opozitiei au tinut insa pana ieri, cand polii sai de centru-stanga (PSD) si centru-dreapta (ACD) au hotarat sa-si uneasca fortele intr-o constructie politica numita Alianta Social-Liberala (USL).

Ca unul care am fost de fata in aceasta zi a facerii, mi s-au parut extrem de semnificative mesajele celor trei lideri din momentul semnarii acordului politic de constituire a noii aliante. In spatiul fizic incarcat de simbolistica politica al Salii Alexandru Ioan Cuza din Palatul Parlamentului, presedintele PSD, Victor Ponta, si-a motivat semnatura pe actul de constituire prin cuvintele: „Ce facem sa-l invingem pe Traian Basescu? Ne unim! Ce facem dupa victorie? Indreptam toate strambatatile!”. Respingand pixul rosu oferit de Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, si-a asternut iscalitura cu propria-i unealta de scris, atragand atentia asupra literei „N” din acronimul partidului sau: „Este o Alianta pentru Romania, pentru Romani!”. Punctul pe i pare sa-l fi pus Praslea, Daniel Constantin, presedintele PC, care si-a intarit semnatura, spunand profetic: „Schimbarea a inceput, din acest moment ea va produce efecte!”. Urmarindu-i, am fost incantat sa observ cum la o caruta noua trag trei cai tineri, rasati! Basescule, pazea!, mi-am spus, surazand, in gand…

Pe orice fata ai intoarce aceasta alianta si oricum ai talmaci-o si rastalmaci-o, cred ca singura concluzie care rezista este ca USL reprezinta o noua masina de lupta ceruta de conditiile campului tactic, o arma politico-tactica. Acest lucru pare sa fie probat de faptul ca fiecare aliat si-a pastrat propria-i strategie si identitate doctrinar-ideologica si istorica, implicit electoratul, iar compromisurile care au facut posibila nasterea USL au fost politice, din ratiuni tactice, iar nu concesii ideologice, pendinte de strategie. In acelasi sens curge si argumentul ca USL nu are organe proprii de conducere, in afara celor doi copresedinti, care sunt sefii celor doua mari partide. Cu alte cuvinte, cele doua „armate”, de stanga si de dreapta, nu se amesteca, ci raman diferite, dar unite, pe obiective comune, prin coordonarea acestora de catre cei doi „generali”.

Din aceasta perspectiva, nu as da niciun „ludovic” pe asertiunile care pretind ca USL ar reprezenta o „amestecare intre stanga si dreapta”, care „nu este sanatoasa pentru democratie”. Intr-o democratie normala, desigur, afirmatia ar fi avut sens, dar extrapolarea mecanica a acesteia asupra Romaniei ultimilor sapte ani este total neintemeiata. Despre ce „democratie” vorbim, despre cea a regimului portocaliu, infestata de clientelism, abuzuri, hotie si autoritarism, care o pun in pericol, tintind statul de drept?! Sau despre basescianismul care a suspendat dialogul social si politic si a subordonat legislativul executivului, conducand tara prin dictate, sub forma „asumarilor” guvernamentale ?!…

Atat trecutul cat si prezentul dovedesc ca in fata unor amenintari grave asemenea aliante sunt nu numai posibile, ci si necesare, intern sau extern. Fara alianta antifascista dintre SUA si URSS, care au reprezentat, la vremea respectiva, poli de dreapta si de stanga in relatiile internationale, ar fi existat un alt deznodamant pentru soarta democratiei in lume. Dupa cum, recentul indemn adresat democratilor si republicanilor de catre presedintele american, Barack Obama, in discursul despre Starea Natiunii, de a se sprijini reciproc in adoptarea noilor legi pentru infrangerea crizei, este tot un soi de bipartizanism politic, de aceasta data intern, al carui mesaj este limpede: Vom progresa impreuna sau deloc.

Ar mai trebui sa observam ca si in competitia politica apar, precum in cea sportiva, situatii cand diferenta o fac nu jucatorii laterali (stangaci sau dreptaci), ci cei cu ambidextrie politica, care, prin avantajele oferite de posibilitatile de simetrizare si conjugare a actiunilor tehnico-tactice, pot duce la cresterea eficientei jocului politic si fortarea victoriei. In actualul context de criza, ar trebui sa recunoastem, indiferent de pozitionare, ca infiintarea USL nu ar putea fi interpretata decat ca o maiestrie politica a opozitiei.

In sfarsit, nu ma indoiesc ca adversarii USL, care au pus sub „lupa” discursul presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu au sesizat afirmatia axiomatica a acestuia conform careia noua alianta „e o evolutie catre centru”. Faptul ca o trec sub tacere e o subscriere implicita, dar adevarul despre efectul centripet al USL nu-i avantajeaza. Calculul politic al PDL este, in acest caz, simplu, inselator si singurul la indemana, pentru ca tine de solutia de avarie: prezentandu-se drept „unicul” jucator lateral-dreapta, mai are o sansa de a-si astupa gaurile din bordaj, evitand scufundarea, prin recapturarea unei parti din electoratul pierdut.

Perspectiva unor crini victor(iosi), in urma transformarii spinilor trandafirilor social-democrati in sageti liberale, starneste panica.

Politica, o arta a fabulatiei sau absurdului ?

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

Traim vremuri atat de bolnave incat pana si definitiile au inceput sa sufere. Daca politica a fost denumita drept arta posibilului sau a compromisului (numai Hitler o revendica imposibilului, dar cu el este o alta poveste), am aflat de curand ca aceasta ar putea fi definita si ca prezentarea a ceva imaginar ca fiind real. Sau ca o opera a absurdului, in care, precum Eugen Ionesco, este greu sa faci diferenta intre comic si tragic ori in care, potrivit lui Albert Camus, gandirii nu-i este harazit decat un rol limitativ, de inteligenta ce se foloseste de aparente, pentru a acoperi cu imagini ceea ce nu are nicio ratiune.

Nici nu au apucat bine sa se risipeasca patimile starnite de anuntul privind posibilitatea reunirii PSD si PNL-PC intr-o alianta, ca, trecandu-se la negocierea conditiilor acesteia, a si aparut fantasma paritatii intre cei doi poli, de centru-stanga si de centru-dreapta, ca si cand ar fi fost invocata de un complex al liliputanilor in fata unei naivitati gulliveriene (in engleza gullible insemnand credul). Pai de unde fratilor Crin Antonescu si Daniel Constantin atata paritate, s-a-ntalnit hotu’ cu prostu’, voi nu va uitati in oglinda sau in jurul vostru, la istoricul alegerilor, la raportul de forte din parlament si din teritoriu ori la pozitiile in sondaje, cele reale, nu masluite, ca bordeiele de mucava ale lui Potemkin ?!… Scurt pe doi, paritatea nu are nicio legatura cu realitatea.

A-a-a, ca aveti cu cine, pentru ca presedintelui Victor Ponta ii lipseste un „cap limpede” (ca al surghiunitului Mircea Geoana) pentru a vedea diavolul care se ascunde in detalii, ma rog, asta-i altceva, dar nu stiu ce-i va zice partidu’, de la care, in treaca fie spus, nici nu are mandat de negociere, cum nu are nici Crin Antonescu, acuzat deja pe la colturile PNL de dictatura in partid (in al carui cap probabil ca dictatul e la fel de democratic precum imperiul, cum incearca, ieri, intr-un interviu pe HotNews.ro, Clyde Prestowitz, presedintele Economic Strategy Institute, sa-l prezinte pe cel american !). Cat despre fabulatia, care ne-a lasat muti de uimire, ca desemnarea candidatului PSD-ACD la presedintie se va face dupa facaturile numite sondaje, ce-am mai putea spune ?!… Poate doar sa ne intrebam de ce presedintele nu va fi ales nu de catre electorat, ci prin sondaje ? (sic !).

Avand in vedere gravitatea crizei si pricinuitorii acesteia, cat si faptul ca social-democratii sunt de departe cel mai mare partid de pe scena politica romaneasca, toata lumea constientizeaza ca PSD va castiga la pas alegerile, dar nu prea intelege de ce acesta s-a amorezat brusc de PNL, cu care vrea casatorie cu acte-n regula, uitand de legea partajului in caz de divort. Desigur, nici ca UDMR, care declara ca nu vrea alianta cu nimeni, ci doar cu „comunitatea maghiara” („strategie” a carei marginire este vecina cu stupiditatea, pentru ca un partid mic nu are cum sa ajunga in caruta puterii fara sprijinul unor aliati politici !), dar poate ca un pact politic ar fi suficient, fara a mai fi trecut in tipare juridice, dupa cum este greu de impartasit „bucuria” ruperii aliantei PSD-PC, in numele „clarificarii ideologice” sau al punerii de „ordine” in interiorul opozitiei. Daca-i asa, contrar oricarei logici a bunului simt, ceea ce Liviu Dragnea preamarea ca fiind primul pas in pregatirea „aliantei mari” s-ar putea sa fie un semn ca aceasta va incepe cu stangul sau, si mai rau, ca se va naste moarta…

Cu halucinatiile din tabara puterii ne-am obisnuit, vestea ca Traian Basescu isi pune haine mov pentru a-si face propriile vraji sau a se apara de cele ale adversarilor trecand pana si Oceanul. Mai nou, probabil ca o reactie la preconizata alianta PSD-PNL-PC, pe valurile mirosului de tamaie care vine dinspre Cotroceeni pluteste zvonul ca Traian Basescu s-ar pregati de alegeri in 2011, insinuandu-se ca ar detine si un teribil secret pentru a le si castiga, in pofida prabusirii din sondaje. Judecand dupa reluarea in forta a proceselor politice impotriva lui Adrian Nastase si a strecurarii uneia dintre vrajitoarele sale in completele de judecata, nu se poate pune la indoiala ca teama ii da tarcoale si ca incearca sa previna ceea ce ar putea fi cel mai rau, daca vraja asupra romanilor si Bruxelles-ului se va rupe…

Pe de alta parte, declaratii adormitoare de genul celei a lui Emil Boc potrivit careia PNL si-ar fi tradat electoratul de dreapta, a lui Cristian Preda care sugereaza blocarea definitiva a usii dintre PDL si PNL ori a lui Sever Voinescu despre pretinsa incapacitate a aliantei de a aduce opozitiei mai mult de 40%din voturi, dar si multe altele de aceeasi factura, indica o intensificare tintita a exersarii artei fabulatiei, ceea ce ar trebui sa puna in garda fata de manipularile care vor urma (fabulatii, fabulatii, dar ele ar putea ascunde lucruri mult prea concrete pentru a fi ignorate). Un singur fapt ma nedumereste (si ingrijoreaza, in acelasi timp), cum de un Gulliver precum PSD se lasa inlantuit de fantasmele unei armate de liliputani ?!…

Fatalitatea clientelara a vicepremierului

de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Analiza

In timp ce in Palatul Culturii din Targu Mures avea loc sedinta CRU al UDMR, unde urma sa se faca un anunt important pentru tara, in afara acestuia zeci de protestatari scandau, in limbile romana si maghiara: Ati sacrificat romani si maghiari deopotriva ! Iesiti din monstruoasa coalitie ! Vicepremier=Vicevinovat !, dar si multe altele care zgaraiau urechile subtiri ale politicienilor dinauntru. Probabil ca pentru Marko Bela nemultumirile si cererile oamenilor au sunat la fel de suprarealist ca si pentru Ceausescu, in urma cu douazeci de ani. Adevarul e ca prin coalizarea cu PDL la guvernare, UDMR a devenit coautor la scrierea celei mai negre pagini din istoria postecembrista a Romaniei, implicit si a Uniunii, iar singura sansa de rebranduire nu va putea veni decat din iesirea acesteia de sub povara bizareriilor politice ale lui Marko Bela.

Retragerea lui Bela de la sefia UDMR, anuntata pentru februarie 2011, va insemna nu numai inregistrarea unui record absolut de putere (18 ani !), neagreat de nicio cutuma a democratiei alternantei, dar si inchiderea unui capitol din istoria Uniunii plin de disonante si excentricitati dezintegratoare, parca voit ostile integrarii europene. Acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, schimbarea constitutiei, limbii oficiale, a celei a educatiei sau zilei nationale sunt cateva din temele politicii excesive a UDMR, care au fost si tot atatea scandaluri nationale. In timp ce pentru a trai mai bine si a fi mai in siguranta lumea isi da mana si tinde sa se integreze pe spatii largi, poate chiar continentale, Marko Bela s-a comportat precum un sef de trib, incercand sa-i inchida pe maghiari intr-o cusca a localismului, carora, pentru a-i controla, le-a livrat regulat mesaje etnico-emotionale.

Din declaratiile-epilog ale lui Marko Bela, prilejuite de anuntarea deciziei de a nu mai candida la presedintia UDMR, iese la suprafata, ca dintr-o psihologie abisala, o conceptie ciudata, care se poate dovedi periculoasa pentru un politician, si nu numai, judecandu-i impactul asupra comunitatii national-statale. Dar sa-l lasam pe Marko Bela sa si-o prezinte singur: „Ma irita in ultima vreme ca se spune ca UDMR a fost deja in alianta cu toata lumea, cu PSD, PNL, PDL. Cei ce spun asta nu-s deranjati ca si ei sunt in aceeasi situatie. Si in Ungaria deranjeaza ca UDMR a colaborat cu diferite partide de acolo. Eu trebuie sa va spun ca vad o interpretare fatala a loialitatii politice si repet ca UDMR nu se aliaza in baza unor ideologii cu diverse partide, ci coopereaza in functie de natura coalitiei in care vede implinirea obiectivelor propriei comunitati si unde vede solutii. Putem fi criticati pentru acesti 20 de ani, dar in acest timp UDMR a fost in stare sa colaboreze cu toate fortele democratice, in masura in care a putut actioneze in interesul comunitatii si al tarii. Nu sunt dispus sa ma rusinez ca am reusit sa colaboram cu diferite coalitii, nu sunt dispus sa se spuna ca am dat dovada de lipsa de loialitate politica. Politica noastra trebuie sa dea rezultate, trebuie sa arate ca poate si vrea sa faca totul pentru comunitatea maghiara”.

La un prim nivel de analiza, care este si cel mai fardat politic, s-ar putea achiesa la tertipul contrapunerii tribale, obtinut prin politizarea decontextualizarii sociale a comunitatii maghiare, numai ca prin gaurile produse de criza acestei perdele, cu care incearca sa se acopere Marko Bela, adevarul se vede in tot dramatismul lui: raiul capitalist e doar pentru clientela UDMR, nu si pentru restul tribului, asemanarea cu clientelismul PDL fiind izbitoare. Demagogie, cinism, viclenie, oportunism sau… ce ? Probabil ca toate la un loc si, dupa cum vom vedea, inca altele pe deasupra, pentru ca singurul efect al vanturarii la tot pasul a laitmotivului „in numele comunitatii maghiare” (vrand parca sa ia locul trandafirului in titlul celebrului roman al lui Umberto Eco !) este mentinerea unei stari mentale speciale, pretabile la manipulare (inclusiv in directia unor neintelegeri degenerative, care pot aminti de ceea ce filosoful Enrique Lynch numea cu amaraciune traditia europeana a luptelor fratricide). Cu alte cuvinte, Marko Bela a facut din conceptul de comunitate (sau minoritate), proiectat asupra cetatenilor romani de etnie maghiara, o ideologie de uz personal si clientelar. Scandalos, dar cu folos !

Sub urmatorul strat de analiza vom afla si argumentul ideologic, de care Marko Bela se dezice, de parca ar putea sa existe un partid fara ideologie, axa PDL-UDMR-FIDESZ-JOBBIK pozitionand exact Uniunea in spectrul ideologiilor de dreapta. Indiferent de cum va arata ideologic in viitor, UDMR-ul lui Marko Bela a fost intotdeauna de dreapta, excesele nationalist-sovine fiind proprii acestei familii ideologice, iar faptul ca escamoteaza aceasta identitate nu este decat o alta stratagema, care sa-i poata permite lipirea de vectorii de putere de stanga, pentru a putea evita opozitia, cand barca puterii de dreapta se scufunda…

La cel mai profund nivel de analiza dam peste cea mai primejdioasa caracteristica a filosofiei politice a lui Marko Bela, fatalismul, atunci cand spune ca da o interpretare fatala loialitatii politice. Din felul cum isi nuanteaza aceasta afirmatie, iti dai seama de o lacuna grava, de faptul ca ceea ce-i lipseste este tocmai interesul national, fara de care orice conceptie politica devine o elecubratie. Nu poti sa fii loial unui om sau unui partid impotriva interesului national. Istoria este plina de exemple privind consecintele ruinatoare ale unei asemenea orbiri politice. De fapt, fatalitatea loialitatii de care vorbeste vicepremierul este una clientelara, de dragul puterii in orice situatii si cu orice pret. In niciun caz nu vizeaza interesele comune ale romanilor si maghiarilor, cuantificate de interesul national. Romania dezastrului national produs de Basescu, Boc si Bela, in care romanii si maghiarii au fost in egala masura victimele genocidului social, arata nu numai clientelismul monstruoasei coalitii, dar si nocivitatea separarii ideologice in comunitati etnice diferite, in detrimentul celei politice national-statale. Exista o singura Romanie si un singur stat, iar binele comun nu poate veni decat din partea acestuia din urma, care nu poate fi decat un stat social.

Tara fara Popor

Ce este o tara ? Dincolo de orice definitie de dictionar, probabil ca un raspuns de bun simt ar fi ca o tara inseamna un ansamblu format dintr-un teritoriu, o populatie si un stat. Fara suportul teritorial nu ar fi posibila viata sociala, iar lipsita de constructia politica numita stat populatia in cauza ar fi un popor sau o natiune fara libertate. Fara populatie insa, tara ar fi o notiune abstracta, goala de orice continut, un nonsens social sau politic. Veti intelege mai jos de ce mi-am inceput scriitura cu sfarsitul.

Cum maine va fi votata motiunea de cenzura, ma intreb, ca toata lumea, care va fi strategia de raspuns a Guvernului Boc. Inclin sa cred insa ca aceasta este un secret al lui Polichinelle, pentru ca guvernantilor nu le-a mai ramas nimic nou de spus in afara a ceea ce repeta cu obstinatie aproape zilnic. Poate sa inventeze, da, prin atragerea, de exemplu, in povestea rasuflata cu mogulul penal si a altor lideri din Opozitie, dupa cum se observa din unele tatonari… Un tur de orizont asupra discursurilor fierbinti ale unor responsabili ai Puterii ne releva cateva indicii care s-ar putea constitui in contraargumente pentru contracararea motiunii.

Prima directie de contraactiune, tintind respingerea acuzatiilor privind responsabilitatea pentru dezastrul economic, saracirea populatiei si sistemul clientelar, va veni, cu siguranta, din zona doctrinar-ideologica, atat de draga Guvernului Boc, referitoare la necesitatea reformei statului si austeritatii sociale, desi statistici oficiale si dezvaluiri media arata ca de fapt este vorba de o antireforma si de date false pentru justificarea austeritatii. Ideile PDL, care au suprasaturat spatiul public in ultimile zile, precum cele de aparare a masurilor de austeritate, de critica a unui presupus stat asistential si a unui pretins discurs care ar incuraja nemunca, care, chipurile, ar trebui inlocuite cu ceva asa-zis mai eficient, sunt tot atatea idei mincinoase.

O a doua lovitura, anuntata deja, va fi una de natura politico-organizatorica, constand in abtinerea parlamentarilor coalitiei guvernamentale de la votarea motiunii de cenzura. Si, pentru ca perdeaua aparentelor sa ramana la locul ei si reputatia falsilor democrati sa fie salvata, masura va fi pusa in scena sub pretextul unei recomandari, ca parlamentarii sa ramana in sala, dar decizia de vot, formal, apartinandu-le. Fara indoiala, in acest caz vorbeste frica Puterii de constiinta parlamentarului-cetatean, care ar putea-o lua inaintea celei a parlamentarului-membru de partid, scapand astfel lucrurile de sub control. Teama ca 24 de parlamentari din propriile randuri s-ar putea alatura Opozitiei, in incercarea acesteia de a salva mediul privat, clasa de mijloc, bugetul public, politicile sociale, educatia, sanatatea si pensionarii da fiori Puterii.

O a treia linie de forta, aflata in plina derulare, vine din sfera influentarii psihologice, de demotivare si demobilizare prin actiuni de diversiune si manipulare. Se incearca a se induce perceptia ca motiunea de cenzura nu ar avea nicio sansa. Chiar asa daca s-ar intampla, demersul este necesar si democratic, iar Puterea va fi cea care va iesi slabita din aceasta lupta parlamentara, in timp ce Opozitia ar face un pas inainte. Apropiati ai Puterii pun protestul social legitim sub infamanta eticheta de „partid al strazii„, lanseaza zvonuri ca PSD ar instiga la violenta in ziua motiunii, ca se pregatesc autocare si garnituri de trenuri etc., scenarii lipsite de orice graunte de adevar, pentru ca toate manifestatiile au fost si vor fi pasnice si civilizate, dar total democratice (nici macar politistii si militarii nu au iesit si nu vor iesi vreodata din aceasta nota). Democratia constitutionala, atat de greu castigata, este sfanta.

Revenind la ideea de inceput, m-am tot gandit ce titlu as pune acestor randuri. Acest lucru s-a intamplat pana aseara, cand, ascultand discursul Presedintelui despre ce va face cu cele doua legi votate din greseala, un anumit tip ciudat de abordare socio-politica mi-a aprins beculetul rosu, cel mai explicit fiind expus in cuvintele: „Am fost intotdeauna adeptul guvernarii pentru popor. Dar sunt momente in care responsabilitatea unui om politic e sa guverneze pentru tara.” Pfiu, mi-am zis, asta e ! Traian Basescu gandeste Tara ca fiind fara Popor ! Si, intr-adevar, cine ar avea rabdarea sa se aplece asupra gandirii de dreapta basescianiste din ultimii sase ani, va constata ca aceasta este calauzita de un singur fir: buna ar fi Romania, daca aceasta nu ar fi locuita de Romani ! Nimic nou sub soare, insa (nici macar sub cel mioritic), pentru ca aceasta este ideologia dreptei dintotdeauna.

Urmatoarea ? Suspendarea !

Azi a fost o zi sfanta in calendarul statalitatii romanesti, Ziua Armatei. A fost insa pentru prima data cand nu m-am simtit mandru, ca cetatean roman, ci, dimpotriva, am fost incercat de sentimente de mahnire si rusine fata de batjocura politica la care au fost supusi oamenii patriei. Nimeni nu ar fi crezut ca intr-o astfel de zi militarii ar putea iesi in strada nu pentru a sarbatori, ci pentru a protesta. Si totusi, nemaivazutul s-a intamplat, tragand inca un semnal de alarma asupra vremurile anormale pe care le traim. Alaturandu-se uriasului val de proteste sociale care zgaltaie Romania, cadrele militare in rezerva si in retragere au manifestat impotriva Presedintiei, Guvernului si Curtii Constitutionale pentru a-si apara drepturile si statutul de pensionari militari. Ca intr-un dispozitiv de lupta in forma de triunghi cu varful inapoi (aluzie la ministrul apararii, Gabriel Oprea, general in rezerva, caruia i s-a cerut demisia), s-au scandat lozinci antiprezidentiale si antiguvernamentale, s-a dat foc la portrete cu Traian Basescu si la o sapca de marinar si s-a depus petitie in 14 puncte pentru revenirea la statul de drept si la democratia constitutionala. Militarii au mai acuzat puterea portocalie ca le-a patat blazonul „Onoare si Patrie”, prin transformarea onoarei in umilinta si inlocuirea patriei cu clientela. Cu doar doua zile inaintea votarii motiunii de cenzura, acest cel mai putin asteptat fenomen protestatar inchide, practic, cercul categoriilor socioprofesionale nemultumite de politica de austeritate a regimului Basescu-Boc. Uluitor este insa si faptul referitor la ceea ce militarii si-au propus sa faca in continuarea protestului lor, care in limbaj de lupta inseamna „misiune urmatoare”: suspendarea Presedintelui. In acest scop, fiecarui membru al sindicatului cadrelor militare disponibilizare (SCMD) i s-a cerut sa stranga 50 de semnaturi pentru initierea procedurii de suspendare. Va reusi oare a doua suspendare ? Poate ca da, poate ca nu, dar demersul ar trebui privit cu ceva mai multa atentie, militarii fiind in topul increderii nationale. Sa ne traiesti si glorie nepieritoare de ziua ta, Armata Romana ! 

Disciplina de partid si votul accidental

O poezie celebra inainte de 1989 spunea ca partidul e-n toate, mesajul fiind unul de glorificare a omniprezentei si omnipotentei partidului unic, care trebuia sa dirijeze si sa supervizeze orice, iar la nevoie sa corecteze si chiar sa sanctioneze. Asa s-a intamplat si in zilele din urma ale acestui an de gratie, cand bucuria romanilor ca vor avea alimente cu TVA redus la 5% si pensii neimpozitate sub 2000 de lei a fost de scurta durata, pentru ca ordinul venit de la seful PDL si al Guvernului, Emil Boc, a cazut ca un trasnet: votul Camerei Deputatilor pe cele doua legi a fost unul accidental. Drept urmare, sa se astepte ca presedintele Traian Basescu, seful noului partid-stat, sa dea la loc comanda, prin nepromulgare.

Prin noua gaselnita, de vot accidental, constitutionalistul Emil Boc pare a fi dublat de un electoralist pe masura, fiind pe cale sa revolutioneze dreptul electoral. Daca opozitia de stanga tot ii bazaie pe toti la cap cu modelul electoral german, de ce n-ar veni si cel dintai jurist al puterii cu o contributie care sa fie mai dihai, fata de care exemplul nemtesc sa para, nu-i asa, un fel de vax albina, si sa-i bage astfel in cofa pe social-democrati. Din cate ne-am dumirit, in conceptia juridica bocianista votul accidental este votul prin care se incalca linia partidului, asa cum s-a intamplat in cazul deputatilor PDL care au votat, in unanimitate, in favoarea legilor in cauza, implicit impotriva politicii oficiale de austeritate. In conditii normale, un astfel de act savarsit de catre subalternii politici sau guvernamentali ar duce imediat la demisia sefului lor din functiile detinute in partid si in guvern, dar intr-o tara portocalie de nebuni, dupa cum observa Adrian Nastase, lucrurile stau cu totul altfel.

Judecand episodul votului accidental din parlament si reactiile puterii, se pare ca regula nescrisa instapanita in PDL este ca liderii de la varful partidului sunt infailibili, iar subordonatii sunt cei care gresesc. Echipa partidului din parlament este cea care nu si-a facut treaba, motiv pentru care cineva ar trebui sa-si asume greseala si sa suporte sanctiuni, se eschiveaza Elena Udrea, care a votat si ea eronat, urmand exemplul colegilor sai, aratand in acelasi timp cu degetul spre seful grupului parlamentar al PDL, Mircea Toader.  Pentru a nu se mai confrunta cu astfel de abateri de la linia si disciplina de partid, Emil Boc si-a trimis supervizorii in parlament, care sa urmareasca si sa impuna respectarea disciplinei de vot a parlamentarilor si ministrilor PDL (de necrezut, dar votul accidental s-a repetat, parca simptomatic, si in adoptarea calendarului motiunii de cenzura, propus de opozitie !). Votul accidental poate fi insa o arma cu doua taisuri, putand furniza opozitiei, cel putin la nivel de discurs, acelasi tip de munitie politica. Oare cum se va descurca Basescu cu aceasta noua sula in coasta, pusa de cei aflati sub jurisdictia de partid si guvernamentala a lui Bok (nume care, printr-o coincidenta ciudata sau nu, in limba rusa inseamna „coasta”) ?!…

Romania politica si criza de viitor

Nu cred ca ar putea fi ceva mai rau pentru o tara decat faptul de a ramane prinsa in menghina unui management guvernamental neperformant si a unui status-quo bantuit de tot felul de crize, asa cum se intampla cu Romania Guvernului Boc.

Nici nu s-au stins ecourile remanierii guvernamentale de la inceputul lunii septembrie, ca o noua si grava criza loveste in plin Romania politica, demisia ministrului de interne, Vasile Blaga, ca urmare a scandalului care l-a opus (si expus) pe Traian Basescu mitingului politistilor si jandarmilor, in urma caruia, in mod neverosimil, seful statului a renuntat la serviciile institutiei statului de ordine si siguranta publica.

Dintre toate semnalele pe care le comunica spatiului public acest ultim conflict intrastatal, unul mi se pare a fi cel mai ingrijorator, care se adauga, precum bomboana pe coliva, deasupra tuturor crizelor guvernarii de dreapta: criza de viitor. Si aceasta pentru ca nesiguranta si neincrederea, impotriva carora cele doua institutii fundamentale ale statului de drept trebuie sa faca front comun, nu au facut niciodata casa buna cu viitorul,  pe o astfel de fundatie subreda neputandu-se construi nimic durabil.

Suntem deja la al cincilea Guvern Boc, si nimic nu s-a miscat in directia cea buna, ci dimpotriva. Totul in jurul romanilor se clatina si se naruie, ducandu-se, rand pe rand, la vale: economia, invatamantul, sanatatea, justitia si, tot asa, lantul crizelor se alungeste, ferecand Romania, in timp ce coalitia de guvernare da semne de slabiciune extrema si incompetenta crasa, PDL, principalul partid de la putere, parand sa fi ajuns la fundul sacului solutiilor de criza… Nicio institutie nu a ramas netulburata din rosturile ei firesti. Va urma oare al saselea Guvern Boc, cautionand pe mai departe si in acelasi mod criza de viitor a Romaniei ?! Probabil ca, daca ar fi intrebata despre ce va urma, nici caracatita Paul nu ar sti ce sa raspunda, nedumerita de ceea ce se intampla…