Saptamana de foc a campaniei: Ultimele teste de stres electoral inaintea urnelor. Esecul operatiunii „Ponta, ofiter acoperit”, prima infrangere a lui Basescu

27/10/2014

Despre nicio competitie nu se poate spune dinainte cu certitudine daca va fi castigata sau pierduta. Acest lucru este valabil si in cazul campaniei pentru alegerile prezidentiale, care, de luni, va intra in linie dreapta. Daca exista perseverenta si metoda, pot fi dejucate orice planuri sau strategii ale adversarilor politici. Cel mai elocvent exemplu este esecul operatiunii „Ponta, ofiter acoperit”, o ambuscada basista, in cel mai pur stil securist. Stim, azi, din dezvaluirile victimelor, ca securistii, cand voiau sa te termine, motivul nu prea avea importanta, ci comanda politica, te luau in anchete si te torturau psihic cu marota „Stim cine esti, ce ai facut, spune tot ce stii, altfel o patesti rau de tot”. Se miza pe clacare, chiar daca nu aveai o culpa, „recunosteai” si scapai mai ieftin, cel putin in propria inchipuire.

Duminica, la o intalnire cu Elena Udrea si Emil Boc, la „Caru’ cu bere”, din Centrul Vechi al Capitalei, Traian Basescu a declarat ca nu va prezenta o dovada a acuzatiilor sale referitoare la faptul ca Victor Ponta, candidatul PSD, ar fi fost ofiter acoperit SIE, intre 1997-2001, cand a fost procuror, o incompatibilitate prevazuta si sanctionata de Constitutia din 1991. Ceea ce ar trebui facut, a scaldat-o presedintele, ar fi ca premierul sa retraga ordonanta guvernamentala prin care i-a pus si pe rezervisti, alaturi de activi, sub protectia legii anti-deconspirare, ceea ce, evident, nu va face nimeni niciodata, fiind vorba de o masura suplimentara de securizare, reiesita din istoricul domeniului.

Sunt trei variante explicative pentru aceasta rasucire a lui Basescu. Prima, acuzatia nu are o acoperire in realitate, este o inventie, o minciuna, care s-a vrut transformata in adevar, prin repetitie nazist-goebbelsiana (mai nou, sub forma neoliberalista „cuvintele au consecinte”). A doua, Victor Ponta a fost ofiter acoperit, dar probarea deconspirarii l-ar fi pus in mod automat pe autor sub incidenta legii penale, cu impact imediat si asupra pozitiei prezidentiale. Aceasta varianta se pare ca a fost bine disecata, sub raportul urmarilor, poate chiar acolo, la o halba (probabil ca adevarul nu e numai in vin, ci si in bere!), din moment ce s-a ajuns la concluzia corecta. Spre norocul lui Basescu si al PMP, as zice, pentru ca niciunuia nu i-ar fi fost de folos sa-si incarce karma politica cu o asemenea consecinta in plan legal si constitutional.

O a treia este ceva mai complicata, despre care s-ar putea ca nici Basescu sa nu stie prea multe, ca posibil scos din joc, din moment ce vicepresedintele american Joe Biden nu-l mai suna la Cotroceni, ci il suna pe Victor Ponta la Palatul Victoria. Campul informational al unui agent de informatii externe se afla in afara tarii sale de origine, in mediul international, ceea ce, trebuie sa admitem, nu are nimic de-a face cu independenta justitiei interne, singurul caz incriminabil, pe teritoriul caruia Basescu s-a straduit, fara succes, sa-l impinga pe Ponta.

Daca ar fi fost agent acoperit SRI, era cu totul altceva, dar misiunile in exterior, anti-terorism, anti-mafie, anti-crima organizata internationala etc., erau cu dubla comanda, pentru a-l cita pe Basescu, nationala si aliata, sub egida NATO, implicit a SUA, ori asa ceva nu este incriminabil, ci dimpotriva, un act de risc, poate chiar eroic. Faptul ca Tony Blair i l-a prezentat lui Obama pe Ponta, cu prilejul funeraliilor lui Mandela, la Johannesburg, ca posibil „client”, cum a titrat presa evenimentului, apoi poza Obama-Ponta, de la New York, de pe timpul sesiunii Adunarii Generale a ONU, pot tine loc de multe explicatii si ipoteze, in primul rand ca premierul ar putea avea un gir prezidential american nemijlocit, pe care Basescu nu l-a avut.

Oricum, operatiunea „Ponta, ofiter acoperit” poate fi considerata inchisa, o infrangere pentru Basescu, dar nu o renuntare, ci, poate, o schimbare de abordare, poate chiar de tinta. PMP are nevoie de un varf de pozitionare, in campanie, pe care numai sustinerea si tacticile sale i-l pot aduce. Presedintii, fie ei romani sau americani, sunt vremelnici, vin si pleaca, partidele raman, sunt mai longevive. Mai ales daca vor fi pozitii de reintoarcere.