Urmatoarea ? Suspendarea !

25/10/2010

Azi a fost o zi sfanta in calendarul statalitatii romanesti, Ziua Armatei. A fost insa pentru prima data cand nu m-am simtit mandru, ca cetatean roman, ci, dimpotriva, am fost incercat de sentimente de mahnire si rusine fata de batjocura politica la care au fost supusi oamenii patriei. Nimeni nu ar fi crezut ca intr-o astfel de zi militarii ar putea iesi in strada nu pentru a sarbatori, ci pentru a protesta. Si totusi, nemaivazutul s-a intamplat, tragand inca un semnal de alarma asupra vremurile anormale pe care le traim. Alaturandu-se uriasului val de proteste sociale care zgaltaie Romania, cadrele militare in rezerva si in retragere au manifestat impotriva Presedintiei, Guvernului si Curtii Constitutionale pentru a-si apara drepturile si statutul de pensionari militari. Ca intr-un dispozitiv de lupta in forma de triunghi cu varful inapoi (aluzie la ministrul apararii, Gabriel Oprea, general in rezerva, caruia i s-a cerut demisia), s-au scandat lozinci antiprezidentiale si antiguvernamentale, s-a dat foc la portrete cu Traian Basescu si la o sapca de marinar si s-a depus petitie in 14 puncte pentru revenirea la statul de drept si la democratia constitutionala. Militarii au mai acuzat puterea portocalie ca le-a patat blazonul „Onoare si Patrie”, prin transformarea onoarei in umilinta si inlocuirea patriei cu clientela. Cu doar doua zile inaintea votarii motiunii de cenzura, acest cel mai putin asteptat fenomen protestatar inchide, practic, cercul categoriilor socioprofesionale nemultumite de politica de austeritate a regimului Basescu-Boc. Uluitor este insa si faptul referitor la ceea ce militarii si-au propus sa faca in continuarea protestului lor, care in limbaj de lupta inseamna „misiune urmatoare”: suspendarea Presedintelui. In acest scop, fiecarui membru al sindicatului cadrelor militare disponibilizare (SCMD) i s-a cerut sa stranga 50 de semnaturi pentru initierea procedurii de suspendare. Va reusi oare a doua suspendare ? Poate ca da, poate ca nu, dar demersul ar trebui privit cu ceva mai multa atentie, militarii fiind in topul increderii nationale. Sa ne traiesti si glorie nepieritoare de ziua ta, Armata Romana ! 


Disciplina de partid si votul accidental

23/10/2010

O poezie celebra inainte de 1989 spunea ca partidul e-n toate, mesajul fiind unul de glorificare a omniprezentei si omnipotentei partidului unic, care trebuia sa dirijeze si sa supervizeze orice, iar la nevoie sa corecteze si chiar sa sanctioneze. Asa s-a intamplat si in zilele din urma ale acestui an de gratie, cand bucuria romanilor ca vor avea alimente cu TVA redus la 5% si pensii neimpozitate sub 2000 de lei a fost de scurta durata, pentru ca ordinul venit de la seful PDL si al Guvernului, Emil Boc, a cazut ca un trasnet: votul Camerei Deputatilor pe cele doua legi a fost unul accidental. Drept urmare, sa se astepte ca presedintele Traian Basescu, seful noului partid-stat, sa dea la loc comanda, prin nepromulgare.

Prin noua gaselnita, de vot accidental, constitutionalistul Emil Boc pare a fi dublat de un electoralist pe masura, fiind pe cale sa revolutioneze dreptul electoral. Daca opozitia de stanga tot ii bazaie pe toti la cap cu modelul electoral german, de ce n-ar veni si cel dintai jurist al puterii cu o contributie care sa fie mai dihai, fata de care exemplul nemtesc sa para, nu-i asa, un fel de vax albina, si sa-i bage astfel in cofa pe social-democrati. Din cate ne-am dumirit, in conceptia juridica bocianista votul accidental este votul prin care se incalca linia partidului, asa cum s-a intamplat in cazul deputatilor PDL care au votat, in unanimitate, in favoarea legilor in cauza, implicit impotriva politicii oficiale de austeritate. In conditii normale, un astfel de act savarsit de catre subalternii politici sau guvernamentali ar duce imediat la demisia sefului lor din functiile detinute in partid si in guvern, dar intr-o tara portocalie de nebuni, dupa cum observa Adrian Nastase, lucrurile stau cu totul altfel.

Judecand episodul votului accidental din parlament si reactiile puterii, se pare ca regula nescrisa instapanita in PDL este ca liderii de la varful partidului sunt infailibili, iar subordonatii sunt cei care gresesc. Echipa partidului din parlament este cea care nu si-a facut treaba, motiv pentru care cineva ar trebui sa-si asume greseala si sa suporte sanctiuni, se eschiveaza Elena Udrea, care a votat si ea eronat, urmand exemplul colegilor sai, aratand in acelasi timp cu degetul spre seful grupului parlamentar al PDL, Mircea Toader.  Pentru a nu se mai confrunta cu astfel de abateri de la linia si disciplina de partid, Emil Boc si-a trimis supervizorii in parlament, care sa urmareasca si sa impuna respectarea disciplinei de vot a parlamentarilor si ministrilor PDL (de necrezut, dar votul accidental s-a repetat, parca simptomatic, si in adoptarea calendarului motiunii de cenzura, propus de opozitie !). Votul accidental poate fi insa o arma cu doua taisuri, putand furniza opozitiei, cel putin la nivel de discurs, acelasi tip de munitie politica. Oare cum se va descurca Basescu cu aceasta noua sula in coasta, pusa de cei aflati sub jurisdictia de partid si guvernamentala a lui Bok (nume care, printr-o coincidenta ciudata sau nu, in limba rusa inseamna „coasta”) ?!…


Romania politica si criza de viitor

27/09/2010

Nu cred ca ar putea fi ceva mai rau pentru o tara decat faptul de a ramane prinsa in menghina unui management guvernamental neperformant si a unui status-quo bantuit de tot felul de crize, asa cum se intampla cu Romania Guvernului Boc.

Nici nu s-au stins ecourile remanierii guvernamentale de la inceputul lunii septembrie, ca o noua si grava criza loveste in plin Romania politica, demisia ministrului de interne, Vasile Blaga, ca urmare a scandalului care l-a opus (si expus) pe Traian Basescu mitingului politistilor si jandarmilor, in urma caruia, in mod neverosimil, seful statului a renuntat la serviciile institutiei statului de ordine si siguranta publica.

Dintre toate semnalele pe care le comunica spatiului public acest ultim conflict intrastatal, unul mi se pare a fi cel mai ingrijorator, care se adauga, precum bomboana pe coliva, deasupra tuturor crizelor guvernarii de dreapta: criza de viitor. Si aceasta pentru ca nesiguranta si neincrederea, impotriva carora cele doua institutii fundamentale ale statului de drept trebuie sa faca front comun, nu au facut niciodata casa buna cu viitorul,  pe o astfel de fundatie subreda neputandu-se construi nimic durabil.

Suntem deja la al cincilea Guvern Boc, si nimic nu s-a miscat in directia cea buna, ci dimpotriva. Totul in jurul romanilor se clatina si se naruie, ducandu-se, rand pe rand, la vale: economia, invatamantul, sanatatea, justitia si, tot asa, lantul crizelor se alungeste, ferecand Romania, in timp ce coalitia de guvernare da semne de slabiciune extrema si incompetenta crasa, PDL, principalul partid de la putere, parand sa fi ajuns la fundul sacului solutiilor de criza… Nicio institutie nu a ramas netulburata din rosturile ei firesti. Va urma oare al saselea Guvern Boc, cautionand pe mai departe si in acelasi mod criza de viitor a Romaniei ?! Probabil ca, daca ar fi intrebata despre ce va urma, nici caracatita Paul nu ar sti ce sa raspunda, nedumerita de ceea ce se intampla…


Caderea lui SOV, un 9/11 portocaliu al noului sezon politic

11/09/2010

Inainte de a face aceasta analiza, am facut un excurs istoric pentru a incerca sa aflu daca exista vreo legatura in plan strategic sau tactic intre evenimentele politice ale acestui septembrie cu fapte din trecut si doua dintre acestea din urma mi-au atras atentia. In jocul riscurilor si amenintarilor la adresa unei puteri, cel mai periculos moment este cel in care presiunile acestora culmineaza in mod simultan, producand practic o incercuire. Acest lucru m-a ajutat sa inteleg de ce lui Stalin i-au trebuit zece zile pentru a reactiona la agresiunea nemtilor si de ce Traian Basescu a avut nevoie de o vara pentru a-si pune la punct strategia de raspuns impotriva adversarilor. Stalin nu era incercuit, Basescu, da. Al doilea episod istoric, care se pare ca a inspirat strategia de contrareactie basescianista, se refera la arta militara napoleonian-bonapartista, folosita de tanarul capitan de artilerie in batalia Toulonului, in care a scufundat flota britanica tintind navele inamice pe rand, una cate una, trimitand salvele tuturor tunurilor pe o singura tinta, deodata (in treacat fiind spus, succesul strategiei „cand dusmanii sunt multi si puternci, nu te lupta cu toti odata, ci i-ai pe rand” i-a adus eroului de atunci gradul de general de brigada la 24 de ani, iar „eroicului” nostru marinar de azi, cea mai inalta magistratura).

Abordarea integrata, primul pas in intelegerea corecta a evenimentului SOV si a celor care vor urma

De la Hannah Arendt citire, in politica nimic nu este intamplator. Daca ceva s-a intamplat, inseamna ca a fost planificat sa se produca. De aceea, evenimentul SOV nu trebuie vazut izolat, ci ca facand parte dintr-un plan cu bataie lunga al puterii de dreapta pentru influentarea perceptiilor sociale si abaterea, pe aceasta baza, a cursului politic de la normalitate. Cu alte cuvinte, recursul la o inselatorie politica pentru schimbarea unei realitati incomode este inevitabil pentru o putere care s-a prabusit in sondaje si se cramponeaza de pozitia pe care nu o mai merita, atunci cand schimbarea nu se poate realiza prin puterea adevarului. In acest sens pledeaza faptul ca fenomenul SOV a fost pastrat in rezerva metodelor de diversiune si readus la suprafata dupa 11 luni de la initializarea sa intr-un moment dificil pentru putere, aflata pe muchie de cutit la alegerile prezidentiale, pentru a o salva intr-o situatie la fel de critica precum cea din prezent, criza pe toate planurile. In acest caz nu este in niciun fel vorba despre dreptate si adevar, lucruri de care o putere clientelara nu va fi niciodata interesata cu adevarat, ci de o masinatiune menita a ingheta status-quo-ul. Daca s-ar fi dorit cu adevarat solutionarea juridica a dosarului SOV, acest lucru s-ar fi infaptuit demult, numai ca acum a venit comanda politica, pentru o instrumentare politica, pentru a mai salva inca o data puterea basist-pedelista de la ananghie…

Care sunt pericolele care au incercuit PDL si pe Traian Basescu ?

Ca o remarca generala, ar trebui spus din capul locului ca amenintarile la adresa puterii de dreapta sunt de naturi diferite: politice, economice, sociale, mediatice etc., ceea ce reflecta criza generalizata a acesteia. O a doua observatie care merita a fi facuta se refera la simultaneitatea si gradul inalt de intensitate al  acestori riscuri, ceea ce exprima o faza acuta a crizei puterii. Prima presiune asupra puterii vine chiar din launtrul ei, respectiv din interiorul PDL, prin aparitia unor nemultumiti si coagularea lor in diverse grupuri, care submineaza unitatea de partid. In contextul crizei mondiale, cel mai puternic risc este insa cel economic, particularizat, in raport cu cvasitotalitatea tarilor din UE, prin adancirea recesiunii si perspectivele incerte,  ca urmare a incompetentei si coruptiei guvernarii de dreapta, ceea ce genereaza multiple efecte de antrenare. Planurile opozitiei, in special al PSD, de daramare a Guvernului Boc, prin introducerea unei noi motiuni de cenzura, in octombrie, si probabilitatea foarte mare ca aceasta sa treaca reprezinta cel mai serios motiv de angoasa pentru PDL si Traian Basescu. Zdrentuirea grava a flamurii portocalii de catre presa, cainele de paza al democratiei, si radicalizarea miscarilor sindicale si sociale din perspectiva iernii care se anunta a fi cea mai grea pentru populatie, inchid cercul in jurul puterii.

Dinamitarea opiniei publice, singura cale de a sparge incercuirea

Baza de putere a oricarui partid este electoratul. Cum timpul este scurt iar motiunea de neincredere si alegerile anticipate pe care le cere PSD sunt lucruri care pot decide soarta PDL si a lui Traian Basescu, numai o basculare a opiniei publice o mai poate salva de la o situatie cu final cunoscut. Iar acest lucru deja se intampla, prin declansarea evenimentului SOV, aflat in desfasurare si ale carei reflexe politice vor iesi la iveala in episoadele urmatoare, care vor urmari producerea unui cutremur politic pe esichier, ceea ce, probabil, se va si intampla, prin trimiterea la legaturile lui SOV cu Mircea Geoana si, prin fortarea extensiei, cu PSD, ceea ce va da mana libera puterii de dreapta  sa se rafuiasca cu opozitia de stanga. Exista insa in aceasta proiectie catastrofica, menita a slabi legaturile electorale si parlamentare ale PSD care sa-l aduca sub val si sa-i zadarniceasca motiunea, un viciu de logica si de perspectiva. Cutremurul politic este, ca si cel geofizic, de scurta durata, vine si trece, dupa care lucrurile revin la normal, lumea incepe sa analizeze si sa-si dea seama ce s-a intamplat, luand masuri in consecinta. Ceea ce vreau sa spun este ca pe termen scurt Traian Basescu si PDL ar putea misca lucrurile in directia dorita, dar minciuna are picioare scurte, iar mincinosii nu sunt mult timp fericiti. Pe de alta parte, PSD nu inseamna in niciun caz Mircea Geoana, cu atat mai mult cu cat partea sanatoasa si cea mai numeroasa a partidului l-a sanctionat drastic (prin retragerea suportului politic la prezidentiale si la alegerile interne, cat si, mai recent, prin moratoriul asupra comunicarii publice a acestuia). Daca viitura SOV se va duce spre Mircea Geoana, duca-se sanatos odata cu ea, decuplarea de acesta, prin strategia soparlei, de rupere a cozii in schimbul supravietuirii, fiind mai mult decat necesara. Cat priveste atitudinea PSD fata de SOV, aceasta va trebui sa fie una in spiritul si litera legii, in niciun caz una politica.

In loc de concluzii

O posibila morala politica si sociala care s-ar putea desprinde din acest scenariu ar fi ca vara a fost a opozitiei, toamna este a puterii iar iarna, care nu-i ca vara si nici ca toamna, va ramane electoratului. Primavara va alege…


Despre arta manipularii si santajului sau cum Guvernul Boc merge mai departe si o data cu el si criza

02/09/2010

In prima runda in care s-a jucat soarta Guvernului, desfasurata la intalnirea cu grupurile parlamentare ale PDL, premierul Emil Boc s-a dovedit imbatabil in fata reformistilor, reusind miraculos sa-si salveze aproape in intregime Cabinetul, impreuna cu nucleul conservator al acestuia, remanierea simpla votata de senatorii si deputatii partidului fiind mai mult una simbolica, de ochii lumii si de gura presei. Ca sa fim cinstiti, miracolul nu a fost chiar miracol (esecurile puterii de scoatere a Romaniei din criza releva ca Flacara Violet, daca nu s-a stins, cel mult palpaie), ci, mai degraba, o „stralucita” lectie de persuasiune clandestina, de la care manipulatorii ar fi putut lua notite, dar si de o maleficitate extrema, avand in vedere ca aceasta a fost destinata (culmea, sa nu-ti vina sa crezi !), consumului intern, de partid, ceea ce arata ca, totusi, e ceva putred in Danemarca… Ce-i drept, Emil Boc a avut de unde sa invete, pentru ca de la inlacrimatul draga Stolo la dramatismul depunerii demisiei, de dragul partidului, nu-i cale lunga… Indiferent de sinceritatea mesajului sacrificial al premierului, important e ca stratagema a functionat si a produs efectul negationist scontat, asa ca i s-a dat mana libera…

Numai ca, intre timp, tartorul cel mare insusi pare sa-si fi bagat coada, pentru ca in runda a doua, tinuta la Colegiul Director, Elena Udrea, in rol de capetenie a nemultumitilor de solutia minimalista de remaniere, de doar doi ministri, a contraatacat, cerand demisia premierului, daca acesta nu va tripla numarul remaniatilor si nu va include si din greii partidului. Fiindu-i capul in joc, Emil Boc a cedat santajului, remaniind sase ministri, cuprinzand si din garda veche: Sebastian Vladescu-Finante, Mihai Dumitru-Agricultura, Adrian Videanu-Economie, Radu Berceanu-Transporturi, Gabriel Sandu-Comunicatii, Mihai Seitan-Munca. O asemenea reactie in lant, care a dat peste cap planurile lui Boc, subrezindu-i pozitiile prin remanierea unor cunoscuti ministri sustinatori, releva cine (si prin cine) controleaza, in mod real, PDL-ul si Guvernul si, intr-o anumita masura, sperantele de viata si strategiile de longevizare  ale acestora, anticipate de opozitia social-democrata (http://nastase.wordpress.com/2010/09/01/scenariile-lui-basescu/). Scopul remanierii pare sa fi fost mai mult unul de rafuiala interna si de imagine externa, decat unul de eficienta, deoarece aceasta a pornit din start cu stangul, fara o analiza si o evaluare critica a ministerelor, Emil Boc alegand sa prezinte un raport general despre situatia economica a Romaniei, ca si cand ar fi vrut sa sugereze de cat de eroic se lupta el cu criza, urmand un ordin irepresibil al subconstientului: Emile, fa-te ca lucrezi !


Preludii ale toamnei politice

13/08/2010

Prinsa intre ciocanul opozitiei si nicovala electoratului, puterea portocalie incearca sa le slabeasca stransoarea si sa le abata loviturile in gol printr-o strategie in cadrul careia semnalele de armistitiu par sa ia locul, pentru o perioada cel putin, strigatelor de lupta. Chiar daca motiunea de cenzura nu si-a atins tinta, esecul taierii pensiilor si scaderea drastica in sondaje au slabit-o destul de mult pentru a fi nevoita sa incerce sa castige timp pentru a se reface. Chemarea de catre Traian Basescu a PSD si PNL la guvernare are tocmai un astfel de scop, de imblanzire a potrivnicilor prin ademenirea cu ciolanul puterii. Daca va reusi sa atraga in mrejele sale pe oricare dintre adversarii din opozitie, PDL va putea sa-si digere in liniste prada pana la sfarsitul ciclului electoral, daca nu, va fi un mesaj de flexibilitate care-i va aduce un castig de imagine. In acelasi timp, din perspectiva anuntatelor confruntari politice si sindicale din toamna, PDL si-a asigurat spatele prin cumpararea pacii sociale cu ajutorul rectificarii bugetare, in urma careia a varsat de la bugetul de stat in contul celui de pensii si asigurari sociale circa un miliard de euro pentru pensii si ajutoare de somaj, in scopul declarat de a evita declansarea unor conflicte sociale. Cat priveste atitudinea fata de iesirile unor sturlubatici din PDL (Preda, Voinescu &Co), Emil Boc pare sa fi ales o tactica inspirata, de dojana senioriala, ceea ce da bine la capitolul democratie interna si pastreaza unitatea partidului.

In PSD, in schimb, pare sa fi aparut o problema in ultimul timp, revelata de atacurile si hartuielile dintre unii lideri social-democrati, care risca sa redeschida o veche falie din interiorul partidului. Duelul public iscat intre Victor Ponta si Mircea Geoana nu vizeaza presedintia partidului, ci, cel mai probabil, in urma cantecului de sirena al lui Traian Basescu, sefia guvernului, fata de care interesul de lup tanar al primului, dornic sa-si arda etapele si sa iasa din „criza de crestere”, este de presupus, dar care intra in coliziune cu cel al celui de-al doilea, devenit deja manifest. Ca de obicei in astfel de cazuri, ambitiile personale ale celor doi lideri vor afecta unitatea si forta de actiune a PSD, riscand sa-i slabeasca atat presiunea asupra puterii, ca partid de opozitie, cat si platforma de negociere pentru eventuala intrare la guvernare (se pare ca lectia data lupului tanar, care este alungat din comunitatea de pradatori cand incepe sa muste, nu este cunoscuta…). Singura voce puternica si credibila din PSD, dar si de temut pentru Traian Basescu si PDL, ramane a lui Adrian Nastase, dar din ariile intrigilor protagonistilor Ponta si Geoana rezulta limpede ca acestia nu iau in calcul nici macar o clipa posibilitatea ca un tert social-democrat sa ocupe postul de prim-ministru (ceea ce, trebuie sa recunoastem, convine de minune locatarului de la Cotroceni).

Cat priveste PNL, acesta face un joc de pendulare (si de asteptare, in acelasi timp) intre cei doi grei, PDL si PSD, incercand pe cat posibil sa se plieze cat mai bine pe tendinta de conjunctura rezultanta. Prin aceasta strategie, clasica de altfel, liberalii incearca sa-si pastreze libertatea de alegere si posibilitatea de arbitrare, mergand pe ideea ca atunci cand doi se cearta sau nu se inteleg, al treilea castiga.

In consecinta, pozitiile de beligeranta dintre putere si opozitie sunt in miscare, fapt ce va face ca cele din toamna sa fie altele decat cele reflectate de motiunea pe austeritate sau de ultimile sondaje de opinie. Avansurile sau reculurile vor fi date cu preponderenta de strategiile si tacticile folosite, mai putin de racolarea celor „22 in plus”, o tinta greu de atins (chiar daca interactiunile dintre adversari fac inevitabila folosirea acelorasi arme), iar intrarea in scena a electoratului este putin probabila pana in 2012, din mai multe motive (riscul pierderii pozitiilor de catre actualii parlamentari, probleme privind costurile, dereglarea calendarului electoral, de educatie electorala etc.). Daca mai avem in vedere ca economia a inceput sa miste, inregistrand o crestere de 0,3% in ultimul trimestru si ca presedintelui Traian Basescu au inceput sa-i „creasca aripi”, in urma vizitei presedintelui israelian in Romania, s-ar putea spune ca dinamica politica nu va avea ca rezultat nici spectaculozitatea scontata de opozitie, dar nici status-quo-ul dorit de putere. Invingatorul confruntarilor politice din toamna nu va fi prin KO, ci la puncte…


De ce SUA pot, iar Romania, nu ?

04/07/2010

In discursul aniversar prilejuit de Ziua Nationala a SUA  (4 Iulie), din 2010 Anno Domini, ambasadorul american la Bucuresti, Mark Gitenstein, ii indemna pe romani sa-si abandoneze expresia populara „Asa e viata !” in favoarea motto-ului presedintelui Barack Obama, „Yes, we can !”. Un act imagologic, de PR si rebranduire, indisociabil de eveniment, ar putea spune unii, ori un sfat prietenesc, plin de bune intentii, spunem cei mai multi, cu care Excelenta Sa ne-a obisnuit din prima clipa de cand s-a prezentat la postul de pe plaiurile mioritice. Cum insa PDL si Guvernul Boc, ingemanate sub bagheta presedintelui Traian Basescu intr-un soi de partid-stat, au adus Romania intr-o stare de dezastru fara precedent, in care o paste falimentul, dorinta de schimbare a majoritatii romanilor ar putea fi mai degraba sintetizata intr-un alt tip de slogan: „Yes, we want !”.

Din pacate, Domnul Ambasador nu ne-a dat nicio idée despre “Ce ?” si “Cum ?” sa facem ca sa “putem”, lasandu-ne sa orbecaim si sa gasim singuri leacul putirintei nationale. Cu toate acestea, un posibil “secret” l-am aflat de la insusi presedintele Obama, care a declarat ritos, la Summit-ul G20 de la Toronto, ca SUA nu vor plati pentru a asigura prosperitatea lumii. De ce ar face Romania contrariul pentru altii ?

Spre deosebire de eficienta intransigentei americane, paguboasa politica romaneasca isi are originea in statul clientelar, care a transformat “societatea oportunitatilor” sociale si nationale (de care se pomenea in discursul amintit), intr-una a “oportunitatilor” pentru mita (prin oferirea de bani sau obiecte pentru incalcarea obligatiilor de serviciu), smen (inselaciune, escrocherie), coruptie (prin abaterea de la moralitate, de la cinste), clientelism (prin favoruri si avantaje acordate susutinatorilor de catre politicieni si partide) etc.

Cat priveste filosofia expresiei romanesti “Asa e viata !”, aceasta vine pe un filon european (a se vedea “C’est la vie”, “Cosi e la vita” etc), mai cu seama prin muzica, si nu s-ar putea spune, ascultand sau vazand pofta de viata care exalta din cantecele care o proslavesc, ca ar fi pesimista. Dimpotriva, emana multa intelepciune si o forta adaptativ-regenerativa deosebita. Romanii iubesc viata pentru ca au constiinta cosmica a vremelniciei raului (“Ce e val, ca valul trece !”), optimismul lor incorigibil fiind o sursa de supravietuire (ce poate parea esoterica pentru unii). In consecinta, nu din schimbari identitare va veni adevarata solutie a iesirii din criza, ci din asanarea racilelor  aduse in viata politica de pegra portocalie, care au facut din Romania o societate a oportunitatilor clientelare.